Doris Lessing - Carnetul auriu [The Golden Notebook]

Thomas Pollock Anshutz - Woman Writing At A Table

„Există un munte mare și negru. E stupiditatea umană. Există un grup de oameni care împing un bolovan pe munte în sus. După ce au urcat câțiva metri, apare un război, sau tipul greșit de revoluție, iar bolovanul se rostogolește în jos - nu până la capăt, întotdeauna reușește să se oprească la câțiva centrimetri mai sus de unde a pornit. Așa că grupul de oameni își pune umărul la bolovan și începe să împingă din nou. Între timp, în vârful muntelui stau câțiva oameni mari. Uneori privesc în jos, dau din cap și spun: bun, cei ce rostogolesc bolovanul sunt încă la datorie. Dar între timp noi medităm la natura spațiului sau la cum va fi atunci când lumea se va umple de oameni care nu se urăsc, nu se tem și nu ucid.”

„[Oamenii mari] au știut dintotdeauna, au știut de zeci de mii de ani că a închide un om în carceră îl poate transforma într-un nebun sau un animal. Au știut dintotdeauna că un om speriat de poliție și de proprietarul său e un sclav. Au știut dintotdeauna că un om speriat e crud. Au știut dintotdeauna că violența naște violență. Dar marile mase ale lumii știu asta? Nu. Este sarcina nostră să le-o spunem. Pentru că oamenilor mari nu le pasă. Imaginația lor e deja ocupată cu mijloace de-a coloniza planeta Venus; creează deja, în mințile lor, viziuni ale unei societăți pline de ființe umane libere și nobile. Între timp ființele umane sunt cu zece mii de ani în urma lor, încătușate de frică. Oamenilor mari nu le pasă. Și au dreptate. Pentru că ei știu că noi suntem aici, cei care rostogolesc bolovanul. Știu că noi vom continua să împingem bolovanul în sus, pe pantele abrupte ale unui munte imens, în timp ce ei stau în vârful acelui munte, deja liberi.”

„Proza s-a transformat într-un avanpost al jurnalismului. Citim romane ca să aflăm informații despre zone ale vieții pe care nu le cunoaștem: Nigeria, Africa de Sud, armata americană, o așezare minieră etc. Citim ca să aflăm ce se întâmplă. Doar un roman din cinci sute sau din două mii are calitatea care să-l transforme într-un roman autentic: calitatea filosofică... Majoritatea romanelor, atunci când au un anumit succes, sunt originale în sensul că relatează despre existența unui aspect al societății, despre un anume gen de personaj care nu fusese încă acceptat în conștiința literară generală. Romanul a devenit o funcție a societății fragmentate, a conștiinței fragmentate.”

„Pe oameni nu-i deranjează mesajele imorale. Nu îi deranjează arta care spune că crima e bună, cruzimea e bună, sexul de dragul sexului e bun. Le place asta, dacă mesajul este oarecum voalat. Și le plac mesajele care spun că crima e rea, cruzimea e rea, și dragostea e dragoste pentru că dragostea e dragoste. Ceea ce nu suportă să li se spună este că nimic nu contează, nu suportă lipsa de formă.”

Ivo Andrić - E un pod pe Drina...

„Dacă stăpânirea simte nevoia să le făgăduiască oamenilor, prin afișe, pacea și bunăstarea, trebuie să iei seama și să te aștepți că o să fie tocmai dimpotrivă.”

„Poporul nu ține minte și nu povestește decât întâmplările pe care le poate înțelege și le poate preschimba în legendă. Toate celelalte se scurg pe lângă el fără să lase urme adânci, cu nepăsarea mută a fenomenelor fireștri și anonime, fără să-i atingă imaginația și fără să-i rămână în amintire.”

„Oamenii care nu muncesc și nu fac nimic în viața lor își pierd ușor răbdarea și greșesc atunci când judecă munca altora.”

