„Nici o persoană cu bun-simț nu poate afirma că-i place o clădire enormă cum este cea a Palatului de Justiție din Bruxelles. În cel mai bun caz am privi respectiva persoană cu surprindere, iar surprinderea e forma premergătoare a groazei; știm, desigur, în sinea noastră, că aceste clădiri supradimensionate aruncă deja umbra distrugerii lor ulterioare, ele fiind concepute încă de la început în perspectiva existenței lor viitoare sub formă de ruine.” „Nu cred că pricepem legile ce guvernează revenirea trecutului, dar din ce în ce mai mult mi se pare că timpul nu există, ci că există doar diferite încăperi întortochiate și vârâte într-altele după o stereometrie superioară, și între care viii și morții pot circula încolo și-ncoace după bunul lor plac, și cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu-atât mai mult mi se pare că noi, cei ce suntem încă în viață, nu suntem în ochii morților decât niște ființe ireale, ce devenim vizibili doar câteodată, în anumite condiții de lumină și atmosferice.”
„Temperatura corpului moliilor este de treizeci și șase de grade, ca cea a mamiferelor, a delfinilor și a tonilor în plină activitate. Trezeci și șase de grade este un fel indicator esențial, un punct care în natură s-a dovedit a fi întotdeauna optimal, un fel de prag magic. Toată nefericirea oamenilor li se trage de la îndepărtarea lor de la această normă; la un moment dat s-au încălzit, iar acum trăiesc în permanență îmtr-o ușoară stare febrilă.” „Existența în afara timpului, un mod de existență până de curând valabil în ținuturile înapoiate și uitate ale propriei noastre țări, la fel ca odinioară pe continentele încă neexplorate de peste mări, funcționează în continuare în paralel chiar și într-o metropolă a timpului cum este Londra. Fiindcă e suficientă chiar și numai o doză de nefericire personală, pentru a ne trezi separați de orice trecut sau viitor.”
"Păcatul nu e deloc ceea ce se crede a fi; păcatul nu înseamnă să furi sau să minţi, ci să calci în picioare cu cruzime viaţa altuia şi să uiţi ce suferinţe ai lăsat în urmă."
"Iubirea de aproape înseamnă pur şi simplu renunţarea la sine. Sinele este cel care ţine întruna la diferenţa dintre religii. Nimeni n-ar trebui să încerce să convingă pe alţii să îmbrăţişeze religia sa. A-i ajuta pe ceilalţi este ideea centrală a budismului şi a învăţăturii creştine - e punctul în care cele două religii se aseamănă."
"Oamenii nu sunt toţi sfinţi sau eroi. Dimpotrivă, dacă nu s-ar fi născut într-o perioadă de opresiune atâţia creştini nu ar fi fost siliţi să aleagă între apostazie şi martiriu, ci ar fi dus o viaţă binecuvântată şi plină de credinţă până în ceasul morţii. Au pierdut în faţa chinurilor trupului pentru că au fost nişte credincioşi mediocri."
William Hogarth- A Musical Party the Mathias Family
„Anii iluziilor nu sunt anii adolescenței, așa cum încearcă să ne-o spună adulții; sunt cei care vin imediat după aceea, în jur de douăzeci și cinci de ani, să zicem, perioada, dacă vrei, de falsă maturitate, când ești profund implicat în tot felul de lucruri și-ți pierzi capul. Acesta este momentul în care realizezi că viața sexuală este importantă și pentru alții, nu numai pentru tine.”
„Unicul răspuns indispensabil la un mediu înconjurător care abundă de oameni și lucruri considerate rele este să descoperi noi modalități de a le considera rele. Prometeu nu a putut scăpa de vultur pentru motivul că el era cel îndârjit și nu vulturul.”
„Nu are nici un rost să încerci să-i salvezi pe cei care în fundul sufletului lor nu doresc să fie salvați. Să continui să încerci să-i salvezi nu înseamnă numai să cedezi în fața compasiunii și a sentimentalității, ci este de-a dreptul o eroare, iar a persista până la capăt este chiar inuman.”
Baron François Gérard - Napoleon at the battle of Austerlitz
„Celebritatea este un mare zgomot. Cu cât e mai mare, cu atât ajunge mai departe. Legile, instituțiile, monumentele, națiunile, oamenii dispar, totul dispare, dar zgomotul continuă să răsune de-a lungul secolelor.”
"Să fii femei este o infirmitate naturală cu care se acomodează toată lumea. Să fii bărbat este o iluzie şi o violenţă pe care totul o justifică şi o privilegiază. Să fii pur şi simplu este o sfidare."
"Nu înţelegea de ce cimitirele nu se acopereau, de ce nu se ascundeau. Considera nesănătoase aceste locuri, spunea că nu serveşte la nimic să păstrezi iluzia unei prezenţe, din moment ce însăşi memoria se înşală, îşi bate joc de noi oferindu-ne amintiri fabricate, cu fiinţe ce n-au existat niciodată, închizându-se într-un nor în care nimic nu rezistă nici vântului, nici cuvintelor."
