Mircea Cărtărescu - Solenoid

Manuscrisul Voynich - imag.

„Literatura e un muzeu închis ermetic, muzeu al ușilor iluzorii, al artiștilor preocupați de nuanțele de cafeniu și de imitarea cât mai expresivă a canaturilor, balamalelor și clanțelor, de negrul catifelat al găurii cheii. Ajunge doar să-nchizi ochii și să pipăi cu degetele zidul continuu și nesfîrșit ca să-nțelegi că nicăieri în edificiul literar nu există deschidere și fisură. Numai că, sedus de măreția porților încărcate cu basoreliefuri și simboluri cabalistice sau de sfiala unei uși de bucătărie țărănească, având o bășică de porc în loc de geam, nu-ți vine să-nchizi ochii, ai vrea să ai, dimpotrivă, o mie de ochi pentru mia de false ieșiri care ți se așterne-nainte. Ca și sexul, ca și drogurile, ca toate manipulările minții noastre ce-ar vrea să spargă odată țeasta și să iasă în larg, literatura e o mașină de produs mai întâi beatitudine, apoi dezamăgire...

 Am iubit literatura ca pe un viciu, dar n-am crezut cu adevărat că ea este calea. Am fost mereu conștient că stilul, atât de admirat la marii mei scriitori, nu e decât raptus și posedare. Că scrisul îți mănâncă viața și creierul ca heroina... Literatura este de prea multe ori o eclipsă a minții și-a trupului celui care scrie.”

„Am crezut întotdeauna că nu poți vorbi despre lucrurile care spun cu adevărat ceva despre tine. Nu față-n față cu celălalt. Când ești față-n față, ochi în ochi cu aproapele tău, de parcă într-adevăr fața ta ar fi vârâtă în fața lui, iar ochii tăi ar fi închiși, ca-n niște cutii sferice, în ochii săi, abia atunci simți zidul de nestrăbătut dintre mințile voastre. De-asta oamenii și-au spus lucrurile importante prin cărți, căci orice carte presupune-o absență, dintr-o parte sau din cealaltă: când e scrisă lipsește cititorul. Când e citită, lipsește scriitorul. Dispar astfel greața și abjecția de-a pune față-n față judecătorul și condamnatul.”

„Asta suntem cu toții, acarieni orbi fojgăind pe firul nostru de praf în infinitatea neștiută, irațională, în fundătura oribilă-a acestei lumi. Gândim, avem acces la structura logico-matematică a lumii, dar continuăm să trăim fără conștiință de sine și fără-nțelegere, săpând tunele-n pielea lui D-zeu, provocându-i doar iritare și mânie. Sarcoptul ce sapă canale în pielea mea nu mă știe și nu mă cuprinde. Ganglionii săi nervoși nu sunt făcuți pentru asta... Nici noi nu putem cunoaște ființele miraculoase care sunt față de noi ceea ce noi suntem față de paraziții din pielea noastră și acarienii din perna pe care dormim. Secrețiile lor chimice nu ne pot detecta. La fel de neputincioasă-i gândirea noastră. Cunoaștera noastră e tot o tactilitate bâjbâitoare. Dar cum substanța trupului lor e asemenea celei a trupului nostru, substanța gândirii noastre e similară celei a ființelor ce nu sunt decât gândire. Ca să ajungi să-i cunoști, însă, ai nevoie de o gândire de altă natură și de pe altă treaptă, o gândire a unui tip de gândire pe care n-o putem concepe, cum sarcoptul nu poate concepe gândirea noastră și nici nu va putea gândi vreodată.”

Ayn Rand - Revolta lui Atlas [Atlas Shrugged]

John Singer Sargent - Atlas and Hesperides

Noncontradicția

„Nu-i nimic important în viață, în afară de felul în care-ți faci treaba. Orice altceva ai fi, de-acolo o să vină. E singura măsură a valorii umane. Toate codurile alea etice pe care o să încerce să ți le bage pe gât sunt bani falși pe care șarlatanii i-au băgat pe piață ca să fraierească pe toată lumea. Codul competenței e singurul sistem moral adevărat.”

