”Înainte de a-i aduna pe oameni în fața tribunelor, toți ar trebui să fie familiarizați mai întâi cu o vedere din spate a acestora. Cine a văzut vreodată o tribună din spate și a privit-o bine s-a lămurit din acea clipă și va fi ferit de orice vrăjitorie celebrată aici într-o formă sau alta. Același lucru se poate spune și de vederea din spate a altarelor, dar asta e altă poveste.”:)
”Ce altceva pe această lume, care roman ar putea atinge amploarea epică a unui album de fotografii?”
”Cuvântul [disident] este azi foarte la modă. Se vorbește de spiritul disidenței, de cercuri disidente. Se spune că disidența poate fi chiar interiorizată și atunci se numește: exil interior. Ca să nu mai vorbim de acei bărbați vajnici, care în timpul războiului au primit amendă din partea apărării antiaeriene pentru camuflarea neglijentă a dormitoarelor și acum își zic disidenți, bărbați ai disidenței.”:))
”Te poți da modern, poți șterge toate timpurile și toate distanțele, ca pe urmă să anunți sau să pui pe alții să anunțe că problema spațiu-timp a fost, în sfârșit, rezolvată în cele din urmă. De asemenea, se poate afirma, încă de la început, că astăzi ar fi imposibil să se scrie un roman, ca, mai apoi, făcând pe niznaiul, să dai lovitura și să apari, în sfârșit, drept ultimul romancier posibil. Mi s-a spus chiar că ar face impresie dacă începi prin a susține cu tărie: nu mai există eroi de roman, pentru că nu mai există individualiști, pentru că individualitatea s-a pierdut, pentru că omul este singur, fiecare om e la fel de singur, fără dreptul la o singurătate individuală și formează o masă singuratică, fără nume și fără eroism. S-ar putea ca lucrurile să stea așa și să aibă justețea lor. Dar în ce mă privește pe mine, vreau totuși să stabilesc următoarele: [eu și prietenii mei] suntem niște eroi, eroi complet diferiți, și cu toată prietenia și singurătatea, tot nu suntem o masă fără nume și fără eroism.”
”Dacă zeii dau o mare cinstire virtuţii inspirate de iubire, ei admiră, îndrăgesc şi preţuiesc mai mult devotamentul celui iubit faţă de prietenul care îl iubeşte, decât al celui care iubeşte faţă de prietenul care este iubit.”
”Iubirea reface străvechea specie omenească, tămăduind-o prin contopirea a două ființe. Prin urmare, fiecare dintre noi este o jumătate dintr-un întreg, de vreme ce am fost despicaţi ca nişte limbi de mare, făcându-se doi din unul; de aceea fiecare își caută jumătatea.”
”Nici un zeu nu este preocupat de filosofie și nu dorește să devină învățat, pentru că este un învățat. Neștiutorii nu se ocupă nici ei cu filosofia și nu doresc să devină savanți; ceea ce este supărător este faptul că neștiința, neavând nici frumusețe, nici bunătate, nici știință, crede că le are îndeajuns. Când crezi că nu duci lipsă de ceva, nu ai dorința de a avea acel lucru.”
”Dragostea nu este iubirea de frumusețe, [este] dorința de a crea întru frumusețe.”
”Dacă vreodată viața merită a fi trăită, este în clipa în care omul contemplă frumusețea în sine.”
”Imaginile pătrund cu atât mai adânc în sufletul nostru, cu cât ne leagă de mai multe locuri.”
”De ce o fi generând indiferență ”proprietatea„garantată [căsătoria]? Din afară, ea pare fermecătoare și ispititoare la culme, dar dinăuntru devine greu de suportat, nesuferită; seamănă cu prăjitura de întâi aprilie - cu spoială de ciocolată de deasupra și cu miez de usturoi.”
”Nu știu ce diavol răspunzâtor de viața conjugală face ca toate calitățile [frumusețe, bogăție, de neam ales, etc.] să nu mai conteze în comparație cu plictiseala morbidă... Este ca și cum ți s-ar năzări să consolezi un nevoiaș și i-ai spune că nu există fericire mai mare decât sărăcia.” Palatul dorinței ”Frumusețea este cutremurul care-ți rănește inima, este viața care-ți înflorește în suflet, este extazul în care plutești, simțind că poți atinge cerul!” ”Nu există oglindă mai limpede pentru un om decât prietenul revenit după o absență îndelungată.” ”Națiunile există și progresează datorită înțelepciunii politice și brațelor, nu datorită baloanelor de săpun și clovneriilor ieftine.” ”Suntem obișnuiți să apelăm la soare și la lună pentru a rotunji linia dreaptă a timpului, astfel încât amintirile pierdute să se întoarcă la noi, chiar dacă întâmplările rămân fără întoarcere.” Strada Zahărului ”Adevărul se aseamănă întru totul cu o femeie iubită; este la fel de răsfățat și capricios, se joacă cu inima și sufletul tău, stârnind îndoiala și gelozia, dorința de a cunoaște și de a avea totul. Asemenea femeii adorate, el are o mie de fețe și o mie de chipuri. Și cel mai adesea este la fel de viclean și amăgitor, de curd și sfidător.” ”Temelia vieții moderne este știința! Trebuie s-o studiem pe toate fețele și să ne formăm o mentalitate științifică în toate. Aceia care ignoră știința nu traiesc în secolul 20 [sau 21] și nu se potrivesc cu el. Este neapărat necesar ca și oamenii de litere să se îndrepte spre știință și să se străduiască să-i cunoască tainele. Ea nu trebuie să rămână doar un domeniu privat al savanților... Știința trebuie să ia locul religiei.” ”În perioadele care urmează loviturile de stat, procuratura [legea] bate în retragere și iese în față poliția, căci epocile loviturilor de stat sunt epoci ale forței politienești... În perioada unei guvernării normale, legea are cuvântul suprem [sau ar trebui sa-l aibă].” "Dăinuirea unei credinţe mai bine de o mie de ani este o frână, o dovadă a umilirii unor oameni şi nu a forţei ei. Este împotriva sensului vieţii care se reînoieşte mereu... Religia este cea mai puternică frână în calea libertăţii şi a emancipării omului."
