John Fowles - Copacul

Ivan Șișkin - Stejar în vechiul Peterhof

”Numirea lucrurilor este întotdeauna implicit o formă de categorisire și, prin urmare, de adunare a lor într-o colecție, o încercare de a lua în posesie, și, pentru că omul este o creatură extrem de acaparatoare, prostită de cele mai moderne societăți pînă într-atît încât ajunge să creadă că actul acumulării este mai plăcut decât cel de a fi acumulat, că a obține este superior lui a avea, simplele denumiri și obiectele de care sunt legate se perimează foarte repede... Cele cotidiene, atât de familiare, nu ne mai spun nimic, așa că din cunoscute, devin necunoscute.”

”Trăim din ce în ce mai mult (și nu numai în materie de natură și roman) după vechea zicală Aut Caesar, aut nullus, (dacă nu pot fi Cezar, mai bine sunt nimeni). Dacă nu pot avea cunoștiințele unui savant, nu știu nimic. Dacă nu pot avea parte de acele minunate  prim-planuri și creaturi rare în natura din jurul meu, la naiba cu ea! Poate pentru cei ce stau departe de natură în viața de zi cu zi să existe o oarecare reprezentare a ei decât nimic. Și totuși o mare parte din această reprezentare mi se pare că descinde direct din conceptul de menajerie, o altă selecție din realitate - tristă înstrăinarea ei - sau reducție a realității. Vârâtul umbrelelor printre gratiile de fier nu încetează odată cu trecerea de la grădina zoologică la ecran.”

”Arta și natura sunt înrudite, ca ramurile ale aceluiași copac, înrudire care apare în primul rând în contrastul inexplicabil al multora dintre procesele lor, și mai presus de toate, al celor legate de creație și efectul ei asupra publicului vizat. În ultimul secol abordarea artei, ca și a naturii, a devenit tot mai scientizată și teribil de serioasă. Uneori ai impresia că ea se află acolo în primul rând nu pentru ea însăși, ci pentru a furniza materialul necesar etichetării, clasificării și analizării, adică specimene gata să fie ”fixate în insectar.”

”Așa că stau în mijlocul nemuririi, în fosforul verde al copacului, înconjurat de denumiri greșite, impenetrabile... Acest lucru, această nemurire, se află dincolo de știința și artele noastre, pentru că secretul ei este fințatea, nu zicerea.”

”Alteritatea inalienabilă a fiecărui sine, uman sau non-uman, poate părea o închisoare pentru sine, însă în miezul ei, în profunzimea acelor milioane de copaci metaforici, din cauza cărora nu vedem pădurea, se află justificarea și mântuirea.” 

Yukio Mishima - Templul de aur

Utagawa Hiroshighe

”Am constat că privitul (adică pur și simplu faptul de a te uita la cineva fără o intenție anume) era privilegiul celor vii, că acest privit putea fi la fel de bine o expresie a cruzimii.”

”Noblețe, cultură, ceea ce lumea consideră estetic - realitata acestora este searbădă și anorganică. Ceea ce vezi nu este templul Ryuan, ci o grămadă de pietre. Filozofia, arta - doar pietre goale. Singura preocupare sistematică pe care o au oamenii este politica. Ce rușine! Se poate spune că ființele umane nu sînt decît niște creaturi corupte.”

”...ce ciudată este frumusețea muzicii! Frumusețea scurtă, căreia cîntărețul îi dă ființă, transformă o perioadă de timp în durată pură; în mod cert nu se mai repetă; ca și existența efemerelor și a altor creaturi care trăiesc puțin, frumusețea este abstracția și creația perfectă a vieții înseși. Nimic nu se aseamănă mai mult cu viața decît muzica .”

