 |
| Ivan Șișkin - Peisaj |
”Orice adolescent clasifică - reflex de apărare în fața complexității lumii adulte, care îl absoarbe la hotarul copilăriei.”
”Esențialul e indicibil. Incomunicabil.. Oamenii vorbesc pentru că le e teamă de liniște. Vorbesc mașinal, cu voce tare, sau fiecare în sinea lui, se amețesc cu terciul verbal care năclăiește fiecare obiect și fiecare ființă. Vorbesc despre verzi și uscate, vorbesc despre bani, despre dragoste, despre nimic. Și folosesc, chiar și când e vorba de iubirile lor sublime, cuvinte spuse de o sută de ori, fraze tocite de tot. Vorbesc ca să vorbească. Vor să alunge liniștea.”
”Ce absurde sunt legile acestei lumi, în care viața unor femei frumoase depinde de fâlfâirea unei pagini. Ce prostioe cosmică e dispariția unei femei frumoase!”
”Viața e, de fapt, o ciornă interminabilă, unde evenimentele, prost aranjate, dau unele peste altele, unde personajele, prea numeroase, se împiedică să vorbească, să sufere, să fie iubite sau urâte individual.”
”Ca și cum ai fi suspendat în nacela unui balon. Așa sunt observate locurile și chipurile, pe care, inconștient, le situăm deja în trecut.”
”Traducătorul de proză este sclavul autorului, iar traducătorul de poezie este rivalul său.”
”Chiar dacă este inițiat în magia memoriei, a artei de a recrea clipa pierdută, omul rămâne legat, înainte de toate, de fetișurile materiale ale trecutului: ca un scamator care, după de a dobândit, prin voia Domnului, un har de taumaturg, îi preferă îndemânarea degetelor sale și valizele cu fund dublu, care au avantajul că nu-i tulbură bunul simț.”
”Esențialul e indicibil. Incomunicabil.. Oamenii vorbesc pentru că le e teamă de liniște. Vorbesc mașinal, cu voce tare, sau fiecare în sinea lui, se amețesc cu terciul verbal care năclăiește fiecare obiect și fiecare ființă. Vorbesc despre verzi și uscate, vorbesc despre bani, despre dragoste, despre nimic. Și folosesc, chiar și când e vorba de iubirile lor sublime, cuvinte spuse de o sută de ori, fraze tocite de tot. Vorbesc ca să vorbească. Vor să alunge liniștea.”
”Ce absurde sunt legile acestei lumi, în care viața unor femei frumoase depinde de fâlfâirea unei pagini. Ce prostioe cosmică e dispariția unei femei frumoase!”
”Viața e, de fapt, o ciornă interminabilă, unde evenimentele, prost aranjate, dau unele peste altele, unde personajele, prea numeroase, se împiedică să vorbească, să sufere, să fie iubite sau urâte individual.”
”Ca și cum ai fi suspendat în nacela unui balon. Așa sunt observate locurile și chipurile, pe care, inconștient, le situăm deja în trecut.”
”Traducătorul de proză este sclavul autorului, iar traducătorul de poezie este rivalul său.”
”Chiar dacă este inițiat în magia memoriei, a artei de a recrea clipa pierdută, omul rămâne legat, înainte de toate, de fetișurile materiale ale trecutului: ca un scamator care, după de a dobândit, prin voia Domnului, un har de taumaturg, îi preferă îndemânarea degetelor sale și valizele cu fund dublu, care au avantajul că nu-i tulbură bunul simț.”
