François Weyergans - Trei zile cu mama [Trois jours chez ma mère]

„Autorii de autobiografii sunt privilegiați: au totdeauna mai multe morți de povestit. La ce bun să scrii despre morți? Moartea celorlalți ne întărește în ideea că viața noastră e prețioasă, importantă, esențială, unică. Morții noștri ne pun în valoare viețile. Le supraviețuim promițându-le că ne vom gândi la ei, ceea ce nu constituie un preț prea ridicat pentru darul pe care ni-l fac, adică permisiunea de a le supraviețui. Bineînțeles că, la întoarcerea de la cimitir, ne simțim prost de mulțumirea pentru care o resimțim că, nici de data aceasta, nu a fost rândul nostru.”

„Față de alte renghiuri pe care vi le joacă, de cum vă dau naștere, părinții vă obligă pe toți, odată și-odată și cu excepția cazului când v-ați prăpădi prematur, să le urmăriți înmormântarea.”

Irène Némirovsky - Suita franceză [Suite française]

„Evenimentele grave, fericite sau nefericite, nu schimbă sufletul unui om, ci îl conturează mai bine, la fel cum o pală de vânt care ridică brusc frunzele moarte scoate la iveală forma unui copac. Ele scot la lumină ceea ce era lăsat în umbră. Înclină spiritul în direcția în care va crește de atunci înainte.”

„Există legi care guvernează lumea și care nu sunt făcute nici pentru, nici împotriva noastră. Când izbucnește furtuna, nu mai ai pică pe nimeni, știi că fulgerul este produsul a două sarcini contrare, iar norii nu te cunosc pe tine. Nu le poți reproșa nimic. Și de altfel ar fi ridicol, n-ar înțelege.”

„Muzica este o amantă exigentă. N-o poți părăsi preț de patru ani. Când te întorci la ea, a fugit.”

„Există reguli care trasează destinul stupilor și al popoarelor. Probabil că și spiritul poporului este guvernat tot de legi pe care nu le știm sau de capricii de care n-avem habar. Biata lume, atât de frumoasă și atât de absurdă! Ce e sigur e că peste cinci, zece sau douăzeci de ani, problema asta, cea a timpului nostru nu va mai exista, va fi înlocuită de altele... În timp ce muzica, răpăitul ploii în geam, trosnetele lugubre ale cedrului în grădina din față, ora aceasta atât de plăcută, de stranie, în timpul războiului, asta, asta, va rămâne așa... E eternă!...”