”Frumusețea - da, frumusețea e ca un dinte cariat: îți jenează limba, stă și te doare, făcîndu-și simțită prezența. Pînă la urmă nu mai suporți durerea, te duci la dentist și ți-l scoate. Apoi, pe cînd privește dintele mic, prăpădit, însîngerat, te gîndești: ”Ăsta să fie? Asta a fost tot? Asta mi-a provocat atăta durere, m-a hărțuit atăta, înrădăcinîndu-se cu încăpățînare în mine? Ei bine, acum e mort. Dar oare chiar e vorba de unul și același obiect? Dacă acesta, la origine, nu ținea de existența mea, cum - prin ce ironie a soartei - a ajuns să fie legat de ea, reușind să provoace atît de multă durere? Se află această bază în interiorul ființei mele? Sau în obiectul însuși? Și totuși, creatura aceasta care mi-a fost smulsă din gură și zace acum în mîna mea este cu totul altceva. Nu poate fi acela!”

”În general, lucrurile înzestrate cu viață n-aveau, precum Templul de aur, calitatea de a dura o veșnicie. Ființelor omenești li se încredința doar o părticică din nenumăratele însușiri ale naturii și, printr-o metodă eficace de substituire, ele difuzau și multiplicau acea însușire... Din aspectul aparent destructibil al ființelor ieșea la iveală o nălucă a veșniciei; pe de altă parte, frumusețea aparent indestructibilă a Templului dădea naștere posibilității de a-l distruge. Nu te poți descotorosi de lucruri muritoare, de exemplu, de ființele omenești, dar pot fi distruse lucruri indestructibile ca Templul de aur.” 

”Nimic nu poate schimba nimic pe lumea asta. Doar cunoașterea este în stare să transforme lumea, lăsînd-o în același timp exact așa cum este. Cînd privești cu astfel de ochi lumea, îți dai seama că lucrurile sînt neschimbătoare și, în același timp, în continuă transformare... Ființele omenești sînt înzestrate cu arma cunoașterii în scopul de a face viața suportabilă. Animalele nu au nevoie de așa ceva. Animalele nu au nevoie de cunoaștere ori de alte lucruri dintr-astea ca să-și facă viața suportabilă. Dar ființele omenești au nevoie de ceva: cu această cunoaștere, ele fac din caracterul intolerabil al vieții o armă, deși, în același timp, această insuportabilitate nu se ușurează cîtuși de puțin.”

”În viață, o clipă care-și însușește forma eternității ne amețește; dar Templul de aur știa foarte bine că o astfel de clipă este nesemnificativă în comparație cu ceea ce se întîmplă cînd eternitatea  își asumă forma unei clipe, așa cum făcuse el acum. În astfel de momente, eternitatea frumuseții ne poate anihila viața și otrăvi existența. Frumusețea de moment pe care ne-o oferă viața este neputincioasă în fața acestei otrăvi. Otrava o zdrobește și o distruge pe loc, expunînd însăși viața pericolului suprem.”

John Fowles - Colecționarul

”E disperarea născută din lipsa de simțire, de dragoste, de rațiune, în lumea asta a noastră. E disperarea că cineva poate chiar și să conceapă ideea unei bombe atomice sau să comande ca ea să fie lansată. E disperarea că atât de puțini dintre noi se sinchisesc de asta. E disperarea că există atâta grosolănie și violență pe lume. E disperarea că tineri perfect normali pot deveni brutali și înrăiți numai că au câștigat o mulțime de bani la loterie” (n. c. - sau au o situație materială).

”Indivizi cu talent sunt oricând pe toate drumurile. Mai ales în această epocă măreață a învățământului generalizat.”

”Sentimentul că totul trebuie să se termine, muzica, noi, luna, totul. Că dacă vei ajunge în miezul lucrurilor, vei găsi numai tristețe de-a pururi, oriunde; dar e o tristețe frumoasă, argintie, ca o față de Crist. Acceptarea tristeții. Să știi că a te preface că totul e o bucurie este de fapt o trădare. Trădare față de toți cei triști în clipa aceea, de toți cei care au fost vreodată triști...”

Marguerite Yourcenar - Obolul visului

”Iubirea nu poate fi cumpărată: femeile care se vând nu fac în fond decît să se închirieze; se poate însă cumpăra visul; această marfă impalpabilă se vinde sub numeroase înfățișări.”

