Angelica Kauffmann - Penelope Awakened by Eurycleia
„Civilizația, pentru toți cei care nu sunt civilizați, poate să pară, ba chiar pare adesea, drept corupție, imoralitate, lipsă de principii, cinism...”
"Oricine-si poate inchipui cele mai neplacute lucruri si le poate imagina cu siguranta ca sunt adevarate. Insa confirmarea acestor presupuneri sau mai bine zis a acestor certitudini va sosi intotdeauna neasteptata si dureroasa, ca si cum nu ne-am fi imaginat nimic."
„Servitorul orice poate să facă, numai să n-asculte de stăpân nu poate; mijloacele vicleniei și lingușirii, cu care încearcă să se sustragă autorității stăpânului, sunt mult mai umilitoare decât obediența absolută.”
Vincent van Gogh - Harvest at La Crau, with Montmajour in the Backround
„În vreme ce speciilor de animale celor mai nesemnificative le trebuie mii sau milioane de ani ca să dispară, produsele manufacturate sunt șterse de pe fața pământului în câteva zile și nu le este niciodată acordată a doua șansă, ele nu pot decât să îndure, neputincioase, dictatul iresponsabil și fascist al celor care conduc liniile de producție, persoane care, evident, știu mai bine decât oricine ce anume dorește consumatorul, care pretind că sunt în stare să capteze așteptarea pentru nou a consumatorului, dar care în realitate nu fac decât să-i transforme viața într-o căutare istovitoare și disperată, într-o rătăcire nesfârșită printre niște linii mereu modificate.”
„Frumusețea florilor este tristă pentru că florile sunt fragile și hărăzite morții, precum toate lucrurile de pe lume, desigur, dar ele în mod special, și, ca și în cazul animalelor, cadavrul lor nu este decât o parodie grotească a ființei vitale, iar cadavrul lor, ca și acela al animalelor, duhnește.”
„Vocea oamenilor nu se schimbă niciodată, și nici expresia privirii lor. În mijlocul prăbușirii fizice generale la care se rezumă bătrânețea, vocea și privirea mărturisesc într-un mod dureros persistența caracterului, a aspirațiilor, dorințelor, a tot ceea ce alcătuiește personalitatea umană.”
„În divorțurile de tinerețe, existența copiilor, a căror custodie trebuie împărțită și care, orice s-ar spune, sunt destul de iubiți, atenuează adesea violența înfruntării; în divorțurile făcute la bătrânețe, însă, când persistă doar intersele financiare și patrimoniale, sălbăticia luptei nu cunoaște nici o limită.”
„Câinele este un fel de copil definitiv, mai docil și mai cald, un copil rămas la vârsta rațiunii, dar și dincolo de asta, un copil căruia îi vom supraviețui: a accepta să iubești un câine înseamnă a accepta să iubești o ființă care, inevitabil, va fi smulsă de lângă tine.”
„Averea nu-i face fericiți decât pe cei care au cunoscut dintotdeauna o anumită bunăstare, care sunt pregătiți pentru asta din copilărie; atunci când ea pogoară asupra unuia care a cunoscut doar lipsuri, primul sentiment care îl năpădește și pe care îl reprimă uneori, dar numai temporar, până ce acesta ajunge să-l copleșească cu totul, este pur și simplu teama.”
"Ca întâmplarea cea mai banală să devină aventură, trebuie şi e de ajuns să te apuci să o povesteşti. Tocmai aceasta îi înşală pe oameni: un om e întotdeauna un povestitor de întâmplări, trăieşte înconjurat de povestirile sale şi de mediul lor; şi încearcă să-şi trăiască viaţa ca şi cum ar povesti-o."
"Profesioniştii experienţei. Şi-au vârât viaţa în amorţeală şi somnolenţă, s-au căsătorit în grabă, din nerăbdare şi au făcut copii la întâmplare. Au întâlnit pe ceilalţi oameni în cafenele, la nunţi, la înmormântări. Din când în când, prinşi într-o vâltoare, s-au zbătut fără a înţelege ce li se întâmplă. Tot ceea ce s-a petrecut în jurul lor a început şi s-a sfârşit în afara vederii lor; lungi forme obscure, evenimente care veneau de departe i-au atins uşor şi repede şi, când ei au vrut să privească, totul se şi isprăvise. Apoi, pe la patruzeci de ani, îşi botează micile lor încăpăţânări şi cele câteva proverbe cu numele de experienţă, încep să facă pe distibuitoarele automate: doi bani în deschizătura din stânga şi iată două anecdote ambalate în poleială; doi bani în deschizătura din dreapta şi primeşti câteva sfaturi preţioase care ţi se lipesc pe dinţi ca nişte caramele moi."