„Cei ce stăpânesc, și trebuie să asuprească pentru a stăpâni, sunt osândiți să lucreze cu multă chibzuință. Iar dacă, mânați de patimă sau siliți de dușmani, trec dincolo de acțiuni cugetate, atunci înseamnă că pornesc pe-o cale tare alunecoasă și că și-au hotărât chiar din clipa aceea pieirea; pe când asupriții și exploatații se pot sluji lesne de judecata sănătoasă, pe care o pot folosi în lupta dusă necurmat, când ascunsă, când fățișă, împotriva supritorului.”

„Oamenii se împacă și cu curățenia, chiar când nu e născută din nevoile și deprinderile lor, cu singura condiție, firește, să nu fie nevoiți s-o facă.”

„Fiecare generație omenească își are propriile iluzii în ce privește civilizația, unii închipuindu-și că iau parte la avântul ei, alții că sunt martori ai prăbușirii. De fapt, ea mocnește sau se stinge, în funcție de locul unde ne aflăm când o privim.”

Tahar ben Jelloun - Această orbitoare absență a luminii [Cette aveuglante absence de lumière]

Frederich Edwin Church - The Arabian Desert

„Ura te împuținează. Te sapă pe dinăuntru și-ți atacă sistemul imunitar. Când porți ura în tine, sfârșește întotdeauna prin a te măcina.”

„Să nu ai nimic, să nu cumperi nimic, să fii liber, doar cu o simplă djellaba ca să-ți acoperi corpul, să fii pregătit să lași totul și să pleci. Ca să nu te mai gândești la moarte, nu există decât renunțarea absolută.”

„Slăbiciunea este atunci când iei sentimentele drept realitate, când devii complicele unei minciuni care pleacă de la tine și se întoarce la tine, crezând că faci un pas înainte.”

Eric Vuillard - Ordinea de zi [L'ordre du jour]

Louis Soutter - Potentats d'infirmités

„Manevrele cele mai brutale ne lasă fără glas. Nu îndrăznim să spunem nimic. O ființă lăuntrică, prea politicoasă, prea timidă, răspunde în locul nostru; spune tot ceea ce n-ar trebui să spună.”

„Când gangsterii sau nebunii furioși zâmbesc, cu greu le poți rezista; vrei să pui cât mai rapid capăt sursei problemelor tale, vrei liniște. Și apoi, între două episoade de tortură morală, un surâs capătă fără îndoială un farmec aparte, ca o rază de lumină.”

„Omul nu e nicicând o certitudine; un biet amărât poate să se apuce deodată să sape înlăuntrul lui și să dea peste o rezistență absurdă, un cui micuț, o așchie.”

„Un singur cuvânt e de ajuns uneori ca să înghețe o frază, ca să ne arunce într-un soi de reverie; cât despre timp, el nu este rațional. Își continuă pelerinajul, imperturbabil în plin haos.”

Bulat Okudjava - Călătoria diletanților

Thomas Gainsborough - The Honourable Mrs Graham

„Trecutul însă, oricât s-ar îndepărta, viețuiește în noi, căci el alcătuiește experiența noastră nefericită, care ne dă conștiința rostului nostru deosebit și simțământul mirabilei noastre nimicniciri și ne face oameni. Și trecutul acesta adoră uneori să ne apară sub diferite înfățișări, să ne amintească de sine printr-o ușoară atingere și să ne împiedice a ne sminti definitiv din pricina izbânzilor și suferințelor prezente.”

„Bucuria, când nici nu ne-am umplut bine de ea, devine ceva obișnuit și dispare din conștiința noastră, astfel amintirea îndepărtatei libertății ne bucură puțin, în timp ce amintirea unei robii de-o clipă ne chinuie până la moarte.”

