Mircea Cărtărescu - Solenoid

Manuscrisul Voynich - imag.

„Literatura e un muzeu închis ermetic, muzeu al ușilor iluzorii, al artiștilor preocupați de nuanțele de cafeniu și de imitarea cât mai expresivă a canaturilor, balamalelor și clanțelor, de negrul catifelat al găurii cheii. Ajunge doar să-nchizi ochii și să pipăi cu degetele zidul continuu și nesfîrșit ca să-nțelegi că nicăieri în edificiul literar nu există deschidere și fisură. Numai că, sedus de măreția porților încărcate cu basoreliefuri și simboluri cabalistice sau de sfiala unei uși de bucătărie țărănească, având o bășică de porc în loc de geam, nu-ți vine să-nchizi ochii, ai vrea să ai, dimpotrivă, o mie de ochi pentru mia de false ieșiri care ți se așterne-nainte. Ca și sexul, ca și drogurile, ca toate manipulările minții noastre ce-ar vrea să spargă odată țeasta și să iasă în larg, literatura e o mașină de produs mai întâi beatitudine, apoi dezamăgire...

 Am iubit literatura ca pe un viciu, dar n-am crezut cu adevărat că ea este calea. Am fost mereu conștient că stilul, atât de admirat la marii mei scriitori, nu e decât raptus și posedare. Că scrisul îți mănâncă viața și creierul ca heroina... Literatura este de prea multe ori o eclipsă a minții și-a trupului celui care scrie.”

„Am crezut întotdeauna că nu poți vorbi despre lucrurile care spun cu adevărat ceva despre tine. Nu față-n față cu celălalt. Când ești față-n față, ochi în ochi cu aproapele tău, de parcă într-adevăr fața ta ar fi vârâtă în fața lui, iar ochii tăi ar fi închiși, ca-n niște cutii sferice, în ochii săi, abia atunci simți zidul de nestrăbătut dintre mințile voastre. De-asta oamenii și-au spus lucrurile importante prin cărți, căci orice carte presupune-o absență, dintr-o parte sau din cealaltă: când e scrisă lipsește cititorul. Când e citită, lipsește scriitorul. Dispar astfel greața și abjecția de-a pune față-n față judecătorul și condamnatul.”

„Asta suntem cu toții, acarieni orbi fojgăind pe firul nostru de praf în infinitatea neștiută, irațională, în fundătura oribilă-a acestei lumi. Gândim, avem acces la structura logico-matematică a lumii, dar continuăm să trăim fără conștiință de sine și fără-nțelegere, săpând tunele-n pielea lui D-zeu, provocându-i doar iritare și mânie. Sarcoptul ce sapă canale în pielea mea nu mă știe și nu mă cuprinde. Ganglionii săi nervoși nu sunt făcuți pentru asta... Nici noi nu putem cunoaște ființele miraculoase care sunt față de noi ceea ce noi suntem față de paraziții din pielea noastră și acarienii din perna pe care dormim. Secrețiile lor chimice nu ne pot detecta. La fel de neputincioasă-i gândirea noastră. Cunoaștera noastră e tot o tactilitate bâjbâitoare. Dar cum substanța trupului lor e asemenea celei a trupului nostru, substanța gândirii noastre e similară celei a ființelor ce nu sunt decât gândire. Ca să ajungi să-i cunoști, însă, ai nevoie de o gândire de altă natură și de pe altă treaptă, o gândire a unui tip de gândire pe care n-o putem concepe, cum sarcoptul nu poate concepe gândirea noastră și nici nu va putea gândi vreodată.”

Ayn Rand - Revolta lui Atlas [Atlas Shrugged]

John Singer Sargent - Atlas and Hesperides

Noncontradicția

„Nu-i nimic important în viață, în afară de felul în care-ți faci treaba. Orice altceva ai fi, de-acolo o să vină. E singura măsură a valorii umane. Toate codurile alea etice pe care o să încerce să ți le bage pe gât sunt bani falși pe care șarlatanii i-au băgat pe piață ca să fraierească pe toată lumea. Codul competenței e singurul sistem moral adevărat.”

„Scopul filosofiei nu e acela de a ajuta oamenii să găsească sensul vieții, ci acela de a le demonstra oamenilor că nu există nici un sens al vieții. Odată ce înțelege că el nu este absolut deloc important în marea ecuație a universului, că niciun fel de posibile semnificații nu pot fi atașate faptelor lui, că nu contează absolut deloc dacă trăiește sau moare, o să devină mult mai... docil.”

Ori-ori

„Calitatea distinctivă a mediocrului este pica pe care o poartă realizării unei alte persoane. Acei mediocri sensibili care stau și tremură ca nu cumva munca altcuiva să se dovedească mai bună decât a lor nu au nici cea mai vagă idee de singurătatea care apare când ajungi în vârf. Lipsa unui egal, a unei minți pe care să o respecți și a unei realizări pe care să o admiri. Își dezvelesc dinții în fața ta, din găurile lor de șobolani, gândindu-se că ție îți face plăcere să-ți lași strălucirea să-i estompeze pe ei, în timp ce tu ți-ai da un an din viață pentru a vedea o scânteie de talent oriunde printre ei.”

„Dorința sexuală a unui om este rezultatul convingerilor lui fundamentale. Spune-mi ce găsește un bărbat atractiv din punct de vedere sexual și-ți voi spune întreaga lui filosofie de viață. Arată-mi femeia cu care se culcă și o să-ți spun ce crede despre el însuși... Bărbatul care e convins de propria lui lipsă de valoare va fi împins către o femeie pe care o disprețuiește - pentru că ea reflectă imaginea lui ascunsă despre el însuși, ea îl va elibera de realitatea obiectivă în care el este un escroc, îi va da iluzia de moment a valorii personale.”

„Un oraș e forma înghețată a curajului uman - curajul acelor oameni care și-au urmat primul gând la fiecare ax, la fiecare cui, la fiecare generator de curent de care e nevoie ca să reușească, curajul de a spune nu „mi se pare”, ci „este”.”

„Când cineva acționează cu milă în loc de dreptate, binele este cel pedepsit în numele răului; când cineva îi salvează pe cei vinovați de suferință, inocentul este cel forțat să sufere. Nu există scăpare în fața justiției, nimic nu poate fă câștigat pe nedrept și neplătit în univers, nici pentru materie, nici pentru spirit, și dacă vinovații nu plătesc, inocenții trebuie s-o facă.”

A este A

„Minciuna reprezintă un act de autoabdicare, pentru că îți predai realitatea personală persoanei pe care o minți., făcând din ea stăpânul tău, condamnându-te din acel moment să contrafaci tipul de realitate pe care opiniile acelei persoane solicită să fie contrafăcută. Omul care minte este sclavul lumii începând din acel moment.”

„Omul nu poate supraviețui decât dobândind cunoaștere, iar rațiunea constituie singurul său mijloc de a o dobândi... Un proces rațional este un proces moral. Poți săvârși o greșeală în orice etapă a acestuia, fără a avea altceva care să te protejeze decât propria ta severitate, sau poți încerca să înșeli, să falsifici evidența și să eludezi efortul căutării - dar dacă devoțiunea față de adevăr constituie semnul distinctiv al moralității, în acest caz nu există o formă mai măreață, mai nobilă, mai eroică de devoțiune decât actul unui om care își asumă responsabilitatea de a gândi.”