 |
| Louis Gabriel Blanchet - Borghese Hermaphrodite |
„Din câte știu, sentimentele nu sunt redate de câte un singur cuvânt. Nu cred în „tristețe”, „bucurie” sau „regret”. Poate că dovada cea mai bună că limba e patriarhală este faptul că simplifică peste măsură simțămintele. Aș vrea să am la dipoziție sentimente hibride, complicate, construcții germanice stil vagon, cum ar fi, de exemplu, „fericirea dinaintea dezastrului”. Sau „dezamăgirea de a te fi culcat cu iubitul ideal”... N-am găsit niciodată cuvintele potrivite pentru a -mi descrie viața.”
„Viețuirea nu te trimite în viitor, ci înapoi în trecut, în copilărie și înainte de naștere, pentru ca în cele din urmă să te reunești cu morții. Îmbătrânești, pufăi pe scări, intri în corpul tatălui tău. De aici e un mic salt până la bunici și apoi, până să apuci să-ți dai seama, te trezești călătorind în timp. În viața asta creștem îndărăt. Turiștii cu părul alb din autobuzele italiene pot să-ți spună întotdeauna ceva despre etrusci.”
„În secolul 20 genetica ne-a adus noțiunea de soartă din Grecia antică în celule. Contrar tuturor așteptărilor, codul care stă la baza ființei noastre e jalnic de inadecvat. În loc de presupusele 2 sute de mii de gene, avem numai 30 de mii. Ceva mai multe decât un șoarece. Astfel apare o posibilitate nouă și stranie. Compromis, nedefinit, sumar, însă nu întru totul anulat, liberul arbitru revine pe teren. Natura te înzestrează cu creier. Viața îl transformă în minte.”
„Când călătorești fără să știi prea clar care ți-e destinația și ai un itinerar incert, o deschidere aproape sacră pune stăpânire pe caracterul tău.”
„Bătrânețea nu va continua multiplele plăceri ale tinereții, ci, în schimb, va fi o lungă încercare, în care viața este jefuită încetul cu încetul până și de cele mai mărunte și mai simple bucurii. Cu toții ne luptăm cu disperarea, dar în cele din urmă ea învinge întotdeauna. Trebuie să învingă. Altfel n-am putea să ne luăm rămas-bun.”