Joshua Cristall - The Grove of Accademia, Plato Theaching
"În locul medicinei s-a substituit arta culinară şi pretinde că ea cunoaşte cele mai bune mâncăruri pentru corp, astfel încât, dacă ar trebui să dispute între ei medicul sau bucătarul înaintea unor copii, sau a unor oameni tot atât de lipsiţi de minte ca şi copiii, care din doi se pricepe ce alimente sunt bune şi care rele, medicul sau bucăterul, ar muri de foame medicul... [Arta culinară se dă drept ştiinţa în locul căreia s-a substituit], ea nu se gândeşte deloc cum să aducă un bine cât mai mare, că caută să surprindă şi să înşele naivitatea prin fel de fel de ademeneli plăcute, aşa că pare a preţui foarte mult." "Singură afirmaţia aceasta rămâne neclintită, anume că trebuie să ne ferim mai mult de-a comite o faptă rea, decât de a o suferi, şi că cea mai înaltă datorie a cuiva este ca să-şi dea silinţa nu ca să pară bun, ci ca să şi fie, atât în particular, cât şi în public; iar dacă cineva devine rău în vreo privinţă, trebuie să fie pedepsit; şi acesta-i al doilea bine după acela de a fi drept; ca să devii drept şi să fii îndreptat prin pedeapsă; iar orice linguşire, atît faţă de sine, cât şi faţă de ceilalţi, fie puţini, fie mulţi, trebuie evitată, iar oratoria, [trebuie] întrebuinţată totdeauna în vederea binelui şi a oricărei fapte bune... După ce ne vom fi exercitat în felul acesta cu toţii abia atunci să ne apucăm de treburile statului, dacă vom găsi că trebuie... De aceea să ne folosim de concluziile acestea ca de-o călăuză care ne arată că aceasta-i viaţa cea mai bună, să trăim şi să murim practicând dreptatea şi celelalte virtuţi. Pe aceasta s-o urmăm şi la aceasta să-i îndemnăm şi pe ceilalţi"
”Bârfa e ca apa. Ea cercetează suprafețele în căutarea punctelor slabe, până găsește un loc de trecere.”
”Ce este un doctor, la urma urmelor? Un voyeur legitim, un străin căruia îi îngăduim să-și vâre degetele sau chiar mâinile acolo unde celor mai mulți nu le-am îngădui să bage nici măcar vârful unui deget, care vede ceea ce ne străduim din răsputeri să ascundem; un individ care șade pe marginea patului, un outsider primit în clipele noastre cele mai intime (naștere, moarte, etc.), anonim, un personaj minor, și totuși, în mod paradoxal, central, mai ales în momentele de criză.”
”Gravitație și apartenență. Ambele fenomene există și sunt observabile. Dar nici unul nu este înțeles. Cunoaștem forța gravitației, dar nu și originile ei; iar pentru a explica de ce ne-am atașat de locul unde ne-am născut, ne prefacem că suntem copaci și vorbim despre rădăcini. Priviți sub picioare. Nu veți găsi cârcei încâlciți răsărindu-vă din tălpi. Rădăcinile reprezintă un mit conservator, menit să ne țină locului.”
”Toți migratorii își lasă în urmă trecutul, chiar dacă unii încearcă să îl împacheteze în baloturi și cutii - dar pe parcursul călătoriei ceva pare să se scurgă din prețioasele amintiri, până când nici măcar posesorii nu le mai recunosc, pentru că este soarta migratorilor să rămână dezbrăcați de istorie, să stea goi pușcă, înconjurați de disprețul străinilor bogat înveșmântați în brocarturile continuității, cu sprâncenele apartanenței.”
”Atunci când se desprind de pământul natal, indivizii se numesc migratori. Când țările fac același lucru, actul se numește secesiune. Iar lucru cel mai bun la ambii este speranța. Goliciunea din bagaj. Valizele invizibile, nu varietatea fizică, poate de carton, care conține câteva amintiri uscate de înțeles”
”Represiunea este un strai fără cusături; o societate autoritară în ce privește codurile sociale și sexuale, care își strivește femeile sub povara intolerabilă a onoarei și binei purtări, dă naștere și altor modalități de reprimare. Dimpotrivă, dictatorii sunt întotdeauna - cel puțin în public - puritani. Dacă reprimi un lucru, reprimi și ceea ce îl înconjoară. Dar până la urmă totul îți explodează în față.”
”[Cei care au crescut hrăniți cu rușine și onoare, pricep un lucru care li se pare de neconceput popoarelor care trăiesc într-o lume ulterioară morții lui D-zeu și tragediei; și anume, că oamenii sunt dispuși să sacrifice ceea ce iubesc mai mult pe altarul implacabil al mândriei.] Printre rușine și nerușinare trece axa în jurul căreia ne învârtim; condițiile meteorologice la ambii poli sunt extreme, feroce. Nerușinare, rușine: rădăcinile violenței.”
