„Sunt unele case, unele existențe care i-ar stupefia pe oamenii rezonabili. Ei nu ar putea înțelege că o dezordine care pare că de-abia de îi va fi mai dat să continue cincisprezece zile poate să reziste mai mulți ani. Or, aceste case, aceste existențe problematice se mențin realmente, numeroase, ilegale, împotriva oricărei așteptări. Dar, unde rațiunea ar avea dreptate, este faptul că dacă forța lucrurilor este o forță, ea le grăbește prăbușirea.
Ființele singulare și actele lor asociale constituie farmecul unei lumi plurale care îi izgonește. Ne cuprinde angoasa din pricina vitezei căpătate de ciclonul în care respiră aceste suflete tragice și ușuratice. Aceasta debutează prin copilării: nu vedem aici, mai întâi, decât jocuri.”
„Privilegiile frumuseții sunt imense. Ea acționează chiar asupra acelora care nu-i constată existența.”
„De-a lungul istorie omenirii, elitele și-au justificat în fel și chip îndreptățirea de a se socoti astfel. Numai în fața Timpului un singur argument stă în picioare. Și anume următorul: ca elitele, indiferent care ar fi argumentele anume cu care își susțin cauza, să fi introdus o morală mai nobilă și mai dreaptă în lumea asta stăpânită de întuneric. Dacă nu trec cu bine această probă de foc, vor ajunge niște simpli despoți, niște sultani, niște muritori de rând care nu încearcă decâr să-și îndestuleze setea de plăceri și de putere.”
„Datorită, fără îndoială, concepției acestea fundamental schizofrenice pe care o are despre societate, clasa de mijloc ne apare ca un amestec cât se poate de ciudat de fermenți și cocă somnolentă. Astăzi, aproape ne-a ieșit din minte faptul că burghezia e clasa din mijlocul căreia au pornit întotdeauna revoluțiile; ne sare mai curând în ochi cealaltă ipostază, de masă amorfă, fleșcăită și nesărată; burghezia - cuibul din care ne pândește reacțiunea, burghezia - o palmă pe obrazul fiecăruia dintre noi, înțepenită fără speranță în veșnicul ei egoism și conformism. Pe conviețuirea celor două chipuri ale Ianusului burghez se întemeiază însă virtutea mântuitoare a acestei clase: anume că, dintre cele trei caste ale societății, ea singură are obiceiul să se disprețuiească din inimă.”
„Orice cultură, oricât ar fi ea de nedemocratică sau de egalitaristă, are nevoie de un fel de elită care să țină sus făclia călăuzitoare a eticii, ai cărei membri își petrec timpul în îndoieli și iscodeli de sine; o elită ține laolaltă de anumite reguli de comportament, dintre care unele se poate întâmpla să fie cât se poate de neetice, ceea ce explică de ce forma respectivă va sfârși prin a pieri, cu toate că menirea ei ascunsă e benefică: să insufle celorlalți curaj sau să reprezinte întruparea prin care se vor păstra peste timp celelalte efecte, cele bune, ale trecerii sale prin istorie.”
„Numai gândul la căsătorie are asupra oamenilor efecte dintre cele mai ciudate. îi face pe cei doi viitori parteneri să pună la îndoailă dreptatea întocmirii existenței; îi umple de dorința de a avea mai multe de oferit, decât au în realitate, unul altuia; pune capăt nepăsării tinereții; îți așază dinainte anumite răspunderi, a căror povară te însingurează, iar aspectele mai altruiste ale contractului social pălesc în fața lor. Pe scurt, e mai ușor să fii necinstit în numele a două făpturi, decât în nume propriu.”
„Datoria nu-i decât o oală, care primește orice vâri în ea, de la cele mai cumplite rele până la binele cel mai înălțător.”
„Norocul e un dascăl hachițos; își învață imaginația să-i prevadă dispariția, și adesea își dă cu atât mai multă silință să-ți vâre treaba asta în cap, cu cât s-a purtat mai generos.”
„Oamenii vorbesc prea mult! Au griji, țeluri, năzuințe; eu însă nu le pot concepe la fel. Uneori zăbovesc cu unul dintre ei în grădinița restaurantului și caut să-i explic că, în definitiv, principalul e să stai liniștit. Ei înțeleg, firește; mă aprobă, sunt de acord, dar numai cu vorba - numai cu vorba, din păcate!; simt justețea celor spuse de mine, însă numai pe jumătate: restul ființei lor e în altă parte, sunt împrăștiați; nici unul nu simte un lucru cu toate fibrele inimii.”
„Ce absurd e tot ce s-a scris, tot ce s-a înfăptuit, tot ce s-a gândit vreodată, dacă asemenea lucru e cu putință! Totul trebuie să fie minciună și zădărnicie, dacă o civilizație n-a fost în stare să împiedice vărsarea acestor râuri de sânge și existența acestor lagăre de tortură, răspândite pe glob cu sutele de mii. Numai lazaretul arată adevărata față a războiului.”
„Pentru soldat, stomacul și digestia sunt un domeniu mai familiar decât oricărui om. Trei sferturi din vocabularul ostașului sunt luate dintr-însul și atât expresia celei mai înalte bucurii cât și a celei mai profunde indignări găsește aici cuvintele cele mai savuroase. Într-altfel ar fi și imposibil să te exprimi atât de limpede și de lapidar.”
„Un băiat în plină creștere nu trăiește nepedepsit, aplecat asupra unei mese, până la o oră târzie de noapte, cu umerii aduși, disprețuind orice xercițiu fizic.”
„Să invidiezi ființe pe care le disprețuiești, o asemenea patimă rușinoasă îți poate otrăvi toată viața.”
„Să nu-ți închpui că am despre mine o părere prea bună. Îmi cunosc inima, această inimă, cuib de vipere, înăbușită de ele, plină de veninul lor, care continuă să bată adânc, sub colcăitul lor. Cuibul acesta de vipere, care nu poate fi stăpânit, ar trebui străpuns cu o lovitură de cuțit, cu o lovitură de sabie.”
„Viața într-un oraș de provincie dezvoltă într-un desfrânat instinctul viclean al vânatului urmărit.”
