 |
| Ivan Șișkin - Stejar în vechiul Peterhof |
”Numirea lucrurilor este întotdeauna implicit o formă de categorisire și, prin urmare, de adunare a lor într-o colecție, o încercare de a lua în posesie, și, pentru că omul este o creatură extrem de acaparatoare, prostită de cele mai moderne societăți pînă într-atît încât ajunge să creadă că actul acumulării este mai plăcut decât cel de a fi acumulat, că a obține este superior lui a avea, simplele denumiri și obiectele de care sunt legate se perimează foarte repede... Cele cotidiene, atât de familiare, nu ne mai spun nimic, așa că din cunoscute, devin necunoscute.”
”Trăim din ce în ce mai mult (și nu numai în materie de natură și roman) după vechea zicală Aut Caesar, aut nullus, (dacă nu pot fi Cezar, mai bine sunt nimeni). Dacă nu pot avea cunoștiințele unui savant, nu știu nimic. Dacă nu pot avea parte de acele minunate prim-planuri și creaturi rare în natura din jurul meu, la naiba cu ea! Poate pentru cei ce stau departe de natură în viața de zi cu zi să existe o oarecare reprezentare a ei decât nimic. Și totuși o mare parte din această reprezentare mi se pare că descinde direct din conceptul de menajerie, o altă selecție din realitate - tristă înstrăinarea ei - sau reducție a realității. Vârâtul umbrelelor printre gratiile de fier nu încetează odată cu trecerea de la grădina zoologică la ecran.”
”Arta și natura sunt înrudite, ca ramurile ale aceluiași copac, înrudire care apare în primul rând în contrastul inexplicabil al multora dintre procesele lor, și mai presus de toate, al celor legate de creație și efectul ei asupra publicului vizat. În ultimul secol abordarea artei, ca și a naturii, a devenit tot mai scientizată și teribil de serioasă. Uneori ai impresia că ea se află acolo în primul rând nu pentru ea însăși, ci pentru a furniza materialul necesar etichetării, clasificării și analizării, adică specimene gata să fie ”fixate în insectar.”
”Așa că stau în mijlocul nemuririi, în fosforul verde al copacului, înconjurat de denumiri greșite, impenetrabile... Acest lucru, această nemurire, se află dincolo de știința și artele noastre, pentru că secretul ei este fințatea, nu zicerea.”
”Alteritatea inalienabilă a fiecărui sine, uman sau non-uman, poate părea o închisoare pentru sine, însă în miezul ei, în profunzimea acelor milioane de copaci metaforici, din cauza cărora nu vedem pădurea, se află justificarea și mântuirea.”
