„Nu percepea decât asprimea copacului, așa cum sesiza numai josnicia oamenilor. Chiar dacă nu avea nici un strop de josnicie în suflet, o cunoștea foarte bine. Nu o învățase, o știa... Cunoscuse patima înainte să o simtă. Acesta era neajunsul. Cu mintea, cunoștea totul și respingea cu groază experiența reală. Își dorea să fie doar un om neînsemnat, pierdut în mulțime, dar fără a fi conștient de secretul propriei mediocrități.”
„Lumina și întunericul sunt una. Trebuie să înțelegi întunericul... Caută întunericul, începutul, adâncurile. Când vei ajunge în adâncul adâncurilor, vei găsi lumina în toată strălucirea ei, în propriile mâini, alături de tine. Asta înseamnă să devii om.”
„Când pornești pe un drum te pândesc și pericole. Ori ai puterea să le înfrunți, ori te întorci în turmă ca un miel supus. Dar chiar și așa, când te întorci, ceilalți te ocolesc de parcă ai avea râie. Nu-ți mai rămân decât două căi de scăpare: ori înveți să suporți oprobiul, ori îți pui capăt zilelor.”
„Familiile sunt pentru mine precum calculele, prea multe variabile, prea multe paranteze, prea multe ridicări la putere, toate complicațiile alea și obligația permanentă de a fi în legătură cu fiecare dintre membrii familiei, tot timpul, zi și noapte, chiar și în somn. Este ca și cum ai fi conectat fără încetare la un aparat cu electroșocuri, e ca și cum ai trăi tot timpul sub amenințarea unui fulger.”
„Te desparți de tine însuți înainte de a începe să o facă cei din jurul tău, atenuând în felul acesta lovitura care în cele din urmă vine oricum.”
„Sunt țări care există fără ca cineva să-și dorească mereu ca ele să fie.”
„Orice mângâiere conține înlăuntrul ei și o lovitură.”
„Mii de minute și ore și zile, milioane de fapte, nenumărate acțiuni și încercări și greșeli și cuvinte și gânduri, toate pentru a face un om pe această lume.”
„Atunci când ești în pragul isteriei și-ai adunat atâta spaimă și violență în suflet, încât cu greu te abții să nu explodezi nu poți părea onest și calm decât mințind cu nerușinare.”
„Ideea este că nimic nu-ți este de ajutor. Nu există nici un sistem care să atenueze nedreptatea lucrurilor. Justiția este doar o vorbă-n vânt. Da, îi pedepsește pe cel care fură o găină, dar marile ticăloșii nu pot fi cuprinse în catastifele ei pentru că identificarea și capturarea vinovaților ar dărâma întreaga structură a așa-zisei civilizații. Vinovații nu vor plăti niciodată pentru crimele ce au loc în urma negocierilor sinistre dintre națiuni, pentru crimele petrecute fără martori în spațiul intim dintre două popoare. Pentru astfel de crime nu plătește niciodată nici un vinovat. Nu există nici o religie și nici un guvern în stare să despovăreze iadul.”
„O nouă limbă te ajută să te distanțezi de lume și să-ți păstrezi inima intactă.”
„Ce speranțe uimitoare are publicul: întotdeauna refuză să creadă că iubirea nu există.”
„În viața asta trebuie să știi să-ți pui zăbală gândurilor dacă vrei să rămâi intact, ori vina și mila îți vor răpi tot ce ai, chiar și pe tine însuți.”
„Viața e frumoasă când știm s-o iubim; dar ca să fim fericiți trebuie să ieșim din cercul propriului nostru eu. E de ajuns să trăim puțin alături de ceilalți, să comparăm fericirea noastră cu durerea altuia, durerea nostră cu fericirea altuia, și să încercăm să cunoaștem, să luptăm, să trăim în strânsă legătură cu natura, să o admirăm când e frumoasă, să i ne împotrivim când e rea, și să ne simțim mândri că suntem oameni, fericiți că suntem sănătoși, mulțumiți că suntem folositori, nouă și celorlalți.”
„Aproape întotdeauna femeia și bărbatul se unesc împinși de o dorință păcătoasă, fără să-și dea seama de ceea ce fac. Și când s-au săturat de păcatul lor, devin dușmani.”
„Unul care are curajul să fure sau să ucidă, are curajul să meargă înainte, chiar dacă în fața lui vede închisoarea. Sunt oameni care după ce au comis crima și au ispășit pedeapsa devin și mai îndârjiți, și mai hotărâți ca înainte: hotărâți să înfrângă orice obstacol care i-ar împiedica să trăiască potrivit instinctului și dorinței lor.”
Mikhail Nesterov - Thinker: Portrait of philosopher Ivan Ilyin
„Un război nu omoară numai câteva sute de mii de tineri. Ucide ceva în nația care duce războiul, ceva care nu se mai poate recupera. Și dacă o nație trece prin destule războaie, foarte curând nu mai rămâne altceva decât fiara, bestia pe care erudiții au ridicat-o din mocirlă.”
