 |
| Fu Baoshi - Shi Le Seeking the Way |
”Suferința nu poate avea vreun sens, decât în cazul că nu te duce spre moarte și... aproape întotdeauna acolo duce... Orice suferință care nu slujește nimănui este absurdă.”
”Auzim vocile altora cu urechile; pe ale noastre cu gâtlejul. Da, și propria ta viața tot prin gîtlej o auzi. Cum oare auzim viețile celorlalți?... Singurătatea, acea singurătate imuabilă aflată dincolo, dar aproape de mulțimea de muritori, ca o imensă noapte în care stătea de veghe și speranța și ura.
Dar eu, eu cine sunt? Un soi de afirmație absoltă, un ”da” spus de un nebun? O intensitate mai mare decât orice există pe lume? Pentru ceilalți exist prin faptele mele.”
”Nu poate exista demnitate și nici adevărată viață pentru un om care muncește 12 ore pe zi.”
”Fapul de a recunoaște libertatea altuia, comportă și datoria de a-i da dreptate chiar atunci când te face să suferi.”
”Când se văd în pragul falimentului, asociațiile financiare devin hiper-conștiente de faptul că aparțin unei anumite națiuni. Obișnuite să vadă cum se spulberă ce au agonisit, guvernele nu acceptă să le ia și nădejdea, devenind ca atare un stoc monetar dotat cu gândire și cu speranța jucătorului de cărți, hotărât să redobândească într-o bună zi banii irosiți.”
”Un om este suma faptelor sale, a celor săvîrșite precum și a celor pe care le va face. Nimic altceva. Eu nu sunt ceva care poate fi transformat de o întânire cu cine știe ce femeie sau cu cine știe care bărbat. Sunt drumurile pe care le-am croit.”
”(Oamenii) - Ceea ce se opune demnității îi constrânge să devină slugarnici, fiindcă sunt săraci, și fiindcă munca pe care o fac nu-i aproapie, ci-i îndepărtează de viața lor.”
”Se întâmplă uneori să tragi multă vreme chiulul vieții, dar până la urmă tot te înhață pentru a face din tine ceea ce trebuia să fii. Orice om bătrân este o mărturie. Atâtea bătrâneți golite de orice sens dovedesc că și oamenii care le trăiesc au fost întotdeauna goi pe dinăuntru, dar se pricepeau să-și ascundă goliciunea.”
”Toți suferă când gândesc. În adâncul ființei noastre, spiritul nu concepe omul decât în eternitate, în vreme ce contemplarea vieții omenești nu poate fi decât o sursă de angoasă. Câte dureri, împrâștiate în această lumină, ar pieri, dacă ar dispărea angoasa.”
