 |
| William Turner - Ploaie, abur, viteză |
”La 21 de ani, obișnuiam să spun că cred în amânarea plăcerii; de obicei, eram greșit înțeles. Cuvântul era amânare, nu respingere, sau reprimare, sau abandonare, sau oricare termen dintre aceia în care era automat tradus. Acum sunt mai puțin sigur, deși încă mai cred în dobândirea echilibrată, delicată a experienței de către individ. Aceasta nu este o perscripție, ci doar un lucru de bun-simț. Câți puști de 21 de ani, din zilele noastre, nu sunt terminați din punctul de vedere al sentimentalor; ori, și mai rău, consideră că e șic să creadă că sunt? Nu cumva este absurd, și în cele din urmă comic, să te hrănești doar cu ceea ce merge la extreme? Nu se bazează întreaga structură a experienței pe contrast?”
”...fericirea depinde în mod necesar de lipsa de realism a unei fațete a vieții tale: că într-un anumit domeniu (emoțional, financiar, profesional) trebuie să trăiești depășindu-ți resursele.”
”Iubesc arta, în întregimea ei, la fel ca întotdeauna: citesc, mă duc la teatru, îmi plac filmele.. Îmi place totul; așa cum s-a întâmplat mereu. Numai că nu știu dacă există vreo legătură directă între ea și mine - dacă acea legătură în care ne silim să credem există cu adevărat...Nu aduce (n.m. relația asta) puțin cu relația dintre catedrală și aberația religiei? Faptul că arta are o mulțime de pretenții nu înseamnă neapărat că pretențiile ei sunt adevărate... Pur și simplu constat că arta nu face să se miște nimic din loc. E foarte bine pentru noi că a avut loc Renașterea și așa mai departe; dar, în ultimă instanță, singurele lucruri care contează sunt eul și enervarea.”
”Părea să considere întreaga viață un soi de tranziție, un târg. Era o călătorie amuzantă cu taxiul, dar care trebuia să fie plătită, în cele din urmă; un joc care s-ar dovedi lipsit de sens fără un fluier final; un fruct, care, o dată ajuns la maturitate, și-a îndeplinit funcția și trebuie să cadă din copac. Metafore liniștitoare, amăgitoare, în comparație cu viziunea beznei ce
se-ndepărtează mereu.”