„Când patimile încep să ne tulbure, cât de mult ni se umezesc ochii și ce negură albăstrie ne acoperă pupilele smintite, cu câtă înfrigurare ni se zbate între dinți vârful limbii, ca o mică fiară ce se pregătește să facă o săritură; și trupul ni se apleacă înainte, și gâtul devine mai lung și mai încordat. dacă ai privi din afară te-ar apuca hazul, nu alta; făptură bipedă, ce pare personificarea increderii în sine și chiar a insolenței, chinuită de suferințe, de legi, de umilință, hăituită de spaimă și îndoieli, din plin pudrată, ca să-și ascundă cât de cât paloarea pământie a feței, coafată și pomădată; acestă ființă încălțată în botfori largi sau strînsă în crinolină, numai să nu i se vadă picioarele subțiri și strâmbe, cu ajutorul cărora aleargă nu se știe unde; această lighioană superioară, care nu-și refuză plăcerea de a păcătui pentru a se căi multă vreme după aceea, care în taină, se fălește cu sine și își disprețuiește confrații, iar aievea se jură că nu mai poate de dragul lor și se încovoaie sub povara prinosului de perfidie, - cât de mult se înflăcărează când o cuprinde patima de a poseda, de a domina, de a porunci, de a oferi ocrotire sau de a stârni mila față de sine!”

Thornton Wilder - Puntea Sfîntului Ludovic [The Bridge of San Luis Rey]

Martin Chambi - Tristeza andina

„Toate familiile trăiesc într-o atmosferă a obișnuinței, și toți se îmbrățișează cu nepăsare ascunsă. Oamenii poartă o armură de egoism, îmbătați de autoadmirație, însetați de complimente, neatenți la vorbele celor din jur, insensibili la loviturile ce se abat asupra celor mai buni prieteni, temându-se de orice strigăt de ajutor care le-ar putea întrerupe legătura cu propriile lor dorințe.”

„Impulsurile iubirii se reîntorc toate la dragostea care le-a dat naștere. Nici chiar amintirea nu este necesară iubirii. Există o lume a celor vii și o lume a celor morți, iar puntea care le unește este iubirea... singura care supraviețuiește, singurul sens al vieții.”

Carson McCullers - Inima-i un vânător singuratic [The Heart is a Lonely Hunter]

„Oriunde te uiți vezi ticăloșie și corupție. Odaia asta, sticla asta cu vin de struguri, fructele astea din coș, toate aceste sunt produse ale profitului și pierderii. Un individ nu poate trăi fără să-și dea încuviințarea pasivă la ticăloșie. Cineva se spetește pentru fiecare îmbucătură pe care o mâncăm și pentru fiecare boarfă pe care o purtăm - și nimeni nu pare să știe. Țoti sunt orbi, muți, tâmpiți și nemernici.”

Alessandro Manzoni - Logodnicii [I promessi sposi]

Angelo Trezzini - Scena tratta dai promessi sposi

„Una din cele mai mari bucurii ale acestei vieți este prietenia, și una din bucuriile prieteniei este de a avea cui încredința o taină. Însă prientenii nu sunt numai doi cîte doi, ca soții; fiecare om, vorbind în general, are mai mulți prieteni, încât ei formează un lanț, al cărui capăt nimeni nu ar putea să-l găsească. Atunci când un prieten își îngăduie bucuria de a încredința o taină altui prieten, înlesnește acestuia dorința de a-și îngădui aceeași bucurie la rândul lui. Îl roagă într-adevăr să nu spună nimic nimănui, aceasta este însă  o condiție care, dacă ar fi luată în înțelesul strict al cuvântului, ar întrerupe pe loc întregul lanț al bucuriilor. Însă practica generală a vrut să impună doar o obligația de a nu împărtăși taina decât unui prieten, tot atât de credincios, căruia să i se impună aceeași condiție. Și astfel, din prieten credincios în prieten credincios, taina merge, merge de-a lungul acelui lanț nesfârșit, până ce ajunge la urechea aceluia sau acelora căruia sau cărora primul ce o rostise intenționa în mod deosebit să nu ajungă.

