„Pentru un comis-voiajor nu există piedici de netrecut în viață. El nu potrivește șuruburi, nu-ți pune în față legea, nu-ți dă medicamente. Este un om... în aer, care-și face drum cu un zâmbet și lustrul de pantofi. Când la un zâmbet nu i se răspunde cu un zâmbet - e cutremur. Și când ajunge cu pălăria plină de pete - e terminat. Un comis-voiajor trebuie să viseze. Asta e în firea lucrurilor.”
„Toată lumea din jurul meu e așa de ipocrită, că mi s-au mai scurtat și mie idealurile.”
„Pământenii sunt maeștri în explicații. Ei explică de ce un anume eveniment e structurat așa cum este și spun cum se poate ajunge la alte venimente sau cum pot fi ele evitate. Totalitatea timpului trebuie luată ca atare. Ea nu se schimbă, nu se supune nici avertismentelor și nici explicațiilor. Ea pur și simplu există. Luați-o moment cu moment și veți constata că, așa cum v-am spus, noi toți nu suntem decât niște insecte prinse în chihlimbar.”
„În realitate Evangheliile propovădiesc următoarea învățătură: Înainte de-a omorî pe cineva, asigură-te că respectiva persoană nu are relații influente. Așa merg lucrurile.”
Fritz Petzholdt - A View from Villa Adriana, Tivoli
„Este de la sine înțeles că bogatul care a cunoscut doar lipsurile autoimpuse sau a făcut temporar foamea, ca incident mai mult sau mai puțin excitant al războiului sau călătoriei, n-are nici un drept să se laude cu abstinența.”
„Abținerea de la carne... Această practică pe care tinereasca ta austeritate o găsește pe măsura ei necesită însă preocupări și mai complicate decât chiar lăcomia; ea ne separă prea mult de restul oamenilor în funcția apropae mereu publică pe care hrana o îmbracă și de care cel mai adesea prietenia și fastul sunt inseparabile. Prefer să mă hrănesc toată viața cu gâște îndopate și bibilici decât să fiu acuzat de fiacare dată de către comesenii mei de paradă de ascetism.”
„Îmi displace când cineva crede că-mi întâmpină dorința, că o prevede, adaptându-se mecanic la ceea ce bănuiește că aș prefera. Reflectarea imbecilă și deformată a eului pe care mi-o servește în atare momente o minte omenească mă face să regret urmările triste ale ascezei.”
„Istoricii ne înfățișează trecutul în sisteme prea complete, în serii de cauze și efecte prea exacte și prea limpezi pentru a fi fost vreodată în întregime adevărate... Povestitorii, autorii de picante anecdote milesiene, aidoma măcelarilor, atârnă de tejghea bucăți mici de carne pe care se bat muștele. M-aș împăca foarte greu cu o lume lipsită de cărți, realitatea nu este însă conținută în ele pentru că nu poate intra toată acolo. Observarea directă a oamenilor este o metodă încă și mai incompletă, limitată cel mai adesea la constatări destul de triviale din care se infruptă răutatea omenească.”
„Adevăratul loc de naștere este acela unde pentru prima dată ai aruncat asupra ta însuți o privire pătrunzătoare: întâile mele patrii au fost cărțile. În măsură mai mică școlile.”
„Binele ca și răul sunt chestiuni de rutină, că provizoriul se prelungește, că exteriorul se infiltrează înăuntru și că masca, cu timpul, devina față. Deoarece ura, prostia, delirul au urmări durabile, nu văd pentru ce luciditatea, dreptatea, bunăvoința n-ar avea și ele.”
„Morala e o convenție particulară, decența o chestiune publică; orice licență prea bătătoare la ochi a fost întotdeauna pentru mine indiciul proastei calități.”
„Să întemeiezi biblioteci este încă un fel de a construi grânare publice în care să se depună rezerve în vederea vreunei ierni a spiritului.”
„[Credinciosul]. Sub inocența mărginită și fadă [stă] intransigența feroce a sectarului față de alte feluri de viață și gândire decât ale sale, orgoliul insolent care-l face să se prefere restului oamenilor, precum și vederea voluntar mărginită de ochelari de cal.”
„Slabele noastre eforturi de a îmbunătăți condiția umană nu vor fi continuate decât în joacă de către cei ce ne vor urma; sămânța de greșeală și distrugere pe care însuși binele o poartă în el va crește monstruos de potrivnic de-a lungul veacurilor. Sătulă de noi, lumea își va căuta alți stăpâni; ceea ce ni s-a părut înțelept va părea insipid, dezgustător, ceea ce ni s-a părut frumos. Aidoma inițiatului mitriac, neamul omenesc are poate nevoia de baia de sânge și trecerea periodică prin funebra groapă... Jocul stupid, nerușinat și crud va continua, iar specia îmbătrânind va adăuga fără îndoială la toate acestea noi rafinamente ale ororii.”