”Ascută la mine, cei ce se iubesc și cei ce se urăsc sunt meniți să se-ntâlnească, oamenii mor pentru avere, păsările pier pentru mâncare, cei tineri de ani să nu râdă de moșii cu părul alb - câte zile rămâne deschisă o floare? -, dacă trebuie să lași de la tine, lasă de la tine, să lași de la tine nu se cheamă lucru nechibzuit, după, ieși mai ieftin.”
”Procesul iubirii este procesul de transformre a sângelui în excrement de culoarea asfaltului, expresia iubirii este când doi oameni în care nu se mai deslușește sângele de carne stau întinși împreună, iar deznodământul iubirii este reprezentat de două înghețate pe băț cu ochi cenușii larg deschiși.”
”În situațiile obișnuite, puternica forță morală obligă fiarele care trăiesc printre oameni să-și acopere cu haine frumoase blana stufoasă: societatea stabilă și în pace este locul de dresaj al omenirii, căci până și tigrii, leoparzii, șacalii și lupii închiși multă vreme în cușcă se contaminează parțial de omenie.”
”Contrastul și comparația, am ajuns chiar să cred, confirmă într-un anume sens existența a două soiuri diferite de oameni. Fiecare evoluează în propria-i manieră și fiecare aleargă după lumea sa desăvârșită, definită de sistemul porpriu de valori. Mi-e teamă ca nu cumva și în ochii mei să se ivească acel aer isteț și priceput, mi-e teamă ca nu cumva gura mea să nu repete vorbele copiate de alții din cărțile altor oameni și mi-e teamă să nu mă prefac într-un Reader's Digest cu vânzare mare.”
”Toți credincioșii au motive bine întemeiate pentru a nu crede în nici un alt dumnezeu decât al lor, așa că ei între ei sunt cei care îmi dau toate motive să nu cred în nici unul.”
”Când este scoasă din teacă sabia limbii rănile pe care le lasă sunt mai adânci decât ale celei mei ascuțite lame.”
”Numai dacă acceptăm adevărurile morții putem începe să învățăm adevărurile a ceea ce înseamnă să trăim. Paradoxul e un nod care îi permite omului să fie inteligent chiar în timp ce îi leagă creierul, întocmai precum picioarele și aripile găinii pregătite pentru frigare.”
”Atâta timp cât ești anesteziat și nu simți tragedia propriei vieți, poți supraviețui. Când îți revine limpezimea, când îți este meticulos redată, te poate înnebuni. Memoria retrezită la viață te poate sminti, amintirea umilinței, a celor ce ți s-au întâmplat fără știrea ta, a atâtor intruziuni.”
”Dragostea poporului era capricioasă și nestatornică, iar a cultiva o astfel de dragoste este o nebunie. Dragostea nici nu există. Nu există decât puterea.”
”Odată ce un om a fost într-o cameră de tortură, simțurile nu mai uită niciodată anumite senzații. Odată ce un om a fost surghiunit, o parte din el nu încetează niciodată să mai simtă durerea.”
”Blestemul rasei umane nu este că suntem atât de diferiți unii de alții, ci că suntem atât de asemănători.”
”Suferința nu poate avea vreun sens, decât în cazul că nu te duce spre moarte și... aproape întotdeauna acolo duce... Orice suferință care nu slujește nimănui este absurdă.”
”Auzim vocile altora cu urechile; pe ale noastre cu gâtlejul. Da, și propria ta viața tot prin gîtlej o auzi. Cum oare auzim viețile celorlalți?... Singurătatea, acea singurătate imuabilă aflată dincolo, dar aproape de mulțimea de muritori, ca o imensă noapte în care stătea de veghe și speranța și ura.
Dar eu, eu cine sunt? Un soi de afirmație absoltă, un ”da” spus de un nebun? O intensitate mai mare decât orice există pe lume? Pentru ceilalți exist prin faptele mele.”
”Nu poate exista demnitate și nici adevărată viață pentru un om care muncește 12 ore pe zi.”
”Fapul de a recunoaște libertatea altuia, comportă și datoria de a-i da dreptate chiar atunci când te face să suferi.”
”Când se văd în pragul falimentului, asociațiile financiare devin hiper-conștiente de faptul că aparțin unei anumite națiuni. Obișnuite să vadă cum se spulberă ce au agonisit, guvernele nu acceptă să le ia și nădejdea, devenind ca atare un stoc monetar dotat cu gândire și cu speranța jucătorului de cărți, hotărât să redobândească într-o bună zi banii irosiți.”
”Un om este suma faptelor sale, a celor săvîrșite precum și a celor pe care le va face. Nimic altceva. Eu nu sunt ceva care poate fi transformat de o întânire cu cine știe ce femeie sau cu cine știe care bărbat. Sunt drumurile pe care le-am croit.”
”(Oamenii) - Ceea ce se opune demnității îi constrânge să devină slugarnici, fiindcă sunt săraci, și fiindcă munca pe care o fac nu-i aproapie, ci-i îndepărtează de viața lor.”
”Se întâmplă uneori să tragi multă vreme chiulul vieții, dar până la urmă tot te înhață pentru a face din tine ceea ce trebuia să fii. Orice om bătrân este o mărturie. Atâtea bătrâneți golite de orice sens dovedesc că și oamenii care le trăiesc au fost întotdeauna goi pe dinăuntru, dar se pricepeau să-și ascundă goliciunea.”