 S-ar putea totuși să întârzie multă vreme pe drum dacă fiecare n-ar avea decât doi prieteni; cel căruia îi spune și cel care află taina. Dar există oameni privilegiați, care își numără prietenii cu sutele, și când taina ajunge la unul dintre aceștia, capătă aripi așa de mari și de numeroase, încât îți este nu neputință s-o mai urmărești.”

„În general așa suntem făcuți noi, oamenii: împotriva relelor nu prea mai ne răzvrătim indignați și înfuriați, dar ne plecăm grumazul, în tăcere, sub povara celor cumplite, îndurând nu cu resemnare, ci năuciți, nenorociri grozave, pe care la început le-am declarat de neândurat.”

Josephine Johnson - Acum, în noiembrie [Now in November]

„Există un fel de forță conducătoare, un fel de energie latentă, rod al credinței oarbe, pe care oamenii sensibili n-au cum s-o cunoască. Aceștia trec uneori prin cele mai acute suferințe, cad pradă disperării celei mai adânci, în schimb sunt de-a dreptul paralizați în fața unor copii, incapabili de a le da vreo îndrumare sau vreun sfat, de teama de a nu părea cumva ridiculi în ochii acestora.”

„Noi trăim fără să fim în stare să privim adevărul în față; cel puțin jumătate din viața noastră este falsă. În clipa judecății, păstrăm pentru noi adevărul, îl ascundem.”

Jean Cocteau - Copiii teribili [Les Enfants terribles]

Alexandre Cabanel - Thamar

„Sunt unele case, unele existențe care i-ar stupefia pe oamenii rezonabili. Ei nu ar putea înțelege că o dezordine care pare că de-abia de îi va fi mai dat să continue cincisprezece zile poate să reziste mai mulți ani. Or, aceste case, aceste existențe problematice se mențin realmente, numeroase, ilegale, împotriva oricărei așteptări. Dar, unde rațiunea ar avea dreptate, este faptul că dacă forța lucrurilor este o forță, ea le grăbește prăbușirea.

 Ființele singulare și actele lor asociale constituie farmecul unei lumi plurale care îi izgonește. Ne cuprinde angoasa din pricina vitezei căpătate de ciclonul în care respiră aceste suflete tragice și ușuratice. Aceasta debutează prin copilării: nu vedem aici, mai întâi, decât jocuri.”

„Privilegiile frumuseții sunt imense. Ea acționează chiar asupra acelora care nu-i constată existența.”

John Fowles - Iubita locotenentului francez [The French Lieutenant's Woman]

Dante Gabriel Rossetti - Il romascello (The Twig)

„De-a lungul istorie omenirii, elitele și-au justificat în fel și chip îndreptățirea de a se socoti astfel. Numai în fața Timpului un singur argument stă în picioare. Și anume următorul: ca elitele, indiferent care ar fi argumentele anume cu care își susțin cauza, să fi introdus o morală mai nobilă și mai dreaptă în lumea asta stăpânită de întuneric. Dacă nu trec cu bine această probă de foc, vor ajunge niște simpli despoți, niște sultani, niște muritori de rând care nu încearcă decâr să-și îndestuleze setea de plăceri și de putere.”

„Datorită, fără îndoială, concepției acestea fundamental schizofrenice pe care o are despre societate, clasa de mijloc ne apare ca un amestec cât se poate de ciudat de fermenți și cocă somnolentă. Astăzi, aproape ne-a ieșit din minte faptul că burghezia e clasa din mijlocul căreia au pornit întotdeauna revoluțiile; ne sare mai curând în ochi cealaltă ipostază, de masă amorfă, fleșcăită și nesărată; burghezia - cuibul din care ne pândește reacțiunea, burghezia - o palmă pe obrazul fiecăruia dintre noi, înțepenită fără speranță în veșnicul ei egoism și conformism. Pe conviețuirea celor două chipuri ale Ianusului burghez se întemeiază însă virtutea mântuitoare a acestei clase: anume că, dintre cele trei caste ale societății, ea singură are obiceiul să se disprețuiească din inimă.”