„Viața e cumplită; știm asta. Dar tocmai fiindcă aștept prea puțin de la condiția umană, perioadele de fericire, de parțial progres, eforturile luării de la început și ale continuității îmi apar atâtea minuni care aproape compensează masa imensă a relelor, a eșecurilor, a nepăsării și a erorii. Veni-vor catastrofele și ruinele; dezordinea va triumfa, dar din când în când și ordinea, la rându-i. Pacea se va restabili din nou între două perioade de război; cuvintele libertate, umanism, dreptate își vor recăpăta ici și colo înțelesul pe care am încercat să li-l dăm... Dacă barbarii vor pune vreodată stăpânire pe lume, voi fi obligați să adopte unele din metodele noastre; vor sfârși prin a ne semăna.”
„Sunt momente când viața e umbrită de un sentiment al irealității, când nu mai există definiții, când voința rațională, sau ceea ce trecuse drept asta înainte, își pierde controlul sau pretenția la el. În astfel de momente se ivește un sentiment de rătăcire, dacă nu de încercare într-un univers de șuvoaie sau aburi gata să se învolbureze.”
„Când iubești pe cineva, nu trebuie să asculți ce îți spune. Îți spune lucruri care te rănesc pentru că îi este frică să nu fie el însuși rănit. Trebuie să-l priveși în ochi și să-i simți inima.”
„Întâlnirile îți conferă siguranță. Atâta timp cât știi unde ai de mers și la ce oră trebuie să fii acolo, să spunem la coafor sau..., asta își dă un sentiment de invincibilitate.”
„Lucrul cel mai rău în ceea ce privește dragostea dintre o persoană tânără și una oarecum mai în vârstă este cumplita pierdere a demnității pe care pare să o atragă după sine.”
„Întotdeauna este o experiență tulburătoare să auzi cum oamenii discută despre tine fără să suspecteze că sunt ascultați. Chiar și atunci când termenii discuției sunt destul de obișnuiți, ai o senzație ciudat de ireală.”
„Unicul scop care îi îndreptățește pe oameni, individual sau colectiv, la ingerințe în sfera libertății de acțiune a oricăruia dintre ei este autoapărarea; unicul țel în care puterea se poate exercita, în mod legitim, asupra oricărui membru al societății civilizate, împotriva voinței sale, este acela de a împiedica vătămarea altora. Propriul bine, fizic sau moral, nu constituie o îndreptățire suficientă... Singurul aspect al conduitei unui om pentru care el poate fi tras la răspundere de către societate este cel privitor la ceilalți. Sub aspectele care îl privesc doar pe el însuși, independența lui este, de drept, absolută. Asupra lui însuși, asupra propriului trup și spirit, individul este suveran.”
„Singura cale pe care o ființă umană se poate apropia de cunoașterea deplină a unui lucru este de a asculta tot ce se poate spune asupra lui de către persoane cu cele mai diverse opinii și de a cerceta toate unghiurile din care poate fi el privit de spiritele cele mai diferite.”
„Nici un om nu poate fi un mare gânditor dacă nu recunoaște că, în calitate de gânditor, prima sa datorie este de a urma drumul propriei sale rațiuni, indiferent la ce concluzii l-ar conduce aceasta. Adevărul are mai mult de câștigat de pe urma erorilor făcute de un om care, pe baza studiilor și a pregătirii cuvenite, gândește de capul său, decât de pe urma opiniilor corecte ale acelora care le susțin doar pentru că nu pot gândi ei înșiși.”
„Despotismul obiceiului este pretutideni obstacolul permanent ce stă în calea dezvoltării omului, aflându-se într-o opoziție neîncetată cu acea înclinație de a ținti către ceva care este mai presus de obișnuit, înclinație numită, după împrejurări, spiritul libertății sau al progresului, al perfecționării.”
William-Adolphe Bouguereau - Young Girl with Flowers
„Deseori cineva rămâne prezent tot timpul vieții tale, fără să reușească vreodată să-l descurajezi. Te cunoscuse în momentele fericite, dar, mai târziu, te va urma în mizerie, tot atât de admirativ, singurul care mai crede în tine, singurul care-ți stă alături neclintit. Un vagabond ca și tine. Un câine bun, credincios. Un veșnic țap ispășitor.”
„Dacă locuiești în apropierea unei gări, asta îți schimbă cu totul viața. Ai impresia că ești în trecere. Nimic nu este niciodată definitiv. Într-o bună zi, te sui într-un tren. Sunt cartiere deschise spre viitor.”
„Suntem cu toții neatenți, pentru că suntem plini de vise. Numai perpetua revenire a acelorași trăiri izbutește până la urmă să le statornicească în noi.”
„[Voluptatea e atât de crâncenă pentru că ne face conștineți că avem un trup]. Până la ceasul ei, al voluptății, trupul ne servește doar pentru a trăi. După aceea simțim că trupul are existența lui proprie, visele lui, voința lui, și că, până la moarte, va trebui să ținem seama de el, să-i cedăm, să ne înțelegem cu el sau să-l înfruntăm. Simțim sau poate numai credem că sufletul nostru este doar visul lui cel mai frumos.”
