 |
| Matthias Grünewald - Crucifixion |
„Visa la tihna unei mănăstiri uitate, la somnolența rugăciunilor risipite prin fumul de tămâie, la toropeala ideilor topite în murmurul psalmilor. Dar pentru a savura bucuriile renunțării îi trebuia un suflet simplu, curățat de drojdii, un suflet fără complicații, or al său era mocirlos, dospit în sucul concentrat al unor vechi dejecții. Trebuia să recunoască, dorința aceasta efemeră de a crede, de a-și afla refugiu în afara timpului se năștea din din gunoiul unor gânduri meschine, din lehamitea unor detalii infime, dar repetate, dintr-o sfârșeală a sufletului amorțit de ani, din tocmeli, lipsuri și grija datoriilor.”
„Când banul, în mod excepțional, se rătăcește în casa unui sărac, pe acela, dacă e neîntinat, îl murdărește de îndată; din sărmanul cel mai neprihănit face un desfrânat, lovește deopotrivă trupul și sufletul, îi inspiră posesorului un egoism josnic, îi șoptește să cheltuiască doar pentru el; din insul cel mai umil face un slugoi obraznic, din cel mai generos, un zgârie-brânză. Într-o clipită, schimbă toate deprinderile, răstoarnă toate ideile și metamorfozează pasiunile cele mai înrădăcinate.
Banul nutrește păcate capitale, al căror vigilent contabil, într-un fel, este. Dacă îngăduie unui bogat să uite de sine, să dea de pomană îndatorându-l pe vreun sărac, trezește ura celui din urmă pentru umilința de a fi fost miluit; în locul zgârceniei pune atunci nerecunoștința, restabilește echilibrul, astfel că deficitul se recuperează și nici un păcat nu se pierde la socoteala finală.”
„[Istoricii], niște vajnici falsificatori..., trepădușii istoriei, niște scârța-scârța pe hârtie ce se îneacă în detalii fără să poată reda un ansamblu, la fel cum pictorii de azi își găinățează tonurile, iar decadenții gătesc ghiveciuri de cuvinte!”
„Cât despre invocarea morților, simpla idee că orice cârnățar poate sili sufletul lui Hugo, al lui Balzac sau al lui Baudelaire să-i facă conversație m-ar face să turbez, dacă aș crede în așa ceva. A, nu, orișicât, nici măcar materialismul, cât de abject ar fi, nu-i chiar atât de josnic!”
„Cultul Demonului nu e mai smintit decât cultul lui D-zeu; doar că unul e un puroi, iar celălalt un soare, asta-i tot; altfel, ar însemna că toți cei care venerează o divinitate sau alta sunt nebuni! Nu, închinătorii satanismului sunt niște mistici, chiar dacă niște mistici de un soi imud.”
