 |
| Francesco de Goya - Hasta la muerte (Bătrânele/Timpul) |
”Noi suntem neîncrezători în simțurile noastre sănătoase. Puțini dintre noi cred că se agață de întâmplări pe care alții le-au trăit pentru ei, cu mii de ani în urmă. Avem nevoie de viziuni, de revelații, de voci - apropieri fulgerătoare de lucruri și de oameni -, iar dacă nu le avem în noi, le căutăm în tradiție. Ajungem credincioși din cauza propriei noastre sărăcii. Cei care sunt și mai săraci renunță chiar și la asta... Stăm așezați pe mintea nostrî greoaie ca niște păsări de pradă pe banii lor.”
”Așa-numita luptă pentru viață o ducem, nici mai mult nici mai puțin, decât pentru foame și dragoste, pentru uciderea masei din noi. Uneori, ea devine atât de puternică, încât în constrânge pe individ la acțiuni dezinteresate sau chiar contrare interesului său. ”Omenirea” exista ca masă cu mult înainte de a fi inventată și diluată noțional. Ea clocotește în noi toți ca un animal înspăimântător, sălbatic, plin de vlagă și fierbinte, foarte adânc, mult mai adânc decât numele. Ea este, în ciuda vârstei, animalul cel mai tânăr, făptura esențială a pământului, țelul și viitorul acestuia. Nu știm nimic despre omenire; încă trăim ca niște presupuși indivizi. În amintire, nu realizăm că am fost cândva atât de mulți și de mai și de uniți. ”Boala” declară un om dăruit cu rațiune, ”bestia dim om ” atenuează mielul umilinței de dincolo, și nu bănuiește cât de aproape nimerește. Între timp, masa din noi se pregătește pentru un nou atac. Într-o bună zi, nu se va mai descompune, poate mai întâi într-o singură țară, și de acolo se va extinde în jur, până ce nu va mai putea să se îndoiacă nimeni de ea, pentru că nu va mai exista nici Eu, nici Tu, nici El, ci numai ea, masa.”
”Filozofia stoică este o filozofie pentru plante, dar este o înaltă trădare față de animal. Să fim animale! Cine are rădăcini să și le smulgă!”
”Lingușelile la adresa lui D-zeu se numesc rugăciuni.”