„Fiecare dintre noi avem viața nostră, unică, determinată de întregul trecut (asupra căruia nu avem nici o putere) și determinând la rândul ei, oricât de puțin, întregul viitor. Viața noastră. Nu e decât a nostră, este irepetabilă și de neînțeles pe deplin. Ceilalți văd doar prezența și gesturile noastre, felul cum ni se formează cuvintele pe buze. Dar viața noastră n-o vedem decât noi. Ciudat: o vedem, ne mirăm că e așa și nu altfel și nu avem puterea s-o schimbăm. Chiar când o judecăm, nu încetăm să-i aparținem.”
„Suferința ne face egoiști, pentru că ne absoarbe în întregime puterile sufletului. Abia mai târziu, în amintire, simțim durere pentru alții.”
„Pe măsură ce dispar cei pe care i-am iubit, ne simțim tot mai puțin indemnați să dobândim o fericire de care nu ne mai putem bucura împreună cu ei.”
„Nu atât privațiunile fac sărăcia greu de îndurat cât promiscuitatea.”
„Muzica este bucuria celor puternici, mângâierea celor slabi.”
„Oamenii, uneori prea severi, își compensează duritatea prin neatenția lor. Pur și simplu nu văd și nu aud nimic, nu bănuiesc nimic.”
„Fiecare om, când se naște, aduce suferință și suferă când moare. Dar grav nu este faptul că viața e atroce. Lucrul cel mai rău este că este zadarnică și că este urâtă. Solemnitatea unei nașteri, ca și aceea a unei morți, se pierde, pentru cei care asistă la ea, în amănunte respingătoare sau pur și simplu vulgare.”
„Poate că și noi suntem departe de a fi fost plăsmuite după chipul Domnului, dar Stella, sora mea, de atunci și până acum au existat unele progrese! Au apărut unele lucruri precum arta, poezia și muzica, de atunci și până acum a apărut o lumină nouă în lume. Într-o anumită categorie de oameni au încolțit sentimente mai tandre. Pe care avem dorința să le cultivăm. Și de care trebuie să ne cramponăm, să facem din ele flamura noastră. În marșul nostru întunecat spre punctul de care ne apropiem, oricare ar fi el, spre care ne îndreptăm...”
„Probabilitatea de a afla ceva neobișnuit din ziar e mult mai mare decât aceea de a cunoaște întâmplări similare prin experiență proprie; cu alte cuvinte, lucrurile esențiale se petrec astăzi în sfera abstractului, iar cele fără importanță în viața reală.”
„Astăzi responsabilitatea nu-și mai are centrul de greutate în oameni, ci în raporturile dintre lucruri... A apărut o lume de însușiri fără om, de experiențe fără cel care le trăiește, aproape s-ar zice că într-un caz ideal omul nici n-ar mai trăi vreo experiență la modul privat și povara agreabilă a responsabilității personale s-ar dizolva într-un sistem de formule ale semnificațiilor posibile.”
„Unul din mijloacele care ucid sufletul, e drept, dar îl conservă apoi în cantități mici pentru folosință generală a fost dintotdeuna acela de a-l asocia cu rațiunea, cu convingerile și cu acțiunea practică, așa cum au procedat cu succes toate moralele, filosofiile și religiile.”
„Spiritul - Veacurile l-au învățat că viciile se pot transforma în virtuți, iar virtuțile în vicii și consideră în esență doar ca pe o inabilitate faptul că în decursul unei vieți un criminal nu poate fi transformat într-un om util. El nu recunoaște nimic ca fiind nepermis sau nimic ca fiind permis, căci orice poate avea o însușire prin care într-o zi să devină parte dintr-un context nou, grandios. În taină, urăște de moarte tot ceea ce emite pretenții de a fi imuabil, marile idealuri și legi și mica lor copie fosilizată, omul împăcat cu sine. El nu consideră nimic ca fiind stabil, nici sinele, nici ordinea lucrurilor; întrucât cunoștiințele noastre se por schimba de la o zi la alta, el nu mai crede în nici o legătură și pentru el totul deține valoarea pe care o are până la următorul act al creției, ca o forță căreia i te adresezi în cuvinte și care se schimbă odată cu vorbele rostite.”
„Întrebarea care se pune este dacă nu cumva până la urmă, din moment ce este sigur că există îndeajuns spirit în lume, singura deficiență spirituală se dovedește a fi aceea că tocmai spiritul este lipsit de spirit?”
„Prin taifasul acesta în genul milezian, eu vreau să vă înfățișez un șir de felurite istorii și să încânt urechile voastre binevoitoare cu un murmur plăcut. Dacă nu vă plictisește să vă aruncați ochii pe acest papirus care poartă pecetea unei iscusite trestii de pe malui Nilului, veți vedea cu uimire făpturi omenești schimbându-și figura și forma și apoi, prin metamorfoză, revenind la starea lor de mai înainte.”
