Angelica Kauffmann - Penelope Awakened by Eurycleia
„Civilizația, pentru toți cei care nu sunt civilizați, poate să pară, ba chiar pare adesea, drept corupție, imoralitate, lipsă de principii, cinism...”
"Oricine-si poate inchipui cele mai neplacute lucruri si le poate imagina cu siguranta ca sunt adevarate. Insa confirmarea acestor presupuneri sau mai bine zis a acestor certitudini va sosi intotdeauna neasteptata si dureroasa, ca si cum nu ne-am fi imaginat nimic."
„Servitorul orice poate să facă, numai să n-asculte de stăpân nu poate; mijloacele vicleniei și lingușirii, cu care încearcă să se sustragă autorității stăpânului, sunt mult mai umilitoare decât obediența absolută.”
Vincent van Gogh - Harvest at La Crau, with Montmajour in the Backround
„În vreme ce speciilor de animale celor mai nesemnificative le trebuie mii sau milioane de ani ca să dispară, produsele manufacturate sunt șterse de pe fața pământului în câteva zile și nu le este niciodată acordată a doua șansă, ele nu pot decât să îndure, neputincioase, dictatul iresponsabil și fascist al celor care conduc liniile de producție, persoane care, evident, știu mai bine decât oricine ce anume dorește consumatorul, care pretind că sunt în stare să capteze așteptarea pentru nou a consumatorului, dar care în realitate nu fac decât să-i transforme viața într-o căutare istovitoare și disperată, într-o rătăcire nesfârșită printre niște linii mereu modificate.”
„Frumusețea florilor este tristă pentru că florile sunt fragile și hărăzite morții, precum toate lucrurile de pe lume, desigur, dar ele în mod special, și, ca și în cazul animalelor, cadavrul lor nu este decât o parodie grotească a ființei vitale, iar cadavrul lor, ca și acela al animalelor, duhnește.”
„Vocea oamenilor nu se schimbă niciodată, și nici expresia privirii lor. În mijlocul prăbușirii fizice generale la care se rezumă bătrânețea, vocea și privirea mărturisesc într-un mod dureros persistența caracterului, a aspirațiilor, dorințelor, a tot ceea ce alcătuiește personalitatea umană.”
„În divorțurile de tinerețe, existența copiilor, a căror custodie trebuie împărțită și care, orice s-ar spune, sunt destul de iubiți, atenuează adesea violența înfruntării; în divorțurile făcute la bătrânețe, însă, când persistă doar intersele financiare și patrimoniale, sălbăticia luptei nu cunoaște nici o limită.”
„Câinele este un fel de copil definitiv, mai docil și mai cald, un copil rămas la vârsta rațiunii, dar și dincolo de asta, un copil căruia îi vom supraviețui: a accepta să iubești un câine înseamnă a accepta să iubești o ființă care, inevitabil, va fi smulsă de lângă tine.”
„Averea nu-i face fericiți decât pe cei care au cunoscut dintotdeauna o anumită bunăstare, care sunt pregătiți pentru asta din copilărie; atunci când ea pogoară asupra unuia care a cunoscut doar lipsuri, primul sentiment care îl năpădește și pe care îl reprimă uneori, dar numai temporar, până ce acesta ajunge să-l copleșească cu totul, este pur și simplu teama.”
"Ca întâmplarea cea mai banală să devină aventură, trebuie şi e de ajuns să te apuci să o povesteşti. Tocmai aceasta îi înşală pe oameni: un om e întotdeauna un povestitor de întâmplări, trăieşte înconjurat de povestirile sale şi de mediul lor; şi încearcă să-şi trăiască viaţa ca şi cum ar povesti-o."
"Profesioniştii experienţei. Şi-au vârât viaţa în amorţeală şi somnolenţă, s-au căsătorit în grabă, din nerăbdare şi au făcut copii la întâmplare. Au întâlnit pe ceilalţi oameni în cafenele, la nunţi, la înmormântări. Din când în când, prinşi într-o vâltoare, s-au zbătut fără a înţelege ce li se întâmplă. Tot ceea ce s-a petrecut în jurul lor a început şi s-a sfârşit în afara vederii lor; lungi forme obscure, evenimente care veneau de departe i-au atins uşor şi repede şi, când ei au vrut să privească, totul se şi isprăvise. Apoi, pe la patruzeci de ani, îşi botează micile lor încăpăţânări şi cele câteva proverbe cu numele de experienţă, încep să facă pe distibuitoarele automate: doi bani în deschizătura din stânga şi iată două anecdote ambalate în poleială; doi bani în deschizătura din dreapta şi primeşti câteva sfaturi preţioase care ţi se lipesc pe dinţi ca nişte caramele moi."
"Existenţa nu e ceva care se lasă gândit de departe, trebuie ca ea să te invadeze brusc, să se oprească asupra ta, să ţi se lase cu toată greutatea pe inimă asemenea unui animal mare şi nemişcat - sau atunci nu mai e absolut nimic."
