 |
| Barend Cornelis Koekkoek - The Approaching Storm |
„Pentru mine e un mister cum pot trăi oamenii printre rahaturile trecutului. Toate sunt mânjite cu ceva, toate au fost deja considerate drept frumoase de către alți oameni. Antichitățile duhnesc. Sute de ochi, care sunt demult putreziți, s-au uitat la ele. Chestia asta e suportabilă doar dacă și pe dedesubt ești tot o prăvălie de vechituri.”
„Sunt lucruri pe care omul trebuie să le refuze, chiar dacă sunt posibile. Acum că trecuse de patruzeci de ani, n-o să mai devină pianist, n-o să mai învețe japoneza, știa cu siguranță și, în același timp, această certitudine îi dădea un sentiment de tristețe, ca și cum viața începuse în cele din urmă să-și contureze clar limitele și, din această cauză, moartea devenea vizibilă: nu e adevărat că totul e posibil. Totul fusese poate posibil, dar acum nu mai era așa. Erai ceea ce, poate nu dinadins, aleseseși să fii, iar el era cineva [care nu putea să facă multe].”
„Negustorul de vechituri e un om căruia îi place totul. Viața e prea scurtă pentru asta. Condition humaine nu permite așa ceva. Poți considera un lucru ca fiind frumos numai dacă știi cu adevărat ceva despre el. Neglijență, lipsă de atenție, lipsă de cunoaștere reală a unui domeniu, partea mocirloasă a diletantismului. Cea de-a doua jumătate a sec. 20. Multe șanse pentru toată lumea. Mulți oameni știu mai puțin despre mai multe. Răspândirea cunoașterii pe o suprafață cât mai mare.”
„O parte a procesului de îmbătrânire este refuzul de a produce noi amintiri.”
„Ce specie ciudată mai sunt și oamenii totuși, fiindcă, indiferent cum, este nevoie întotdeauna de mijlocirea unor obiecte, lucruri create, care trebuie să ușureze trecerea către tărâmurile crepusculare ale cerului.”
„Sunt lucruri pe care omul trebuie să le refuze, chiar dacă sunt posibile. Acum că trecuse de patruzeci de ani, n-o să mai devină pianist, n-o să mai învețe japoneza, știa cu siguranță și, în același timp, această certitudine îi dădea un sentiment de tristețe, ca și cum viața începuse în cele din urmă să-și contureze clar limitele și, din această cauză, moartea devenea vizibilă: nu e adevărat că totul e posibil. Totul fusese poate posibil, dar acum nu mai era așa. Erai ceea ce, poate nu dinadins, aleseseși să fii, iar el era cineva [care nu putea să facă multe].”
„Negustorul de vechituri e un om căruia îi place totul. Viața e prea scurtă pentru asta. Condition humaine nu permite așa ceva. Poți considera un lucru ca fiind frumos numai dacă știi cu adevărat ceva despre el. Neglijență, lipsă de atenție, lipsă de cunoaștere reală a unui domeniu, partea mocirloasă a diletantismului. Cea de-a doua jumătate a sec. 20. Multe șanse pentru toată lumea. Mulți oameni știu mai puțin despre mai multe. Răspândirea cunoașterii pe o suprafață cât mai mare.”
„O parte a procesului de îmbătrânire este refuzul de a produce noi amintiri.”
„Ce specie ciudată mai sunt și oamenii totuși, fiindcă, indiferent cum, este nevoie întotdeauna de mijlocirea unor obiecte, lucruri create, care trebuie să ușureze trecerea către tărâmurile crepusculare ale cerului.”