Noaptea sacră
"Unii oameni urlă atunci când te ameninţă. Mânia le tulbură sentimentele. Şi alţii care vorbesc fără să ridice câtuşi de puţin tonul şi tot ceea ce spun te atinge şi mai tare."
"Liber, asta înseamnă să fii disponibil, luând-o înaintea obstacolelor, poate chiar înaintea timpului.
Să nu posezi nimic ca să nu fi la rându-ţi posedat. Această sete de a poseda şi de a consuma traduce faptul că resimţim o lipsă imensă. Ne lipseşte ceva esenţial."
"Suferinţa este chiar substanţa oricărei pasiuni. Îi este miez, motor şi raţiune de a fi. La început nu ştim asta. Abia mai târziu, când vijelia şi-a împlinit opera, descoperim că şi suferinţa şi-a împlinit-o pe a ei."
"E de mare folos pentru sănătatea morală şi intelectuală a unui om să aibă prilejul de a întreţine legături continue de camaraderie cu persoane care nu seamănă cu el, care nu se sinchisesc de ţelurile lui şi îl obligă oarecum să iasă din el însuşi pentru a le aprecia sfera de preocupări şi aptitudinile."
"Există o fatalitate, un sentiment tot atât de irezistibil şi de neînlăturat ca însăşi puterea destinului, care sileşte aproape totdeauna făpturile omeneşti să dea târcoale şi să nu părăsească, asemenea unor stafii, locul unde un eveniment însemnat şi hotărâtor şi-a pus pecetea asupra vieţii lor; şi aceasta, în mod cu atât mai imperios cu cât are o nuanţă mai sumbră şi mai tristă."
"Când o mulţime incultă încearcă să privească lucrurile cu proprii ei ochi, se poate întâmpla de multe ori să se înşele. Dar dacă, aşa cum se întâmplă de obicei, ei îşi formează o judecată pe baza intuiţiilor inimii ei largi şi calde, concluziile la care ajunge sunt adesea atât de profunde şi atât de adevărate, încât au aproape caracterul unor revelaţii supranaturale."
„Nu poți să pui o masă de oameni înapoiați să trăiască printre oameni avansați într-un anume tip de civilizație și să obții un paradis social.”
„Cetățenia e un privilegiu pe care fiecare om trebuie să-l câștige, nu e ceva care să se ofere lejer și nici care să fie tratat cu lejeritate. Omul nu are drept de vot doar pentru că e om. Trebuie să fie un om responsabil. Votul e un privilegiu prețios pe care un om îl obține singur într-o economie... în care nimeni nu se bagă într-ale tale.” (Th. Jefferson)
„Pentru fiecare om insula lui, străjerul lui e propria conștiință. Chestia aia care se cheamă conștiință colectivă nu există.”
„Prejudecata, acest cuvânt vulgar, și credința, un cuvânt curat, au ceva în comun: amândouă încep unde se termină rațiunea.”
„Cînd niște texte de regulament ajung să determine viitorul unui om, libertatea ce-i este dată bietului individ e gata ciuntită.”
„Luați seama la orbi, la surzi, la toți cei închiși în sinea lor. Un câine se află în fiecare dintre ei, un câine adormit, dar oricând în stare să-și arate colții.”
„Atunci când mori, întotdeauna trădezi o gazdă de care erai totuși profund atașat: un pat, o odaie, o țară ce ți-a oferit adăpost.”
Henri Toulouse-Lautrec - Salon at the Rue des Moulins
„Mie unu mi-i scârbă de heroină. Mucoșii care se droghează se obișnuiesc cu fericirea, iar asta nu iartă, având în vedere că fericirea e cunoscută pentru stările ei de absență. Ca să te droghezi, trebuie să vrei într-adevăr să fii fericit, și doar cei mai mari tâmpiți din lume au astfel de idei.”
„Lumea se poartă totdeauna mai drăguț cu câinii decât cu persoanele umane, pe care nu-i voie să le ajuți să moară fără suferință.”
„Timpul vine încet din deșert, cu caravanele lui cu cămile, și nu se grăbește, căci transportă eternitatea. Dar e totdeauna mai frumos când îl povestești decât când îl privești pe chipul vreunei persoane bătrâne, care tot fură o zi în plus, și dacă vreți să știți părerea mea, timpul trebuie căutat printre acești hoți.” „Vai, vai, vai, vă jur că există atâta lipsă de atenție în lume că ești obligat să alegi, ca la concediu, când nu poți pleca și la munte și la mare, în același timp. Suntem obligați să alegem ce ne place nouă mai mult, din toate neatențiile câte se întâmplă în lume, iar oamenii aleg totdeauna ce-i mai grozav de genu' ăsta și mai scump plătit, cum ar fi naziștii, care au costat milioane, sau Vietnamul... Oamenilor le trebuie milioane și milioane ca să se simtă interesați și nu poți să le-o iei în nume de rău, căci cu cât ești mai mic, cu atât contezi mai puțin.”