„Scopul filosofiei nu e acela de a ajuta oamenii să găsească sensul vieții, ci acela de a le demonstra oamenilor că nu există nici un sens al vieții. Odată ce înțelege că el nu este absolut deloc important în marea ecuație a universului, că niciun fel de posibile semnificații nu pot fi atașate faptelor lui, că nu contează absolut deloc dacă trăiește sau moare, o să devină mult mai... docil.”

Ori-ori

„Calitatea distinctivă a mediocrului este pica pe care o poartă realizării unei alte persoane. Acei mediocri sensibili care stau și tremură ca nu cumva munca altcuiva să se dovedească mai bună decât a lor nu au nici cea mai vagă idee de singurătatea care apare când ajungi în vârf. Lipsa unui egal, a unei minți pe care să o respecți și a unei realizări pe care să o admiri. Își dezvelesc dinții în fața ta, din găurile lor de șobolani, gândindu-se că ție îți face plăcere să-ți lași strălucirea să-i estompeze pe ei, în timp ce tu ți-ai da un an din viață pentru a vedea o scânteie de talent oriunde printre ei.”

„Dorința sexuală a unui om este rezultatul convingerilor lui fundamentale. Spune-mi ce găsește un bărbat atractiv din punct de vedere sexual și-ți voi spune întreaga lui filosofie de viață. Arată-mi femeia cu care se culcă și o să-ți spun ce crede despre el însuși... Bărbatul care e convins de propria lui lipsă de valoare va fi împins către o femeie pe care o disprețuiește - pentru că ea reflectă imaginea lui ascunsă despre el însuși, ea îl va elibera de realitatea obiectivă în care el este un escroc, îi va da iluzia de moment a valorii personale.”

„Un oraș e forma înghețată a curajului uman - curajul acelor oameni care și-au urmat primul gând la fiecare ax, la fiecare cui, la fiecare generator de curent de care e nevoie ca să reușească, curajul de a spune nu „mi se pare”, ci „este”.”

„Când cineva acționează cu milă în loc de dreptate, binele este cel pedepsit în numele răului; când cineva îi salvează pe cei vinovați de suferință, inocentul este cel forțat să sufere. Nu există scăpare în fața justiției, nimic nu poate fă câștigat pe nedrept și neplătit în univers, nici pentru materie, nici pentru spirit, și dacă vinovații nu plătesc, inocenții trebuie s-o facă.”

A este A

„Minciuna reprezintă un act de autoabdicare, pentru că îți predai realitatea personală persoanei pe care o minți., făcând din ea stăpânul tău, condamnându-te din acel moment să contrafaci tipul de realitate pe care opiniile acelei persoane solicită să fie contrafăcută. Omul care minte este sclavul lumii începând din acel moment.”

„Omul nu poate supraviețui decât dobândind cunoaștere, iar rațiunea constituie singurul său mijloc de a o dobândi... Un proces rațional este un proces moral. Poți săvârși o greșeală în orice etapă a acestuia, fără a avea altceva care să te protejeze decât propria ta severitate, sau poți încerca să înșeli, să falsifici evidența și să eludezi efortul căutării - dar dacă devoțiunea față de adevăr constituie semnul distinctiv al moralității, în acest caz nu există o formă mai măreață, mai nobilă, mai eroică de devoțiune decât actul unui om care își asumă responsabilitatea de a gândi.”

 

 

Geraldine Brooks - Domnul March

Winslow Homer - Home, Sweet Home

„Dacă există o categorie de persoane în care n-am prea avut niciodată încredere, aceasta e cea a oamenilor care n-au nici o îndoială.”