„Destinul întotdeauna acordă favorurile sale celor răi și nevrednici și nu e niciodată condus de judecată, când alege pe vreunul dintre muritori. Ba mai degrabă sălășluiește la aceia de care ar trebui să fugă cât mai departe, dacă ar vedea limpede și, ceea ce e mai scandalos, e că el acordă onoruri la întâmplare și chiar opuse acelora de care ne bucurăm, astfel încât un hoț se fălește cu renumele de om cinstit și omul cel mai nevinovat, dimpotrivă, e bârfit de gura celor vinovați.”
„Un lucru care astăzi pare a fi greu de făcut, iubirea îl face să pară ușor de îndeplinit.”
„Când Soarta se împotrivește, nimic nu-i reușește omului aici, pe pământ, căci nu există sfat înțelept, nici mijloc iscusit care să poată răsturna sau schimba rânduiala fatală a Providenței divine!”
Francis Bacon - Study After Velazquez's Portrait of Pope Innocent X
„Ar fi dorit să întâlnească în lumea reală acea imagine insubstanțială, imaterială, pe care o făurise și o păstra în sufletul lui. Nu știa unde sau cum să o caute, dar îl stăpânea premoniția că, fără vreo mișcare calculată a lui, acea plăsmuire o să se materializeze. Vor veni, calmi, unul spre celălalt, de parcă s-ar fi cunoscut de o viață și și-ar fi făgăduit să se întâlnească, poate în fața unei porți sau poate într-un loc mai tainic. Vor fi doar ei doi, învăluiți în întuneric și tăcere; și în clipa aceea de supremă tandrețe, el se va transfigura. Chiar sub ochii ei, se va abstractiza într-un element impalpabil și apoi, într-o clipită, se va transfigura. Neputința și timiditatea și lipsa de experiență se vor rupe, se vor desprinde de el, în acel moment de vrajă.”
„Destinul lui îi impunea să evite ordinea socială sau religioasă. Lui îi era sortit să-și făurească de unul singur propria înțelepciune sau să-și însușească înțelepciunea altora, pribegind printre capcanele lumii.”
„Era zadarnic și, până la urmă, jalnic să încerce să se convingă, în pofida propriei sale certitudini obiective, că porunca de a-ți iubi aproapele nu îți cere să-ți iubești aproapele cu aceeași cantitate și intensitate de dragoste ca pe tine însuți, ci doar să-l iubești așa cum te iubește și el pe tine.”
„În emigrație îmbătrânești repede și în același timp rămâi multă vreme tânăr.”
„Sacoșa de rafie cu dungi roșii, albe și albastre. E cel mai ieftin bagaj de călătorie din lume, o replică proletară la gențile Louis Vitton. Are o viață de nomad, de refugiat, de vagabond, fiind un adevărat maestru al supraviețuirii; ea trece granițe fără pașaport și călătorește fără bilet cu cele mai ieftine mijloace de transport.”
„Ceea ce noi resimțim ca o catastrofă, alții percep ca pe un mic incident. Câteva sute de mii de morți colo, un milion-două de refugiați dincolo, case incendiate, distruse, jefuite... Una peste alta, un fleac... Oamenii nu sunt dispuși să accepte nenorocirile. Nu sunt în stare să se identifice cu dezastrele colective. În orice caz, nu pentru mult timp. Nici măcar cu ale lor proprii... Nenorocirea este deranjantă.”
„Fiecare dintre noi cară după sine un șifonier. În fiecare din acestea zac oseminte. Într-o bună zi, dau pe dinafară - e drept, cel mai adesea sub o formă agreată, mascată. Trecutul este „instalația” nostră, o operă de amator cu pretenții artistice. Câte un mic retuș ici și colo. Fiecare dintre noi este custode în prpriul muzeu. Așa ne împăcăm cu trecutul, doar avându-l sub control, ținând degetul în spărtura digului.”
„Să rămâi în „exil” înseamnă să fii învins. Întoarcerea acasă înseamnă revenirea memoriei, dar și moartea... Se pare că singurul triumf al libertății umane constă în acea fracțiune de secundă ironică a plecării, într-o parte sau alta a lumii.”
„Nu există milă, compasiune, există doar uitare. Și doar umilința și durerea sunt zălogul unei îndelungate țineri de minte. Țipătul și geamătul sunt tonuri pe care le auzim, care ne tulbură precum clopoțelul lui Pavlov, pentru toate celelalte suntem surzi.”
Gustave Moreau - Salomeea dansand in fata lui Irod
„Dacă cea mai frumoasă arie din lume devine vulgară, insuportabilă, îndată ce-o fredonează marele public și o preiau flașnetele, opera de artă care nu rămâne indiferentă falșilor artiști, care nu-i contestată de proști, care nu se mulțumește să suscite numai entuziamul câtorva, devine și ea, chiar prin aceasta, în ochii celor inițiați, o artă profanată, banală, aproape respingătoare.”