”Toți suferă când gândesc. În adâncul ființei noastre, spiritul nu concepe omul decât în eternitate, în vreme ce contemplarea vieții omenești nu poate fi decât o sursă de angoasă. Câte dureri, împrâștiate în această lumină, ar pieri, dacă ar dispărea angoasa.”
A portion of Wang Hui and assistans”The Kangxi Emperor's Southern Inspection Tour, Scroll Three:Jinan to Mount Tai”
"... trecutul călătorului se schimbă în funcţie de drumul străbătut, nu vorbim de aici de trecutul apropiat, căruia fiecare zi care trece îi adaugă o zi, ci de trecutul mai îndepărtat. Ajungând într-un oraş nou, călătorul regăsesşte un trecut al lui pe care nu ştia că-l mai are; stranietatea a ceea ce nu mai eşti sau nu mai posezi te aşteaptă la liman, în locurile străine şi neposedate... Orice viitor neîmplinit e doar o ramură a trecutului: ramuri uscate.
Orice altundeva e o oglindă în negativ. Călătorul recunoaşte puţinul care-i aparţine, descoperind multul pe care nu l-a avut şi nu-l va avea."
"Imaginile din amintire, odată fixate prin cuvinte, se şterg."
”Mereu ne naștem sub un semn greșit, iar ca să rămânem pe lumea asta în mod demn, înseamnă să ne corectăm zi de zi propriul horoscop. Cred că devenim ceea ce tatăl fiecăruia dintre noi ne-a învățat în acei timpi morți, când nu se străduia să ne educe. Ne formăm din niște deșeuri de înțelepciune.”
”Atâta timp cât te absorbi în propriu-ți gol, încă te mai poți gândi că te afli în contact cu acel Unul, dar imediat ce te joci cu condeiul, fie el și electronic, ai și deveni un demiurg, iar cine se apucă să facă o lume, a căzut deja la compromis cu eroarea și răul.”
”Stupiditatea ne înconjoară. Probabil din cauza unui sistem logic diferit de al nostru, stupiditatea noastră e înțelepciunea lor. Toată istoria logicii constă în a defini o noțiune acceptabilă de stupiditate. Orice mare gânditor e stupidul altuia. Stupiditatea unei gândiri e incoerența unei alte gândiri.”
”Lumea e o nebunie benignă, nebunia noastră o face teribilă pentru că pretinde că o interpretează după propriul ei adevăr.”
”Nevoia de a fi îndrăgostit. Unele lucruri le simți venind, nu că te îndrăgostești fiindcă te-ndrăgostești; te îndrăgostești pentru că în acea perioadă aveai disperată nevoie de a te îndrăgosti. În perioadele când ai o poftă nebună de a te îndrăgosti, trebuie să fii atent unde calci; ca și cum ai fi băut un filtru, din acelea care te fac să te îndrăgostești de prima făptură ce-ți iese-n cale. Ar putea fi și un ornitorinc.”
Francesco de Goya - Hasta la muerte (Bătrânele/Timpul)
”Noi suntem neîncrezători în simțurile noastre sănătoase. Puțini dintre noi cred că se agață de întâmplări pe care alții le-au trăit pentru ei, cu mii de ani în urmă. Avem nevoie de viziuni, de revelații, de voci - apropieri fulgerătoare de lucruri și de oameni -, iar dacă nu le avem în noi, le căutăm în tradiție. Ajungem credincioși din cauza propriei noastre sărăcii. Cei care sunt și mai săraci renunță chiar și la asta... Stăm așezați pe mintea nostrî greoaie ca niște păsări de pradă pe banii lor.”
”Așa-numita luptă pentru viață o ducem, nici mai mult nici mai puțin, decât pentru foame și dragoste, pentru uciderea masei din noi. Uneori, ea devine atât de puternică, încât în constrânge pe individ la acțiuni dezinteresate sau chiar contrare interesului său. ”Omenirea” exista ca masă cu mult înainte de a fi inventată și diluată noțional. Ea clocotește în noi toți ca un animal înspăimântător, sălbatic, plin de vlagă și fierbinte, foarte adânc, mult mai adânc decât numele. Ea este, în ciuda vârstei, animalul cel mai tânăr, făptura esențială a pământului, țelul și viitorul acestuia. Nu știm nimic despre omenire; încă trăim ca niște presupuși indivizi. În amintire, nu realizăm că am fost cândva atât de mulți și de mai și de uniți. ”Boala” declară un om dăruit cu rațiune, ”bestia dim om ” atenuează mielul umilinței de dincolo, și nu bănuiește cât de aproape nimerește. Între timp, masa din noi se pregătește pentru un nou atac. Într-o bună zi, nu se va mai descompune, poate mai întâi într-o singură țară, și de acolo se va extinde în jur, până ce nu va mai putea să se îndoiacă nimeni de ea, pentru că nu va mai exista nici Eu, nici Tu, nici El, ci numai ea, masa.”
”Filozofia stoică este o filozofie pentru plante, dar este o înaltă trădare față de animal. Să fim animale! Cine are rădăcini să și le smulgă!”
”Lingușelile la adresa lui D-zeu se numesc rugăciuni.”
”Orice guvern ar avea lumea, eu voi fi mereu în opoziție. Expresia naturală a spiritului meu este protestul.”
”Nu există înălțimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.”
”Sunt
superior atât cât să înțeleg că nu sunt destul de superior, și nimic mai mult.
