Primo Levi - Mai este oare acesta un om? [If This Is a Man]

Felix Naussbaum - Self Portrait with Jewish Identity Card

„Mai devreme sau mai târziu, toți descoperă, prin experiență proprie, că fericirea deplină nu este posibilă în viață, însă puțini se opresc asupra alternativei după care tot așa stau lucrurile și cu nefericirea deplină. Elementele care se opun atingerii ambelor stări-limită au aceeași natură: ele derivă din condiția noastră umană, refractară oricărei absolutizări. I se opun cunoștințele noastre niciodată suficiente despre viitor; și asta se cheamă într-un caz speranța, iar în celălalt nesiguranța zilei de mâine. I se opune certitudinea morții, stabilind un prag pentru orice bucurie, dar și pentru orice durere. I se opun inevitabilele griji materiale care, așa cum știrbesc orice fericire trainică, tot așa distrag cu insistență atenția de la nefericirea care ne apasă, făcând ca aceasta să ne apară fragmentată și din acest motiv suportabilă.”

„Personalitatea noastră e fragilă, e mult mai expusă primejdiei decât viața însăși. Vechii înțelepți, în loc să ne avertizeze „amintește-ți că ai să mori”, ar fi făcut mai bine să ne amintească de acest pericol mai mare care ne amenință. Dacă ar fi putut ajunge la oamenii liberi un mesaj din lagăr, acesta ar fi fost: faceți în așa fel încât să nu îndurați în casele voastre ceea ce nouă ne este impus aici.”

„În viața obișnuită nu se întâmplă des ca un om să se piardă, pentru că de obicei individul nu e singur, ci în urcușul sau coborâșul său este legat de destinul celor din jur; drept care, numai în mod excepțional unul ajunge să crească în putere nelimitat sau să coboare continuu din înfrângere în înfrângere până la distrugere. În afară de aceasta, de cele mai multe ori, fiecare posedă rezerve spirituale, fizice sau chiar pecuniare, astfel încât posibilitatea unui naufragiu, a unui eșec în viață capătă o mai mică probabilitate. Să mai adăugăm faptul că normele juridice și simțul etic, care-i o lege internă, exercită o sensibilă acțiune de atenuare; într-adevăr, o țară este considerată cu atât mai civilizată cu cât sunt mai înțelepte și mai eficiente legile sale care îl împiedică pe cel slab să fie prea slab și pe cel puternic să fie prea puternic.”

„Azi stau și mă gândesc că dacă nu din altă pricină, numai pentru că a existat un Auschwitz, nimeni n-ar trebui să mai vorbească în zilele noastre de providență.”

„E om cel ce ucide, e om cine face sau îndură nedreptatea; nu este om cel care, pierzând orice reticență, împarte patul cu un cadavru. Cel ce a așteptat ca vecinul lui să moară pentru a-i lua un sfert de pâine, chiar dacă nu-i vina lui, e departe de omul gânditor, mai departe chiar decât cel mai necioplit pigmeu și decît cel mai sadic dintre sadici. O bună parte din existența noastră sălăsluiește în sufletele celor care se apropie de noi: iată de ce este non-umană experiența celor care au trăit zilele în care omul ajunsese un obiect în ochii semenilor săi.”

Eyvind Johnson - Răcoarea țărmurilor [Return to Ithaca]

William Etty - The Sirens and Ulysses

 „Dacă vrei să-ți amintești ceva, trebuie să străbați de-a-ndărătelea jungla memoriei, mlaștinile memoriei, cu pași mărunți de tot, și atunci ajungi într-adevăr în ea și zăbovești acolo. Dacă vrei să uiți, ai posibilitatea să fugi în taină, să înaintezi furișat cu atâta luare-aminte, încât nici măcar prezentul să nu se agațe de veșmintele tale: să te furișezi de-a dreptul în realitatea viitorului, cu pași atât de muți, încât memoria să nu audă, încât, pur și simplu, să năucești complet memoria.”

„Istoria nu spune nimic altceva decât că dacă o persoană sau alta a încrustat, pe o piatră sau alta, inscripția asta sau ailaltă, probabil a primit ordine din partea cutărui sau cutărui cârmuitor; istoria ne învață doar că cel căruia i s-a ordonat să cânte un anume poem eroic sau imn războinic n-a făcut altceva decât să le cânte atât de tare, încât strănepoții, ascultătorii și copiii lor să le învețe pe de rost, și să le transmită generațiilor viitoare.”

„Întotdeauna să te gândești cine ești. Și ceilalți se tem.. de alți oameni. Și dacă, întâmplător, dai peste ceva oribil, să-ți aduci aminte că-ntotdeauna se află ceva încă și mai oribil. Când vei fi răzbit dincolo de tot ce-i oribil, de ceea ce-i respingător, chiar în miezul a ceea ce-i îngrozitor, astfel vei sta acolo precum înapoia unui perete subțire ca o coajă de ou - atunci sparge peretele. Ce-o să ai înaintea ochilor este poate mai oribil decât orice. Dar e de datoria ta să privești - căci dincolo de ce vezi, se află posibilitățile pe care ți le oferă viața.”

„Când oamenii vor înceta să se mai războiască pentru putere, când zeii nu i-or mai îmboldi așa, când vor fi învățat să-și înțeleagă situația, valul de sânge se va ostoi, dimprejurul tuturor țărmurilor, atunci un bărbat netemător de pedeapsa divină va izbuti să spună altuia: În vremurile de aur, oamenii proști obișnuiau să-și ia viața unul altuia. Socoteau să fapta lor e grozavă. Valurile astea purpurii sunt sângele pe care Odiseu l-a făcut să curgă-n mare cu mult, mult în urmă. Sau sângele vărsat de alții ce i-au urmat pilda. Nu s-a petrecut nimic altceva, a răzbit doar până la malurile noastre. Dar o să dispară. Albastrul mării e pe cale de-a se limpezi din nou. Curând doar purpura apusurilor ne va aminti faptele de odinioară, din veacul de aur.”