„Legea e făcută pentru a-i apăra pe oamenii care au ceva de apărat împotriva celorlalți.”
„Am remarcat întotdeauna că bătrânii zic ”ești tânăr, mai ai toată viața înainte”, cu un surâs cumsecade, de parcă asta le-ar face plăcere.”
„Nu trebuie niciodată să le cerem celorlalți să se pună în pielea noastră. Pe cei mai mulți astfel de teleportări spirituale îi sperie.
Atunci când se gândesc la ceilalți, oamenii preferă să creadă că și ceilalți sunt exact ca ei sau ar putea fi exact ca ei.”
„Moartea, marea comediană și viața, marea tragediană, cele două formând o pereche care nu se va despărți niciodată. A trăi înseamnă a fi bântuit de inevitabilitatea propriei tale morți, iar a muri înseamnă a fi bântuit de amintirea vieții.”
„America, țara în care căutarea fericirii este garantată prin lege, ceea ce, dacă stai să te gândești bine, nu este un lucru chiar atât de grozav. O garantare a fericirii, da, ar fi un lucru grozav. Dar să ți se garanteze că ai dreptul să urmărești lozul cel mare numit fericire? O biată ocazie de a cumpăra un bilet la loterie. Este sigur că un om va câștiga milioane, dar la fel de sigur este și că milioane vor trebui să plătească pentru asta.”
„Încă de pe vremea când primul om primitiv care locuia într-o peșteră a descoperit focul și a hotărât că cei ce trăiau încă în întuneric erau niște înapoiați. Este vorba de civilizație contra barbarie. Și fiecare epocă are barbarii ei.”
„Filmele erau modul prin care America încerca să slăbească rezistența restului lumii; Hollywoodul asalta fără încetare sistemul de apărare mentală al publicului cu loviturile sale, cu prăbușirile, cu spectacolele, cu succesele explozive și, da, chiar cu bombele de încasări. Nici nu mai conta ce poveste urmărea acest public; important era faptul că povestea pe care o urmărea și o adora era una americană. Asta până în ziua în care aveau să fie și ei bombardați de avioanele pe care le văzuseră în filmele americănești.”
„Dacă o prostituată are ceva ce este din aur, lucrul acela cu siguranță nu e inima ei. Dacă alții cred altfel, atunci nu fac decât să aducă un omagiu vreunei actrițe foarte sârguincioase.”
„Nimeni nu spune prea mult, cu atât mai puțin întregul adevăr. Cuvintele rostite constituie fapte prin ele însele, fie că sunt adevărate, fie că sunt false. Când vorbesc, oamenii se dezvăluie pe ei înșiși, fie că mint, fie că spun adevărul.”
„În societatea nostră regulile cu privire la iubire sunt făcute ori de eunuci, ori de boșorogi impotenți care au trăit prin peșteri și au mâncat rădăcini de gușa-porumbului. Uneori și de celibatari perverși, care se fâțâie de colo-colo în fuste, unii cică și cu lenjerie femeiască pe dedesubt. E puțin probabil ca femeile decente să fi dorit un Părinte al Bisericii ca tovarăș la masă.”
„Istoria este întotdeauna complet diferită de ceea ce s-a întâmplat în realitate. Faptele au fugit cu toatele de la tine înainte ca tu să începi povestirea. Istoria este pur și simplu un fapt de sine stătător. Și, cu cât încerci să abordezi mai îndeaproape faptele prin istorie, cu atât te afunzi mai adânc în ficțiune. Cu cât e mai mare atenția cu care explici un fapt, cu atât e mai absurdă născocirea pe care o pescuiești din haos. Același lucru se întâmplă și istoriei lumii. Diferența dintre un romancier și un istoric este următoarea: primul spune minciuni în mod deliberat și doar în joacă; istoricul, în naivitatea lui, spune minciuni și își închipuie că spune adevărul.”
„Războiul a fost dintotdeauna principala distracție a omenirii. Celelalte distracții sunt un surogat al războiului. Ce sunt jocurile olimpice? Un rahat... Atacarea celui slab s-a bucurat dintotdeauna de popularitate. Este o mare ispită să te iei de cineva - indiferent dacă sunt albi, negri sau roșii. O cruntă dezamăgire când se dovedește că pot să se apere singuri; tragic; ca și cum te-ai înțepa într-un trandafir.”
