26.11.2012

Salman Rushdie - Rușinea

An aged mullah - Farrukh Beg
”Bârfa e ca apa. Ea cercetează suprafețele în căutarea punctelor slabe, până găsește un loc de trecere.”

”Ce este un doctor, la urma urmelor?  Un voyeur legitim, un străin căruia îi îngăduim să-și vâre degetele sau chiar mâinile acolo unde celor mai mulți nu le-am îngădui să bage nici măcar vârful unui deget, care vede ceea ce ne străduim din răsputeri să ascundem; un individ care șade pe marginea patului, un outsider primit în clipele noastre cele mai intime (naștere, moarte, etc.), anonim, un personaj minor, și totuși, în mod paradoxal, central, mai ales în momentele de criză.”

”Gravitație și apartenență. Ambele fenomene există și sunt observabile. Dar nici unul nu este înțeles. Cunoaștem forța gravitației, dar nu și originile ei; iar pentru a explica de ce ne-am atașat de locul unde ne-am născut, ne prefacem că suntem copaci și vorbim despre rădăcini. Priviți sub picioare. Nu veți găsi cârcei încâlciți răsărindu-vă din tălpi. Rădăcinile reprezintă un mit conservator, menit să ne țină locului.” 

”Toți migratorii își lasă în urmă trecutul, chiar dacă unii încearcă să îl împacheteze în baloturi și cutii - dar pe parcursul călătoriei ceva pare să se scurgă din prețioasele amintiri, până când nici măcar posesorii nu le mai recunosc, pentru că este soarta migratorilor să rămână dezbrăcați de istorie, să stea goi pușcă, înconjurați de disprețul străinilor bogat înveșmântați în brocarturile continuității, cu sprâncenele apartanenței.”

”Atunci când se desprind de pământul natal, indivizii se numesc migratori. Când țările fac același lucru, actul se numește secesiune. Iar lucru cel mai bun la ambii este speranța. Goliciunea din bagaj. Valizele invizibile, nu varietatea fizică, poate de carton, care conține câteva amintiri uscate de înțeles” 

”Represiunea este un strai fără cusături; o societate autoritară în ce privește codurile sociale și sexuale, care își strivește femeile sub povara intolerabilă a onoarei și binei purtări, dă naștere și altor modalități de reprimare. Dimpotrivă, dictatorii sunt întotdeauna - cel puțin în public - puritani. Dacă reprimi un lucru, reprimi și ceea ce îl înconjoară. Dar până la urmă totul îți explodează în față.” 

”[Cei care au crescut hrăniți cu rușine și onoare, pricep un lucru care li se pare de neconceput popoarelor care trăiesc într-o lume ulterioară morții lui D-zeu și tragediei; și anume, că oamenii sunt dispuși să sacrifice ceea ce iubesc mai mult pe altarul implacabil al mândriei.] Printre rușine și nerușinare trece axa în jurul căreia ne învârtim; condițiile meteorologice la ambii poli sunt extreme, feroce. Nerușinare, rușine: rădăcinile violenței.” 




16.11.2012

Mo Yan - Sorgul rosu


”Ascută la mine, cei ce se iubesc și cei ce se urăsc sunt meniți să se-ntâlnească, oamenii mor pentru avere, păsările pier pentru mâncare, cei tineri de ani să nu râdă de moșii cu părul alb - câte zile rămâne deschisă o floare? -, dacă trebuie să lași de la tine, lasă de la tine, să lași de la tine nu se cheamă lucru nechibzuit, după, ieși mai ieftin.”

”Procesul iubirii este procesul de transformre a sângelui în excrement de culoarea asfaltului, expresia iubirii este când doi oameni în care nu se mai deslușește sângele de carne stau întinși împreună, iar deznodământul iubirii este reprezentat de două înghețate pe băț cu ochi cenușii larg deschiși.” 

”În situațiile obișnuite, puternica forță morală obligă fiarele care trăiesc printre oameni să-și acopere cu haine frumoase blana stufoasă: societatea stabilă și în pace este locul de dresaj al omenirii, căci până și tigrii, leoparzii, șacalii și lupii închiși multă vreme în cușcă se contaminează parțial de omenie.”

”Contrastul și comparația, am ajuns chiar să cred, confirmă într-un anume sens existența a două soiuri diferite de oameni. Fiecare evoluează în propria-i manieră și fiecare aleargă  după lumea sa desăvârșită, definită de sistemul porpriu de valori. Mi-e teamă ca nu cumva și în ochii mei să se ivească acel aer isteț și priceput, mi-e teamă ca nu cumva gura mea să nu repete vorbele copiate de alții din cărțile altor oameni și mi-e teamă să nu mă prefac într-un Reader's Digest cu vânzare mare.”