„Natura Universității:
Un mare tezaur, o bibliotecă sau casă de toleranță unde omul vine și alege ceva ce îl întregește, unde toți muncesc pentru binele comun ca niște albinuțe în același stup. Adevărul, Binele, Frumosul. Sunt la o aruncătură de băț; sunt în următoarea carte, cea pe care n-ai citit-o încă, sau în următorul raft, cel la care n-ai ajuns. Dar o să ajungi la el într-o bună zi. Și atunci - când o să ajungi...
Este un instument al binelui - pentru lumea întreagă. Un fel de leac spiritual care este administrat în fiecare toamnă plozilor ca să mai treacă peste o iarnă.
Un sanatoriu, o casă de odihnă pentru infirmi, bătrâni, nenulțumiți și incompetenți.”
„Toate lucrurile, chiar și învățătura care face posibilă orice înțelegere, sunt goale și inutile și în final se reduc la un vid pe care, orice am face, nu-l putem schimba.”
„Persoana pe care o iubești prima nu e tot aceea pe care o iubești până la final, iar iubirea nu e un țel, ci un proces prin care o persoană încearcă să o cunoască pe alta.”
„Modul în care suntem obișnuți să privim natura experiențelor noastre ne determină propriile așteptări.”
Fr. David Caspar - Man and Woman Contemplating the Moon
„Lacrimile lumii sunt imuabile. Pentru fiecare om care începe să plângă, un altul, undeva, se oprește din plâns. La fel se întâmplă și cu plânsul. Deci, să nu vorbim de rău epoca. Nu e deloc mai nenorocită decât cele dinaintea ei. Și nici de bine să n-o vorbim. Să nu mai vorbim deloc de ea.”
„Să fi dormit eu, în timp ce toți ceilalți sufereau? Și în clipa asta dorm, oare? Mâine, când o să mă trezesc, ce-o să spun despre ziua de azi?... Călare pe un mormânt și naștere grea. Din fundul gropii, visător, groparul pune lanțuri și cătușe. Avem timp să îmbătrânim. Văzduhul e plin de țipetele noastre. Dar obișnuința e o mare surdină. Și pe mine mă privește un altul, zicându-și: doarme, nu știe, să doarmă.”
„Sunt ființe care au geniul singurărății, nu se pricep să rețină pe nimeni lângă ele. Și apoi se vorbește mereu despre diferența de vârstă. Înfățișarea nu contează. Ridurile apar în suflet.”
„Oamenii cei mai enigmatici sunt cei care n-au mare lucru de spus.”
„Viața e plină întotdeauna de zgomot și de nenumărați figuranți, dar la sfârșit îți dai seama că n-au fost decât patru sau cinci actori și că piesa s-a jucat în secret, îndărătul atâtor lovituri de teatru inutile... E foarte greu să trăiești și aproape imposibil să rămâi cinstit.”
„Dragostea e un accident înfiorător. Ești norocos dacă scapi cu mâinile și picioarele întregi. Și cu mâinile și cu picioarele nu faci mare lucru, micile treburi de furnică pe care ni le impune viața. Dar când cauți veșnic iubirea, ajungi mereu și mereu în același deșert.”
„Hotărât lucru, viața e ireală. Mai întâi, e lipsită de formă: nimeni nu e sigur de textul său și toată lumea ratează intrarea. N-ar trebui ieșit niciodată din teatre! Sunt singurele locuri din lume unde aventura umană are un sens. Cum pui piciorul afară, dai de pustiu - de haos.”
„Actorul este în primul rând cinva care este urcat pe ceva - fie și pe-un butoi. Întrebați-i pe politicieni, care se pricep la comedie - cum au un cuvânt de spus la o întrunire - hop! s-au și cocoțat!”
„Fiecare se află într-o colivie. Și nu-i cunoaște pe ceilalți decât prin ideea pe care și-o face despre ei. Ceilalți... ce lucru de neînțeles! Adevărata plăcere, aceea la care trebuie să fi visat atâția oameni - ar fi să te afli acolo, înțepenit în coșciug, dar nu cu desăvârșire mort - pentru ai asculta pe acești necunoscuți împreună cu care ai trăit.”
„Bărbații te încurajează să te sprijini cu cu toată greutatea pe ei, ca foarte repede, când tocmai ai început să simți cât de ușor și de frumos poate fi, să-i vezi că se apucă să-ți studieze cicatricele, după care ajung să facă exact ce nu trebuie: îți pun copiii pe fugă și îți demolează casa.”
„Cântând cântece de dragoste pentru domnul Moartea, îi zdrobeau capul. Dar mai mult decât orice, stârpeau flirtul numit Viață, fiindcă îi silea să meargă mai departe. Făcându-i să creadă că merită să mai trăiască pentru a vedea următorul răsărit de soare; că așteptând încă un pic totul se va rezolva. Doar când ea, viața, va fi moartă vor fi și ei siguranță. Cei care reușiseră - aceia care fuseseră acolo suficienți ani încât să fi ajuns s-o schilodească, s-o mutileze, ba chiar s-o îngroape - îi pândeau pe ceilalți care erau încă sub vraja ei, sperând, amintindu-și și privind înapoi... Ca om, n-ai decât să-ți riști viața, dar pe semenii tăi lasă-i în pace.”
