Romain Gary - Rădăcinile cerului [Les Racines du ciel]

Henri Rousseau - Tiger in a Tropical Storm (Surprised!)

„Omul a ajuns în acel punct, pe planeta asta, unde are cu adevărat nevoie de toată prietenia pe care o poate găsi, și în singurătatea sa are nevoie de toți elefanții, de toți câinii, de toate păsările.”

„Mi s-a părut deseori că începând de la un anumit grad de seriozitate, de gravitate, un om, în viață, e un infirm, îți vine totdeauna să-l ajuți să treacă strada.”

„Nimeni n-a reușit vreodată să rezolve această contradicție și anume să vrei să aperi un ideal în compania oamenilor.”

„Nu poți să judeci bărbații după ceea ce fac când își scot pantalonii. Pentru adevăratele lor porcării, se-mbracă.”

„Oamenii pot zice, de pildă, că elefanții sunt prea mari, că ocupă prea mult loc, că răstoarnă stâlpii de telegraf, calcă în picioare recoltele, că sunt un anacronism și, până la urmă, ajungi să spui același lucru despre libertate - cu timpul, și libertatea și omul devin supărători.”

William Styron - Sophie a ales [Sophie's choice]

 

Michelangelo Merisi da Caravaggio - The Sacrifice of Isaac

„Există în viață momente rare, când intensitatea unui sentiment sedimentat, nutrit cândva pentru o altă persoană - un animus reprimat, sau o iubire furioasă - iese tumultos la suprafața conștiinței, cu maximum de claritate; uneori, fenomenul ia proporțiile unui cataclism trupesc, imposibil de uitat.”

„Există prieteni dobândiți la o vârstă fragedă, care-ți provoacă pur și simplu bucurie, pentru care ai o iubire și un devotament ce lipsesc, misterios, din prieteniile încheiate ulterior, indiferent cât de autentice ar fi ele.”

„În lumea crematoriilor, ura e o pasiune nesăbuită și neînfrânată, incompatibilă cu banalitatea muncii cotidiene. Mai ales atunci când omul s-a lăsat despuiat de toate emoțiile acestea, ce pot distrage, problema discutării unui ordin, a  neîncrederii în el, devine pur academică.”

„Într-o dezbatere, mai ales când disputa se înfierbântă, supraîncărcându-se de electricitate și rea-voință, am fost de când mă știu cel mai slab dintre participanți. Vocea mi se frânge, devine pițigăiată; transpir. Pe față apare un fel de semi-rânjet strâmb. Mai mult, mintea mi-o ia razna și apoi mă părăsește, zburând, iar logica de care dau în bună măsură dovadă în împrejurări mai pașnice mă abandonează, ca o progenitură nerecunoscătoare.”