Julian Barnes - Papagalul lui Flaubert

"Mie nu-mi cad bine coincidenţele. Există în ele ceva înfricoşător: pentru o clipă simţi ce trebuie să însemne să trăieşti într-un univers ordonat, administrat de D-zeu, unde el ţi se uită mereu peste umăr şi-ţi face aluzii mari şi nerafinate la planurile Lui cosmice. Prefer sentimentul haosului, să simt că lucrurile merg la întânplare, că există o nebunie atât permanentă cât şi temporară, să am certitudinea ignoranţei, brutalităţii şi prostiei omeneşti."

"Flaubert nu credea în progres; în orice caz, nu în progresul moral, singurul care contează: Indiferent ce o să se întâmple o să rămânem proşti... Tot visul democraţiei se rezumă la a ridica proletariatul până la nivelul de idioţenie atins de burghezie."

"În zilele astea nu ni se permite să folosim cuvântul nebun... Foloseşte cuvintele cele mai simle, cele mai scurte, cele mai adevărate. Mort, şi pe moarte, nebun, adulter. Nebun sună corect. E un cuvânt normal, o vorbă care ne arată că demenţa ne poate veni acasă, ca o furgonetă cu mărfuri comandate." 

"Adulterul este cel mai convenţional mijloc de a te ridica deasupra convenţionalului."(Nabokov)

"Privim soarele printr-o sticlă înnegrită de fum; la trecut trebuie să ne uităm prin sticlă colorată." 

"Punerea în pagină deformează modul în care se descriu cei ce dau anunţurile (matrimoniale). Nu te poţi autodefini direct, privindu-te în oglindă. Stilul decurge din subiect. Oricât s-ar strădui, autorii anunţului sunt biruiţi de formă; sunt vârâţi cu forţa - chiar şi în unicul moment când trebuie să fie foarte personali - într-o impersonalitate nedorită." 

"Oamenii nu trebuie împărţiţi în cei care au secrete şi cei care nu le au, ci în cei care doresc să afle totul şi cei care nu doresc. Eu unul susţin că scormonirea este un semn de iubire... Când e vorba de o amantă, de o soţie, aflarea celor mai perverse lucruri aproape te uşurează."

"Cea mai bună formă de guvernământ, este una muribundă, fiindcă face loc uneia noi." (Flaubert)

"Din când în când mai deschid câte o gazetă. Se pare că totul merge într-un ritm ameţitor. Dansăm nu pe marginea unui crater vulcanic, ci pe scaunul de lemn al unei latrine, care mi se pare a fi ros de putregai. În curând societatea se va îmburda, prăbuşindu-se în căcatul acumulat de nouăsprezece veacuri. Atunci să auzi ţipete." (Flaubert) 

Ilf şi Petrov - America fără etaje

Albert Bierstadt - In munti

"Adevărul e că majoritatea călătorilor suferă de psihoza suvenirurilor."

"America stă tolănită pe o imensă şosea."

"Dar omul, domnilor, e departe de a fi un istrument perfect. El poate să uite să întrerupă curentul la momentul potrivit. Aparatul n-o să permită aşa ceva. El se opreşte singur...  Este numit foolproof - protecţie împotriva prostiei. Tehnica avansată de se teme de om şi nu se încrede în inteligenţa lui."

"... Aşa-zisul american de condiţie medie, principalul cumpărător şi votant, este un om simplu, cu vederi extrem de democratice. El ştie să muncescă şi munceşte mult. Îşi iubeşte nevasta şi copiii, ascultă radioul, merge des la cinema şi citeşte foarte puţin. În afară de asta, are un mare respect pentru bani. N-are pasiunea avarului, dar îi respectă cum îşi respectă unchiul - un profesor celebru. Şi ar vrea ca peste tot în lume să fie la fel de simplu şi limpede ca în familia lui." 

"...Arta întreagă - egipteană, grecească, chineză, gotică, stilul Empire, până şi formalismul în esenţa lui - existase cu milioane de ani în urmă, născocită în chip genial de natură." 

"Cinematografia (americană) seamănă cu arta autentică la fel cum maternitatea la maimuţe seamănă cu cea a omului. Au multe în comun, dar prima e insuportabil de respingătoare."

Alberto Vasquez-Figueroa - Pământ virgin

Paul Gauguin

"Istoria omului este istoria confruntării cu propria sa natură. Încearcă să-şi stăpânească instinctele şi nu reuşeşete decât să dezvolte o bestialitate mult mai rafinată."

 "Munca îl înjoseşte pe om din momentul în care-i restrânge libertatea."

"Responsabilitatea înseamnă aservire, iar aservirea înseamnă o frână pentru libertate."