„Îți alegeai cea mai micuță stea de pe cer care să fie a ta, te culcai cu capul sucit ca s-o vezi pe iubita deasupra buzei tranșeei, înainte de a adormi. Orice lucru mai mare nu era bun de iubit. O femeie, un copil, un frate - o dragoste mare ca asta te-ar fi spintecat în două. Să ajungi într-un loc unde să poți iubi orice ai tu chef să iubești - nu să ai nevoie de permisiune pentru a dori ceva - ei bine, aste era libertatea.”
„Oamenii albi nutreau convingerea că, indiferent de maniere, sub fiecare piele de negru era o junglă. Cu cât oamenii de culoare consumau mai multă energie pentru a încerca să-i convingă cât de amabili erau ei, de deștepți, de afectuoși, cât de umani, cu cât se zbăteau să-i încedințeze pe albi de ceea cioroii considerau că nici nu trebuia pus la îndoială, cu atât jungla lor lăuntrică devenea mai adâncă, mai încâlcită. Dar nu era jungla pe care negrii o aduceau cu ei din celălalt loc (unde viața merita trăită). Ci era jungla pe care oamenii albi o sădeau în ei. Și jungla asta creștea. Se întindea. În, prin și după viață, ea se întindea, până îi năpădea pe albii care o creaseră. Îi atingea pe fiecare în parte. Îi transforma. Îi făcea sângeroși, proști, mai răi decât ar fi vrut ei să fie, într-atât de înspăimântați erau de jungla pe care o creaseră.”
„Există o singurătate ce poate fi legănată. Cu brațele strâns peste genunchi, ținând tare, ținând bine, această mișcare, spre deosebire de balansul unei corăbii, dezmiadă și închide în sine omul. Îl împachetează frumos ca o piele. Pe urmă, există o singurătate care bântuie. Niciun legănat n-o poate ține locului. E vie, e de capul ei. Se răspândește uscată ca foșnetele picioarele plecând care pare că vin de departe.”
„Oamenii își închipuie că sunt niște minunății în tot ceea ce fac, în tot ceea ce sunt. Își atribuie importanță... Și atunci, dacă ar mai trebui pe deasupra să le înghiți și povestirea viselor, n-am mai isprăvi niciodată.”
„[Sunt oameni] care numai ce au plecat și abia de mi-i amintesc. Totuși există, merită fără îndoaială să existe. Nu se vor mai întoarce niciodată să rătăcească prin labirintul memoriei mele. Sunt vise care se desfășoară ca niște incidente fără importanță, asemenea lucruri nu s-ar reține din starea de veghe și totuși ele interesează când le surprinzi dimineața înghesuindu-se de-a valma la ușa pleoapelor. Poate i-am visat? ”
„Pescarii cu undița sunt niște maniaci sadici. Au o reputație uzurpată de filozofi de treabă.”
„Când ai ceva de spus care va ului pe cineva, și îl spui, și rezultatul e cel așteptat, ai probabil un moment de putere care te unge pe suflet.” (Mobilă de familie)
„Bătălia dintre propovednicii Facerii și fiii lui Darwin pentru sufletul unei generații mișele.
Pe malul lacului Huron stătea
Un templu plin de-nvățătură,
Și mulți neghiobi cu ochi bovini venea
S-asculte niște șmecheri buni de gură.
Iar rege peste moftangii era un ins preablând,
Cu-un rânjet larg și cu virtuți - pomelnic,
O secătură care-n cap avea un singur gând:
Să-i sperie pe toți cât mai temeinic.” (Consolarea)
„A vorbi despre probleme înseamnă a căuta, sau a spera să găsești, soluții. Și asta nu este interesant, nu indică o atitudine interesantă față de viață, ci mai curând o veșnică așteptare, superficială și obositoare.” (Casa cu grinzi de lemn)
„Omul Mărunt merge prin marele oraș, se suie într-un autobuz, cum mai aleargă oamenii, cum se mai înghesuie mașinile și se opresc și o iau iar din loc. Iar semafoarele sunt roșii și verzi și galbene și sunt zeci de mii de case cu milioane de ferestre și oameni și oameni - și el, Omul Mărunt, nu are nimic decât locuința lui cu două camere, o soție și un copil. Atât.
Poate că e o femeie proastă, care nu știe să chivernisească banii, dar el are numai atât... lui nu i se pare o proastă. Iar în fața lui se află masa cu cele patru picioare, caraghios de lungi, într-acolo trebuie să se ducă, așa îi e hotârât în existența asta ciudată. Nu se poate opune. Nu, firește că n-o face.” „Văzută din afară, o căsnicie pare ceva foarte simplu: doi oameni se căsătoresc și fac copii. Locuiesc împreună, sunt cât se poate de drăguți unul cu celălalt și încearcă să răzbată. camaraderie, dragoste, prietenie, mâncare, băutură, somn, magazin, gospodărie, duminica o excursie, seara, uneori, cinema. Gata! Dar de-aproape întreaga poveste se desface în mii de probleme separate. Căsnicia dispare undeva în fundal.”