„N-am putut niciodată să mă împac cu predicile severe ale calviniștilor care spun că suntem cu toții, chiar și copilașii cei mai luminoși, plini de păcate. Și nici nu cred într-o divinitate al cărui deget atinge orice faptă a omului. Pentru mine, divinul este acea imanență ce se manifestă în marile minuni ale naturii și în mărunta bunătate a inimii omenești.”

„Curaj și lașitate. Nu cred că există vreun om în viață care să nu tânjească după primul și să nu se teamă a fi acuzat de al doilea. Unul e considerat a fi apogeul caracterului unui om, celălalt opusul acestuia. Pentru mine însă, cele două stau alături pe cercul vieții, la distanță de un singur grad unul de altul. 

Cine este curajos - cel care nu cunoaște frica? Dacă ar fi așa, curajul nu-ar fi decât un termen politicos pentru o minte lipsită de rațiune și imaginație. Omul curajos, adevăratul erou, tremură de groază, asudă, simte cum chiar măruntaiele îl trădează dar, în ciuda tututror acestor lucruri, merge mai departe și face ceea ce se teamă să facă. Nu cred că e ceva eroic în a mărșălui pe un câmp în flăcări, biciuit doar de teama de a nu fi numit laș. Uneori, adevăratul curaj presupune lipsa de acțiune; să stai acasă când războiul se dezlănțuie, dacă prin asta îți liniștești vocea mută a conștiinței onorabile.”

Alasdair Gray - Lanark. O viață în patru cărți

Alasdair Gray - Cowcaddens Streetcape, 1950s

„Ne strângem cu milioanele ca să cooperăm când e vorba de a ucide, dar atunci când e vorba de acțiuni generoase și frumoase, nu suntem mai mult de câteva zeci sau sute.”

„În civilizațiile moderne, cei care lucreză în soare sunt o minoritate disprețuită și din ce în ce mai restrânsă. Chiar și fermierii se mută în casă. În ce privește amorul și prietenia, omenirea a preferat întotdeauna să se înfrupte din aceste plăceri pe timpul nopții.”

„Războiul este doar o manieră violentă de a executa ceea ce oamenii fac de obicei cu calm în timp de pace: întrebuințând cealaltă parte ca sursă de încălzire, mașinărie și instrument pentru plăcerea sexuală. Omul e plăcinta care se coace și se mănâncă singură, iar rețeta constă în separare.”

„O poveste poate avea întotdeauna un sfârșit fericit dacă o întrerupi într-un moment vesel. Desigur, în natură, singurul sfârșit e moartea, dar moartea se produce rareori atunci când oamenii sunt în cea mai bună formă. De aceea ne plac tragediile. Îi arată pe oameni sfârșind în plină vigoare, cu spiritul treaz și meritându-și sfârșitul.”

Baruch Spinoza - Etica : Demonstrată după metoda geometrică şi împărţită în cinci părţi

Michelangelo Buonarroti 

„Toate câte sunt, sunt sau în sine, sau în altceva.

  Ceea ce nu se poate concepe prin altceva trebuie să fie conceput prin sine.

  Dată fiind o cauză determinată, rezultă cu necesitate un efect; și, dimpotrivă, dacă nu este dată nici o cauză determinată, este imposibil să rezulte un efect.

  Cunoașterea efectului atârnă de cunoașterea cauzei și o include.

  Lucrurile care nu au nimic comun între ele nu pot fi înțelese unele prin altele; cu alte cuvinte, ideea unuia nu include ideea celuilalt.

  Ideea adevărată trebuie să corespundă obiectului său.

  Orice lucru care poate fi conceput inexistent nu include în esența sa existența.”

Thomas Wolfe - Privește, înger, către casă. Istorie a vieții îngropate [Look Homeward, Angel]

Albert Bierstadt - Mount Corcoran

"Fiecare din noi reprezintă toate sumele pe care nu le-a socotit: scădeţi-ne iar întru goliciune și noapte și veţi vedea începând în Creta cu patru mii de ani în urmă iubirea ce s-a săvârșit ieri în Texas. Sămânţa nimicirii noastre crește lângă un pinten de munte, și vieţile noastre sunt bântuite de-o târfă din Georgia, pentru că un borfaș din Londra a scăpat din ștreang. Fiecare clipă e rodul a patruzeci de mii de ani. Zilele agonisind minute, ca niște muște zumzăie acasă spre moarte, și fiecare clipă e-o fereastră către timpul deplin."

