 |
| Hieronymus Bosch - Grădina plăcerilor |
„Întrebare: Care este opusul credinței? Nu necredința. E prea categorică, prea sigură, prea închisă. În sine, e tot un soi de credință.
Îndoiala. Condiția umană... Libertatea, cea mai veche anti-încercare.
A avea voință înseamnă a nu fi de acord, a nu te supune, a dezaproba.”
”Tânjim spre înălțimi, clovni în căutare de cununi, dar naturile noastre ne traădează.”
”Din punct de vedere ideologic, refuz postura de victimă. Fără indoială că omul a fost victimizat, dar știm cu toții că orice abuz de putere are loc, parțial, și din cauza celor abuzați. Pasivitatea noastră este complice.”
”Orașul modern este locus classicus al realităților incompatibile. Vieți ce nu ar avea de să se amestece stau una lângă alta în autobuz. Un univers ce traversează o zebră este prins pentru o secundă, clipind ca un iepure speriat, în farurile unui automobil în care se află un alt continuum, unul complet străin și contradictoriu. Și atâta timp cât asta e tot - trec unii pe lângă alții în noapte, se îmbrâncesc în stațiile de metrou, își ridică pălăriile ca să se salute pe vreun hol de hotel -, nu e rău deloc. Dar dacă se întâlnesc...! E ca și combinația dintre uraniu și plutoniu - fiecare îl face pe celălalt să se descompună.”
”În secolul nostru istoria nu mai e interesată de fosta dimensiune psihologică a realității. Adică în zilele noastre destinul omului nu mai e legat de caracterul său. Economia înseamnă destin. Ideologia înseamnă destin. Bombele înseamnă destin. Ce îi pasă unei foamete, unei camere de gazare, unei grenade cum ți-ai trâit tu viața? Vin tot felul de crize, vine moartea, iar sinele tău amărât n-are nimic de-a face cu toate astea și nu poate decât să suporte consecințele.”
”Oricine se află în apropierea unui om care moare este în totalitate la cheremul său. Loviturile date de pe patul de moarte lasă vânătăi care nu dispar niciodată.”
”Și în familia mea există un soi de boală: una a detașării. Nu suntem în stare să ne conectăm la lucruri, evenimente, sentimente. Majoritatea oamenilor de definesc prin munca lor, prin originea lor sau alte asemenea. A trăi prea mult numai în mintea ta face contactul cu realitatea foarte dificil.”
”Oricine a ajuns măcar la adolescență intelectuală începe să bănuiască faptul că viața nu e o farsă; că nu e nici măcar o comedie modernă; că, dimpotrivă, înflorește din adâncurile tragice cele mai profunde ale sărăciei constitutive în care își au înfipte rădăcinile supușii săi. Moștenirea inevitabilă a tuturor celor capabili de o viață spirituală este o pădure nedefrișată, unde lupul urlă și pasărea obscenă a nopții ciripește.”