„Fetele și bărbații, oricât de diferiți ar fi, au în comun faptul că le place să facă ce fac. Și dacă se prefac că n-o fac cu plăcere, asta înseamnă că au anumite motive ce n-au legătură cu lucrul în sine, poate vor să se căsătorească sau poate că șeful nu privește cu ochi buni așa ceva sau poate că au cine știe ce prostie de idee în minte.”
Ogorul „În fața urgiei cerului, toți muritorii sunt pe o formă.”
Feciorii
„Femeile care plâng pot fi împărțite în trei neamuri. Cele care încep să se vaiete în gura mare și lacrimile le curg nestăvilite în lungul obrazului. Acestea sunt femeile care bocesc. Vin apoi cele care se vaită în gura mare, dar nici o lacrimă nu le scapă dintre pleoape. Acestea sunt femeile despre care se spune că zbiară. La urmă cele al căror glas nu se aude niciodată, numai lacrimile le izvorăsc nesecate și despre acestea se poate spune că plâng.”
Casa învrăjbită
„Nimeni nu e în stare să vadă întregul adevăr. S-a spus întotdeauna că fiecare dintre noi vede ceea ce caută anume să vadă. Constructorii se uită la terenurile dimprejurul lor și se gândesc la clădiri, iar pictorii la culori. Preotul nu poate vedea decât oamenii care au nevoie să fie ajutați și e firesc să vadă mai de aproape pe cei care au nevoie de ajutorul lui.”
„Idealismul și entuziasmul nu sunt același lucru. Entuziasmul poate fi numai de ordin fizic - tinerețea și forța fizică produc înveselirea trupului. Idealismul însă poate să trăiască chiar atunci când trupul îmbătrânește și se frânge, deoarece aceasta este calitatea esențială a sufletului care-l posedă.”
„Credeam că moartea e un fenomen al trupului; acum știu că-i numai o funcție a sufletului - a sufletului celor îndoliați. Nihiliștii afirmă că acesta este sfârșitul; fundamentaliștii, începutul; când, în realitate, nu-i altceva decât mutarea unui chiriaș sau a unei familii dintr-o locuință sau dintr-un oraș.”
„Vorbele nu-s bune la nimic; vorbele nu se potrivesc nici chiar cu ceea ce încearcă ele să zică. Maternitatea a fost inventată de cineva căruia îi trebuia un cuvânt pentru asta. Frica a fost inventată de cineva căruia nu i-a fost niciodată frică; mândria, de cel care nu a avut niciodată mândrie. Trebuie ca noi să ne folosim unul de altul cu ajutorul cuvintelor, ca păienjenii atârnați cu gura de-o grindă, legănându-se și răsucindu-se și niciodată atingând pământul.”
„Rațiunea existenței este să te pregătească pentru moarte.”
„Uneori nu-s așa de sigur care-i ăl de-a căpătat dreptu să spuie când un om e nebun și când nu-i. Uneori cred că nici unu din noi nu-i nebun de tot și nici unu zdravăn de tot, pân' ce cântaru nostru nu-i spune așa ori așa. E ca și cum nu contează ce face omu, cât felu-n care mai toți ăilalți judecă atunci când el face ceva.”
„Nicăierea pe lumea asta plină de păcate un om cinstit și muncitor nu poa' să răzbească. Răzbesc ăi de ține prăvălii pân orașe, făr' s-asude, de trăiește după ăi de-asudă. Mă-ntreb uneori la ce mai muncim. Asta fin' că-i o răsplată pentru noi, acolea, sus, unde ei nu poa' să-și ia cu ei mașinili și altele. Toți oamenii va să fie deopotrivă, acolea și, pe D-zeu' meu, de n-o să ia de la ăi care are și să dea la-ăi de n-are. Da parcă-i cam lungă așteptarea. Rău e că omu tre'
să câștige răsplata faptelor sale drepte, batjocorindu-se pe sine și pe morții săi.”
„Când te îmbolnăvești, înseamnă că mori. Boala însăși nu-i altceva decât o străduință a naturii de a-l obișnui pe om cu moartea. Epidemiile pot fi biruite de unul sau de altul. De alte boli însă, care se apropie pe furiș de câte unul singur, trebuie să sucombi; chiar dacă poartă denumiri diferite. Medicii (felceri) pretind că-i pot vindeca pe bolnavi, dar asta numai ca să nu moară de foame.”
„Nu cunoștea femeile care văd că li se apropie bătrânețea! Nu știa că primesc orice cadou ca pe un dar vrăjit, menit să le întinerească, și că ochii lor inteligenți și nostalgici îl prețuiesc cu totul deosebit.”
„Bărbații, această specie de copii mari, asemănători unor nătânge insecte preistorice, ușuratice, dar greoaie și proaste, care ar încerca să fâlfâie cu aripi de plumb; luptători care cred că pot cuceri, când de fapt sunt disprețuiți, care cred că posedă în timp ce sunt luați în râs, care cred că se desfată când abia au gustat; o hoardă barbară pe care totuși o aștepți cât timp trăiești.”
„Așadar, acesta e războiul. Înainte de țipetele oamenilor, de vărsarea de sânge, de morminte, înainte de lacrimile nesfârșite prelingându-se din orașe, de casele distruse, de mulțimile înfricoșate, războiul e un vacarm care-ți face țăndări capul, ochii, te strânge de gât până când aerul renunță să mai pătrundă.”