„Dacă tot suntem pe lumea asta, nu este oare datoria nosatră cea mai evidentă să profităm cât putem de viață? Toate animalele, afară de om, știu că principala ocupație în viață este să te bucuri de ea - și ele într-adevăr se bucură în măsura în care omul și celelalte împrejurări o permit.” „Profesiunile intelectuale sunt foarte bune, în felul lor, pentru cei care au relații și mijloace, precum și capital, dar altfel sunt niște podoabe inutile.” „Viața este o compoziție muzicală în genul fugii, unde totul se dezvoltă din interiorul subiectului și nimic nou nu trebuie să apară.” „Cea mai mare parte a membrilor oricărei familii sunt întotdeauna odioși și dacă nimeresc vreo doi oameni ca lumea într-o familie foarte mare, asta e maximum la care te poți aștepta.” „Prea puțin contează ce principii are un om - religioase sau nereligioase - cu condiția să le urmeze cu o blândă inconsecvență și să nu le ducă până la ultima instanță.” „Dacă un om este dotat cu o constituție morală și intelectuală robustă, nimic nu-i poate da mai multă tărie de caracter decât faptul că alții îl evită.” „Prieteniile pe care le leagă un om, ca și testamentul pe care-l face, sunt anulate de căsătorie; dar în egală măsură sunt amenințate și de căsătoriile prietenilor lui. Fisura ce se produce întotdeauna într-o prietenie, când unul dintre cei doi prieteni se căsătorește, se va agrava din ce în ce mai rău, devenind acea prăpastie largă ce se cască între cei căsătoriți și necăsătoriți.” „Opiniile nimănui nu merită să fie susținute, dacă nu știe să le renege ușor și cu multă eleganță, din când în când, în numele carității.”
„În varianta culturalizată, edulcorată, sentimentul (orice sentiment puternic, și vina) intră din necesitate și își face loc până la urmă în viața reală - dar mai întâi are loc purificarea lui prin Cuvânt. Sentimentul respiră prin cuvânt. Așa a fost să fie. Omul s-a obișnuit. Dar ce-ar fi dacă în zilele noastre omul învață să trăiască fără literatură? Ce-ar fi dacă în zilele noastre (și tot mai mult pe zi ce trece) viața este un ritual suficient sieși?”
„În cuvântul „degenerat” eu simt doar zădărnicia omenească; omul este generat cumva, apoi pleacă din viață. Intrarea și ieșirea. Asta-i tot. Generare și degenerare.”
„Faptul că ești în posesia unui revolver și că celălalt este dezarmat nu se datorează unui accident. Această situație este rodul a tot ceea ce ai săvârșit până atunci, implică o anumită înțelegere a faptului că posezi un revolver și că... îl poți folosi la nevoie.”
„O adevărată ispravă să faci din tine însuți instrumentul propriei tale politici. Poate să-ți placă sau să nu-ți placă. În asta constă însă cea mai înaltă desăvârșire a unei persoane umane.”
„Unui om care se bate pe pământul lui îi este mai ușor să dezerteze. Dragostea de patrie este foarte frumoasă; trebuie să ții seamă de acest factor moral la începutul unui război. Dar nimic nu e mai nesigur decât emoțiile beligerante; cu cât se prelungește războiul, cu atât valoarea lor scade. Când un război se prelungește mai mulți ani, numai două lucruri contează: o forță materială superioară și un nivel de trai scăzut.”
„Un renegat renunță la un D-zeu pentru un altul. Or eu n-am nevoie de nici un D-zeu. Noi trăim într-o lume în care ceasul ticăie cu rapiditate, pe când el, D-zeu, zace cocoțat pe muntele lui lipsit de timp și privește în gol. El nu vede și nici nu se sinchisește de noi. Eu vreau bucata mea de pâine aici, nu în Paradis.”
„Din momentul în care pleci de acasă, ești azvârlit în larg; plouă și ninge peste tine. Ninge cu istorie, ceea ce înseamnă că tot ce i se întâmplă unui om se urzește într-o rețea de evenimente din afara sferei sale personale. Se pornește, desigur, înainte ca omul să ajungă acolo. Cu toții suntem în istorie, ăsta e un lucru cert, dar unii sunt mai mult decât alții...”
„Am impresia că o țară în care oamenii au stăpânit alți oameni, în chip de proprietăți, poartă un blestem. Duhoarea unei asemenea putreziciuni nu ocolește sufletul, și devine miasma tuturor relelor din viitor.”
„Autorii de autobiografii sunt privilegiați: au totdeauna mai multe morți de povestit. La ce bun să scrii despre morți? Moartea celorlalți ne întărește în ideea că viața noastră e prețioasă, importantă, esențială, unică. Morții noștri ne pun în valoare viețile. Le supraviețuim promițându-le că ne vom gândi la ei, ceea ce nu constituie un preț prea ridicat pentru darul pe care ni-l fac, adică permisiunea de a le supraviețui. Bineînțeles că, la întoarcerea de la cimitir, ne simțim prost de mulțumirea pentru care o resimțim că, nici de data aceasta, nu a fost rândul nostru.”
„Față de alte renghiuri pe care vi le joacă, de cum vă dau naștere, părinții vă obligă pe toți, odată și-odată și cu excepția cazului când v-ați prăpădi prematur, să le urmăriți înmormântarea.”