Poate, cu trecerea anilor, imbecilitatea mea va deveni mai mare, și atunci voi
fi, dacă nu mai fericit, în orice caz mai puțin chinuit.”
„La urma
urmelor, să spunem adevărului pe nume, oricât ar fi de dureros: sunt un
ignorant! Am ciupit de peste tot, am răscolit toate, am pipăit și am mirosit
tot ce se poate cunoaște, m-am dat cu capul de incognoscibil, dar n-am adâncit
niciodată nimic. Nu există artă sau filozofie în care să nu pot spune că sunt
cu adevărat stăpân absolut. Nu am nici o specialitate; nu am un câmp de
preocupări, fie chiar o mică grădină de zarzavat pe lângă casă, în care să mă
simt cu adevărat acasă, în care să
pot privi de sus pe cel ce-mi iese în cale.”
”Eu –
sceptic? Nu – din păcate. Nici măcar sceptic. Scepticul e norocos; lui îi mai
rămâne o credință – credința în imposibilitatea certitudinii. El poate fi
liniștit și, dacă-i convine, dogmatic. Eu nu cred nici măcar în deșertăciunea
oricărei căutări, și nu sunt sigur nici măcar de inexistența certitudinii.”
”Într-o
lume în care fiecare se gândește la hrană și la bani, la distracții și la
putere, e nevoie ca, din când în când, cineva să împrospăteze viziunea
lucrurilor ordinare, misterul din banalitate, frumusețea din gunoi. În mijlocul
unei imense și atotputernice caste de sclavi
ai opiniei și ai tradiției, de pedanți parazitari și sofisticați, de
predicatori ai vechilor legende, de paznici de temnițe morale, de papagali
încăpățânați ai tuturor normelor învechite și ai tuturor lucrurilor comune, e
nevoie de un om care să-i trezească din noapte.”
”Viața,
pentru a fi suportabilă, trebuie trăită din plin. Sensibilitatea o umple de la o clipă la alta,
și chiar dacă se schimbă, asemenea apei care curge, ne poartă măcar cu ea cu un
curent care ne dă impresia de a fi egal și etern. Dar dacă viața e analizată,
despuiată și jupuită de către gândire, rațiune, logică și filozofie, atunci
golul se dovedește fără fund, nimicul recunoaște că e nimic, iar disperarea se
cuibărește în suflet.”
”Totul e
relativ. Adevărul de aici e greșeală dincolo. Adevăr dintr-un punct de vedere
și falsitate din altul. Toate principiile contradictorii în ele însele; orice
metafizică e transcrierea în limbaje diferite a două sau trei formule generale,
iar acestea se reduc întotdeauna la o unitate mistică – sau la un unic ce nu se
înțelege, care nu e nimic, care nu înseamnă nimic. Se fabrică filosofii pentru
a justifica prejudecățile noastre, necesitățile – fie ele chiar josnice – ale
vieții noastre: să transpunem filosofia în termeni de viață, și ne vom găsi în
fața unei frumoase imitații a metafizicii porcilor schițată de Carlye. Unica
realitate e prezentul, senzația; fiecare să-și trăiască prezentul său și să dea
dracului formulele și credințele. Trebuie să ne eliberăm de cruste ale unor
boli învechite: fiecare să se elibereze de sine însușii, și să creadă în sine
însuși și în clipa ce trece, care e frumoasă tocmai pentru că trece.”
”Pentru
mine deșteptăciunea nu este altceva decât gradul cel mai înalt al
mediocrității… N-am încotro: orice aș face, mie-mi plac întotdeauna extremele…
Ori un țăran, ori Dante – ceilalți, cu toții, la o parte; jos cu oamenii
deștepți, cu oamenii spirituali, cu oamenii abili și cu intelectuali odioși! Ce
sunteți voi, ceilalți în fața unui țărănoi murdar care îmblătește grâul ca să
vă dea de mâncare? Ce produceți voi? Vorbe și iar vorbe, mistificări și
neghiobii!”
”Toți istoricii sunt niște creaturi ciudate, care au ochi la ceafă sau în spate. Superstiția lor constantă, devenită apoi obișnuită, e aceea de-a progresa în timp mergând din trecut către prezent... Metoda cea mai justă pentru a scrie istoria în mod rațional și inteligent ar fi să începem cu evenimentele cele mai recente și să sfârșim cu cele mai vechi.”
”Toate aceste adunături de case împrăștiate prin lume care se cheamă orașe sunt, în afara unei oarecare patine, de o uniformitate care te înfurie... Cele mai multe sunt adunături monstruoase datorate întâmplării și capriciilor generațiilor și toate țin seamă de nevoile uzuale ale odioasei vieți în comun.”
”Omul, în ciuda tuturor ipocriziilor și a tuturor retoricilor, nu se iubește sincer decât pe sine însuși, nu respectă și nu adoră decât propriul său eu. Se preface doar, de frică sau din superstiție, că venerează pe D-zeu, pe eroi, patria, omenirea și toate celelalte nume, istorice sau abstracte, care umplu galeriile istoriei.”
”Cea mai mare problemă pentru om, ca și pentru națiuni, este independența. Dar cum poate fi rezolvată această problemă? Ceea ce posed pare să-mi aparțină, dar sunt tot timpul stăpânit de această proprietate... Ceilalți, absenți sau prezenți, participă la viața noastră interioară sau exterioară. Nu există nici o portiță de scăpare. Chiar și în singurătatea absolută simt, cu spaimă, că nu sunt decât un atom dintr-un munte, o celulă dintr-o colonie și o picătură dintr-o mare. În spiritul și carnea mea simt ereditatea morților; gândirea mea e datoare morților și viilor, purtarea mea e inspirată, chiar împotriva voinței mele, de ființe pe care nu le cunosc sau pe care le disprețuiesc.”
