Eyvind Johnson - Răcoarea țărmurilor [Return to Ithaca]

William Etty - The Sirens and Ulysses

 „Dacă vrei să-ți amintești ceva, trebuie să străbați de-a-ndărătelea jungla memoriei, mlaștinile memoriei, cu pași mărunți de tot, și atunci ajungi într-adevăr în ea și zăbovești acolo. Dacă vrei să uiți, ai posibilitatea să fugi în taină, să înaintezi furișat cu atâta luare-aminte, încât nici măcar prezentul să nu se agațe de veșmintele tale: să te furișezi de-a dreptul în realitatea viitorului, cu pași atât de muți, încât memoria să nu audă, încât, pur și simplu, să năucești complet memoria.”

„Istoria nu spune nimic altceva decât că dacă o persoană sau alta a încrustat, pe o piatră sau alta, inscripția asta sau ailaltă, probabil a primit ordine din partea cutărui sau cutărui cârmuitor; istoria ne învață doar că cel căruia i s-a ordonat să cânte un anume poem eroic sau imn războinic n-a făcut altceva decât să le cânte atât de tare, încât strănepoții, ascultătorii și copiii lor să le învețe pe de rost, și să le transmită generațiilor viitoare.”

„Întotdeauna să te gândești cine ești. Și ceilalți se tem.. de alți oameni. Și dacă, întâmplător, dai peste ceva oribil, să-ți aduci aminte că-ntotdeauna se află ceva încă și mai oribil. Când vei fi răzbit dincolo de tot ce-i oribil, de ceea ce-i respingător, chiar în miezul a ceea ce-i îngrozitor, astfel vei sta acolo precum înapoia unui perete subțire ca o coajă de ou - atunci sparge peretele. Ce-o să ai înaintea ochilor este poate mai oribil decât orice. Dar e de datoria ta să privești - căci dincolo de ce vezi, se află posibilitățile pe care ți le oferă viața.”

„Când oamenii vor înceta să se mai războiască pentru putere, când zeii nu i-or mai îmboldi așa, când vor fi învățat să-și înțeleagă situația, valul de sânge se va ostoi, dimprejurul tuturor țărmurilor, atunci un bărbat netemător de pedeapsa divină va izbuti să spună altuia: În vremurile de aur, oamenii proști obișnuiau să-și ia viața unul altuia. Socoteau să fapta lor e grozavă. Valurile astea purpurii sunt sângele pe care Odiseu l-a făcut să curgă-n mare cu mult, mult în urmă. Sau sângele vărsat de alții ce i-au urmat pilda. Nu s-a petrecut nimic altceva, a răzbit doar până la malurile noastre. Dar o să dispară. Albastrul mării e pe cale de-a se limpezi din nou. Curând doar purpura apusurilor ne va aminti faptele de odinioară, din veacul de aur.”