"Existenţa nu e ceva care se lasă gândit de departe, trebuie ca ea să te invadeze brusc, să se oprească asupra ta, să ţi se lase cu toată greutatea pe inimă asemenea unui animal mare şi nemişcat - sau atunci nu mai e absolut nimic."
"Totul e gratuit, grădiana acesta, oraşul şi eu însumi... Iată Greaţa; iată ce încearcă să ascundă cu ideea lor despre drept Nemernicii. Dar ce minciună lamentabilă: nimeni nu are dreptul; şi ei sunt cu totul gratuiţi, asemeni celorlalţi oameni, nu ajung să se simtă inutili. Şi, în ei înşişi, în mod tainic, sunt inutili, adică amorfi şi vagi, trişti."
"Vai, am cunoscut mai mulţi umanişti!
Umanismul radical e îndeosebi amicul funcţionarilor.
Umanistul zis de "stânga" se preocupă în primul rând să conserve valorile umane; nu aparţine nici unui partid, pentru că nu vrea să trădeze umanul, dar simpatiile sale se îndreaptă spre cei umili; celor umili le conservă el frumoasa cultură clasică. În general e un văduv cu ochii încă seducători şi mereu umezi de lacrimi. Iubeşte de asemenea pisicile, câinii, toate mamiferele superioare.
Scriitorul comunist îi iubeşte pe oameni începând cu al doilea cincinal; el pedepseşte pentru că iubeşte. Pudic, asemeni tuturor celor puternici, el ştie să-şi ascundă sentimentele, dar tot el ştie, graţie unei priviri, unei inflexiuni a vocii, să facă să se presimtă, în dosul cuvintelor aspre de justiţiar, pasiunea lui severă şi dulce pentru fraţii săi.
Umanistul catolic, ultimul venit, veniaminul, vorbeşte de oameni cu un aer minunat. Ce basm frumos, spune el, e cea mai umilă dintre vieţi, aceea a docherului londonez, aceea a unei muncitoare de la o fabrică de pantofi! A ales umanismul îngerilor; scrie pentru edificarea îngerilor lungi romane triste şi frumoase, care obţin adeseori premiul Femina.
Acestea sunt marile roluri. Dar mai există o puzderie de alte roluri: filozoful umanist, care se apleacă asupra fraţilor săi ca un frate mai mare şi are simţul responsabilităţii sale;
umanistul care-i iubeşte pe oameni aşa cum sunt, cel care-i iubeşte aşa cum ar trebui să fie, cel care ţine să-i salveze cu aprobarea lor şi cel care-i va salva în ciuda voinţei lor, cel care vrea să creeze mituri noi şi cel care se mulţumeşte cu miturile vechi, cel care iubeşte în om moartea acestuia, cel care iubeşte în om viaţa acestuia;
umanistul vesel care are totdeauna cuvântul glumeţ pe buze;
umanistul sumbru pe care-l întâlnim îndeosebi la veghile funebre.
Toţi se urăsc între ei, ca indivizi fireşte, nu ca oameni."
Thomas Moran - The Grand Canyon of the Yellowstone
„Ca să iei o hotărâre să pleci nu stai să socotești, nu te apuci să faci listă de incoveniente și de avantaje. De la o clipă la alta basculezi. Spre o altă viață, spre o altă moarte. Spre glorie sau uitare. Cine va spune vreodată în urma cărei priviri, cărui cuvânt, cărui rânjet, un om ajunge să se descopere deodată străin printre ai săi? Pentru ca să se nască în el acea nevoie imperioasă de a se îndepărta sau de a dispărea.” „În general privilegiile sunt scandaloase într-o societate întemeiată pe drept, dar într-o societate în care domnește arbitrariul, privilegiile constituie uneori o barieră împotriva despotismului, devenind astfel, în mod paradoxal, niște oaze de dreptate și de echitate.”
„Toate voluptățile se plătesc, nu le disprețui pe cele care-și pun preț.”