"Totul e gratuit, grădiana acesta, oraşul şi eu însumi... Iată Greaţa; iată ce încearcă să ascundă cu ideea lor despre drept Nemernicii. Dar ce minciună lamentabilă: nimeni nu are dreptul; şi ei sunt cu totul gratuiţi, asemeni celorlalţi oameni, nu ajung să se simtă inutili. Şi, în ei înşişi, în mod tainic, sunt inutili, adică amorfi şi vagi, trişti."
"Vai, am cunoscut mai mulţi umanişti!
Umanismul radical e îndeosebi amicul funcţionarilor.
Umanistul zis de "stânga" se preocupă în primul rând să conserve valorile umane; nu aparţine nici unui partid, pentru că nu vrea să trădeze umanul, dar simpatiile sale se îndreaptă spre cei umili; celor umili le conservă el frumoasa cultură clasică. În general e un văduv cu ochii încă seducători şi mereu umezi de lacrimi. Iubeşte de asemenea pisicile, câinii, toate mamiferele superioare.
Scriitorul comunist îi iubeşte pe oameni începând cu al doilea cincinal; el pedepseşte pentru că iubeşte. Pudic, asemeni tuturor celor puternici, el ştie să-şi ascundă sentimentele, dar tot el ştie, graţie unei priviri, unei inflexiuni a vocii, să facă să se presimtă, în dosul cuvintelor aspre de justiţiar, pasiunea lui severă şi dulce pentru fraţii săi.
Umanistul catolic, ultimul venit, veniaminul, vorbeşte de oameni cu un aer minunat. Ce basm frumos, spune el, e cea mai umilă dintre vieţi, aceea a docherului londonez, aceea a unei muncitoare de la o fabrică de pantofi! A ales umanismul îngerilor; scrie pentru edificarea îngerilor lungi romane triste şi frumoase, care obţin adeseori premiul Femina.
Acestea sunt marile roluri. Dar mai există o puzderie de alte roluri: filozoful umanist, care se apleacă asupra fraţilor săi ca un frate mai mare şi are simţul responsabilităţii sale;
umanistul care-i iubeşte pe oameni aşa cum sunt, cel care-i iubeşte aşa cum ar trebui să fie, cel care ţine să-i salveze cu aprobarea lor şi cel care-i va salva în ciuda voinţei lor, cel care vrea să creeze mituri noi şi cel care se mulţumeşte cu miturile vechi, cel care iubeşte în om moartea acestuia, cel care iubeşte în om viaţa acestuia;
umanistul vesel care are totdeauna cuvântul glumeţ pe buze;
umanistul sumbru pe care-l întâlnim îndeosebi la veghile funebre.
Toţi se urăsc între ei, ca indivizi fireşte, nu ca oameni."
Thomas Moran - The Grand Canyon of the Yellowstone
„Ca să iei o hotărâre să pleci nu stai să socotești, nu te apuci să faci listă de incoveniente și de avantaje. De la o clipă la alta basculezi. Spre o altă viață, spre o altă moarte. Spre glorie sau uitare. Cine va spune vreodată în urma cărei priviri, cărui cuvânt, cărui rânjet, un om ajunge să se descopere deodată străin printre ai săi? Pentru ca să se nască în el acea nevoie imperioasă de a se îndepărta sau de a dispărea.” „În general privilegiile sunt scandaloase într-o societate întemeiată pe drept, dar într-o societate în care domnește arbitrariul, privilegiile constituie uneori o barieră împotriva despotismului, devenind astfel, în mod paradoxal, niște oaze de dreptate și de echitate.”
„Toate voluptățile se plătesc, nu le disprețui pe cele care-și pun preț.”
Joseph Tomelleri - Opah sau peștele lună (Lampris guttatus)
„Cărțile, scrierea și citirea lor, sunt poate printre cele din urmă redute ale demnității umane, căci în final ele nu fac decât să ne aducă aminte ceea ce D-zeu însuși s-a străduit să ne spună înainte de a se evapora și el în veacul acesta de necontenite umiliri - că suntem un pic mai mult decât noi înșine, că avem suflet. Și multe altele, de altfel. Sau poate nu.”
„La început o carte poate să fie un nou mod de înțelegere a vieții - un univers cu totul original -, însă curând după aceea sfârșește prin a deveni nimic mai mult decât o simplă notă de subsol în istoria scrisului, prea-lăudată de sicofanți, disprețuită de contemporani, și necitită nici de unii, nici de ceilalți. O soartă grea și un destin absurd au cărțile. Mor dacă cititorii le ignoră, iar dacă posteritatea le cruță, atunci ele sunt destinate fatal proastei înțelegeri, autorii lor sunt trasformați mai întâi în zei și apoi, în mod inevitabil, în demoni.”
