 |
| Fr. David Caspar - Man and Woman Contemplating the Moon |
„Lacrimile lumii sunt imuabile. Pentru fiecare om care începe să plângă, un altul, undeva, se oprește din plâns. La fel se întâmplă și cu plânsul. Deci, să nu vorbim de rău epoca. Nu e deloc mai nenorocită decât cele dinaintea ei. Și nici de bine să n-o vorbim. Să nu mai vorbim deloc de ea.”
„Să fi dormit eu, în timp ce toți ceilalți sufereau? Și în clipa asta dorm, oare? Mâine, când o să mă trezesc, ce-o să spun despre ziua de azi?... Călare pe un mormânt și naștere grea. Din fundul gropii, visător, groparul pune lanțuri și cătușe. Avem timp să îmbătrânim. Văzduhul e plin de țipetele noastre. Dar obișnuința e o mare surdină. Și pe mine mă privește un altul, zicându-și: doarme, nu știe, să doarmă.”