„Ei atacau, noi răspundeam. Doi ochi pentru un ochi, toată mufa pentru un dinte. Armele lor nu erau mai inumane decât ale noastre și nici tactica lor mai monstruoasă. În concluzie: nu. Nu trebuie condamnată ferocitatea. În nici un caz... Intrasem în lumea violenței pentru a apăra umanitatea pe care ei o agresau cu aceleași arme... Îi înțelegeam pe cei care respingeau atât brutalitatea roșie, cât și pe cea brună, însă nu puteam admite ca unul care lovise să se plângă de loviturile pe care le primise la rândul lui.”
„Tragedia este odihnitoare, comodă. În dramă e tare complicat să mori, cu toți acei nevinovați, trădători, răzbunători. Te zbați în speranța de a ieși cumva la liman, e o chestiune utilitară, lipsită de noblețe. Pe când în tragedie, totul e gratuit. E fără speranță. Mizeria asta de speranță care strică totul. Tragedia e pentru regi.”
„Viața e scurtă și trebuie să recunoaștem că femeile frumoase sunt precum roua de dimineață. Se știe prea bine că frumusețea nu-i ceva veșnic, ci se transformă necontenit, piere ușor, prin urmare trebuie să te bucuri de ea pe deplin atâta vreme cât există. Din vechime și până în zilele noastre, de peste cinci mii de ani, oricât ne-am strădui să numărăm, nu vom putea identifica mai mult de zece oameni care au înțeles că a consuma o băutură fină înseamnă a avea parte de aceleași plăceri pe care o resimți în fața unei femei frumose. Toți ceilalți, fără excepție, sunt doar niște prăpădiți care toarnă cu nesaț băutură proastă pe gât.”
„Corupția demnitarilor constituie cauza fundamentală a fenomenelor urâte în societate. Această corupție nu poate fi controlată, iar dacă producerea și comercializarea de produse falsificate nu vor fi stăvilite, nu vor putea fi rezolvate nici situația atmosferei sociale degradate și nici problema poluării mediului. Chiar și pentru acele animale rare, aflate pe cale de dispariție, dușmanul natural este tot demnitarul corupt.”
Cătunul „Geografia, sărăcia asta de invenție, credința asta neroadă în distanță a omului care, ca să evadeze, nu găsește ceva mai bun de inventat decât geografia.” Orașul „Inocența e inocentă nu pentru că respinge, ci pentru că acceptă, e inocentă nu pentru că-i impermeabilă și invulnerabilă la toate, ci pentru că-i capabilă de-a accepta orice și a rămâne inocentă; inocentă pentru că presimte totul și de aceea nu are de ce să se ferească și să se teamă.” „Adio. Tristă vorbă. Vreau să zic, nu cuvântul e trist, nici ceea ce implică, ci faptul că poți realmente să-l rostești, faptul că, mai curând sau mai târziu, vine totdeauna un moment când îl poți spune, nu numai fără durere sau strângere de inimă, dar fără să-ți trezească amintirea durerii și a strângerii de inimă.” „Când un om nu vrea decât bani și putere, există de obicei un punct unde o să se oprească; există întotdeauna ceva pe care omul numai pentru bani n-o să-l facă. Dar când își dă seama că ce-a căutat el și trebuie să capete este respectabilitatea, atunci nu mai există nimic să nu facă pentru ca să pună mâna pe ea și s-o țină.Și dacă-i aproape prea târziu când apucă el să descopere că ce trebuie să capete e respectabilitate, și vede că, chiar și după ce-a căpătat-o, nu poate doar s-o încuie și să șadă - vreau să zic să s-așeze deasupra și gata, să nu-i pese, nu, că-n loc de asta constată că trebuie să se străduie întruna, să trudească cu fiecare suflare ca s-o poată păstra, atunci nu mai există nimic în stare să-l oprească, nu mai e nimeni și nimic din ce-i poate pica-n mână să fie la adăpost de chin și necazuri, și de suferințe.” „Pe femei nu le interesează romanțiosul sau morala, sau păcatul și ispășirea, ci numai faptele, realitățile imuabile, necesare ca să-ți trăiești viața, dacă tot ai apucat să vii pe lume, și au o grijă-a-dracului că nu umbli la ele, la fapte, să le-ncurci, să le tergiversezi, să le alterezi.” Casa cu coloane
„Femeile n-au nevoie de motive, pentru simplul motiv că-n viața lor n-au auzit de motive și nici nu le-ar recunoaște, chiar dac-ar fi puse fața-n față, pentru că ele nu funcționează pe bază de motive, ele funcționează pe bază de necesități, așa că-n orice caz, tot n-ar putea să le fie nimeni de folos, și-a al doilea rând, nimeni, afară doar de-un nebun, n-ar încerca să le fie de folos, și ăla pentru că nu se pricepe; nu femeile, bărbații-s ăia care iau ignoranța-n serios și intră-n panică pe câte-o chestie, pentru simplul motiv că nu știu despre ce-i vorba.” „Poliția și slujbele politice nu sunt și nu au fost niciodată metode și mijloace prin care să ne putem guverna în pace și demnitate, și onoare, și siguranță, ci refugiul nostru național pentru incapabilii noștri, care au eșuat în orice alte ocupații și-au găsit aici un mijloc de trai pentru ei și familiile lor; și pe care, în consecință, noi trebuie să-i hrănim și să-i îmbrăcăm, și să-i adăpostim din buzunarele și cu mijloacele noastre personale.” „Adevărata tragedie a bătrâneții e că nici o angoasă nu mai e destul de chinuitoare ca să pretindă, să justifice un sacrificiu.”