”...oamenii aceia neștiuți i-au aprins lumânări Fecioarei Maria, la fel cum străbunii lor de demult depuneau prăjituri din miere în fața marii guri fierbinți a lui Venus. Lumânările au ars mai repede decât scurtele vieți omenești: rugămințile au fost, unele ignorate, altele împlinite, căci din păcate dorințele se împlinesc uneori pentru ca supliciul speranței să nu înceteze. Apoi, fără s-o ceară ei, au obținut singura favoare asigurată dinainte, darul întunecat ce anulează toate celelalte daruri.”

”...făcându-și din viclenie arcuș, cânta la nenorocirea lui ca la un violoncel.”

Alfredo Bryce Echenique - Grădina iubitei mele

”...Cred că ți-am explicat că D-zeu e nesfârșit de bun și înțelegător în tot ce privește iubirea. Ce i-ar putea face mai mare plăcere decât o pereche de îndrăgostiți ca noi? Ce dacă tu ești mai mare ca mine, iar eu sunt mai mic, chiar minor? Crezi că D-zeu se amestecă în asemenea lucruri? Crezi că l-ar interesa cu adevărat dacă ar lua cunoștiință de ele, fie și numai o clipă? Pentru asta există registrul de stare civilă, de care lui D-zeu nu-i pasă nici cât negru sub unghe. El are treabă cu sufletul, adevărul și fericirea.”

Jorge Luis Borges - Cartea de nisip

Francisco Goya - Frescă

”Anii nu ne modifică esența, dacă vom fi având vreuna.” (Congresul)

”Știu Adevărul, dar nu pot găsi acest Adevăr prin rațiune. Neprețuitul dar de a-l comunica nu mi-a fost hărăzit.” (Secta Celor Treizeci)

”Suntem cu toții figuri ale unei fabule și se cuvine să ne amintim că în fabule-i stăpânitor numărul trei (cele trei daruri ale vrăjitorului, triadele și neîndoielnica Treime” (Oglinda și masca)

”În vremea straniului mei ieri precumpănea superstiția că de seara până dimineața se întâmplă lucruri pe care ar fi rușine să le ignori... Imaginile și cuvântul tipărit erau mai reale decât lucrurile înseși. Doar ce era tipărit era adevărat. Esse est percipi constituia începutul, miezul și sfărșitul ciudatei noaste concepții despre lume. În acel ieri când mi-a fost dat să exist, oamenii erau naivi:  credeau că o marfă e bună pentru că așa susține și repetă propriul fabricant. Și furturile erau numeroase, deși toți știau că posesia banului nu aduce mai multă fericire și nici mai multă liniște.”  (Utopia unui om ostenit)

”Pentru un întemnițat sau pentru cel fără vedere, apele timpului alunecă la vale, într-o curgere domoală.” (Avelino Arredondo)

”Astăzi, a afirma veracitatea faptelor narate a ajuns să reprezinte convenția oricărei povestiri fantastice.” (Cartea de nisip)

Paul Guimard - Strada Le Havre

”Nefericit devii, dar singuratic te naști. Singurătatea e o boală cu virus necunoscut și evoluție ireversibilă.”

”Până la 25 de ani e relativ confortabil să te lăfăi în boala secolului. Mai târziu, melancolia își pierde farmecul, devine ipohondrie. Dacă nu intervine la timp adaptarea, adolescentul romantic evoluează către domnul morocănos.”

”Toți așteptăm și, ce e mai rău, așteptăm de la... De la vremurile de azi, de la meserie, de la neveste, de la țară. Așteptăm ca unii sau alții să ne dea ceva: căldură, perspective, satisfacții, motive, dovezi, mai știu eu ce!  Avem mentalitate de creditori. Suntem convinși că nu primim ce ni se cuvine. Ar fi de ajuns, poate, să dăm pentru a primi, în loc să ne consumăm în așteptare.”