„Orice cultură, oricât ar fi ea de nedemocratică sau de egalitaristă, are nevoie de un fel de elită care să țină sus făclia călăuzitoare a eticii, ai cărei membri își petrec timpul în îndoieli și iscodeli de sine; o elită ține laolaltă de anumite reguli de comportament, dintre care unele se poate întâmpla să fie cât se poate de neetice, ceea ce explică de ce forma respectivă va sfârși prin a pieri, cu toate că menirea ei ascunsă e benefică: să insufle celorlalți curaj sau să reprezinte întruparea prin care se vor păstra peste timp celelalte efecte, cele bune, ale trecerii sale prin istorie.”

„Numai gândul la căsătorie are asupra oamenilor efecte dintre cele mai ciudate. îi face pe cei doi viitori parteneri să pună la îndoailă dreptatea întocmirii existenței; îi umple de dorința de a avea mai multe de oferit, decât au în realitate, unul altuia; pune capăt nepăsării tinereții; îți așază dinainte anumite răspunderi, a căror povară te însingurează, iar aspectele mai altruiste ale contractului social pălesc în fața lor. Pe scurt, e mai ușor să fii necinstit în numele a două făpturi, decât în nume propriu.”

„Datoria nu-i decât o oală, care primește orice vâri în ea, de la cele mai cumplite rele până la binele cel mai înălțător.”

„Norocul e un dascăl hachițos; își învață imaginația să-i prevadă dispariția, și adesea își dă cu atât mai multă silință să-ți vâre treaba asta în cap, cu cât s-a purtat mai generos.”

Erich Maria Remarque - Pe frontul de vest nimic nou [All Quiet on the Western Front]

John Singer Sargent - Gassed

„Oamenii vorbesc prea mult! Au griji, țeluri, năzuințe; eu însă nu le pot concepe la fel. Uneori zăbovesc cu unul dintre ei în grădinița restaurantului și caut să-i explic că, în definitiv, principalul e să stai liniștit. Ei înțeleg, firește; mă aprobă, sunt de acord, dar numai cu vorba - numai cu vorba, din păcate!; simt justețea celor spuse de mine, însă numai pe jumătate: restul ființei lor e în altă parte, sunt împrăștiați; nici unul nu simte un lucru cu toate fibrele inimii.”

„Ce absurd e tot ce s-a scris, tot ce s-a înfăptuit, tot ce s-a gândit vreodată, dacă asemenea lucru e cu putință! Totul trebuie să fie minciună și zădărnicie, dacă o civilizație n-a fost în stare să împiedice vărsarea acestor râuri de sânge și existența acestor lagăre de tortură, răspândite pe glob cu sutele de mii. Numai lazaretul arată adevărata față a războiului.”

„Pentru soldat, stomacul și digestia sunt un domeniu mai familiar decât oricărui om. Trei sferturi din vocabularul ostașului sunt luate dintr-însul și atât expresia celei mai înalte bucurii cât și a celei mai profunde indignări găsește aici cuvintele cele mai savuroase. Într-altfel ar fi și imposibil să te exprimi atât de limpede și de lapidar.”

François Mauriac - Cuibul de vipere [Le Nœud de vipères]

Thomas Kennington - Pandora

„Un băiat în plină creștere nu trăiește nepedepsit, aplecat asupra unei mese, până la o oră târzie de noapte, cu umerii aduși, disprețuind orice xercițiu fizic.”

„Să invidiezi ființe pe care le disprețuiești, o asemenea patimă rușinoasă îți poate otrăvi toată viața.”

„Să nu-ți închpui că am despre mine o părere prea bună. Îmi cunosc inima, această inimă, cuib de vipere, înăbușită de ele, plină de veninul lor, care continuă să bată adânc, sub colcăitul lor. Cuibul acesta de vipere, care nu poate fi stăpânit, ar trebui străpuns cu o lovitură de cuțit, cu o lovitură de sabie.”

„Viața într-un oraș de provincie dezvoltă într-un desfrânat instinctul viclean al vânatului urmărit.”

