 |
| Francis Bacon - Study After Velazquez's Portrait of Pope Innocent X |
„Ar fi dorit să întâlnească în lumea reală acea imagine insubstanțială, imaterială, pe care o făurise și o păstra în sufletul lui. Nu știa unde sau cum să o caute, dar îl stăpânea premoniția că, fără vreo mișcare calculată a lui, acea plăsmuire o să se materializeze. Vor veni, calmi, unul spre celălalt, de parcă s-ar fi cunoscut de o viață și și-ar fi făgăduit să se întâlnească, poate în fața unei porți sau poate într-un loc mai tainic. Vor fi doar ei doi, învăluiți în întuneric și tăcere; și în clipa aceea de supremă tandrețe, el se va transfigura. Chiar sub ochii ei, se va abstractiza într-un element impalpabil și apoi, într-o clipită, se va transfigura. Neputința și timiditatea și lipsa de experiență se vor rupe, se vor desprinde de el, în acel moment de vrajă.”
„Destinul lui îi impunea să evite ordinea socială sau religioasă. Lui îi era sortit să-și făurească de unul singur propria înțelepciune sau să-și însușească înțelepciunea altora, pribegind printre capcanele lumii.”
„Era zadarnic și, până la urmă, jalnic să încerce să se convingă, în pofida propriei sale certitudini obiective, că porunca de a-ți iubi aproapele nu îți cere să-ți iubești aproapele cu aceeași cantitate și intensitate de dragoste ca pe tine însuți, ci doar să-l iubești așa cum te iubește și el pe tine.”
