 |
| Hieronymus Bosh - The Last Judgment |
„Așadar, acesta e războiul. Înainte de țipetele oamenilor, de vărsarea de sânge, de morminte, înainte de lacrimile nesfârșite prelingându-se din orașe, de casele distruse, de mulțimile înfricoșate, războiul e un vacarm care-ți face țăndări capul, ochii, te strânge de gât până când aerul renunță să mai pătrundă.”
„Ei atacau, noi răspundeam. Doi ochi pentru un ochi, toată mufa pentru un dinte. Armele lor nu erau mai inumane decât ale noastre și nici tactica lor mai monstruoasă. În concluzie: nu. Nu trebuie condamnată ferocitatea. În nici un caz... Intrasem în lumea violenței pentru a apăra umanitatea pe care ei o agresau cu aceleași arme... Îi înțelegeam pe cei care respingeau atât brutalitatea roșie, cât și pe cea brună, însă nu puteam admite ca unul care lovise să se plângă de loviturile pe care le primise la rândul lui.”
„Tragedia este odihnitoare, comodă. În dramă e tare complicat să mori, cu toți acei nevinovați, trădători, răzbunători. Te zbați în speranța de a ieși cumva la liman, e o chestiune utilitară, lipsită de noblețe. Pe când în tragedie, totul e gratuit. E fără speranță. Mizeria asta de speranță care strică totul. Tragedia e pentru regi.”