„Evenimentele grave, fericite sau nefericite, nu schimbă sufletul unui om, ci îl conturează mai bine, la fel cum o pală de vânt care ridică brusc frunzele moarte scoate la iveală forma unui copac. Ele scot la lumină ceea ce era lăsat în umbră. Înclină spiritul în direcția în care va crește de atunci înainte.”
„Există legi care guvernează lumea și care nu sunt făcute nici pentru, nici împotriva noastră. Când izbucnește furtuna, nu mai ai pică pe nimeni, știi că fulgerul este produsul a două sarcini contrare, iar norii nu te cunosc pe tine. Nu le poți reproșa nimic. Și de altfel ar fi ridicol, n-ar înțelege.”
„Muzica este o amantă exigentă. N-o poți părăsi preț de patru ani. Când te întorci la ea, a fugit.”
„Există reguli care trasează destinul stupilor și al popoarelor. Probabil că și spiritul poporului este guvernat tot de legi pe care nu le știm sau de capricii de care n-avem habar. Biata lume, atât de frumoasă și atât de absurdă! Ce e sigur e că peste cinci, zece sau douăzeci de ani, problema asta, cea a timpului nostru nu va mai exista, va fi înlocuită de altele... În timp ce muzica, răpăitul ploii în geam, trosnetele lugubre ale cedrului în grădina din față, ora aceasta atât de plăcută, de stranie, în timpul războiului, asta, asta, va rămâne așa... E eternă!...”
Felix Naussbaum - Self Portrait with Jewish Identity Card
„Mai devreme sau mai târziu, toți descoperă, prin experiență proprie, că fericirea deplină nu este posibilă în viață, însă puțini se opresc asupra alternativei după care tot așa stau lucrurile și cu nefericirea deplină. Elementele care se opun atingerii ambelor stări-limită au aceeași natură: ele derivă din condiția noastră umană, refractară oricărei absolutizări. I se opun cunoștințele noastre niciodată suficiente despre viitor; și asta se cheamă într-un caz speranța, iar în celălalt nesiguranța zilei de mâine. I se opune certitudinea morții, stabilind un prag pentru orice bucurie, dar și pentru orice durere. I se opun inevitabilele griji materiale care, așa cum știrbesc orice fericire trainică, tot așa distrag cu insistență atenția de la nefericirea care ne apasă, făcând ca aceasta să ne apară fragmentată și din acest motiv suportabilă.”
„Personalitatea noastră e fragilă, e mult mai expusă primejdiei decât viața însăși. Vechii înțelepți, în loc să ne avertizeze „amintește-ți că ai să mori”, ar fi făcut mai bine să ne amintească de acest pericol mai mare care ne amenință. Dacă ar fi putut ajunge la oamenii liberi un mesaj din lagăr, acesta ar fi fost: faceți în așa fel încât să nu îndurați în casele voastre ceea ce nouă ne este impus aici.”
„În viața obișnuită nu se întâmplă des ca un om să se piardă, pentru că de obicei individul nu e singur, ci în urcușul sau coborâșul său este legat de destinul celor din jur; drept care, numai în mod excepțional unul ajunge să crească în putere nelimitat sau să coboare continuu din înfrângere în înfrângere până la distrugere. În afară de aceasta, de cele mai multe ori, fiecare posedă rezerve spirituale, fizice sau chiar pecuniare, astfel încât posibilitatea unui naufragiu, a unui eșec în viață capătă o mai mică probabilitate. Să mai adăugăm faptul că normele juridice și simțul etic, care-i o lege internă, exercită o sensibilă acțiune de atenuare; într-adevăr, o țară este considerată cu atât mai civilizată cu cât sunt mai înțelepte și mai eficiente legile sale care îl împiedică pe cel slab să fie prea slab și pe cel puternic să fie prea puternic.”
„Azi stau și mă gândesc că dacă nu din altă pricină, numai pentru că a existat un Auschwitz, nimeni n-ar trebui să mai vorbească în zilele noastre de providență.”
„E om cel ce ucide, e om cine face sau îndură nedreptatea; nu este om cel care, pierzând orice reticență, împarte patul cu un cadavru. Cel ce a așteptat ca vecinul lui să moară pentru a-i lua un sfert de pâine, chiar dacă nu-i vina lui, e departe de omul gânditor, mai departe chiar decât cel mai necioplit pigmeu și decît cel mai sadic dintre sadici. O bună parte din existența noastră sălăsluiește în sufletele celor care se apropie de noi: iată de ce este non-umană experiența celor care au trăit zilele în care omul ajunsese un obiect în ochii semenilor săi.”