„Așa cum se nasc tiranii, tot așa se nasc și lingăii lor, o mie de slugoi la fiecare tiran - oameni dispuși din start să fie înrobiți..”
Lecție de artă: „N-ai să descoperi adevărata natură a subiectelor tale decât în măsura și în momentul în care îți descoperi publicul, iar asta nu aduce decât un plus de dezamăgire.”
„Ce altceva este o națiune decât o grămadă de oameni cu o flotă comercială în spate? Și limba ce-i, dacă nu un dialect cu o armată în spate? Iar o literatură e oare altceva decât cuvintele vândute cu certificat de proveniență?”
„Ce lucru uluitor sunt și firele astea genetice călătoare, felul în care corpul poate naviga fundamental nealterat, decenii de-a rândul, și apoi să capituleze în fața vârstei în câțiva ai.” „O ființă ocupă mai mult loc în viață decât în moarte; câte iluzii de mărime conțin gesturile noastre, mișcările, respirația. Morți fiind, ne arătăm adevăratele dimensiuni, și acestea sunt surprinzător de modeste.”
„Ne trăim viețile, facem ce facem și apoi adormim - cât se poate de simplu și banal. Unii sar de la fereastră, se îneacă sau iau pastile; mai mulți mor din cauza accidentelor și marea majoritate sunt devorați lent de vreo boală sau, dacă sunt foarte norocoși, de timp. Drept consolare ni se dă din când în când o oră, și atunci viețile noastre par, în ciuda adversităților și așteptărilor, să ni se deschidă plenar și să ne ofere tot ce ne-am imaginat, deși toți, cu excepția copiilor (și probabil că și ei), știu că aceste ore vor fi urmate inevitabil de altele, mult mai întunecate și mai dificile. Cu toate acestea, ne bucurăm de oraș, de dimineață; sperăm, mai mult decât orice, să obținem mai mult.”
„În zilele noastre îi cântărești pe oameni în primul rând după bunătate și capacitatea de a se devota. Uneori te saturi de spirit și intelect; toată lumea dă mici spectacole de genialitate.”
Edward Atkinson Hornel - Portrait of an Old Man in a Scarlet Tunic
„Miturile, destul de nocive în sine, amenință sănătatea mintală a omului atunci când se abstractizează mai departe, prin tămâie și latină, devenind de-a dreptul obscene dacă li se permite să capete o formă în ulei și ghips.”
„Relațiile umane, în special cele durabile, sau cele pe care suntem siliți să le îndurăm, sunt stânjenitor de rigide în aparență.” „Amintirea este ghețarul în care se păstrează trecutul, căci amintirea are și dreptul de a perfecționa realitatea.”
„Viermuiala meschină, abjectă a ordinii biologice. Bătrânețea, boala, moartea. Nici o scăpare pentru nimeni. Până și cei frumoși sunt un fruct prea moale, gata să se strice. Și totuși, naiba știe de ce, oamenii continuă să se copuleze, să se prăsească, să producă hrană pentru viermi, dând naștere la tot felul de progenituri, ca și cum asta ar fi o izbăvire, ceva bun sau chiar admirabil din punct de vedere moral - să târăști cât mai multe ființe în jocul acesta în care nimeni nu are de câștigat. Bebeluși care nu stau locului și mame târându-se înainte fără nici o perspectivă, satisfăcute, drogate cu hormoni. Copii care țipă și se îmbrâncesc la locul de joacă, fără habar de iadul care-i așteaptă în viitor: slujbe anoste, ipoteci împovărătoare, căsătorii nefericite, calviție, fracturi de bazin, cești singuratice de cafea într-o casă goală și o pungă de colostomie la spital. Majoritatea oamenilor par mulțumiți cu stratul subțire de poleială și cu luminile de scenă, atent meșteșugite, care fac, uneori, ca atrocitatea fundamentală a condiției umane să pară întru câtva mai misteriosă și mai puțin hidoasă.”
„Oamenii mor, bineînțeles. Dar felul cum pierdem lucruri e atât de dureros și de inutil. Din neglijență, pur și simplu. Incendii, războaie. Cred că orice reușește să scape întreg din istorie e un miracol.”
„Toți marii maeștri râd de ceva. Se amuză. Creează o iluzie, un truc - dar, dacă te apropii puțin, totul e destramă în niște trăsături de penel. Abstract, nepământesc. Un tip de frumusețe mult diferit și mai profund. Lucrul este și nu este.” „Tablourile celebre - oamenii se înghesuie să le vadă, atrag mulțimile, sunt reproduse la nesfârșit pe căni de cafea, pe brelocuri, pe ce vrei tu. Și poți să mergi o viață la muzeu, la modul foarte sincer, să cutreieri toate sălile, să savurezi tot ce vrei și să ieși apoi să-ți vezi de drum. Dar dacă un tablou ți-a rămas cu adevărat în suflet și ți-a schimbat modul de a vedea, de a gândi, de a simți, nu te gândești „ah, îmi place așa de mult pictura asta pentru că e universală”. Nu ăsta e motivul pentru care cineva se îndrăgostește de o operă de artă. E mai degrabă ca o șoaptă secretă pe care o auzi pe o alee umbrită.”