Zadie Smith - Dinți albi [White Teeth]

„După ce ai petrecut o anumită perioadă de timp, ai investit atât de mult timp într-un loc, creditul tău de încredere crește uimitor și simți că poți da o spargere la banca timpului. Îți vine să stai în acel loc până când el îți plătește tot timpul pe care tu i l-ai dat; chiar dacă n-o va face niciodată.”

„Imigranților le vine să râdă când aud de temerile naționaliștilor, cărora le e frică de infecții, de asalturi, de amestecarea raselor, când asta e o nimica toată, floare la ureche, în comparație cu temerile imigranților - disoluție, dispariție.”

Ken Kesey - Zbor deasupra unui cuib de cuci [One Flew over The Cuckoo's Nest]

„Lumea asta... aparține celor puternici, prietene! Ritualul existenței noastre se întemeiază pe fortificarea celor puternici prin sfâșirerea celor slabi. Trebuie să ne acomodăm cu această realitate. E drept să fie așa. Trebuie să-nvățăm s-o acceptăm ca pe o lege naturală. Iepurii își acceptă rolul în acest ritual și recunosc că lupul este cel puternic. Ca reflex de apărare, iepurele devine șiret și fricos și evaziv, săpându-și vizuini în care să se-ascundă dacă lupu-i aproape. Așa supraviețuiește și o duce înainte. Își cunoaște locul. Fără îndoială că nu-l va provoca pe lup la o confruntare. Păi, ar fi oare înțelep? Ar fi?”

„Există în general în fiecare situație o persoană a cărei putere nu-i bine s-o subestimezi.”

Cinghiz Aitmatov - O zi mai lungă decât veacul [The Days Lasts More Than a Hundred Years]

Moldakhmet C. Kenbayev - Conversation

”Cel mai bun lucru pe care un om îl poate face pentru semenii lui este să-și educe copiii în așa fel încât să iasă din ei oameni de nădejde. Și asta nu cu ajutorul unuia sau altuia, ci de unul singur: zi de zi, pas cu pas, să-ți investești în ei întreaga ființă, să fii cât poți de mult alături de copii.”

„Există, firește, un adevăr comun, al tuturor, dar mai există și răsfrângerea acestui adevăr în mintea fiecăruia. Și această răsfrângere se duce odată cu noi.”

„Pe mare, omul se simte întotdeauna altfel decât pe uscat, chiar dacă-i pace împrejur și nu pare a-l amenința vreo primejdie. Oricât de liber te-ai simți, oricât de plăcută e uneori legănarea valurilor, chiar dacă, navingând ai de dus la bun sfârșit fel de fel de treburi, oricât de fermecător s-ar reflecta zorii și asfințitul în oglinda apei, odată tot trebuie să te întorci la mal. Nu poți naviga o veșnicie. Iar la țărm te așteaptă o cu totul viață. Marea-i vremelnică, uscatul - statornic. Iar dacă ți-e frică să te reîntorci la mal, trebuie să-ți găsești o insulă pe care să te așezi, obișnuindu-te cu gândul că acolo ți-e locul, că e casa ta pentru totdeauna.”

„Există întâmplări deosebite, destine pilduitoare, care trăiesc veacuri de-a rândul în memoria oamenilor, pentru că învățămintele pe care le cuprind sunt neprețuite, răsfrângând trăirile unui om asupra tuturor semenilor săi din acel timp, ba chiar și asupra celor scoboritori din ei peste vremuri.”

Taha Hussein - Zilele

Pablo Picasso - Blind Man's Meal

"Nu cunosc alt lucru care să împingă sufletele, şi mai ales sufletele tinere, spre libertate, aşa cum o face literatura."

"Ştiinţa se bucură în sate şi în oraşele de provincie de un respect de care nu se bucură în capitală sau în mediile specialiştilor. Nu-i nimic de mirare în asta; este legea cererii şi a ofertei care se aplică la ştiinţă, aşa cum se aplică la celelalte lucruri destinate vânzării şi cumpărării."