„Dacă vrei să-ți amintești ceva, trebuie să străbați de-a-ndărătelea jungla memoriei, mlaștinile memoriei, cu pași mărunți de tot, și atunci ajungi într-adevăr în ea și zăbovești acolo. Dacă vrei să uiți, ai posibilitatea să fugi în taină, să înaintezi furișat cu atâta luare-aminte, încât nici măcar prezentul să nu se agațe de veșmintele tale: să te furișezi de-a dreptul în realitatea viitorului, cu pași atât de muți, încât memoria să nu audă, încât, pur și simplu, să năucești complet memoria.”
„Istoria nu spune nimic altceva decât că dacă o persoană sau alta a încrustat, pe o piatră sau alta, inscripția asta sau ailaltă, probabil a primit ordine din partea cutărui sau cutărui cârmuitor; istoria ne învață doar că cel căruia i s-a ordonat să cânte un anume poem eroic sau imn războinic n-a făcut altceva decât să le cânte atât de tare, încât strănepoții, ascultătorii și copiii lor să le învețe pe de rost, și să le transmită generațiilor viitoare.”
„Întotdeauna să te gândești cine ești. Și ceilalți se tem.. de alți oameni. Și dacă, întâmplător, dai peste ceva oribil, să-ți aduci aminte că-ntotdeauna se află ceva încă și mai oribil. Când vei fi răzbit dincolo de tot ce-i oribil, de ceea ce-i respingător, chiar în miezul a ceea ce-i îngrozitor, astfel vei sta acolo precum înapoia unui perete subțire ca o coajă de ou - atunci sparge peretele. Ce-o să ai înaintea ochilor este poate mai oribil decât orice. Dar e de datoria ta să privești - căci dincolo de ce vezi, se află posibilitățile pe care ți le oferă viața.”
„Când oamenii vor înceta să se mai războiască pentru putere, când zeii nu i-or mai îmboldi așa, când vor fi învățat să-și înțeleagă situația, valul de sânge se va ostoi, dimprejurul tuturor țărmurilor, atunci un bărbat netemător de pedeapsa divină va izbuti să spună altuia: În vremurile de aur, oamenii proști obișnuiau să-și ia viața unul altuia. Socoteau să fapta lor e grozavă. Valurile astea purpurii sunt sângele pe care Odiseu l-a făcut să curgă-n mare cu mult, mult în urmă. Sau sângele vărsat de alții ce i-au urmat pilda. Nu s-a petrecut nimic altceva, a răzbit doar până la malurile noastre. Dar o să dispară. Albastrul mării e pe cale de-a se limpezi din nou. Curând doar purpura apusurilor ne va aminti faptele de odinioară, din veacul de aur.”
„O clipă crezu că înțelege adevărul unei lumi terifiante în care nu puteai evita oroarea, în care violența era eternă, marele și singurul adevăr, mai mare decât civilizațiile pe care le crea, mai mare decât orice zeu venerat de om, fiindcă era singurul zeu adevărat. De parcă omul exista doar ca să transmită violența, ca să se asigure că locul ei de desfășurare este etern. Fiindcă lumea nu se schimba, această violență exista dintotdeauna și nu avea cum să fie eradicată, oamenii vor muri sub cizma, pumnii și de teama altor oameni până la capătul timpului - întreaga istorie a omenirii e o istorie a violenței.”
„Eneida. De fapt nu voia această mare epopee a Antichității, ci aura pe care o aveau astfel de cărți - o aură care radia în afară, dar îl și purta spre o altă lume, interioră, care-i spunea că nu e singur. Această senzație, acest sentiment al comuniunii, îl copleșea pur și simplu. În acele momente, simțea că există o singură carte în univers și că toate cărțile erau doar niște portaluri spre această operă de artă și mai mare, eternă - o lume frumoasă, inepuizabilă, care nu era imaginară, ci lumea așa cum e ea, o carte fără început și fără sfârșit.”
„Îl deruta cât de mult se atingeau oamenii în ziua de azi și cum vorbeau de problemele lor ca și când, descriindu-și viața, i-ar fi dezvăluit misterul sau i-ar fi negat haosul. Simțea cum ceva se ofilește când riscul era evaluat tot mai exact și, pe cât posibil, eliminat, înlocuit cu o lume nouă, docilă, în care prepararea hranei avea să fie mai impresionantă decât lectura unei poezii; în care emoția avea să vină din achitarea unei supe de iarbă furajată.”
„Există momente simple în realitate, clipe banale de singurătate, oriunde, pe stradă, când deodată aerul lumii se schimbă și capătă brusc o nouă semnificație, mai grea și obositoare.”
„Când cineva a fost scos o dată din viață și a avut timpul și calmul necesar ca să-și pună o singură întrebare esențială cu privire la dânsa, una singură, rămâne otrăvit pentru totdeauna... Desigur, lumea continuă să existe, dar cineva a șters cu un burete de pe lucruri importanța lor...”