”Existența ospătăriilor publice este cea mai bună dovadă că omul n-a ieșit încă din faza animalică. Nimic mai respingător decât toate acele guri care se deschid, acele mii de dinți care mestecă. Această lipsă de rușine, chiar și la cei care se cred nobili, rafinați, intelectuali mă înspăimântă. Faptul că mintea omenească n-a făcut încă asocierea între mestecare și defecare dovedește grosolana noastră nesimțire.”
”Câtă vreme (un anumit) grad al înțelegerii le este refuzat, oamenii se pot consola cu gândul că se bălăcesc cu toți în aceeași mlaștină a neștiinței... Însă, când [el] știa că cineva, undeva, cunoștea ceea ce el nu va cunoaște niciodată, fiind absolut conștient de importanța vitală a acestei cunoștințe, l-a cuprins iritarea prostească, mânia surdă a neghiobului. Se simțea ca un parazit sau ca o furnică lucrătoare...
Noua eră își avea noii împărați, iar el avea să fie sclavul lor.”
”Când ești prea tânăr și n-ai avut timp să te alegi cu cine știe ce vânătăi de la viață, poți opta să iei în spinare, ca un ciliciu, suferințele lumii în care trăiești.” ”Epoca aparținea, ce-i drept științei, dar știința medicală era pe mâna unor primitivi și a unor nătărăi. Singurul lucru pe care/l aflai de la doctori era cât de puține lucruri știu. ”
”Viața omului se află acum în clipa izbucnirii, când furia crește, sau chiar în clipa izbucnirii - ceasul furiei, vremea fiarei dezlănțiute -, sau în ruinele de după o explozie de violență, când furia bate-n retragere și haosul e domolit, până la revenirea valului. În orașe, în pustiuri, în sânul națiunilor, în inimi, craterele au devenit un lucru obișnuit. Oamenii mârâie și se ascund după molozul propriilor nelegiuiri.”
”Vrei să devii mai înalt? N-ai decât să te duci la doctorul de înălțat și să-l pui să-ți fixeze extensii metalice în oasele lungi. Ca să devii mai slab, există doctor de slăbit, doctor de înfrumusețat ca să devii mai frumos, și tot așa. Asta să fie oare totul? Asta să fie deci? Am devenit oare mașini care se pot duce de capul lor la mecanic ca să fie transformate cum poftesc? Să fie personalizate, cu tapițerie din imitație de leopard și instalație stereofonică?... Doctorii nu știu nimic. Nu vor decât să te supună, să te dreseze ca pe un cățel sau să-ți pună o glugă ca unui șoim de vânătoare. Vor să te-aducă în genunchi și să ți-i frângă, apo îți recomandă niște cârje chimice pe care dacă le iei, n-o să fii în stare niciodată să mergi pe propriile-ți picioare.” ”Drepturile nu sunt niciodată acordate de către cei ce le dețin, sunt luate întotdeauna de către cei lipsiți de ele.”
”Adevărata ştiinţă impune o etică în această epocă în care valorile morale s-au prăbuşit. Ea este o pildă de dragoste pentru adevăr, de onestitate în sentinţa dată, de viaţă disciplinată în activitate, de cooperare în cercetare, de pregătire pentru o concepţie umanitară globală.”
”Cercurile vicioase care [ne] asaltează în fiecare zi, cum sunt răsăritul și apusul soarelui, ivirea și asfințitul lunii, venirea și plecarea la și de la minister, sosirea și plecarea la locul întâlnirii, trezirea și somnul, sunt acele cercuri care amintesc de sfârșitul care face din toate nimic și în care [s-au învârtit] și părinții și străbunii. Pământul așteaptă cu răbdare și fără teamă să-și extragă din speranțele și bucuriile noastre îngrășăminte pentru el.”
”Dragostea femeii este ca arta angajată: nu există nici o îndoială asupra scopului ei înalt, dar puritatea ei este veșnic însoțită de îndoieli.”
”Cea mai bună ordine a lucrurilor, după părerea mea, e aceea în care trebuie să fiu și eu, și ducă-se naibii cea mai perfectă dintre lumi, dacă nu sunt și eu în ea.”
”Te îmbogățești cu fiecare clipă; o zi mai puțin sau un ban mai mult e același lucru; principalul e să te duci în tihnă, în fiecare seară, la privată: O, stercus pretiosum!(O, excrement prețios!) Iată marele rezultat al vieții, oricine ai fii! În ultima clipă toți suntem la fel de bogați!”
”Atunci când nu știi tot, nu știi nimic așa cum trebuie; habar n-ai unde duce un lucru, de unde vine altul, unde trebuie puse amândouă; care trebuie să aibă precădere, care e mai bine să urmeze.”
”Rău ați mai ajuns voi, ăștia, care vă închipuiți că fericirea e aceeași pentru toți! Ciudată nălucire! Fericirea voastră presupune o oarecare înclinare romantică, pe care noi n-o avem, un suflet deosebit, un gust aparte. Ciudățenia asta o împodobiți cu numele de virtute și îi spuneți filozofie; oare virtutea și filozofia sunt făcute pentru toată lumea? Le are și le păstrează cine poate. Închipuie-ți universul înțelep și filozof; recunoaște că ar fi al naibii de trist. Așa că, trăiască filozofia, trăiască înțelepciunea lui Solomon: să bei vinuri bune, să te îmbuibi cu mâncăruri alese, să te tăvălești peste femei frumoase, să-ți odihnești oasele pe paturi moi; în afară de asta, restul nu-i decât deșertăciune.”