09.11.2012

Salman Rushdie - Seducătoarea din Florența


Painting from Mughal School of Arts

”Toți credincioșii au motive bine întemeiate pentru a nu crede în nici un alt dumnezeu decât al lor, așa că ei între ei sunt cei care îmi dau toate motive să nu cred în nici unul.” 

”Când este scoasă din teacă sabia limbii rănile pe care le lasă sunt mai adânci decât ale celei mei ascuțite lame.”

”Numai dacă acceptăm adevărurile morții putem începe să învățăm adevărurile a ceea ce înseamnă să trăim. Paradoxul e un nod care îi permite omului să fie inteligent chiar în timp ce îi leagă creierul, întocmai precum picioarele și aripile găinii pregătite pentru frigare.”

”Atâta timp cât ești anesteziat și nu simți tragedia propriei vieți, poți supraviețui. Când îți revine limpezimea, când îți este meticulos redată, te poate înnebuni. Memoria retrezită la viață te poate sminti, amintirea umilinței, a celor ce ți s-au întâmplat fără știrea ta, a atâtor intruziuni.”

”Dragostea poporului era capricioasă și nestatornică, iar a cultiva o astfel de dragoste este o nebunie. Dragostea nici nu există. Nu există decât puterea.”

”Odată ce un om a fost într-o cameră de tortură, simțurile nu mai uită niciodată anumite senzații. Odată ce un om a fost surghiunit, o parte din el nu încetează niciodată să mai simtă durerea.” 

”Blestemul rasei umane nu este că suntem atât de diferiți unii de alții, ci că suntem atât de asemănători.”






31.10.2012

Andre Malraux - Conditia umana

Fu Baoshi - Shi Le Seeking the Way

”Suferința nu poate avea vreun sens, decât în cazul că nu te duce spre moarte și... aproape întotdeauna acolo duce... Orice suferință care nu slujește nimănui este absurdă.”

”Auzim vocile altora cu urechile; pe ale noastre cu gâtlejul. Da, și propria ta viața tot prin gîtlej o auzi. Cum oare auzim viețile celorlalți?... Singurătatea, acea singurătate imuabilă aflată dincolo, dar aproape de mulțimea de muritori, ca o imensă noapte în care stătea de veghe și speranța și ura. 
 Dar eu, eu cine sunt? Un soi de afirmație absoltă, un ”da” spus de un nebun? O intensitate mai mare decât orice există pe lume? Pentru ceilalți exist prin faptele mele.”

”Nu poate exista demnitate și nici adevărată viață pentru un om care muncește 12 ore pe zi.”

”Fapul de a recunoaște libertatea altuia, comportă și datoria de a-i da dreptate chiar atunci când te face să suferi.”

”Când se văd în pragul falimentului, asociațiile financiare devin hiper-conștiente de faptul că aparțin unei anumite națiuni. Obișnuite să vadă cum se spulberă ce au agonisit, guvernele nu acceptă să le ia și nădejdea, devenind ca atare un stoc monetar dotat cu gândire și cu speranța jucătorului de cărți, hotărât să redobândească într-o bună zi banii irosiți.”

”Un om este suma faptelor sale, a celor săvîrșite precum și a celor pe care le va face. Nimic altceva. Eu nu sunt ceva care poate fi transformat de o întânire cu cine știe ce femeie sau cu cine știe care bărbat. Sunt drumurile pe care le-am croit.”

”(Oamenii) - Ceea ce se opune demnității îi constrânge să devină slugarnici, fiindcă sunt săraci, și fiindcă munca pe care o fac nu-i aproapie, ci-i îndepărtează de viața lor.” 

”Se întâmplă uneori să tragi multă vreme chiulul vieții, dar până la urmă tot te înhață pentru a face din tine ceea ce trebuia să fii. Orice om bătrân este o mărturie. Atâtea bătrâneți golite de orice sens dovedesc că și oamenii care le trăiesc au fost întotdeauna goi pe dinăuntru, dar se pricepeau să-și ascundă goliciunea.”

”Toți suferă când gândesc. În adâncul ființei noastre, spiritul nu concepe omul decât în eternitate, în vreme ce contemplarea vieții omenești nu poate fi decât o sursă de angoasă. Câte dureri, împrâștiate în această lumină, ar pieri, dacă ar dispărea angoasa.”


