Sādegh Hedāyat - Bufnița oarbă

Maurice Utrillo - Madness

„Diferitele vârste, copilăria, tinerețea, bătrânețea - cuvinte goale. Ele există doar pentru oamenii obișnuiți, canalia - iată cuvântul pe care îl căutam - pentru canalia a cărei viață comportă perioade și limite bine determinate, ca anotimpurile, și se situează în zona temperată a existenței..”[

„Fără îndoială, gesturile, gândurile, dorințele, obiceiurile atavice, cărora unele alegorii le servesc drept vehicule de-a lungul generațiilor, reprezintă factori atât de indispensabili ai existenței noastre. Mii de ani s-au pronunțat aceleași cuvinte, s-au practicat aceleași împerecheri, s-au încercat aceleași nenorociri puerile, viața, de la un capăt la altul, este altceva decât o poveste de adormit de-a-n-piciorelea? Poveștile sunt o cale de retragere, deschisă bietelor dorințe pe care fiecare narator le-a conceput în îngustimea mentalității sale ereditare și pe care nu le-a putut satisface.”

„Prefer mai degrabă să mă întrețin cu cineva pe care-l iubesc sau pe care-l cunosc, decât cu un D-zeu omnipotent și sublim. D-zeu mă [depășește]!”

„[Speranța neantului, după moarte, rămâne unica mea consolare, în timp ce, dimpotrivă, ideea unei a doua vieți mă înspăimântă și mă ucide. Pentru mine, care nu am ajuns încă să mă adaptez la cea în care trăiesc, la ce bun o altă lume? Deja simt că acesta de acum nu este făcută pentru mine, ci pentru o mână de nerușinați, mitocani, cerșetori înnăscuți, înfumurați și prostănaci, lacomi, pentru oameni creați pe măsura ei, capabili să implore și să-i flateze pe mai-marii pământului și ai cerurilor...

 Are deci D-zeu o atare mentalitate de parvenit, de-i trebuie să ne epateze cu creațiile sale?]”

„Presiunea ce, în momentul împerecherii, lipește una de alta două ființe care încearcă, fiecare, să-și alunge singurătatea, rezultă din acela;i elan nebun care se regăsește în toți, amestecat cu un regret tinzând numai spre abisul morții. 

 Numai moartea nu minte. 

 Prezența sa reduce la neant toate superstițiile. Noi suntem copiii morții. Ea este cea care ne eliberează de perfidiile existenței. Din adâncurile vieții înseși, ea este aceea care ne strigă și dacă, tineri încă fiind pentru a înțelege limbajul oamenilor, ni se întâmplă uneori să ne întrerupă jocurile, înseamnă că noi tocmai am auzit chemarea ei. În timpul întregii noastre șederi pe pământ, moartea ne face semn să ne ducem la ea.”

„Rece și distant, viața îi revelează puțin câte puțin fiecăruia masca pe care o poartă. Căci totul se petrece ca și când fiecare individ are la dispoziția sa mai multe măști. Unii folosesc totdeauna aceeași mască: natural, ea se murdărește, se zbârcește. Sunt avarii. Alții le păstrează pentru moștenitorii lor; schimbându-le mereu, iar când, în sfârșit, se apropie bătrânețea, înțeleg că se află la ultima și că aceasta se va deteriora repede; de-abia atunci apare fața lor reală.”

Andreï Makine - Pe vremea fluviului Amur

H. Camille Delpy - Une vue sur le fleuve au coucher du soleil

„Frumusețea începe acolo unde felul de a face e totul. Unde numai felul de a face contează.”

„Americanii îmi amintesc adesea de niște maimuțe ce se amuză cu o jucărie mecanică. Apasă pe buton, resortul funcționează, omulețul din plastic începe să facă tumbe. Scopul este atins... La fel e și în cultura lor. Fabrică un nou geniu, îl umflă la televiziune, de cărțile lui puțin le pasă, important e să meargă mașinăria. Butonul, resortul, omulețul din plastic se bâțâie. Toată lumea e mulțumită. E reconfortant să poți fabrica genii. Cu ajutorul cuvântului...  Jonglează cu idei vechi de când lumea, le combină la nesfârșit, sacrificând în schimb viața. Vorbe, vorbe, vorbe...Viața nu mai e, însă mașinăria merge! Și cu bună diviziune a muncii.  

 Plebea se hrănește cu produse asemănătoare cu benzile desenate, iar elita cu invizibile jocuri de puzzle verbale...

 Peste Occident crește iedera cimitirelor. Iedera vorbelor care-a ucis viața.”

Arkadi și Boris Strugațky - Picnic la marginea drumului

Friedrich D. Caspar -  The Abbey in the Oakwood

„De ce ne place atât de mult când suntem lăudați? Că doar nu strângi bani din asta. Poate glorie? Ce fel de glorie putem să avem nu știu. Probabil că iubim laudele așa cum sunt. La fel cum primesc copiii înghețata. Un complex ca toate celelalte, asta-i.  Numai că laudele deconectează celelalte complexe șu nu e bine. ”

„Tot necazul este că nu observăm cum trec anii. Scuipi pe anii ăștia și nu observi cum se schimbă totul, încă din copilărie ne învățăm că totul se transformă. Am văzut asta de mai multe ori, dar, în același timp, suntem complet incapabili să ”prindem” acel moment când se produce transformarea. Sau o căutăm acolo unde nu trebuie.”