" Nimic nu l-ar putea face să se întoarcă la lupta zilnică, la veşnicul căţărat al piramidei, la acel nesfârşit târâş în sus, agăţându-se cu ghearele şi cu dinţii, pentru că cea mai mică  nebăgare de seamă îl azvârlea din nou pe tobogan în jos, în abis; un Sisif modern, un mit mostruos ce părea să devină destinul comun al Omenirii.

  Sute, mii, milioane de fiinţe începeau în fiecare dimineaţă ascensiunea muntelui de ambiţii, cărând în spate bolovanul greu al incapacităţii lor, deschizăndu-şi drum prin mareea de oameni urmărind acelaşi ţel, cu privirea mereu fixă la drum, atenţi la pietricele şi la micile obstacole, fiindu-le imposibil să privească în sus, înspăimântaţi privind în jos.

Un drum lung, foarte lung, iar sus, pe culmea strâmtă, câţiva puţini la număr care încercau să-şi apare privilegiile împotriva acelora care erau pe punctul de a-i ajunge din urmă."

Epopeea lui Ghilgameş

Sandro Botticelli - Primăvara

"Când zeii au făurit omenirea,
au hărăzit oamenilor moartea.
Viaţa veşnică au păstrat-o pentru ei!
Tu, Ghilgameş, deci, cată să-ţi îndestulezi pântecele,
zi şi noapte bucură-te şi te veseleşte;
Fiece zi să fie o sărbătoare,
zi şi noapte, cântă şi joacă:
împodobeşte-ţi părul, spală-te bine cu apă;
ia aminte la copilul cate te ţine de mână,
iubita să găsească la pieptul tău plăcere:
iată ce li se cuvine muritorilor."

"Cu toate că-i nenduplecată, moartea e legea tuturor;

Clădim noi case pentru vecie?

Pecetluim noi oare învoieli care să lege pe vecie?

Fraţii îşi împart oare, pentru vecie, bunurile ?

Veşnică e oare ura între oameni?

Râul care se umflă te duce oare cu el pentru vecie?

De la începutul veacurilor, nimic nu este veşnic!

Cel care doarme şi cel care-i mort se aseamănă unul cu altul.

Oare nu închipuie amândoi icoana morţii?"

Alberto Vasquez-Figueroa - Iubire pe o insulă blestemată

"De obicei mă mişc mai bine în domeniul politicii, unde nu conduce dragostea, ci ura şi unde ştiu cu toţii că nu s-au născut  unul pentru celălalt, ci mai degrabă "unul împotriva celuilalt... Cei ce ne ocupăm cu politica ştim din primul moment că intrăm într-un joc al lăcomiei, al ambiţiei, al minciunii, al trădării şi al duşmăniei, iar din pricina aceasta, fiind preveniţi, nimic nu mai poate să ne rănească prea rău..."

 "...Niciodată cuvântul lui D-zeu nu călătoreşte singur, mult prea adeseam este însoţit de spada, securea, rugul, ba chiar ambiţia lui D-zeu de a aduna bogăţii, cu toate că niciodată nu am înţeles de ce are nevoie de nişte bogăţii pe care le-a creat el însuşi."

"Insularilor le e greu să accepte că acelaşi D-zeu care ţi-a dat viaţă te obligă să ţi-o câştigi plătind pentru ceva ce nu ai cerut. Şi adevărul e că... a-ţi dărui ceva şi a te face să-l plăteşti apoi cu dobândă este un fel de şarlatanie." 

"Experienţa a fost întotdeauna cea mai amară dintre toate uceniciile... Ca să acceţi fericirea nu ai nevoie de experienţă... Nenorocirile sunt răni dureroase, care sfârşesc prin a fi numite experienţe, deşi nu sunt decât cicatrice."

"Trecerea noastră prin viaţă este urma pe care o lăsăm în cei ce ne înconjoară." 

Julian Barnes - Anglia, Anglia

John Constable - Peisaj

"Cinismul e un dar al singurătăţii."

"Când eşti un boşorog care stă pe veranda casei, nu te duci să joci baschet cu puştimea. Boşorogii nu sar. Mai bine stai şi valorifici ce ai. În plus, mai faci următorul lucru: îi convingi pe puştani că oricine, dar absolut oricine poate să sară, dar pentru legănatul  pe verandă e nevoie de vârstă şi înţelepciune."

"Marele public, stăpânii noştri îndepărtaţi, din fericire, vor ca realitatea să fie ca un iepuraş de casă. Vor să ţopăie şi să bocăne pitoresc din lăbuţă, într-o cuşcă artizanală, să le manânce din palmă frunze de salată. Dacă le dai adevărul, ceva sălbatic care muşcă şi, scuză-mi expresia, se cacă, nu ştiu ce să-i facă, decât să îl sugrume şi să îl gătească."