„Sadismul, bastardul creștinismului, pe care religia l-a urmărit sub toate formele cu exorcismele și rugile sale, timp de veacuri.
Starea aceasta atât de ciudată și de greu de definit nu se poate naște, de fapt, în sufletul unui necredincios; ea nu constă numai în a se lăfăi în plăcerile trupești ațâțate prin maltratări sângeroase, căci atunci n-ar mai fi decât un caz de anomalie a simțului genetic, un caz de satiriazis, ajuns la punctul de maturitate extremă; ea constă înainte de toate în obișnuința de a pângări, în urma unei rebeliuni morale, a unui desfrâu spiritual, a unei aberații cu totul ideale, cu totul creștinești...
Dacă sadismul n-ar presunpune un sacrificiu, n-ar avea nici o rațiune să existe; pe dea altă parte, sacrilegiul, care decurge din însăși existența unei religii, nu poate fi comis intenționat și pertinent decât de un credincios, deoarece nici un om n-ar încerca vreo bucurie profanând o credință care i-ar fi indiferentă sau pe care n-ar cunoaște-o.”
„Când epoca în care este silit să trăiască un om de talent este searbădă și tâmpă, artistul, fără voia lui, este obsedat de nostalgia altui secol.
Neputând trăi în armonie - decât rareori - cu mediul în care evoluează, nemaiputând găsi, în cercetarea mediului și a creaturilor care-l suportă, deosebita plăcere a unor observații și analize, capabile să-l distreze, simte cum apar și se dezvoltă în sinea lui niște fenomene cu totul aparte. Dorinți confuze de pribegie se nasc și se clarifică în urma reflecțiilor și studiului. Instinctele, senzațiile, inclinațiile moștenite prin ereditate se trezesc, se precizează, se impun prin certitudinea și autoritatea lor. I se redeșteaptă în minte amintiri despre oameni și despre lucruri pe care nu le-a cunoscut personal și vine o clipă când evadează brusc din penitenciarul secolului său și hoinărește, în deplină libertate, într-o altă epocă, cu care i se pare, după ultima lui iluzie, că s-ar potrivi mai bine.
Unii se întorc la evuri demult săvârșite, la civilizații dispărute, la timpuri moarte; alții se avântă spre fantastic și spre vis, viziuni mai mult sau mai puțin intense ale unor vremi ce vor înflori și a căror imagine reproduce, fără s-o știe, printr-un efect al atavismului, imaginea unor epoci trecute.”
Caspar van Wittel - Naples. A View of the Villa Martinelli at Posillipo
„Cei care nu ne merită nu ne sunt credincioși. Au primit să ne fie alături, dar nu cu lașitatea sau cu lenevia lor, nu cu indiferența, cu trândăvia, cu nevolnicia sau cu prostia lor. Nu pe ele le trădăm părăsindu-le. Pasivitatea și văicăreala lor ne-au abandonat, înainte să ne treacă prin gând să rupem cu ele.”
„Viața între femei și bărbați e o furtună permanentă. Între chipurile lor, aerul e mai intens - mai ostil, mai fulgurant - decât între arbori sau pietre. Uneori, rareori, în rarele clipe frumoase, fulgerul cade cu adevărat, ucide cu adevărat. Este iubirea.”
H. R. Giger - Homage to Böcklin (Isle of the Dead)
„Nu există explicații pentru lagăr, totul se desprinde, se pierde, ca într-un coșmar; etica nu ar fi decât ceva hilar; există doar viață pură și mașinăria lagărului, cu legile sale, o planetă total diferită, iadul însuși. Și asta e valabil pentru victime și călăi, granițele s-au șters cu totul în acea zonă gri, unde nu există decât vinovați conform accepțiunii noastre, însă acolo nu are sens, e absolut imposibil să pricepi acest lucru în viața normală. Dacă te enervezi, te revolți înseamnă că te comporți copilărește și că nu ai priceput nimic.”-Adam
„Naziștilor le reușise să facă omul să pară doar o mașinărie de carne, un animal superior, „rasă”, nimic altceva decât „o aparteneță de sânge”. Numai ceea ce se vedea, nimic altceva, nebunia secolului XX, care se continuă sub numele de „civilizație”, fără ca lucrurile pe care am fost siliți să le vedem acolo să iasă la iveală.”-Adam
„Nu numai călăii și schingiuitorii, ci și medicii erau foarte activi. Ei sunt și rămân principalii criminali. Auschwitz, o excepție în grădina zoologică umană, trebuia folosită ca un uriaș laborator pentru experimentele lor pe oameni. - Adam
Se făceau cercetări pentru progresul unei științe care, astăzi, se numește genetică umană.” - dr. Miklos Nyiszli
„Dar să creezi o religie - îți trebuie o tărie incomensurabilă. Și cruzime. Trebuie să fii intolerant. Nici o religie nu poate fi tolerantă. - Roland Albert
„Visa la tihna unei mănăstiri uitate, la somnolența rugăciunilor risipite prin fumul de tămâie, la toropeala ideilor topite în murmurul psalmilor. Dar pentru a savura bucuriile renunțării îi trebuia un suflet simplu, curățat de drojdii, un suflet fără complicații, or al său era mocirlos, dospit în sucul concentrat al unor vechi dejecții. Trebuia să recunoască, dorința aceasta efemeră de a crede, de a-și afla refugiu în afara timpului se năștea din din gunoiul unor gânduri meschine, din lehamitea unor detalii infime, dar repetate, dintr-o sfârșeală a sufletului amorțit de ani, din tocmeli, lipsuri și grija datoriilor.”
