Etichete

Pagini

23.07.2012

George Orwell - Cărți sau țigări

”E dificil de stabilit vreo relație între prețul cărților și valoarea pe care o obții de la ele... Există cărți pe care le citești de nenumărate ori, cărți care devin parte din mobilierul tău mental și îți schimbă întreaga atitudine față de viață, cărți pe care le răsfoiești, dar nu le termini, cărți pe care le citești dintr-o suflare și le uiți după o săptămână, iar costul în bani poate fi in fiecare caz același.” (Cărți sau țigări)

”Totalitarismul nu promite atât o epocă a credinței, cât o epocă a schizofreniei. O societate devine totalitară atunci când structurile ei devin strigător de artificiale, adică atunci când clasa ei conducătoare și-a pierdut funcția, dar reușește să se agațe de putere prin forță sau fraudă.”(Lichidarea literaturii)

”E posibil să comiți un păcat fără să știi că îl comiți, fără să vrei să îl comiți și fără să fii în stare să îl eviți.  Păcatul nu e neapărat ceea ce faci; poate fi ceva ce ți se întâmplă.” (Anii bucuriei)

”Oamenii vorbesc de ororile războiului, dar care din armele inventate de om se apropie măcar de cruzimea unora din cele mai obișnuite boli? Moartea”naturală” înseamnă, aproape prin definiție, ceva lent, duhnitor, dureros. Chiar și așa, contează dacă poți avea parte de ea în casa ta și nu într-o instituție publică.” (Cum mor săracii)