 |
| Vlaho (fr. Blaise) Bukovac - A Flower |
„În emigrație îmbătrânești repede și în același timp rămâi multă vreme tânăr.”
„Sacoșa de rafie cu dungi roșii, albe și albastre. E cel mai ieftin bagaj de călătorie din lume, o replică proletară la gențile Louis Vitton. Are o viață de nomad, de refugiat, de vagabond, fiind un adevărat maestru al supraviețuirii; ea trece granițe fără pașaport și călătorește fără bilet cu cele mai ieftine mijloace de transport.”
„Ceea ce noi resimțim ca o catastrofă, alții percep ca pe un mic incident. Câteva sute de mii de morți colo, un milion-două de refugiați dincolo, case incendiate, distruse, jefuite... Una peste alta, un fleac... Oamenii nu sunt dispuși să accepte nenorocirile. Nu sunt în stare să se identifice cu dezastrele colective. În orice caz, nu pentru mult timp. Nici măcar cu ale lor proprii... Nenorocirea este deranjantă.”
„Fiecare dintre noi cară după sine un șifonier. În fiecare din acestea zac oseminte. Într-o bună zi, dau pe dinafară - e drept, cel mai adesea sub o formă agreată, mascată. Trecutul este „instalația” nostră, o operă de amator cu pretenții artistice. Câte un mic retuș ici și colo. Fiecare dintre noi este custode în prpriul muzeu. Așa ne împăcăm cu trecutul, doar avându-l sub control, ținând degetul în spărtura digului.”
„Să rămâi în „exil” înseamnă să fii învins. Întoarcerea acasă înseamnă revenirea memoriei, dar și moartea... Se pare că singurul triumf al libertății umane constă în acea fracțiune de secundă ironică a plecării, într-o parte sau alta a lumii.”
„Nu există milă, compasiune, există doar uitare. Și doar umilința și durerea sunt zălogul unei îndelungate țineri de minte. Țipătul și geamătul sunt tonuri pe care le auzim, care ne tulbură precum clopoțelul lui Pavlov, pentru toate celelalte suntem surzi.”