„Sunt un om invizibil. Nu sunt o nălucă dintre acelea care îl bântuiau pe E. A. Poe, nici vreo ectoplasmă desprinsă din filmele de la Hollywood. Sunt un om în carne și oase, făcut din țesuturi și lichide fiziologice, ba chiar s-ar putea spune că am și creier. Trebuie să înțelegeți că sunt invizibil doar fiindcă oamenii refuză să mă vadă. Precum acele capete fără trup de la circ, parcă sunt înconjurat de oglinzi care deformează. Când se apropie de mine, oamenii văd doar ce e în jurul meu, se văd pe ei înșiși sau cine știe ce plăsmuiri ale minții lor, cu alte cuvinte, văd orice, mai puțin pe mine. Faptul că sunt invizibil nu are drept cauză nici vreun accident biochimic al epidermei mele. Invizibilitatea mea e dată de o predispoziție ciudată a ochilor celor cu care vin în contact. Ține de felul în care sunt construiți ochii lor interiori, aceia cu care privesc realitatea prin ochii lor fizici. Câteodată e un avantaj să nu fii văzut, deși, de cele mai multe ori, invizibilitatea îți pune nervii la încercare. Atunci cei cu vederea slabă se lovesc mereu de tine. Adesea, te îndoiești că exiști. Te întrebi dacă nu cumva ești doar o fantomă care există în mintea altor oameni, de pildă, o ființă de coșmar, pe care cel care visează încearcă din răsputeri să o distrugă.”
„Puterea nu are nevoie să fie etalată. Puterea e încrezătoare, sigură pe sine, se pornește de la sine și se oprește de la sine, se încălzește singură și se justifică singură. Când o ai, știi că o ai.”
„Uneori diferența dintre revolta individuală și cea organizată e diferența dintre acțiunea infracțională și cea politică.”
„Conștiința unei rase e darul indivizilor săi care văd, evaluează, țin minte... Creăm rasa creându-ne pe noi înșine, și apoi, spre marea noastră uimire, vom fi creat ceva mai important. Vom fi creat cultura.”
„Sărăcia care are o mie de fețe și se manifestă în o mie de feluri înseamnă și asta: că în pofida curățeniei și ordinii pe care ea le impune în jur cu cea mai mare strășnicie și energie, lucrurile parcă nu-s niciodată acolo unde ar trebui să fie, ci rătăcesc brambura, ocupând cu o îndărătnicie insiduoasă locul care într-o zi era al altora. Și totuși, în toiul aparentei lor disclocări, astfel dispune în lumea lor de precare aparențe, nici unul din aceste obiecte n-a fost deposedat de identitatea sa, dimpotrivă, par a fi mai apropiate și mai necesare, iar mânuirea lor mai cordială.”
„Așa cum se întâmplă cu amintirea unor trăiri personale care ni se păreau de neșters, memoria lucrurilor văzute cu imaginația, fiindcă n-am apucat să le trăim, devine și ea fluctuantă cu timpul, se degradează și dispare.”
„Victoria nu-i decât un miraj al tâmpiților plini de ei și de ifose, iar a o exhiba îmi pare de-a dreptul impudic.”
„Dacă vrei să vorbești de rău pe cineva, nu aglomera date adevărate. Astea întotdeuna sfârșesc prin a trezi îndoieli. Mai bine inventezi totul.”
„Eu unu cred că suntem aici ca să ne mirăm. Să întrebăm. Iar de te miri de lucrurile mari și întrebi de lucrurile mari, atuncea 'nveți despre alea mărunte, aproape la întâmplare. Da despre lucrurile mari n-ai să știi niciodată mai multe decât știai la început. Cu cât mă mir mai mult, cu atât iubesc mai mult.”
„Pe undeva, toți ne dorim o medalie pentru faptele noastre. Vrem să fim apreciați.”
„Capitalismul are drept rezultat bunăstarea materială, dar falimentul spiritului.” „La intervale regulate, suntem siliți să explorăm cu detașare clinică săculețul nostru cel intim și, palpându-l, să ne întipărim în minte realitatea lui anatomică. Ni se pretinde să găsim în acest teritoriu cu o hartă incertă, printre cocoloașe și spirale prezente acolo în mod natural, invadatorii agresivi. Nu ne-am dat niciodată seama cât de multe umflături posedăm până când nu am pornit în căutarea lor. Așa se face că stăm culcați pe spate, sondând, retrăgându-ne mâna de durere, sondând din nou, iar semințele morții se pierd în dezordirea pe care a creat-o D-zeu în noi.”