„Literatura e un muzeu închis ermetic, muzeu al ușilor iluzorii, al artiștilor preocupați de nuanțele de cafeniu și de imitarea cât mai expresivă a canaturilor, balamalelor și clanțelor, de negrul catifelat al găurii cheii. Ajunge doar să-nchizi ochii și să pipăi cu degetele zidul continuu și nesfîrșit ca să-nțelegi că nicăieri în edificiul literar nu există deschidere și fisură. Numai că, sedus de măreția porților încărcate cu basoreliefuri și simboluri cabalistice sau de sfiala unei uși de bucătărie țărănească, având o bășică de porc în loc de geam, nu-ți vine să-nchizi ochii, ai vrea să ai, dimpotrivă, o mie de ochi pentru mia de false ieșiri care ți se așterne-nainte. Ca și sexul, ca și drogurile, ca toate manipulările minții noastre ce-ar vrea să spargă odată țeasta și să iasă în larg, literatura e o mașină de produs mai întâi beatitudine, apoi dezamăgire...
Am iubit literatura ca pe un viciu, dar n-am crezut cu adevărat că ea este calea. Am fost mereu conștient că stilul, atât de admirat la marii mei scriitori, nu e decât raptus și posedare. Că scrisul îți mănâncă viața și creierul ca heroina... Literatura este de prea multe ori o eclipsă a minții și-a trupului celui care scrie.”
„Am crezut întotdeauna că nu poți vorbi despre lucrurile care spun cu adevărat ceva despre tine. Nu față-n față cu celălalt. Când ești față-n față, ochi în ochi cu aproapele tău, de parcă într-adevăr fața ta ar fi vârâtă în fața lui, iar ochii tăi ar fi închiși, ca-n niște cutii sferice, în ochii săi, abia atunci simți zidul de nestrăbătut dintre mințile voastre. De-asta oamenii și-au spus lucrurile importante prin cărți, căci orice carte presupune-o absență, dintr-o parte sau din cealaltă: când e scrisă lipsește cititorul. Când e citită, lipsește scriitorul. Dispar astfel greața și abjecția de-a pune față-n față judecătorul și condamnatul.”
„Asta suntem cu toții, acarieni orbi fojgăind pe firul nostru de praf în infinitatea neștiută, irațională, în fundătura oribilă-a acestei lumi. Gândim, avem acces la structura logico-matematică a lumii, dar continuăm să trăim fără conștiință de sine și fără-nțelegere, săpând tunele-n pielea lui D-zeu, provocându-i doar iritare și mânie. Sarcoptul ce sapă canale în pielea mea nu mă știe și nu mă cuprinde. Ganglionii săi nervoși nu sunt făcuți pentru asta... Nici noi nu putem cunoaște ființele miraculoase care sunt față de noi ceea ce noi suntem față de paraziții din pielea noastră și acarienii din perna pe care dormim. Secrețiile lor chimice nu ne pot detecta. La fel de neputincioasă-i gândirea noastră. Cunoaștera noastră e tot o tactilitate bâjbâitoare. Dar cum substanța trupului lor e asemenea celei a trupului nostru, substanța gândirii noastre e similară celei a ființelor ce nu sunt decât gândire. Ca să ajungi să-i cunoști, însă, ai nevoie de o gândire de altă natură și de pe altă treaptă, o gândire a unui tip de gândire pe care n-o putem concepe, cum sarcoptul nu poate concepe gândirea noastră și nici nu va putea gândi vreodată.”
„Nu-i nimic important în viață, în afară de felul în care-ți faci treaba. Orice altceva ai fi, de-acolo o să vină. E singura măsură a valorii umane. Toate codurile alea etice pe care o să încerce să ți le bage pe gât sunt bani falși pe care șarlatanii i-au băgat pe piață ca să fraierească pe toată lumea. Codul competenței e singurul sistem moral adevărat.”