„Când oamenii încep să vorbească despre activitatea intestinelor lor, sunt la fel de implacabili ca și procesele fiziologice despre care vorbesc.”
„Devii dependent de stupefiante fiindcă nu ai motivații puternice în nici o altă direcție. Marfa câștigă prin neprezentare.”
„Marfa nu e „o senzație ca lumea”. Pentru consumator schepsisul mărfii e că îi creează dependență. Nimeni nu știe ce e marfa până când nu suferă de sevraj.”
„Oamenii se miră când își dau seama cât de puține știu unii despre alții. Totodată, exact atunci când ar băga mâna în foc că acțiunile și gândurile lor sunt ascunse în întuneric își dau seama, cu uimire și tristețe, că s-au produs în plină zi și în fața unui public. Uneori, descoperirea vine ca un șoc nimicitor, orbitor. Alteori e blândă.”
„Zvârcolelile de la televizor sau gemetele de pe marile ecrane, toată poezia, muzica și pictura, toată lumea căzând de acord asupra nenumăratelor splendori ale acestui lucru cât se poate de elementar, deci cu atât mai rău -, da, i se părea pe undeva logic, la cum funcționa lumea întreagă, ca respectivul lucru să fie - ei bine, era stupid.”
„Istoria e o sumă de baliverne. Istoria e nimicul pe care-l scriu oamenii despre nimic.”
„În anumite locuri de pe glob, exploziile armelor mai cutremură cerul, cadavrele împânzesc câmpiile, în timp ce în alte locuri domnește cântecul, dansul, traiul în huzur. Aceasta-i lumea cea mare în care locuim cu toți. Dac-o fi existând de-adevăratelea un uriaș, în comparație cu globul pământesc, trupul lui ar trebui să fie cam cum e corpul omenesc față de o minge de fotbal. Uriașul ar sta și ar privi cum pământul se tot rotește în jurul lui, ba în pace, ba în război, de la giftuială la foamete, pe rând, victimă a secetelor sau a inundațiilor... mă întreb ce-ar gândi el de toate acestea.” „Cineva care a făcut greșeli nu poate căuta moartea, nu are dreptul, trebuie să trăiască, să îndure tristețea, să se perpelească precum un pește în frigare, să fiarbă, să dea în clocot, să îndure ca să ispășească greșelile, și la sfârșit să moară cu inima eliberată.”
„Adolescența este nu doar o perioadă crucială a vieții, ci și singura în care putem vorbi de viață în sensul deplin al cuvântului. Atractorii pulsionali se dezlănțuie pe la vârsta de 13 ani, apoi se potolesc puțin câte puțin și se resorb în modele de comportament care, la urma urmei, nu sunt decât forțe sclerozate. Dată fiind forța exploziei inițiale, sfârșitul conflictului poate rămâne incert mulți ani; e ceea ce, în electrotehnică, numim regim tranzitoriu. Însă treptat oscilațiile devin tot mai lente, până se sting în lungi valuri melancolice și blânde; din acel moment jocurile sunt făcute, iar viața nu mai e decât o pregătire pentru moarte. Altfel spus, cu o formulă mai brutală și mai puțin exactă, omul este un adolescent decrepit.”
„Într-un sistem economic sută la sută liberal, unii adună averi uriașe, alții lâncezesc în șomaj și mizerie. Într-un sistem sexual sută la sută liberal, unii au o viață erotică variată și pasionată; alții sunt condamnați la masturbare și singurătate. Liberalismul economic reprezintă extinderea domeniului luptei la toate vârstele vieții și la toate clasele societății. La fel, liberalismul sexual este extinderea domeniului luptei, extinderea sa la toate vârstele vieții și la toate clasele societății.” „Fenomen rar, artificial și tardiv, iubirea poate înflori doar în condiții mentale speciale, rareori întrunite, total opuse moravurilor relaxate ce caracterizează epoca modernă... Iubirea ca inocență și capacitate de iluzie, ca aptitudine de a reduce totalitatea sexului opus la o singură ființă iubită rezistă rareori la un an de vagabondaj sexual, niciodată la doi. În realitate, experiențele sexuale acumulate în adolescență slăbesc și distrug rapid orice șansă de proiecție de ordin sentimental și romantic; treptat, devii la fel de capabil de iubire ca o târfă bătrână.”
