Etichete

Pagini

14.04.2016

John Steinbeck - Iarna vrajbei noastre [The Winter of Our Discontent]

Grant D. Wood - The Birthplace of Herbert Hoover, West Branch, Iowa
„Ca să îmbătrânească, femeia are nevoie de un cadru anume, cu lumini, cu butaforie, catifea neagră, copii, în mijlocul cărora să încărunțească și să se lăcomească la mâncare; are nevoie de dragoste și protecție, de un soț liniștit și nepretențios, sau de și mai liniștitorul și mai puțin pretențiosul săi testament, cu bani depuși la bancă. Femeia care îmbătrânește singură e un deșeu nerecuperabil, o zbârcitură obscenă, dacă nu e înconjurată de o suită de hodorogi care să-i mormăie și să-i trăncănească despre toate bolile ei, oblojindu-i părțile dureroase.”

„Gradul insultei este invers proporțional cu inteligența și simțul de securitate. „Pui de cățea” este o insultă numai pentru un om care nu e absolut sigur de maică-sa.”

„Fiecare ia dintr-o povestire ceea ce-i convine, sau ceea ce e în stare să ia, și transfomă, astfel, povestirea după măsura lui. Unii culeg firimituri, aruncând restul, alții cern povestea prin sita prejudecăților lor, alții o colorează cu propria lor încântare. Pentru ca un cititor să se simtă în largul lui, povestea trebuie să-i ofere câteva puncte de contact. Numai atunci va putea accepta miracolul.”

„Omul se obișnuiește cu orice. Cu măcelul, cu meseria de cioclu, sau chiar cu aceea de călău; dacă te-ai obișnuit, probabil că roata de tortură și cleștii ți se par niște unelte ca oricare altele.”

„Sfaturile nu le dorești decât în măsura în care concid cu ceea ce erai hotărât să întreprinzi.”

„Oricât de golan ar ajunge un individ, o să-ți fabrice la minut o teorie care să-i explice golănia.”

„Dacă un anumit soi de individ află că ai procedat cinstit într-o împrejurare, caută să afle ce pornire necinstită a provocat acest acces de onestitate. Întrebarea „oare ce câștigă el din afacerea asta?” trebuie să fie adânc înrădăcinată la oamenii care își joacă propria viață pe o singură carte, ca la pocher.”