Etichete

Pagini

30.08.2013

Andreï Makine - Recviem pentru Est


Isaac Levitan - Over Eternal Peace
”[Oamenii s-au luptat întotdeauna, odinioară cu lăncile, astăzi cu lansatoarele de proiectile antitanc, iar singurul lucru care deosebește moartea ocupanților unui blindat incendiat, de masacrul de pe vremea stămoșilor este complexitatea cu care această moarte, o moarte atât de individuală și de anonimă, se îneacă în interesele puterilor îndepărtate, de setea lor de petrol sau de aur, în jocul birocratic al diplomaților, în demagogia doctrinelor lor.]”

”Viața noastră nu e făcută decât din paranteze. Totul e să știi să le închizi la momentul potrivit.”
”Integrarea nu înseamnă în fond altceva decât imitare. Unora le reușește atât de bine, încât sfârșesc prin a exprima caracterul țării mai bine decât autohtonii, precum acei actori care imită și care pun alături de cutare sau cutare om cunoscut o copie mai adevărată decât originalul, condensat în ticurile gestuale, concentrat în manii verbale... Cu toate acestea, un străin descoperă tocmai în momentele reușitei scopul nemărturisit al acestui joc de imitare: a te face asemănător pentru a rămâne altul, a trăi așa cum se trăiește aici pentru a proteja îndepărtatul tău altundeva, a imita până la dedublare și, lăsându-ți dublul să vorbească, a fugi în gând spre cei pe care n-ar fi trebuit să-i părăsești niciodată.”

”Moartea cuiva apropiat afectează nu viitorul, ci trecutul recent, pe care ne dăm seama că l-am trăit în derizoria meschinărie a cotidianului.”

”Fiecare noapte are un moment de mare luciditate, de sinceritate nemiloasă, de care ești apărat, de obicei, prin somn.”