„Interogatoriul este acum o știință, iar ceea ce contează sunt rezultatele consistente pe termen lung. Purtarea brutală își are locul său, recunoaștem, dar ar trebui să apară tactic, în anumite momente, pe parsursul unei relații îndelungate. Iar durerea, floarea aceea albă maiestuasă, poate fi folosită o singură dată, durere totală, neîncetată, transformatoare, fără ascunziș și prefăcătorie.”
„Cheia în lupta pe întuneric este aceeași: trebuie să percepi dușmanul, să-l simți și să nu-ți folosești niciodată imaginația. Întunericul din capul tău e ceva ce imaginația ta umple cu povești care n-au nici o legătură cu lumea reală din jurul tău.”
„Chi-ta-ră. E folosită la interpretarea muzicii populare americane. Se zice că e deosebit de iubită în Texas. Este, de asemenea, instrumentul preferat pentru cântatul bluesului, care este un gen de muzică americană ce consemnează durerea provocată de luarea unor decizii proaste.”
„Astăzi, mâine... O zi nu înseamnă nimic. O zi e doar un băț de chibrit pe care să-l aprinzi după ce înainte s-au stins alte zece mii de chibrituri.”
„Există ceva mai neverosimil ca povestea de dragoste dintre proprii tăi părinți? Ceva mai greu de acceptat decât faptul că acei jucători trecuți, aflați permanent pe banca de rezerve, au fost cândva în liga mare?”
„Din câte știu, sentimentele nu sunt redate de câte un singur cuvânt. Nu cred în „tristețe”, „bucurie” sau „regret”. Poate că dovada cea mai bună că limba e patriarhală este faptul că simplifică peste măsură simțămintele. Aș vrea să am la dipoziție sentimente hibride, complicate, construcții germanice stil vagon, cum ar fi, de exemplu, „fericirea dinaintea dezastrului”. Sau „dezamăgirea de a te fi culcat cu iubitul ideal”... N-am găsit niciodată cuvintele potrivite pentru a -mi descrie viața.”
„Viețuirea nu te trimite în viitor, ci înapoi în trecut, în copilărie și înainte de naștere, pentru ca în cele din urmă să te reunești cu morții. Îmbătrânești, pufăi pe scări, intri în corpul tatălui tău. De aici e un mic salt până la bunici și apoi, până să apuci să-ți dai seama, te trezești călătorind în timp. În viața asta creștem îndărăt. Turiștii cu părul alb din autobuzele italiene pot să-ți spună întotdeauna ceva despre etrusci.”
„În secolul 20 genetica ne-a adus noțiunea de soartă din Grecia antică în celule. Contrar tuturor așteptărilor, codul care stă la baza ființei noastre e jalnic de inadecvat. În loc de presupusele 2 sute de mii de gene, avem numai 30 de mii. Ceva mai multe decât un șoarece. Astfel apare o posibilitate nouă și stranie. Compromis, nedefinit, sumar, însă nu întru totul anulat, liberul arbitru revine pe teren. Natura te înzestrează cu creier. Viața îl transformă în minte.”
„Când călătorești fără să știi prea clar care ți-e destinația și ai un itinerar incert, o deschidere aproape sacră pune stăpânire pe caracterul tău.”
„Bătrânețea nu va continua multiplele plăceri ale tinereții, ci, în schimb, va fi o lungă încercare, în care viața este jefuită încetul cu încetul până și de cele mai mărunte și mai simple bucurii. Cu toții ne luptăm cu disperarea, dar în cele din urmă ea învinge întotdeauna. Trebuie să învingă. Altfel n-am putea să ne luăm rămas-bun.”
Agnolo di Cosimo (Bronzino) - Portrait of Lucrezia Panciatichi
„E imposibil să relatezi un lucru exact cum a fost pentru că ceea ce spui nu poate fi niciodată exact, totdeauna trebuie să lași câte ceva deoparte, sunt prea multe părți, aspecte, nuanțe, tendințe opuse, prea multe gesturi care ar putea însemna una sau alta, prea multe forme care nu pot fi niciodată descrise complet, prea multe arome în aer sau pe limbă, prea multe jumătăți de nuanțe.”
„Anumite perioade istorice devin rapid, atât pentru alte societăți cât și pentru cele ce le succed, un nu prea edificator material de legendă, precum și un prilej pentru a se autofelicita în mod ipocrit.”
„Ceea ce e periculos în mâinile mulțimilor e destul de în siguranță la cei ale căror motive sunt fără reproș.”
„Pentru a institui un sistem totalitar eficient, sau chiar orice sistem, trebuie să oferi, cel puțin unui mic număr de privilegiați, anumite beneficii și libertăți în schimbul celor pe care le iei.”
