Etichete

Pagini

11.02.2013

Platon - Phaidon (Despre suflet)

Pierre Henri de Valenciennes - Landscape of Ancient Greece

”Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne împărtăși, cât suntem în viață, din virtute și înțelepciune. Frumoasă e răsplata, iar speranța mare. Firește, nu se cade ca un om de bun-simț să se înverșuneze în a susține să lucrurile stau tocmai cum le-am înfățișat eu. Dar ceea ce se cuvine să susțin cu toată dârzenia este că, de vreme ce sufletul, nu-ncape îndoială, e nemuritor, soarta și sălașurile lui vor fi cam așa cum am spus. Crezând asta, cred că merită să îți asumi oarecare risc. Căci e un risc frumos și tot ce ține de el trebuie să ni-l repetăm ca pe o incantație. Iată de ce zăbovesc de atâta vreme asupra mitului. În orice caz, ținând seama de acestea, omul care, de-a lungul vieții, și-a luat rămas bun de la plăcerile și de la podoabele trupului, pe care le socotea străine de el și dăunătoare, omul care, dimpotrivă, și-a dat toată silința să învețe ceva, care, în loc de podoabe străine, a vrut pentru sufletul său podoabele sale adevărate: cumpătarea și dreptatea, curajul, libertatea și adevărul, omul acesta trebuie să aibă încredere în soarta sufletului.”