„Își vedea viața străjuită de perspectiva solemnă a unei rariști de pădure și știa că întotdeauna avea să fie un melancolic; închisă în colivia aceea mică a craniului, prizonieră a acelei inimi fremătătoare și cu desăvârșire tainice, viața lui era sortită să colinde veșnic pe poteci solitare. Pierdut. Înțelese că oamenii erau pururi străini unul față de altul, că nici unul nu apucă să-l cunoască cu adevărat pe celălalt că, priozonieri în pântecul întunecat al mamei noastre, venim pe lume fără să-i fi cunoscut chipul, că suntem încredințați brațelor ei ca niște străini și că, imobilizați în temnița aceea irevocabilă a propriei noastre ființe, nu scăpăm de ea nicicând, oricare ar fi brațele care ne cuprind, gura care ne sărută, inima care ne încălzește. Niciodată, niciodată.”

„Toată viața se risipește în fum. Nu cunoaște structură ori creație, nici măcar rânduiala aburoasă a viselor. Coboară-te mai aproape, înger: șoptește-ne în urechi. Ne petrecem în fum și n-avem nici măcar răsplata pentru truda zilei de ieri, decât sfârșeala și dezgustul.”

 

Thomas Wolfe - De la moarte până-n zori [From Death to Morning]

Isaac Soyer - Employment Agency

„Și mi se pare că viața aglomerată și pestriță a acestui pământ măreț seamănă cu un bâlci. Iată clădirile Bâlciului, magazinele, dughenele, cârciumile, lăcașurile plăcerii. Iată locurile unde oamenii cumpără și vând și fac negoț, mănâncă, beau, urăsc, iubesc și mor. Iată nenumăratele mode considerate eterne, iată Bâlciul străvechi, nemuritor, pustiu în astă-noapte, gol și părăsit, forfotind mâine de alți oameni și alte chipuri, pe miile de străzi și poduri, oameni care se nasc, îmbătrânesc, se istovesc și mor aici. Nu aud nicicând aripa mare și neagră care fâlfâie deasupra lor, își închipuie că clipa lor durează o veșnicie, sunt așa de preocupați, încât aproape nu bagă de seamă că încep să se împiedice și să îmbătrânească. Nu-și ridică nicicând ochii spre stelele nemuritoare deasupra Bâlciului nemuritor, nu aud nicicând vocile invariabile ale timpului ce sălăsluiește în sferele înalte, ce nu se oprește, fără să țină seama de cine trăiește sau moare. Glasul timpului vine din depărtări și totuși poartă în murmurul său glasul cu mii de tonuri ale vieții, se hrănește cu viață și totuși trăiește departe de ea și deasupra ei și rodește necontenit precum curgerea unui râu în jurul Bâlciului.” 

„Oare nu este adevărat că, în acest mare vis al timpului în care trăim și ne mișcăm, nu există decât un singur lucru cert, și anume că, odată de ce ne-am întâlnit, ne-am vorbit, ne-am cunoscut pentru o clipă, pe când ne urmam traiectoria între două puncte în timp, traiectoria pe care am fost azvârliți, e bine să ne mulțumim cu atât, să ne despățim așa cum ne-am întâlnit, fiecare lăsându-l pe celălalt să meargă singur spre ținta fixată, fiind siguri doar de acest lucru, având nevoie doar de acest lucru - că, în cele din urmă, va veni pentru toți momentul când va fi tăcere, nimic altceva decât tăcere?”

Romain Gary - Rădăcinile cerului [Les Racines du ciel]

Henri Rousseau - Tiger in a Tropical Storm (Surprised!)