„Când banul, în mod excepțional, se rătăcește în casa unui sărac, pe acela, dacă e neîntinat, îl murdărește de îndată; din sărmanul cel mai neprihănit face un desfrânat, lovește deopotrivă trupul și sufletul, îi inspiră posesorului un egoism josnic, îi șoptește să cheltuiască doar pentru el; din insul cel mai umil face un slugoi obraznic, din cel mai generos, un zgârie-brânză. Într-o clipită, schimbă toate deprinderile, răstoarnă toate ideile și metamorfozează pasiunile cele mai înrădăcinate.
Banul nutrește păcate capitale, al căror vigilent contabil, într-un fel, este. Dacă îngăduie unui bogat să uite de sine, să dea de pomană îndatorându-l pe vreun sărac, trezește ura celui din urmă pentru umilința de a fi fost miluit; în locul zgârceniei pune atunci nerecunoștința, restabilește echilibrul, astfel că deficitul se recuperează și nici un păcat nu se pierde la socoteala finală.”
„[Istoricii], niște vajnici falsificatori..., trepădușii istoriei, niște scârța-scârța pe hârtie ce se îneacă în detalii fără să poată reda un ansamblu, la fel cum pictorii de azi își găinățează tonurile, iar decadenții gătesc ghiveciuri de cuvinte!”
„Cât despre invocarea morților, simpla idee că orice cârnățar poate sili sufletul lui Hugo, al lui Balzac sau al lui Baudelaire să-i facă conversație m-ar face să turbez, dacă aș crede în așa ceva. A, nu, orișicât, nici măcar materialismul, cât de abject ar fi, nu-i chiar atât de josnic!”
„Cultul Demonului nu e mai smintit decât cultul lui D-zeu; doar că unul e un puroi, iar celălalt un soare, asta-i tot; altfel, ar însemna că toți cei care venerează o divinitate sau alta sunt nebuni! Nu, închinătorii satanismului sunt niște mistici, chiar dacă niște mistici de un soi imud.”
„Diferitele vârste, copilăria, tinerețea, bătrânețea - cuvinte goale. Ele există doar pentru oamenii obișnuiți, canalia - iată cuvântul pe care îl căutam - pentru canalia a cărei viață comportă perioade și limite bine determinate, ca anotimpurile, și se situează în zona temperată a existenței..”[
„Fără îndoială, gesturile, gândurile, dorințele, obiceiurile atavice, cărora unele alegorii le servesc drept vehicule de-a lungul generațiilor, reprezintă factori atât de indispensabili ai existenței noastre. Mii de ani s-au pronunțat aceleași cuvinte, s-au practicat aceleași împerecheri, s-au încercat aceleași nenorociri puerile, viața, de la un capăt la altul, este altceva decât o poveste de adormit de-a-n-piciorelea? Poveștile sunt o cale de retragere, deschisă bietelor dorințe pe care fiecare narator le-a conceput în îngustimea mentalității sale ereditare și pe care nu le-a putut satisface.”
„Prefer mai degrabă să mă întrețin cu cineva pe care-l iubesc sau pe care-l cunosc, decât cu un D-zeu omnipotent și sublim. D-zeu mă [depășește]!”
„[Speranța neantului, după moarte, rămâne unica mea consolare, în timp ce, dimpotrivă, ideea unei a doua vieți mă înspăimântă și mă ucide. Pentru mine, care nu am ajuns încă să mă adaptez la cea în care trăiesc, la ce bun o altă lume? Deja simt că acesta de acum nu este făcută pentru mine, ci pentru o mână de nerușinați, mitocani, cerșetori înnăscuți, înfumurați și prostănaci, lacomi, pentru oameni creați pe măsura ei, capabili să implore și să-i flateze pe mai-marii pământului și ai cerurilor...
Are deci D-zeu o atare mentalitate de parvenit, de-i trebuie să ne epateze cu creațiile sale?]”
„Presiunea ce, în momentul împerecherii, lipește una de alta două ființe care încearcă, fiecare, să-și alunge singurătatea, rezultă din acela;i elan nebun care se regăsește în toți, amestecat cu un regret tinzând numai spre abisul morții.
Numai moartea nu minte.