„Sacrul conține esența viselor și amintirilor, și astfel noi experimentăm miracolul a ceea ce ne separă de el prin distanță sau timp, făcându-l brusc tangibil. Visele, amintirile, sacrul sunt toate la fel și ne devin accesibile. Odată ce suntem despărțiți de ceea ce putem atinge chiar și întâmplător, obiectul devine sacru, căpătând frumusetea intangibilului, calitatea miraculosului. Totul, absolut totul, dobândește caracter sacru, iar noi avem puterea să-l privăm de sacralitate prin simpla atingere. Ciudat mai e omul! Atingerea lui maculează și totuși el deține cheia tuturor miracolelor.”
„Încearcă să-ți imaginezi că peste zece ani lumea te va socoti la fel ca aceia pe care-i disprețuiești - prietenii tăi grei de cap, cu sentimentalismul lor desuet, cu obtuzitatea cu care-i consideră frivoli pe cei care nu le seamănă, care-i hățuiesc pe inferiori...
Adevărul esențial al epocii noastre va fi analizat, fără probleme, după moartea noastră, astfel încât să-l înțeleagă oricine. Numai că atunci, peste vreo sută de ani, va fi interpretat în mod eronat. Iar tu și eu n-avem cum să dovedim că n-am împărtășit părerile compromițătoare ale contemporanilor noștri.”
Cai în galop
„Ce ciudată este vârsta de treizeci și opt de ani!
Tinerețea s-a încheiat de mult, dar printre amintirile acumulate între timp nu s-a păstrat nici una vie, și de aceea trăiești cu senzația că de tinerețe nu te desparte decât un zid subțire. Sunetele de dincolo răzbat cu claritate, însă nu mai există nici o cale de acces.”
„Fiecare an ce trece nu uită să-și ceară birul, iar ceea ce era odată sublim devine ilar. Ceva se corodează. Dacă învelișul e cel care se corodează, asta nu înseamnă oare că sublimul există doar la suprafață, iar miezul este cel golit de sens și ridicol? Sau poate că întregul e sublim, iar peste el se așterne, ca o coajă, ridicolul.”
„Legea e doar un maldăr de încercări neobosite de a bloca dorința omului de a-și transforma viața într-un poem. Sigur, n-ar fi rezonabil să permiți milioanelor de oameni să-și preschimbe viața într-un vers scris cu sânge. Dar majoritatea oamenilor sunt lipsiți de curaj și-și duc zilele fără a simți vreodată o astfel de dorință. Așadar, legea e făcută pentru a comanda o mână de oameni.” Templul zorilor „Artiștii nu numai că sunt imaturi, dar nu există nimic mai dizgrațios decât imaturitatea pe care o etalează. Nu se dezic de această imagine până la moarte. Ca și cum și-ar târî toată viața scutecele după ei și le-ar valorifica prin vânzare. Chiar mai jenanți sunt pseudo-artiștii. Aroganța lor infailibilă împreună cu servilismul specific îi face să răspândească mirosul caracteristic oamenilor puturoși..” „Nefericirea ființei umane constă în faptul că nu se poate detașa de timp pentru a compara obiectiv cele două morți sau cele două situații spre a alege una dintre ele. Nu poți să alegi punând la același nivel o moarte după trăirea deiluziei revoluției și una înainte de trăirea deziluziei. Daca omul ar muri înainte de a gusta deznădejdea, moartea ulterioară ar fi imposibilă, iar, dacă ar muri după trăirea ei, moartea de dinainte ar fi imposibilă.” „Perechile nepotrivite sunt pedepsite deoarece nu reprezintă o inspirație pentru visele oamenilor și stârnesc dezgust. Oamenii perioadelor în care nu se cunoaștea umanismul cu siguranță erau mult mai neîngăduitori față de creaturile urâte decât cei de azi.” Îngerul decăzut „Privitul înseamnă întâlnirea dintre ochi și existență. Vederea depășeșete existența; ea capătă aripi, ca o pasăre și ajunge până în locuri de nimeni pătrunse. Acolo chiar și frumusețea nu e decât o zdreanță ruptă și ponosită. Acolo se află un ocean niciodată străbătut de vreun vas, niciodată atins de crima existenței. Sigur se află un tărâm unde, la limita vizibilului, există certitudinea că nimic nu-și va face apariția, un tărâm indigo unde lucrurile și conștiința se dizolvă așa cum se topește oxidul de plumb în acid acetic, unde vederea se eliberează din cătușele conștiinței și devine transparentă.”
„Lucrul care distruge Biserica nu este bâjbâiala exterioară a celor care sunt înăuntrul ei, nici bâjbâiala interioară a celor fără de ea, ci oamenii de profesie care o controlează și care au înlăturat clopotele din clopotnițele ei.”
„Vede bisericile lumii ca un meterez, ca una dintre acele baricade din evul mediu, plină de țepi ascuțiți și fără viață, ridicate împotriva adevărului și împotriva acelei păci în care poți să păcătuiești și poți fi iertat și care e viața omului.”
„Când tinerii își joacă rolul în tragedii politice cu distribuții de miliarde, singura avere la care se pot aștepta este o dragoste îngăduitoare.”