"Dar dragostea şi căsnicia sunt două stări diferite. Cei meniţi să îndure greutăţile împreună, şi adesea să le îndure de dragul celuilalt, îşi pierd curînd blîndeţea privirii şi bunăvoinţa minţii, născute din împărtăşirea plăcerii neamestecate şi a distracţiilor succesive." 

Luis Sepulveda - Jurnalul unui killer sentimental

"Chipul omenesc nu minte niciodată; e singura hartă care înregistrează toate teritoriile în care am locuit."

Ilf și Petrov - Douăsprezece scaune

”Cetățeni! Respectați somiera cu arcuri și floricele albastre! Ea reprezintă căminul, alfa și omega mobilei, ansamblul unui interior plăcut, ea este baza dragostei și mama primusului. Ce bine doarme cetățeanul în scârțâitul democratic al arcurilor ei! Ce vise minunate are omul care adoarme pe pânza ei albastră! De cât respect se bucură fiecare posesor de somieră!
Omul care n-are somieră e vrednic de plâns. El nu există. Nu plătește impozite, nu are nevastă, cunoscuții nu-i dau bani cu împrumut ”până miercuri”, șoferii de taxiuri strigă în urma lui cuvinte jignitoare, iar fetele râd de el, căci nu le plac idealiștii.” 

Michel Tournier - Gaspar, Melhior și Balthazar

Rembrandt van Rijn - Ospățul lui Baltazar

”Legendele se hrănesc din ființa noastră. Adevărul lor se sprijină pe complicitatea inimilor noastre. De îndată ce nu ne recunoaștem propria istorie, ele nu sînt decît lemn și paie.”

”D-zeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea sa. De ce aceste două cuvinte? Ce diferență este între chip și asemănare? Poate, fără îndoială, faptul că asemănarea cuprinde întreaga ființă - trup și suflet - în timp ce chipul, imaginea, nu este decît masca superficială și poate înșelătoare. Atîta vreme cît omul a rămas așa cum l-a făcut D-zeu, sufletul lui divin a străbătut masca trupului, astfel că era pur și simplu ca un lingou de aur. Atunci chipul și asemănarea dădeau împreună mărturie de aceeașă origine comună. N-ar fi fost nevoie de două cuvinte distincte. Dar de îndată ce omul a păcătuit prin neascultare, de îndată ce a încercat prin minciună să scape de peseapsa dreaptă a lui D-zeu, asemănarea sa cu creatorul a dispărut și n-a mai rămas decît chipul, neînsemnată imagine înșelătoare, amintind, oarecum în pofida ei însăși, originea îndepărtată, lepădată, înjosită, dar neștearsă. Așa se înțelege blestemul care lovește încercarea de a-l reprezenta pe om prin pictură sau sculptură: aceste arte se fac complice ale imposturii, prin aceea că celebrează  și răspîndesc unchip fără asemănare.”

”La omul zgîrcit, ca și la cel mistic, sub aparența sărăciei se ascunde o bogăție imensă și nevăzută, dar, firește, de natură diferită într-un caz și în celălalt.”

”...regalitatea, însoțită cu sărăcia, produce mai degrabă un tîlhar decît un cerșetor, dar regele, tîlharul, cerșetorul au în comun faptul de a se situa în afara normelor obișnuite de comportare: ei nu dobîndesc nimic prin muncă și nici prin schimb.”

”Căderea omului a rupt adevărul în două: pe de o parte, cuvinte goale, lipsite de miez și de adevăr, de valoare nutritivă. Pe de altă parte, o hrană compactă, grea, opacă și grasă, care întunecă mintea și te potcovește cu fălci căzute și burdihan!”

”Dacă aștepți de la celălat să-ți dăruiască plăcere sau bucurie, înseamnă că-l iubești? Nu. Nu te iubești decît pe tine. Îi ceri să se pună în slujba acelei iubiri egoiste pentru tine însuți. Adevărata iubire este plăcerea dăruită de plăcerea celuilalt, bucuria pe care o trezește în sufletul meu priveliștea bucuriei lui, fericirea pe care o simt știindu-l fericit. Plăcere a plăcerii, bucurie a bucuriei, fericire a fericirii, aceasta-i iubirea, nimic altceva.”

”...tămîia nu se lasă desacralizată așa, cu una, cu două. Fumul ei cerne lumina, populînd-o cu siluete impalpabile. Mireasma ei îndeamnă la visare, la meditație. Arzînd pe jeratic, păstrează ceva din ritualul de jertfă, de ardere de tot. Pe scurt, vrei nu vrei, tămîia creează o atmosferă de cult și de religiozitate.”