„M-am dezobișnuit demult să mă mai gândesc la omenire în totalitate. Omenirea este un sistem prea staționar, pe care nu-l clintești cu nimic.”

Definiția-ipoteză a rațiunii. „Rațiunea este un instinct complex care încă nu s-a format. Se are în vedere că activitatea instinctivă este întotdeauna rațională și firească. Vor trece un milion de ani, instinctul se va forma treptat și vom înceta să mai facem greșeli, care probabil sunt proprietatea inalienabilă a rațiunii. Și atunci, dacă în Univers se va schimba ceva și vom muri, o să dispărem fericiți pentru că ne-am dezvățat să mai greșim, cu alte cuvinte, nu vom mai încerca diferite variante neprevăzute în programele rigide.”

„Dar cum rămâne cu omul care, spre deosebire de animale, este o ființă cu o necesitate nemărginită de a cunoaște tot mai mult?

Toată nenorocirea este că omul, în orice caz omul de rând, depășește ușor această necesitate de a cunoaște. După mine, asemenea necesități nici nu există. Poate doar necesitatea de a înțelege, iar pentru asta nici nu e nevoie de cunoștințe. Ipoteza de D-zeu, de exemplu, dă o posibilitate inegalabilă de a înțelege absolut totul, fără a cunoaște nimic. Dă-i omului un sistem simplificat al lumii și poți să-i explici orice pe baza acestui model. O asemena concepție nu necesită nici un fel de cunoștințe. Câteva formule învățate, plus așa-numita intuiție, așa-numita îndemânare practică, precum și bunul-simț.”

„De ce este măreț omul? Pentru că a creat o a doua natură? Pentru că a descătușat puteri aproape cosmice? Pentru că într-un timp extrem de scurt a stăpânit planeta și și-a făcut o fereastră spre Univers? Nu! Este măreț pentru că a rezistat și are intenția să rezite și mai departe.”

Vasili Grossman - Drumul

  

       Rafael - Madonna Sixtina

„Fasciștii au înființat o ocnă comună paneuropeană și, ca să-i țină pe ocnași în supunere, au construit o uriașă scară a oprimărilor. Olandezii trăiesc mai rău decât danezii, francezii mai rău decât olandezii, cehii mai rău decât francezii; și mai rău trebuie să le fie grecilor, sârbilor, apoi polonezilor, iar mai jos sunt ucrainienii, rușii. Cu cât ești mai jos, cu atât este mai mult sânge, robie și oprimare. Ei, și cel mai jos în această uriașă închisoare multietajată se află o prăpastie pe care fasciștii au hărăzit-o evreilor. Soarta lor trebuie să înspăimânte întreaga ocnă europeană, pentru ca cel mai îngrozitor destin să pară o fericire în comparție cu destinul evreilor.... E aici o aritmetică a bestialității, nu o ură elementară.” (Bătrânul profesor)

„Simțul gospodăresc, acuratețea, calculul, curățenia pedantă - toate sunt trăsături pozitive. Aplicate în agricultură, în industrie, ele își dau roadele. Hitlerismul a aplicat aceste trăsături la crima împotriva umanității, iar Reich-ul SS a acționat în lagărul polonez de muncă, de parcă era vorba de cultivarea conopidei sau a cartofului.”

„Astăzi orice om este obligat față de conștiința sa, față de fiul și mama sa, față de patrie și față de omenire să răspundă cu toată puterea sufletului și a minții sale la întrebarea: ce a născut rasismul, ce trebuie ca nazismul, fascismul, hitlerismul să nu învie niciodată...!

  Ideea imperialistă a exclusivismului național, rasial și de  oricare fel i-a condus logic pe hitleriști la crimele de la Maidanek, Sabibur, Belzec, Auschwitz, Treblinka.

   Trebuie să ținem minte că rasismul, fascismul iese din acest război nu numai cu amarul înfrângerii, ci și cu dulcea amintire a ușurinței crimei în masă.” (Iadul de la Treblinka)

„Mormintele exprimă caracterul oamenilor și caracterul timpului.    Firește, există destule morminte lipsite de personalitate. Dar și destui oameni șterși, lipsiți de personalitate.

 Un abis se așterne între mormintele prerevoluționare ale consilierilor secreți și negustorilor și mormintele de astăzi. 

  Dar plin de învățăminte nu este numai acest abis. Uimitoare este înrudirea mormintelor poporului din trecut cu mormintele poporului din secolul rachetelor, al reacțiilor atomice.

  Câtă forță a statorniciei! O cruce de lemn, o moviliță de pământ, o coroană de hârtie... <Totul curge, totul se schimbă>, a spus grecul. Nu pare așa dacă ne luăm după movilița cu cruce cenușie. Dacă se va fi schimbând, atunci schimbarea este cu totul imperceptibilă.” (La odihna veșnică)