Paul Beatty - Io contra Statelor Unite ale Americii [The Sellout]

Jean-Michel Basquiat - Irony of the Negro Policeman

„N-am înțeles niciodată conceptul de oraș înfrățit, însă mereu m-a fascinat. Felul în care se aleg și se curtează aceste orașe gemene, cum li se spune câteodată, îmi pare a ține mai mult de incest decât de adopție. Unele uniri, precum cea a Tel Avivului și a Berlinului... sunt concepute să semnaleze sfârșitul ostilităților și începerea unei ere de pace și prosperitate. Altele sunt nunți sub amenințarea puștii, fiindcă unul din orașe (Atlanta, de pildă) l-a lăsat pe celălalt (Lagos, de pildă) borțos la prima întâlnire ce a scăpat cu violență de sub control acum câteva secole. Unele orașe se mărită pentru bani și prestigiu, altele ca să-și enerveze țările-mamă. Ghici cine vine la cină? Kabul. Când și când două orașe se întâlnesc și se îndrăgostesc reciproc datorită respectului reciproc, dragostei pentru drumeții, furtuni cu fulgere și rock'n-roll clasic.”

„Până și în era noastră de egalitate rasială, când cineva mai alb decât noi, mai bogat decât noi, mai negru decât noi, mai chinez decât noi, mai bun decât noi, mai așa și pe dincolo decât noi apare și ne aruncă cu egalitatea asta în față, ne stârnește nevoia de a face impresie bună, de a ne purta frumos, de a ne băga în pantaloni cămășile, de a ne face temele, de a nu întârzia, de a ne da silința, de a ne dovedi vrednici cu speranța că nu vom fi concediați, arestați ori înghesuiți în camioane și duși la împușcat.”

„Asta-i problema cu istoria, ne place să credem că-i o carte - că putem întoarce foaia și să ne vedem naibii de viitor. Dar istoria nu-i hârtia pe care o tipărești. E o amintire, iar amintirea înseamnă timp, emoții și cântec. Istoria e alcătuită din lucrurile care rămân cu tine.”

Kazuo Ishiguro - Rămășițele zilei [The Remains of the Day]

Joseph M. William Turner - Caernarvon Castle

„Am impresia că generația noastră a observat prima un lucru care scăpase atenției generațiilor anterioare, anume că, de fapt, marile hotărâri legate de problemele lumii întregi nu se iau în săli publice sau în răstimpul câtorva zile acordate unei conferințe internaționale, sub privirile publicului și ale presei. Dimpotrivă, dezbaterile - în care se adoptă decizii fundamentale - au loc în intimitatea și liniștea marilor case din această țară. Ceea ce se întâmplă cu mare pompă în ochii lumii este adeseori concluzia sau simpla ratificare a ceea ce a avut loc timp de săptămâni sau luni de zile între pereți acestor case.”

„Nu te poți aștepta ca omul de pe stradă să știe prea multe despre politică, economie, comerț internațional și altele de acest fel... Datoria unui majordom este să asigure  efectuarea unor servicii de calitate, nicidecum să se amestece în problemele fundamentale ale națiunii. Adevărul este că aceste probleme vor depăși întotdeauna înțelegerea celor din categoria noastră, iar aceia dintre noi care vor să se impună trebuie să-și dea seama că nu pot face cu adevărat acest lucru decât în domeniul care îi privește; adică, îndreptându-și atenția spre asigurarea celor mai bune servicii pentru acei gentlemeni iluștri care țin cu adevărat în mâini destinele civilizației.”

„Riscurile lansării unei vorbe de duh. Dată fiind însăși natura vorbei de duh, ai foarte puțin timp să sesizezi diversele ei repercusiuni posibile înainte de a trebui să îi dai glas și există riscul grav să pronunți tot felul de lucruri nepotrivite dacă nu ai dobândit deja dibăcia și experiența necesare.”

Cărți citite

My Goodreads list