„Nu mă interesează proprietatea imobiliară. E fără îndoială o mare lipsă în firea mea, dar nu pot să gândesc în funcție de granițe. Liniile acestea imaginare sunt pentru mine la fel de ireale ca zânele și spiridușii. Nu pot să cred că ele marchează sfârșitul și începutul a ceva care să prezinte un interes real pentru sufletul omenesc. Virtuțile și viciile, plăcerile și durerile trec granițele după bunul lor plac.”
„Lucrul cel mai de groază la o minte totalitară clasică este că orice rotiță, oricât de mutilată, va avea pe circumferință porțiuni de dinți păstrați impecabili, perfect fasonați. Dinții lipsă reprezintă în majoritatea cazurilor adevăruri simple, evidente, adevăruri care se află la îndemâna și înțelegerea chiar și a unor copii de zece ani. O anume distrugere deliberată a dinților, eliminarea premeditată a unor informații evidente.”
„Există o mulțime de motive întemeiate pentru care să lupți, dar niciodată nici un fel de motiv întemeiat care să urăști fără rezerve. Unde este răul? El este partea aceea mare din orice om care vrea să urască fără limită, care vrea să urască luându-l pe D-zeu alături. Este acea parte din orice om care găsește atrăgătoare tot felul de hidoșenii. Este acea parte dintr-un imbecil care pedepsește, defăimează și pornește bucuros un război.”
„O activitate artistică nu are nici o perspectivă în zilele noastre, cineva având un talent modest care ar fi putut fi o comoară pentru o societate de acum o mie de ani trebuie să renunțe la artă astăzi, trebuie să-și aleagă un alt domeniu de activitate deoarece mijloacele de comunicație moderne l-ar pune sau ar pune-o în concurență cu nimeni altcineva decât campionii mondiali.
Întreaga planetă ar duce-o foarte bine azi cu, probabil, numai vreo duzină de campioni din fiecare domeniu al talentelor omenești. Cineva cu un talent modest trebui să și-l tină bine închis într-o sticlă până când, ca să spunem așa, se îmbată la o nuntă și atunci el sau ea dansează step pe o masă. Pentru asemenea artiști avem un nume. Le spunem „expozanți.”
„Arta modernă, arta escrocilor, nebunilor și degeneraților, iar faptul că mulți o iau în serios îmi dovedește că lumea a înnebunit.”
„[-Cine reprezintă bine și cine răul dintre pușcă și sacul de cauciuc, umplut cu ciolane, care se hlizește și fudulește și pe care-l numim corp omenesc? Cine hotărăște în ultimă instanță asupra acestei probleme aici pe pământ?
-Pictorii și autorii de povestiri, dramaturgii și istoricii sunt judecătorii Curții Supreme de Justiție pentru aprecierea Binelui sau Răului.]” „Predarea de cunoștințe înseamnă, în marile universități, doar prelucrarea unor foarte multe vechituri nefolositoare, astfel încât adevăratul merit al acestor mari instituții constă în asigurarea pentru profesori a calității de membru pe viață al unei familii respectate și foarte mult mărite, în mod artificial.” „Ce înseamnă literatura altceva decât o informare privitor la problemele moleculelor care nu prezintă nici o importanță pentru nimeni altcineva, în întreg Universul nostru, în afară de cele câteva molecule purtătoare de boala numită „gândire”.
Eagle Nebula’s Pillars of Creation,NASA, ESA/Hubble and the Hubble Heritage Team
„Existența individuală nu ajunge în societățile umane la deplina conștiință de sine decât prin intermediul minciunii, cu care practic se confundă.”
„Pentru occidentalul contemporan, chiar și sănătos, gândul morții constituie un fel de zgomot de fond ce vine să-i invadeze creierul de îndată ce țelurile și dorințele se estompează. Cu vârsta, prezența acestui zgomot se face tot mai acaparatoare; poate fi comparată cu un sforăit înăbușit, însoțit uneori de un scrâșnet. În alte epoci, zgomotul de fond era constituit de așteptarea împărăției lui D-zeu; astăzi, e constituit de așteptarea morții.”
„Societatea erotico-publicitară în care trăim încearcă să organizeze dorința, să dezvolte dorința în proporții nemaivăzute, menținând totodată satisfacerea în domeniul sferei private. Pentru ca societatea să funcționeze, iar competiția să continue, trebuie ca dorința să sporească, să se extindă și să devoreze viața oamenilor.”
„Viața e făcută din lungi perioade de plictis confuz, cel mai adesea e cât se poate de cenușie; apoi se ivește brusc o bifurcație, iar schimbarea de direcție se dovedește definitivă.”
„Sunt un ins inutil. Nu sunt în stare să cresc porci. Habar n-am cum se fac cârnații, furculițele sau telefoanele mobile. Toate obiectele astea din jurul meu, pe care le folosesc sau pe care le mănânc, sunt incapabil să le produc. Dacă industria și-ar înceta activitatea, dacă inginerii și tehnicienii specializați ar dispărea, aș fi incapabil să iau totul de la-nceput. Competențele mele tehnice sunt mult inferioare celor ale omului de Neanderthal. Total dependent de societatea care mă înconjoară, ei îi sunt aproape inutil; nu știu decât să produc comentarii îndoielnice pe marginea unor obiecte culturale desuete.”
