 |
| Albert Bierstadt - Mount Corcoran |
"Fiecare din noi reprezintă toate sumele pe care nu le-a socotit: scădeţi-ne iar întru goliciune și noapte și veţi vedea începând în Creta cu patru mii de ani în urmă iubirea ce s-a săvârșit ieri în Texas. Sămânţa nimicirii noastre crește lângă un pinten de munte, și vieţile noastre sunt bântuite de-o târfă din Georgia, pentru că un borfaș din Londra a scăpat din ștreang. Fiecare clipă e rodul a patruzeci de mii de ani. Zilele agonisind minute, ca niște muște zumzăie acasă spre moarte, și fiecare clipă e-o fereastră către timpul deplin."
„Își vedea viața străjuită de perspectiva solemnă a unei rariști de pădure și știa că întotdeauna avea să fie un melancolic; închisă în colivia aceea mică a craniului, prizonieră a acelei inimi fremătătoare și cu desăvârșire tainice, viața lui era sortită să colinde veșnic pe poteci solitare. Pierdut. Înțelese că oamenii erau pururi străini unul față de altul, că nici unul nu apucă să-l cunoască cu adevărat pe celălalt că, priozonieri în pântecul întunecat al mamei noastre, venim pe lume fără să-i fi cunoscut chipul, că suntem încredințați brațelor ei ca niște străini și că, imobilizați în temnița aceea irevocabilă a propriei noastre ființe, nu scăpăm de ea nicicând, oricare ar fi brațele care ne cuprind, gura care ne sărută, inima care ne încălzește. Niciodată, niciodată.”
„Toată viața se risipește în fum. Nu cunoaște structură ori creație, nici măcar rânduiala aburoasă a viselor. Coboară-te mai aproape, înger: șoptește-ne în urechi. Ne petrecem în fum și n-avem nici măcar răsplata pentru truda zilei de ieri, decât sfârșeala și dezgustul.”