Prezența sa reduce la neant toate superstițiile. Noi suntem copiii morții. Ea este cea care ne eliberează de perfidiile existenței. Din adâncurile vieții înseși, ea este aceea care ne strigă și dacă, tineri încă fiind pentru a înțelege limbajul oamenilor, ni se întâmplă uneori să ne întrerupă jocurile, înseamnă că noi tocmai am auzit chemarea ei. În timpul întregii noastre șederi pe pământ, moartea ne face semn să ne ducem la ea.”
„Rece și distant, viața îi revelează puțin câte puțin fiecăruia masca pe care o poartă. Căci totul se petrece ca și când fiecare individ are la dispoziția sa mai multe măști. Unii folosesc totdeauna aceeași mască: natural, ea se murdărește, se zbârcește. Sunt avarii. Alții le păstrează pentru moștenitorii lor; schimbându-le mereu, iar când, în sfârșit, se apropie bătrânețea, înțeleg că se află la ultima și că aceasta se va deteriora repede; de-abia atunci apare fața lor reală.”
H. Camille Delpy - Une vue sur le fleuve au coucher du soleil
„Frumusețea începe acolo unde felul de a face e totul. Unde numai felul de a face contează.”
„Americanii îmi amintesc adesea de niște maimuțe ce se amuză cu o jucărie mecanică. Apasă pe buton, resortul funcționează, omulețul din plastic începe să facă tumbe. Scopul este atins... La fel e și în cultura lor. Fabrică un nou geniu, îl umflă la televiziune, de cărțile lui puțin le pasă, important e să meargă mașinăria. Butonul, resortul, omulețul din plastic se bâțâie. Toată lumea e mulțumită. E reconfortant să poți fabrica genii. Cu ajutorul cuvântului... Jonglează cu idei vechi de când lumea, le combină la nesfârșit, sacrificând în schimb viața. Vorbe, vorbe, vorbe...Viața nu mai e, însă mașinăria merge! Și cu bună diviziune a muncii.
Plebea se hrănește cu produse asemănătoare cu benzile desenate, iar elita cu invizibile jocuri de puzzle verbale...
Peste Occident crește iedera cimitirelor. Iedera vorbelor care-a ucis viața.”
„De ce ne place atât de mult când suntem lăudați? Că doar nu strângi bani din asta. Poate glorie? Ce fel de glorie putem să avem nu știu. Probabil că iubim laudele așa cum sunt. La fel cum primesc copiii înghețata. Un complex ca toate celelalte, asta-i. Numai că laudele deconectează celelalte complexe șu nu e bine. ”
„Tot necazul este că nu observăm cum trec anii. Scuipi pe anii ăștia și nu observi cum se schimbă totul, încă din copilărie ne învățăm că totul se transformă. Am văzut asta de mai multe ori, dar, în același timp, suntem complet incapabili să ”prindem” acel moment când se produce transformarea. Sau o căutăm acolo unde nu trebuie.”
„M-am dezobișnuit demult să mă mai gândesc la omenire în totalitate. Omenirea este un sistem prea staționar, pe care nu-l clintești cu nimic.”
Definiția-ipoteză a rațiunii. „Rațiunea este un instinct complex care încă nu s-a format. Se are în vedere că activitatea instinctivă este întotdeauna rațională și firească. Vor trece un milion de ani, instinctul se va forma treptat și vom înceta să mai facem greșeli, care probabil sunt proprietatea inalienabilă a rațiunii. Și atunci, dacă în Univers se va schimba ceva și vom muri, o să dispărem fericiți pentru că ne-am dezvățat să mai greșim, cu alte cuvinte, nu vom mai încerca diferite variante neprevăzute în programele rigide.”
„Dar cum rămâne cu omul care, spre deosebire de animale, este o ființă cu o necesitate nemărginită de a cunoaște tot mai mult?
Toată nenorocirea este că omul, în orice caz omul de rând, depășește ușor această necesitate de a cunoaște. După mine, asemenea necesități nici nu există. Poate doar necesitatea de a înțelege, iar pentru asta nici nu e nevoie de cunoștințe. Ipoteza de D-zeu, de exemplu, dă o posibilitate inegalabilă de a înțelege absolut totul, fără a cunoaște nimic. Dă-i omului un sistem simplificat al lumii și poți să-i explici orice pe baza acestui model. O asemena concepție nu necesită nici un fel de cunoștințe. Câteva formule învățate, plus așa-numita intuiție, așa-numita îndemânare practică, precum și bunul-simț.”
„De ce este măreț omul? Pentru că a creat o a doua natură? Pentru că a descătușat puteri aproape cosmice? Pentru că într-un timp extrem de scurt a stăpânit planeta și și-a făcut o fereastră spre Univers? Nu! Este măreț pentru că a rezistat și are intenția să rezite și mai departe.”