„Rar vei întâlni un om mai invidios decât un profesor. Șiruri de studenți se perindă ani de-a rândul, asemenea apelor unui râu. Ei curg înainte, iar profesorul rămâne în urmă, ca o stâncă adâncă înfiptă în albia curentului. Deși poate depăna altora povestea speranțelor lui, el nu mai visează. Se crede neînsemnat și ori lunecă într-un masochism solitar, ori, în lipsa lui, devine bănuitor și mistic, denunțând mereu excentricitățile altora, îi este dor de libertate, de activitate, încât nu poate decât să-i urască pe cei din jur.”
„Un bărbat de 20 de ani este ațâțat de un simplu gând. Un bărbat de 40 de ani, de suprafața pielii. Dar pentru un bărbat de 30, cea mai primejdioasă e femeia care e doar o siluetă. O păpușă trasă de sforile imaginației.”
„Totul este un turn de iluzii, din cărămizi iluzorii și găunoase. Dacă viața ar fi alcătuită numai din lucruri importante, ar fi ca o casă periculoasă de sticlă, greu de mânuit. Dar viața de toate zilele este întocmai ca titlurile din ziare. Cunoscând lipsa de însemnătate a existenței, toată lumea așează centrul compasului în propria-i casă.”
„A spune să vrei să fii scriitor nu e decât un egoism. Vrei să faci deosebire între tine și păpuși, prefăcându-te păpușar.”
„Viața omului n-ar trebui să fie scrisă pe atâtea petice de hârtie risipite. Viața e un jurnal legat, iar uneori înțelegi o carte de la prima pagină. Nu poți fi silit să-ți faci datoria pentru o pagină care n-are legătură cu cele dinainte. Nu poți fi implicat ori de câte ori moare cineva de foame.”
„Singurătatea este o sete nesatisfăcută de iluzii. Și astfel, îți mușcai unghiile, incapabil să te mulțumești cu simpla bătaie a inimii. Fumai, incapabil să te mulțumești cu ritmul creierului. Tremurai, incapabil să găsești mulțumire numai în sex. Respirație, mers, contracții ale mușchilor, obligații zilnice, duminici revenind după șapte zile, examane finale - departe de a-l liniști, toate acestea avuseseră efectul de a-l împinge spre o nouă repetare a lor.”
„Cât timp bat vânturile, curg râurile și se agită mările, nisipul se va naște bob cu bob, din pământ și se va vârî peste tot, ca o ființă vie. Nisipurile nu se odihnesc niciodată, încet dar sigur, ele invadează și distrug suprafața pământului... Ariditatea nisipului, așa cum este descrisă de obicei, nu se datorează numai uscăciunii lui, ci, pe cât se pare, și mișcării neîncetate, care îl face neprimitor pentru orice vietate. Cîtă deosebire față de felul trist în care oamenii se țin strâns legați unii de alții ani de-a rândul.”
„Nimeni nu-i respectă pe vânzătorii ambulanți de crenvurști. Ei oferă societății unul dintre puținele servicii meritorii. A jefui un vânzător de crenvuști este un act simbolic. Tâlhăria nu este dictată e avariție, ci pornește mai degrabă din dorința de a umili vânzătorul.”
„Pe funcționarii guvernamentali îi poți recunoște după golul desăvârșit care ocupă locul unde majoritatea oamenilor își au fețele.”
„Oricare ar fi calitățile lor spirituale, mahalalele sunt neîndoielnic sub standard în ceea ce privește confortul fizic.”
„Nu cred că este necesar să ajungi la fund, ca să zicem așa, pentru a-ți face o concepție subiectivă asupra societății în care trăiești. În loc să te miști pe vertical în jos, te poți mișca orizontal, în afară, până la un punct de suficientă detașare unde un minimum de confort uman nu este neapărat exclus.”
Pierre-Paul Prud'hon - Justice and Divine Vengeance Pursuing Crime
„Justiția se desfășoară, desigur, în mare măsură în culise, însă în culise competențele, ce par atât de clar definite în exterior, își pierd conturul, rolurile se inversează sau sunt distribuite altfel, au loc discuții între persoane care în ochii opiniei publice apar drept dușmani neîmpăcați, în general domnește o altă tonalitate. Nu se consemnează totul, nu se păstrează totul în acte. Informațiile sunt transmise, alteori tăinuite.”
„A gândi este o trăsătură nihilistă, înseamnă a pune valorile sub semnul întrebării.”
„Totul trebuie să renteze. Chiar și enormele mormane de piatră și grohotișurile, limbile de ghețari și stâncile abrupte, fiindcă, de când a fost descoperită natura și orice imbecil are posibilitatea de a se simți sublim în singurătatea munților, a devenit cu putință și turismul: idealurile țării au fost întotdeauna practice.”