„Scopul filosofiei nu e acela de a ajuta oamenii să găsească sensul vieții, ci acela de a le demonstra oamenilor că nu există nici un sens al vieții. Odată ce înțelege că el nu este absolut deloc important în marea ecuație a universului, că niciun fel de posibile semnificații nu pot fi atașate faptelor lui, că nu contează absolut deloc dacă trăiește sau moare, o să devină mult mai... docil.” Ori-ori „Calitatea distinctivă a mediocrului este pica pe care o poartă realizării unei alte persoane. Acei mediocri sensibili care stau și tremură ca nu cumva munca altcuiva să se dovedească mai bună decât a lor nu au nici cea mai vagă idee de singurătatea care apare când ajungi în vârf. Lipsa unui egal, a unei minți pe care să o respecți și a unei realizări pe care să o admiri. Își dezvelesc dinții în fața ta, din găurile lor de șobolani, gândindu-se că ție îți face plăcere să-ți lași strălucirea să-i estompeze pe ei, în timp ce tu ți-ai da un an din viață pentru a vedea o scânteie de talent oriunde printre ei.” „Dorința sexuală a unui om este rezultatul convingerilor lui fundamentale. Spune-mi ce găsește un bărbat atractiv din punct de vedere sexual și-ți voi spune întreaga lui filosofie de viață. Arată-mi femeia cu care se culcă și o să-ți spun ce crede despre el însuși... Bărbatul care e convins de propria lui lipsă de valoare va fi împins către o femeie pe care o disprețuiește - pentru că ea reflectă imaginea lui ascunsă despre el însuși, ea îl va elibera de realitatea obiectivă în care el este un escroc, îi va da iluzia de moment a valorii personale.” „Un oraș e forma înghețată a curajului uman - curajul acelor oameni care și-au urmat primul gând la fiecare ax, la fiecare cui, la fiecare generator de curent de care e nevoie ca să reușească, curajul de a spune nu „mi se pare”, ci „este”.” „Când cineva acționează cu milă în loc de dreptate, binele este cel pedepsit în numele răului; când cineva îi salvează pe cei vinovați de suferință, inocentul este cel forțat să sufere. Nu există scăpare în fața justiției, nimic nu poate fă câștigat pe nedrept și neplătit în univers, nici pentru materie, nici pentru spirit, și dacă vinovații nu plătesc, inocenții trebuie s-o facă.” A este A „Minciuna reprezintă un act de autoabdicare, pentru că îți predai realitatea personală persoanei pe care o minți., făcând din ea stăpânul tău, condamnându-te din acel moment să contrafaci tipul de realitate pe care opiniile acelei persoane solicită să fie contrafăcută. Omul care minte este sclavul lumii începând din acel moment.” „Omul nu poate supraviețui decât dobândind cunoaștere, iar rațiunea constituie singurul său mijloc de a o dobândi... Un proces rațional este un proces moral. Poți săvârși o greșeală în orice etapă a acestuia, fără a avea altceva care să te protejeze decât propria ta severitate, sau poți încerca să înșeli, să falsifici evidența și să eludezi efortul căutării - dar dacă devoțiunea față de adevăr constituie semnul distinctiv al moralității, în acest caz nu există o formă mai măreață, mai nobilă, mai eroică de devoțiune decât actul unui om care își asumă responsabilitatea de a gândi.”
„Dacă există o categorie de persoane în care n-am prea avut niciodată încredere, aceasta e cea a oamenilor care n-au nici o îndoială.”
„N-am putut niciodată să mă împac cu predicile severe ale calviniștilor care spun că suntem cu toții, chiar și copilașii cei mai luminoși, plini de păcate. Și nici nu cred într-o divinitate al cărui deget atinge orice faptă a omului. Pentru mine, divinul este acea imanență ce se manifestă în marile minuni ale naturii și în mărunta bunătate a inimii omenești.”
„Curaj și lașitate. Nu cred că există vreun om în viață care să nu tânjească după primul și să nu se teamă a fi acuzat de al doilea. Unul e considerat a fi apogeul caracterului unui om, celălalt opusul acestuia. Pentru mine însă, cele două stau alături pe cercul vieții, la distanță de un singur grad unul de altul.
Cine este curajos - cel care nu cunoaște frica? Dacă ar fi așa, curajul nu-ar fi decât un termen politicos pentru o minte lipsită de rațiune și imaginație. Omul curajos, adevăratul erou, tremură de groază, asudă, simte cum chiar măruntaiele îl trădează dar, în ciuda tututror acestor lucruri, merge mai departe și face ceea ce se teamă să facă. Nu cred că e ceva eroic în a mărșălui pe un câmp în flăcări, biciuit doar de teama de a nu fi numit laș. Uneori, adevăratul curaj presupune lipsa de acțiune; să stai acasă când războiul se dezlănțuie, dacă prin asta îți liniștești vocea mută a conștiinței onorabile.”
„Ne strângem cu milioanele ca să cooperăm când e vorba de a ucide, dar atunci când e vorba de acțiuni generoase și frumoase, nu suntem mai mult de câteva zeci sau sute.”
„În civilizațiile moderne, cei care lucreză în soare sunt o minoritate disprețuită și din ce în ce mai restrânsă. Chiar și fermierii se mută în casă. În ce privește amorul și prietenia, omenirea a preferat întotdeauna să se înfrupte din aceste plăceri pe timpul nopții.”
„Războiul este doar o manieră violentă de a executa ceea ce oamenii fac de obicei cu calm în timp de pace: întrebuințând cealaltă parte ca sursă de încălzire, mașinărie și instrument pentru plăcerea sexuală. Omul e plăcinta care se coace și se mănâncă singură, iar rețeta constă în separare.”
„O poveste poate avea întotdeauna un sfârșit fericit dacă o întrerupi într-un moment vesel. Desigur, în natură, singurul sfârșit e moartea, dar moartea se produce rareori atunci când oamenii sunt în cea mai bună formă. De aceea ne plac tragediile. Îi arată pe oameni sfârșind în plină vigoare, cu spiritul treaz și meritându-și sfârșitul.”