„Fasciștii au înființat o ocnă comună paneuropeană și, ca să-i țină pe ocnași în supunere, au construit o uriașă scară a oprimărilor. Olandezii trăiesc mai rău decât danezii, francezii mai rău decât olandezii, cehii mai rău decât francezii; și mai rău trebuie să le fie grecilor, sârbilor, apoi polonezilor, iar mai jos sunt ucrainienii, rușii. Cu cât ești mai jos, cu atât este mai mult sânge, robie și oprimare. Ei, și cel mai jos în această uriașă închisoare multietajată se află o prăpastie pe care fasciștii au hărăzit-o evreilor. Soarta lor trebuie să înspăimânte întreaga ocnă europeană, pentru ca cel mai îngrozitor destin să pară o fericire în comparție cu destinul evreilor.... E aici o aritmetică a bestialității, nu o ură elementară.” (Bătrânul profesor)
„Simțul gospodăresc, acuratețea, calculul, curățenia pedantă - toate sunt trăsături pozitive. Aplicate în agricultură, în industrie, ele își dau roadele. Hitlerismul a aplicat aceste trăsături la crima împotriva umanității, iar Reich-ul SS a acționat în lagărul polonez de muncă, de parcă era vorba de cultivarea conopidei sau a cartofului.”
„Astăzi orice om este obligat față de conștiința sa, față de fiul și mama sa, față de patrie și față de omenire să răspundă cu toată puterea sufletului și a minții sale la întrebarea: ce a născut rasismul, ce trebuie ca nazismul, fascismul, hitlerismul să nu învie niciodată...!
Ideea imperialistă a exclusivismului național, rasial și de oricare fel i-a condus logic pe hitleriști la crimele de la Maidanek, Sabibur, Belzec, Auschwitz, Treblinka.
Trebuie să ținem minte că rasismul, fascismul iese din acest război nu numai cu amarul înfrângerii, ci și cu dulcea amintire a ușurinței crimei în masă.” (Iadul de la Treblinka)
„Mormintele exprimă caracterul oamenilor și caracterul timpului. Firește, există destule morminte lipsite de personalitate. Dar și destui oameni șterși, lipsiți de personalitate.
Un abis se așterne între mormintele prerevoluționare ale consilierilor secreți și negustorilor și mormintele de astăzi.
Dar plin de învățăminte nu este numai acest abis. Uimitoare este înrudirea mormintelor poporului din trecut cu mormintele poporului din secolul rachetelor, al reacțiilor atomice.
Câtă forță a statorniciei! O cruce de lemn, o moviliță de pământ, o coroană de hârtie... <Totul curge, totul se schimbă>, a spus grecul. Nu pare așa dacă ne luăm după movilița cu cruce cenușie. Dacă se va fi schimbând, atunci schimbarea este cu totul imperceptibilă.” (La odihna veșnică)
„Înainte [până când cunoașterea celuilalt să ne pară un bun câștigat], totul ține de curiozitate, de mersul pe dibuite, de nevoia de mărturisiri. Foamea de celălalt, atracția față de străfundurile sale. Apoi, odată secretul dezvăluit, intervin cuvintele, adesea pretențioase și categorice, care disecă, trag concluzii, clasează. Totul devine ușor de înțeles și liniștitor. Atunci poate începe rutina unei relații sau a indiferenței. Misterul celuilalt este îmblânzit. Trupul său este redus la o mecanică a cărnii, stârnind dorință sau nu. Inima lui, la un inventar de reacții previzibile.
De fapt, în acest stadiu, se produce un fel de crimă, pentru că ucidem acea ființă nesfărșită și inepuizabilă pe care am întâlnit-o. Preferăm să avem de-a a face cu o construcție verbală în locul unui om viu...”
„La un anumit grad de epuizare realitatea încetează să mai fie alcătuită din lucruri și devine cuvânt. La un anumit grad de suferință, durerea ne lasă să vedem pe deplin frumusețea imediată a fiecărei clipe.”
„Lucrurile de pe lumea asta sunt precum cărțile, le răsfoiești pagină cu pagină. Oamenii trebuie să privească înainte și rareori să răsfoiască vechile însemnări din trecut.”
„When I married, my wife
was a beautiful girl, white and slim as a lily, with dancing eyes and gay
rippling laughter like music. In a year or so the flower-like grace had all
vanished; she became heavy, shapeless, deformed: she dragged herself around the
house in uncouth misery with drawn blotched face and hideous body, sick at
heart because of our love. It was dreadful. I tried to be kind to her; forced
myself to touch and kiss her; but she was sick always, and – oh! I cannot
recall it, it is all loathsome.”
„She was always graceful
and always charming, but now there is an earnestness and an ease about her
which is the result of practice in platform speaking, and I shall not be
surprised if in a few years Mrs Wilde has become one of the most popular among
“platform ladies”
„He married
her for love and if she had treated him properly and stuck to him after he had
been in prison, as a really good wife would have done, he would have gone on loving
her to the end of his life … Obviously she suffered a great deal and deserves
every sympathy, but she fell woefully short of the height to which she might
have risen.”