„Gândirea științifică -abstracțiunea este scutul ei de apărare. Dar se întâmplă să mai iasă uneori din ascunziș și atunci devine periculoasă. Atunci ne găsim în fața ei, lipsiți de orice apărare.”
„A face parte dintr-o mare putere aduce cu sine pentru cel în cauză un dezavantaj îngrijorător din punct de vedere psihologic, și anume pericolul de-a pierde simțul proporțiilor. Acest pericol sporește cu cât națiunea este mai mare.”
„Ce metode mai bune decât nădejdea și miracolul pot subjuga popoarele în credința lor, întrucât cel care crede se teme, iar cine se teme crede orbește.”
„În vid, viața devine bizară, nimic nu o mai înfrânează, nu mai știe pe ce să se sprijine sau încontro s-o apuce. Să te tot învârți în jurul propriei persoane, fără a schimba locul, lasă o impresie deplorabilă, iar a trăi prea mult din tine însuți și pentru tine însuți e fatal. La rândul ei, boala ucide multe certitudini, moartea nu se deprinde cu nici un adevăr care se vrea mai important decât ea, așa că aduce totul la zero.” „Pentru ca oamenii să creadă și să se agațe cu disperare de credința lor este nevoie de război, de un război adevărat, care face foarte mulți morți, care pare că nu se mai termină, și de un dușman care ori este invizibil, ori este peste tot și nicăieri.” „A reconstitui o lume dispărută este întotdeauna, în același timp un mod de a o idealiza și o formă de a o distruge a doua oară, fiindcă o scoatem din contextul ei pentru a o replanta într-un altul, și astfel o facem să încremenească în nemișcare și tăcere sau o punem să facă și să spună ceea ce poate nici nu a făcut, nici nu a spus.”
„Creierul stă în beznă totală. Plutește într-un lichid transparent înăuntrul craniului, niciodată în lumină. Și totuși, lumea pe care o construiește în minte e plină de lumină. Dă pe dinafară de culoare și mișcare.”
„Nu aflăm nimic despre orbire doar închizând ochii. Sub lumea noastră de ceruri, chipuri și clădiri există o lume mai brută, mai veche, o lume în care a suprafețele plane dispar și bancuri de sunete înoată în ea.”
„Cu toții venim pe lume ca o celulă unică, mai măruntă decât un fir de praf. Mult mai măruntă. Împărțiri. Înmulțiri. Adunări și scăderi. Materia trece dintr-o mână în alta, atomii zboară încoace și încolo, moleculele pivotează, proteinele se aglutinează, mitocondriile emit dictatele lor oxidative. Plămânii, creierul, inima. După patruzeci de săptămâni. șase trilioane de celule sunt strivite în menghina filierei genitale a mamelor noastre și urlăm. Iar lumea vine peste noi.”
„Nu tot un fel de corupție e și viața? Un copil se naște și viața se dezlănțuie asupra lui. Îi ia unele lucruri, îl îndeasă cu altele. Fiecare îmbucătură, fiecare particulă de lumină care intră în ochi - corpul nu poate fi niciodată pur.”
John Martin - The Destruction of Sodom and Gomorrah
„Fără listă de lucruri ce trebuie făcute. Ziua, providențială în sine. Ora. Nu există pe urmă. Acum este pe urmă. Tot ce însemnă grație și frumusețe și e apropiat inimii omului are aceeași obârșie: suferința. Nașterea lor din durere și suferință.”
„Poate că, prin distrugerea lumii, va fi în sfârșit posibil să se vadă cum a fost făcută. Oceane, munți. Anevoiosul spectacol în sens invers al lucrurilor ce încetează să mai fie. Pustietatea atotcuprinzătoare, hidropică, profană și rece. Tăcerea.”
„Sunt unii care consideră politețea o formă goală, însă chiar și formele goale sunt preferabile lipsei de formă...
Cred că o anumită doză de naivitate este un semn de virtute, cinismul fiind arma invinșilor.”
„Noi suntem cei care atribuim sensuri cuvintelor și nu invers; sunetele în sine sunt nevinovate. O limbă pe care n-o înțelegi nu provoacă dureri decât rareori, de-aici, poate, ideea fixă cum că limbile străine se pot învăța în pat. Dacă vrem, putem atribui unui horcăit mai mult sens decât unui sonet de Shakespeare.”
„Toți ne trăim viața cu opinii împrumutate, pe care, pe deasupra, le mai înțelegem și prost.”
„Rațiunea este ceva în care poți crede ca într-un zeu sau ca într-o călugăriță cu apucături de curvă, însă nimic mai mult.”
„Limba promite nu doar re-nașterea, ci și legitimarea, reala cetățenie și reala apartenență.”
„Nazismul și-a definit clar proiectul, și-a ținut promisiunile, și-a răsplătit fidelii, și-a anihilat victimele fără ezitare, fără să le ofere alternativa convertirii sau minciunii.
