Jean-Paul Sartre - Greaţa [La Nausée]

Gustave Courbet - The Desperate Man

"Ca întâmplarea cea mai banală să devină aventură, trebuie şi e de ajuns să te apuci să o povesteşti. Tocmai aceasta îi înşală pe oameni: un om e întotdeauna un povestitor de întâmplări, trăieşte înconjurat de povestirile sale şi de mediul lor; şi încearcă să-şi trăiască viaţa ca şi cum ar povesti-o."

"Profesioniştii experienţei. Şi-au vârât viaţa în amorţeală şi somnolenţă, s-au căsătorit în grabă, din nerăbdare şi au făcut copii la întâmplare. Au întâlnit pe ceilalţi oameni în cafenele, la nunţi, la înmormântări. Din când în când, prinşi într-o vâltoare, s-au zbătut fără a înţelege ce li se întâmplă. Tot ceea ce s-a petrecut în jurul lor a început şi s-a sfârşit în afara vederii lor; lungi forme obscure, evenimente care veneau de departe i-au atins uşor şi repede şi, când ei au vrut să privească, totul se şi isprăvise. Apoi, pe la patruzeci de ani, îşi botează micile lor încăpăţânări şi cele câteva proverbe cu numele de experienţă, încep să facă pe distibuitoarele automate: doi bani în deschizătura din stânga şi iată două anecdote ambalate în poleială; doi bani în deschizătura din dreapta şi primeşti câteva sfaturi preţioase care ţi se lipesc pe dinţi ca nişte caramele moi."

"Existenţa nu e ceva care se lasă gândit de departe, trebuie ca ea să te invadeze brusc, să se oprească asupra ta, să ţi se lase cu toată greutatea pe inimă asemenea unui animal mare şi nemişcat - sau atunci nu mai e absolut nimic."

"Totul e gratuit, grădiana acesta, oraşul şi eu însumi... Iată Greaţa; iată ce încearcă să ascundă cu ideea lor despre drept Nemernicii. Dar ce minciună lamentabilă: nimeni nu are dreptul; şi ei sunt cu totul gratuiţi, asemeni celorlalţi oameni, nu ajung să se simtă inutili. Şi, în ei înşişi, în mod tainic, sunt inutili, adică amorfi şi vagi, trişti."

"Vai, am cunoscut mai mulţi umanişti!

Umanismul radical e îndeosebi amicul funcţionarilor. 

Umanistul zis de "stânga" se preocupă în primul rând să conserve valorile umane; nu aparţine nici unui partid, pentru că nu vrea să trădeze umanul, dar simpatiile sale se îndreaptă spre cei umili; celor umili le conservă el frumoasa cultură clasică. În general e un văduv cu ochii încă seducători şi mereu umezi de lacrimi. Iubeşte de asemenea pisicile, câinii, toate mamiferele superioare.

Scriitorul comunist îi iubeşte pe oameni începând cu al doilea cincinal; el pedepseşte pentru că iubeşte. Pudic, asemeni tuturor celor puternici, el ştie să-şi ascundă sentimentele, dar tot el ştie, graţie unei priviri, unei inflexiuni a vocii, să facă să se presimtă, în dosul cuvintelor aspre de justiţiar, pasiunea lui severă şi dulce pentru fraţii săi.

Umanistul catolic, ultimul venit, veniaminul, vorbeşte de oameni cu un aer minunat. Ce basm frumos, spune el, e cea mai umilă dintre vieţi, aceea a docherului londonez, aceea a unei muncitoare de la o fabrică de pantofi! A ales umanismul îngerilor; scrie pentru edificarea îngerilor lungi romane triste şi frumoase, care obţin adeseori premiul Femina. 

Acestea sunt marile roluri. Dar mai există o puzderie de alte roluri: filozoful umanist, care se apleacă asupra fraţilor săi ca un frate mai mare şi are simţul responsabilităţii sale;

umanistul care-i iubeşte pe oameni aşa cum sunt, cel care-i iubeşte aşa cum ar trebui să fie, cel care ţine să-i salveze cu aprobarea lor şi cel care-i va salva în ciuda voinţei lor, cel care vrea să creeze mituri noi şi cel care se mulţumeşte cu miturile vechi, cel care iubeşte în om moartea acestuia, cel care iubeşte în om viaţa acestuia;

umanistul vesel care are totdeauna cuvântul glumeţ pe buze;

umanistul sumbru pe care-l întâlnim îndeosebi la veghile funebre. 

Toţi se urăsc între ei, ca indivizi fireşte, nu ca oameni."