 |
| Francois Boucher - Marchiza de Pompadour |
”Cea mai bună ordine a lucrurilor, după părerea mea, e aceea în care trebuie să fiu și eu, și ducă-se naibii cea mai perfectă dintre lumi, dacă nu sunt și eu în ea.”
”Te îmbogățești cu fiecare clipă; o zi mai puțin sau un ban mai mult e același lucru; principalul e să te duci în tihnă, în fiecare seară, la privată: O, stercus pretiosum! (O, excrement prețios!) Iată marele rezultat al vieții, oricine ai fii! În ultima clipă toți suntem la fel de bogați!”
”Atunci când nu știi tot, nu știi nimic așa cum trebuie; habar n-ai unde duce un lucru, de unde vine altul, unde trebuie puse amândouă; care trebuie să aibă precădere, care e mai bine să urmeze.”
”Rău ați mai ajuns voi, ăștia, care vă închipuiți că fericirea e aceeași pentru toți! Ciudată nălucire! Fericirea voastră presupune o oarecare înclinare romantică, pe care noi n-o avem, un suflet deosebit, un gust aparte. Ciudățenia asta o împodobiți cu numele de virtute și îi spuneți filozofie; oare virtutea și filozofia sunt făcute pentru toată lumea? Le are și le păstrează cine poate. Închipuie-ți universul înțelep și filozof; recunoaște că ar fi al naibii de trist. Așa că, trăiască filozofia, trăiască înțelepciunea lui Solomon: să bei vinuri bune, să te îmbuibi cu mâncăruri alese, să te tăvălești peste femei frumoase, să-ți odihnești oasele pe paturi moi; în afară de asta, restul nu-i decât deșertăciune.”
”Minciuna care măgulește se înghite dintr-o sorbitură, iar adevărul care amărăște se bea picătură cu picătură.”
”Recuoștința e un jug și oroce jug e făcut ca să fie scuturat.”
”Recuoștința e un jug și oroce jug e făcut ca să fie scuturat.”
”Și de la pușlamale te alegi cu ceva, și chiar desfrânarea te poate învăța destule; îți pierzi nevinovăția, dar o dată cu ea scapi și de prejudecăți.”