Prin constrast, comunismul fericiri universale încuraja sau impunea convertirea, minciuna, complicitățile, își asasina până și fidelii. Politica gândirii, esențială sistemului, impunea adevărul care slujea Partidului. Între promisiune și realitate, mereu ireconciliabile, operau suspiciunea, pervertirea și spaima.”
„Suferința nu ne face mai buni, nici eroi. Suferința corupe, ca tot ce este omenesc, iar suferința livrată public corupe iremediabil.
Deposedările nu sunt deplorabile, doar pregătiri pentru ultima deposedare.”
„Trivializarea tragediei - interminabila antrepriză umană! Doar devenită clișeu își află tregedia domiciliul în memoria colectivă.”
„A ucide, fie chiar și de la spate, e o acțiune mai bărbătească decât aceea de-a aduce prejudicii unui prieten, dându-i în vileag confidențele.” „Tuturor li se întâmplă să-și aducă aminte cu mai multă înflăcărare de trecut, atunci când prezentul dobândește o importanță mai mare.”
„Reguli pentru prosperitate în afaceri:
Nu trebuie neapărat să știi să muncești, dar cine nu știe să-i facă pe ceilalți să muncească piere;
Nu există decât o singură remușcare cu adevărat mare: aceea de-a nu fi știut să-ți faci propriul tău interes;
În afaceri, teoria e deosebit de utilă, dar trebuie folosită numai după ce afacerea respectivă a fost lichidată.”
„Și totuși ce putem face cu problema asta teribil de importantă a celorlalți, ce se golește de semnificația pe care credem noi că o are și își însușește, în schimb, o semnificație grotescă, [o farsă uimitoare a percepției greșite]? În viață nu e atât de important să îi înțelegi pe oameni. Viața înseamnă să te înșeli asupra lor, să te înșeli și iar să te înșeli și apoi, după ce chibzuiești bine, să te înșeli din nou. Așa ne dăm seama că suntem în viață: când ne înșelăm.”
„Imaginea pe care o avem unii despre ceilalți: straturi peste straturi de neînțelegere. Imaginea pe care o avem despre noi înșine. Inutilă. Înțepată. Complet idealizată. Doar noi îi dăm înainte și trăim în conformitate cu aceaste imagini.”
„Da, suntem singuri, cumplit de singuri, și întotdeauna ne așteaptă un strat și mai profund de singurătate. Nu putem face nimic pentru a scăpa din asta. Nu, singurătatea n-ar trebui să ne mire, oricât de surprinzătoare ar părea ea în fața experienței noastre... Nu poți depune plângere împotriva singurătății și nici o campanie de atentate cu bombă din istorie n-a izbutit să-i reducă din putere. Nici cele mai letale explozive făcute de mâna omului n-au reușit s-o atingă.”
„În ziua de azi e din ce în ce mai greu să-ți găsești alinarea. Grotescul ia locul tuturor lucrurilor obișnuite. În ziua de azi să fii „reprimat” e un motiv de rușine pentru oameni, așa cum era pe vremuri să nu fii reprimat. Anormalitatea mascată în ideologie. Protestul perpetuu.”
„Influența pe care îi lași pe ceilalți s-o aibă asupra ta e absolută. Nimic nu te captivează mai mult ca necazurile altuia.”
The remains of the burned-out village of Abu-Sourouf
„Genocidul este comis prin intenție planificată și efort organizat de către o autoritate.
Toate aceste crime sunt precedate și însoțite de promovarea unor ideologii și dușmănii exclusive care țintesc în mod deliberat anumite grupări, pe criterii etnice, sociale, religioase ori de altă natură.
Impunitatea pentru crime împotriva umanității creează un climat prielnic pentru repetarea acestora. Dacă torționarii nu sunt aduși în fața justiției, semnalul care se transmite este acela că cei vinovați pot scăpa nevinovați.
Cu toate că genocidele și celelalte tipuri de crime împotriva umanității sunt concepute și planificate de lideri malefici, aceștia au nevoie de adepți creduli care să le pună în aplicare schemele momstruoase. De aici importanța educației continue și a atenției constante ce trebuie acordată construirii și menținerii unor societăți robuste, care să nu cadă pradă acelora ce predică astfel de ideologii abjecte.”
„Majoritatea războiaielor pot fi oprite doar dacă una din tabere iese victorioasă sau ambele părți își epuizează energia necesară continuării ostilităților. O criză trebuie mai întâi să se coacă pentru a fi rezolvată. Intensitatea conflictului crește sau scade alternativ, iar intervenția trebuie făcută la momentul potrivit în cadrul acestui ciclu, altfel conflictul va îngheța, iar pe termen lung situația se va înrăutăți.”
„Atunci când ai de-a face cu huligani și cu rasiști, trebuie să reacționezi. Altfel, vor veni după tine atunci când te aștepți mai puțin și îți vor face viața un iad.”