”Minciuna care măgulește se înghite dintr-o sorbitură, iar adevărul care amărăște se bea picătură cu picătură.”
”Recuoștința e un jug și oroce jug e făcut ca să fie scuturat.”
”Și de la pușlamale te alegi cu ceva, și chiar desfrânarea te poate învăța destule; îți pierzi nevinovăția, dar o dată cu ea scapi și de prejudecăți.”
”Filozofia - când încerci să-ți închipui un cartof fără să faci nici o legătură cu cei pe care i-ai mâncat sau pe care ai să-i mănânci.”
”Sistemele care imită natura într-un fel nou, neobișnuit, exercită o anume atracție asupra unei minți omenești mai puțin evoluate.”
”Mintea mea nu acceptă transformarea discontinuității fizice în continuitatea veșnică a unei forme lipsite de corp fizic care scapă legii evidenței, și nu acceptă nici tâmpenia acumulării de comori inestimabile de gânduri și sentimente, de gânduri din spatele gândurilor și de sentimente din spatele sentimentelor, pentru a le pierde apoi pe toate dintr-odată și pentru totdeauna într-un acces de greață neagră urmat de nimic infinit.”
”Dacă se poate spune că lumea fizică este alcătuită din mulțimi (grămezi de accente, roiuri de musculițe în bătaia soarelui la apus) care se mișcă precum mouches volantes pe fundalul incert ce se intinde dincolo de granițele fizicii, atunci, cu siguranță, modesta limitare a interesului unui individ la a măsura ceea ce este măsurabil miroase a inutilitate profund umilitoare. Fugi de aici, cu tot cu riglele și balanțele tale! Căci fără regulile tale, într-o situație neprevăzută, care nu este doar goana sterilă după titluri a științei, Materia desculță depășește cu adevărat Lumina.”
„Întrebare: Care este opusul credinței? Nu necredința. E prea categorică, prea sigură, prea închisă. În sine, e tot un soi de credință. Îndoiala. Condiția umană... Libertatea, cea mai veche anti-încercare. A avea voință înseamnă a nu fi de acord, a nu te supune, a dezaproba.” ”Tânjim spre înălțimi, clovni în căutare de cununi, dar naturile noastre ne traădează.” ”Din punct de vedere ideologic, refuz postura de victimă. Fără indoială că omul a fost victimizat, dar știm cu toții că orice abuz de putere are loc, parțial, și din cauza celor abuzați. Pasivitatea noastră este complice.” ”Orașul modern este locus classicus al realităților incompatibile. Vieți ce nu ar avea de să se amestece stau una lângă alta în autobuz. Un univers ce traversează o zebră este prins pentru o secundă, clipind ca un iepure speriat, în farurile unui automobil în care se află un alt continuum, unul complet străin și contradictoriu. Și atâta timp cât asta e tot - trec unii pe lângă alții în noapte, se îmbrâncesc în stațiile de metrou, își ridică pălăriile ca să se salute pe vreun hol de hotel -, nu e rău deloc. Dar dacă se întâlnesc...! E ca și combinația dintre uraniu și plutoniu - fiecare îl face pe celălalt să se descompună.” ”În secolul nostru istoria nu mai e interesată de fosta dimensiune psihologică a realității. Adică în zilele noastre destinul omului nu mai e legat de caracterul său. Economia înseamnă destin. Ideologia înseamnă destin. Bombele înseamnă destin. Ce îi pasă unei foamete, unei camere de gazare, unei grenade cum ți-ai trâit tu viața? Vin tot felul de crize, vine moartea, iar sinele tău amărât n-are nimic de-a face cu toate astea și nu poate decât să suporte consecințele.” ”Oricine se află în apropierea unui om care moare este în totalitate la cheremul său. Loviturile date de pe patul de moarte lasă vânătăi care nu dispar niciodată.” ”Și în familia mea există un soi de boală: una a detașării. Nu suntem în stare să ne conectăm la lucruri, evenimente, sentimente. Majoritatea oamenilor de definesc prin munca lor, prin originea lor sau alte asemenea. A trăi prea mult numai în mintea ta face contactul cu realitatea foarte dificil.” ”Oricine a ajuns măcar la adolescență intelectuală începe să bănuiască faptul că viața nu e o farsă; că nu e nici măcar o comedie modernă; că, dimpotrivă, înflorește din adâncurile tragice cele mai profunde ale sărăciei constitutive în care își au înfipte rădăcinile supușii săi. Moștenirea inevitabilă a tuturor celor capabili de o viață spirituală este o pădure nedefrișată, unde lupul urlă și pasărea obscenă a nopții ciripește.”
"Gândirea însăşi (reflecţia) nu se îndeplineşte în noi decât prin exces. Ce altceva înseamnă adevărul dacă nu reprezentarea excesului, dacă nu vedem ceea ce transcede facultatea de a vedea, ceea ce este insuportabil de văzut ( la fel cum, în extaz, plăcerea este insuportabilă), dacă nu gândim ceea ce transcede facultatea de a gândi?"