30.10.2012

Italo Calvino - Oraşele invizibile

A portion of Wang Hui and assistans”The Kangxi Emperor's Southern Inspection Tour, Scroll Three:Jinan to Mount Tai” 

"... trecutul călătorului se schimbă în funcţie de drumul străbătut, nu vorbim de aici de trecutul apropiat, căruia fiecare zi care trece îi adaugă o zi, ci de trecutul mai îndepărtat. Ajungând într-un oraş nou, călătorul regăsesşte un trecut al lui pe care nu ştia că-l mai are; stranietatea a ceea ce nu mai eşti sau nu mai posezi te aşteaptă la liman, în locurile străine şi neposedate... Orice viitor neîmplinit e doar o ramură a trecutului: ramuri uscate.
  Orice altundeva e o oglindă în negativ. Călătorul recunoaşte puţinul care-i aparţine, descoperind multul pe care nu l-a avut şi 
nu-l va avea." 

"Imaginile din amintire, odată fixate prin cuvinte, se şterg." 

25.10.2012

Umberto Eco - Pendulul lui Foucault

Harmonia Macrocosmica - Andreas Cellarius
”Mereu ne naștem sub un semn greșit, iar ca să rămânem pe lumea asta în mod demn, înseamnă să ne corectăm zi de zi propriul horoscop. Cred că devenim ceea ce tatăl fiecăruia dintre noi ne-a învățat în acei timpi morți, când nu se străduia să ne educe. Ne formăm din niște deșeuri de înțelepciune.”

”Atâta timp cât te absorbi în propriu-ți gol, încă te mai poți gândi că te afli în contact cu acel Unul, dar imediat ce te joci cu condeiul, fie el și electronic, ai și deveni un demiurg, iar cine se apucă să facă o lume, a căzut deja la compromis cu eroarea și răul.”

”Stupiditatea ne înconjoară. Probabil din cauza unui sistem logic diferit de al nostru, stupiditatea noastră e înțelepciunea lor. Toată istoria logicii constă în a defini o noțiune acceptabilă de stupiditate. Orice mare gânditor e stupidul altuia. Stupiditatea unei gândiri e incoerența unei alte gândiri.”

”Lumea e o nebunie benignă, nebunia noastră o face teribilă pentru că pretinde că o interpretează după propriul ei adevăr.”

”Nevoia de a fi îndrăgostit. Unele lucruri le simți venind, nu că te îndrăgostești fiindcă te-ndrăgostești; te îndrăgostești pentru că în acea perioadă aveai disperată nevoie de a te îndrăgosti. În perioadele când ai o poftă nebună de a te îndrăgosti, trebuie să fii atent unde calci; ca și cum ai fi băut un filtru, din acelea care te fac să te îndrăgostești de prima făptură ce-ți iese-n cale. Ar putea fi și un ornitorinc.” 


24.10.2012

Elias Canetti - Orbirea

Francesco de Goya - Hasta la muerte (Bătrânele/Timpul)
 ”Noi suntem neîncrezători în simțurile noastre sănătoase. Puțini dintre noi cred că se agață de întâmplări pe care alții le-au trăit pentru ei, cu mii de ani în urmă. Avem nevoie de viziuni, de revelații, de voci - apropieri fulgerătoare de lucruri și de oameni -, iar dacă nu le avem în noi, le căutăm în tradiție. Ajungem credincioși din cauza propriei noastre sărăcii. Cei care sunt și mai săraci renunță chiar și la asta... Stăm așezați pe mintea nostrî greoaie ca niște păsări de pradă pe banii lor.”

 ”Așa-numita luptă pentru viață o ducem, nici mai mult nici mai puțin, decât pentru foame și dragoste, pentru uciderea masei din noi. Uneori, ea devine atât de puternică, încât în constrânge pe individ la acțiuni dezinteresate sau chiar contrare interesului său. ”Omenirea” exista ca masă cu mult înainte de a fi inventată și diluată noțional. Ea clocotește în noi toți ca un animal înspăimântător, sălbatic, plin de vlagă și fierbinte, foarte adânc, mult mai adânc decât numele. Ea este, în ciuda vârstei, animalul cel mai tânăr, făptura esențială a pământului, țelul și viitorul acestuia. Nu știm nimic despre omenire; încă trăim ca niște presupuși indivizi. În amintire, nu  realizăm că am fost cândva atât de mulți și de mai și de uniți. ”Boala” declară un om dăruit cu rațiune, ”bestia dim om ” atenuează mielul umilinței de dincolo, și nu bănuiește cât de aproape nimerește. Între timp, masa din noi se pregătește pentru un nou atac. Într-o bună  zi, nu se va mai descompune, poate mai întâi într-o singură țară, și de acolo se va extinde în jur, până ce nu va mai putea să se îndoiacă nimeni de ea, pentru că nu va mai exista nici Eu, nici Tu, nici El, ci numai ea, masa.” 

”Filozofia stoică este o filozofie pentru plante, dar este o înaltă trădare față de animal. Să fim animale! Cine are rădăcini să și le smulgă!” 

”Lingușelile la adresa lui D-zeu se numesc rugăciuni.”
  

Goodreads list

My Goodreads list