"Mie nu-mi cad bine coincidenţele. Există în ele ceva înfricoşător: pentru o clipă simţi ce trebuie să însemne să trăieşti într-un univers ordonat, administrat de D-zeu, unde el ţi se uită mereu peste umăr şi-ţi face aluzii mari şi nerafinate la planurile Lui cosmice. Prefer sentimentul haosului, să simt că lucrurile merg la întânplare, că există o nebunie atât permanentă cât şi temporară, să am certitudinea ignoranţei, brutalităţii şi prostiei omeneşti."
"Flaubert nu credea în progres; în orice caz, nu în progresul moral, singurul care contează: Indiferent ce o să se întâmple o să rămânem proşti... Tot visul democraţiei se rezumă la a ridica proletariatul până la nivelul de idioţenie atins de burghezie."
"În zilele astea nu ni se permite să folosim cuvântul nebun... Foloseşte cuvintele cele mai simle, cele mai scurte, cele mai adevărate. Mort, şi pe moarte, nebun, adulter. Nebun sună corect. E un cuvânt normal, o vorbă care ne arată că demenţa ne poate veni acasă, ca o furgonetă cu mărfuri comandate."
"Adulterul este cel mai convenţional mijloc de a te ridica deasupra convenţionalului."(Nabokov)
"Privim soarele printr-o sticlă înnegrită de fum; la trecut trebuie să ne uităm prin sticlă colorată."
"Punerea în pagină deformează modul în care se descriu cei ce dau anunţurile (matrimoniale). Nu te poţi autodefini direct, privindu-te în oglindă. Stilul decurge din subiect. Oricât s-ar strădui, autorii anunţului sunt biruiţi de formă; sunt vârâţi cu forţa - chiar şi în unicul moment când trebuie să fie foarte personali - într-o impersonalitate nedorită."
"Oamenii nu trebuie împărţiţi în cei care au secrete şi cei care nu le au, ci în cei care doresc să afle totul şi cei care nu doresc. Eu unul susţin că scormonirea este un semn de iubire... Când e vorba de o amantă, de o soţie, aflarea celor mai perverse lucruri aproape te uşurează."
"Cea mai bună formă de guvernământ, este una muribundă, fiindcă face loc uneia noi." (Flaubert)
"Din când în când mai deschid câte o gazetă. Se pare că totul merge într-un ritm ameţitor. Dansăm nu pe marginea unui crater vulcanic, ci pe scaunul de lemn al unei latrine, care mi se pare a fi ros de putregai. În curând societatea se va îmburda, prăbuşindu-se în căcatul acumulat de nouăsprezece veacuri. Atunci să auzi ţipete." (Flaubert)