"Mă trezesc dimineaţa - la fel ca milioane de oameni - bărbaţi, femei, copii şi bărâni - dintr-un somn întrerupt pe vecie... Trezirea noastră, a mea şi a acestor milioane, să aibă oare un sens? Un sens ascuns? Bineînţeles că ascuns! Dar dacă nimic nu are sens, degeaba mă zbat: voi bate în retragare, voi trişa. Va trebui să abandonez şi să mă vând nonsensului: el e călăul meu, care mă chinuie şi mă ucide, nu e nici o speranţă. Dar dacă există sens? Azi nu-l cunosc. Poate mâine? De unde să ştiu? Nu pot concepe sens care să nu fie chinul "meu", asta o ştiu prea bine. Deocamdată însă nonsens!... Viaţa mea n-are sens decât cu condiţia să fiu lipsit de ea; să fiu nebun: priceapă cine poate, priceapă cine moare...; astfel, fiinţa e aici, fără să ştie de ce, tremurând de frig...; necuprinsul, noaptea o înconjoară, iar ea este aici anume pentru... "a nu şti"."
”Când un spaniol, un francez sau un chinez este întrebat de unde se trage, el va spune întâi numele satului în care s-a născut, al provinciei căreia îi aparține satul, al țării în care se găsește provincia, și chiar - în cazuri extreme - al continentului în care se află țara.
Dacă aceeași persoană este rugată să stabilească grafic de unde vine, va desena în linii mari o hartă pe care va marca satul sau orașul său cu un punct.
La fel, atunci când va călători, o va face mereu raportându-se la acea hartă și la acea lume din care știe că face parte. E conștient că trăiește și se deplasează pe pământuri și pe mări cu forme concrete și că, atunci când își va propune să revină în punctul de unde-a pornit, nu va trebui decât să urmeze același drum dar în sens invers.
În definitiv, locul său de origine nu reprezintă decât un punct aflat într-un spațiu amplu, perfect delimitat.
Însă pentru locuitorii insulelor Pacificului de Sud, lumea nu era așa, și pentru unii dintre ei nu este nici astăzi. Pentru polinezieni, totul se raporta la buric: insula lor era centrul universului.”
”Zeii pot fi foarte cruzi. Și foarte greu de înțeles. Se distrează, lăsându-ne să învingem în marile bătălii ale vieții, iar apoi permit să fim înfrânți într-un mod ridicol și rușinos.”
”Oamenii sunt niște lachei... Dacă există vreunul cu aer de stăpân, există alții care plesnesc de mândrie... dar... cei care nu se pleacă în fața nimănui se află în închisori sau sub pământ... și închisoarea sau moartea pentru unii... înseamnă slugărnicie pentru toți ceilalți.”
”Pe mine nu mă interesează fericirea oamenilor, ci a fiecăruia în parte.”
”Oamenii își pierd vremea cu trăitul și de muncit nu le mai rămâne. Dacă ar avea timp să construiască mașini, pe urmă n-ar mai avea nevoie să facă nimic. Vreau să spun că ei muncesc ca să trăiască, în loc ca să muncească pentru a construi mașini care să le-ngăduie să trăiască fără să muncască. Oamenii îți pierd vremea să facă lucruri care se uzează...
Li s-a tot spus că munca e sfîntă, că e bine și frumos să muncești, numai că fac în așa fel că-i pun să muncească tot timpul și atunci nu se pot bucura de munca lor. (N.m. pentru că sunt proști) sunt de acord cu cei care-i fac să creadă că nimic nu-i mai bun ca munca. Asta-i scutește de a gîndi și de a căuta să progreseze ca să nu mai muncească.”
”Așteptarea e un preludiu în modul minor.”
”Te iubesc cu toptanul și cu de-amănuntul.”
”(Munca) e groaznică. Îl coboară pe om la nivelul mașinii.”
”Un cuplu durează atâta timp cât este în stare să se inventeze sau pentru că mizeria este preferabilă singurătății. Problema cuplului apare când acesta nu se mai poate descoperi pe sine.”
”Ieri s-a dus. Mâine n-a venit, azi se duce fără să adaste; sunt un Fost și un Fi-va și un Este obosit...”(Francisco de Quevedo)
”Nu există femeie pe care să n-o poți cuceri dacă îi dedici destul timp și atenție. Acestea contează mai mult decât banii sau frumusețea. Timp, timp, femeia este o devoratoare a timpului bărbatului, asta e tot.” ”Anarhia este o idee grozavă despre libertate, să nu mai fie nimeni deasupra nimănui. Nici o putere supremă, nici un fel de lanțuri. Nu există o idee mai minunată, după cum nu există idee la fel de imposibil de pus în practică. Dar trebuie să întreținem utopia ideilor. În caz contrar, ne transformăm în animale. Viața concretă este o gaură neagră care ne duce spre moarte. Revoluția, anarhia, libertatea sunt recompensele gândirii. Nu au decât un tron, capul nostru.” ”Guvernele democratice știu că cea mai bună formă de controlare a unei mișcări revoluționare constă în crearea acesteia. În loc să o lichideze, așa cum fac regimurile totalitare, o inventează, o controlează și au de a face cu un dușman pe care te poți baza.” ”Îmi este greu să spun prin telefon ce am de spus. Faptul că nu văd pe interlocutor îmi dă o stare de încordare și de neliniște. Nu reușesc să îmbin cuvintele cu expresia facială... Minciuna este prețul progresului. Cu cât suntem mai depășiți de progresele tehnologice, cu atât încercăm să recuperăm rămânerea nostră în urmă moral sau imaginativ cu arma aflată la îndemână: minciuna.”