„Omul a ajuns în acel punct, pe planeta asta, unde are cu adevărat nevoie de toată prietenia pe care o poate găsi, și în singurătatea sa are nevoie de toți elefanții, de toți câinii, de toate păsările.”

„Mi s-a părut deseori că începând de la un anumit grad de seriozitate, de gravitate, un om, în viață, e un infirm, îți vine totdeauna să-l ajuți să treacă strada.”

„Nimeni n-a reușit vreodată să rezolve această contradicție și anume să vrei să aperi un ideal în compania oamenilor.”

„Nu poți să judeci bărbații după ceea ce fac când își scot pantalonii. Pentru adevăratele lor porcării, se-mbracă.”

„Oamenii pot zice, de pildă, că elefanții sunt prea mari, că ocupă prea mult loc, că răstoarnă stâlpii de telegraf, calcă în picioare recoltele, că sunt un anacronism și, până la urmă, ajungi să spui același lucru despre libertate - cu timpul, și libertatea și omul devin supărători.”

William Styron - Sophie a ales [Sophie's choice]

 

Michelangelo Merisi da Caravaggio - The Sacrifice of Isaac

„Există în viață momente rare, când intensitatea unui sentiment sedimentat, nutrit cândva pentru o altă persoană - un animus reprimat, sau o iubire furioasă - iese tumultos la suprafața conștiinței, cu maximum de claritate; uneori, fenomenul ia proporțiile unui cataclism trupesc, imposibil de uitat.”

„Există prieteni dobândiți la o vârstă fragedă, care-ți provoacă pur și simplu bucurie, pentru care ai o iubire și un devotament ce lipsesc, misterios, din prieteniile încheiate ulterior, indiferent cât de autentice ar fi ele.”

„În lumea crematoriilor, ura e o pasiune nesăbuită și neînfrânată, incompatibilă cu banalitatea muncii cotidiene. Mai ales atunci când omul s-a lăsat despuiat de toate emoțiile acestea, ce pot distrage, problema discutării unui ordin, a  neîncrederii în el, devine pur academică.”

„Într-o dezbatere, mai ales când disputa se înfierbântă, supraîncărcându-se de electricitate și rea-voință, am fost de când mă știu cel mai slab dintre participanți. Vocea mi se frânge, devine pițigăiată; transpir. Pe față apare un fel de semi-rânjet strâmb. Mai mult, mintea mi-o ia razna și apoi mă părăsește, zburând, iar logica de care dau în bună măsură dovadă în împrejurări mai pașnice mă abandonează, ca o progenitură nerecunoscătoare.”

Alberto Moravia - Disprețul [Il disprezzo]

Angelica Kauffmann - Penelope Awakened by Eurycleia

„Civilizația, pentru toți cei care nu sunt civilizați, poate să pară, ba chiar pare adesea, drept corupție, imoralitate, lipsă de principii, cinism...”

"Oricine-si poate inchipui cele mai neplacute lucruri si le poate imagina cu siguranta ca sunt adevarate. Insa confirmarea acestor presupuneri sau mai bine zis a acestor certitudini va sosi intotdeauna neasteptata si dureroasa, ca si cum nu ne-am fi imaginat nimic."

„Servitorul orice poate să facă, numai să n-asculte de stăpân nu poate; mijloacele vicleniei și lingușirii, cu care încearcă să se sustragă autorității stăpânului, sunt mult mai umilitoare decât obediența absolută.”

Michel Houellebecq - Harta și teritoriul [The Map and the Territory]

Vincent van Gogh - Harvest at La Crau, with Montmajour in the Backround

„În vreme ce speciilor de animale celor mai nesemnificative le trebuie mii sau milioane de ani ca să dispară, produsele manufacturate sunt șterse de pe fața pământului în câteva zile și nu le este niciodată acordată a doua șansă, ele nu pot decât să îndure, neputincioase, dictatul iresponsabil și fascist al celor care conduc liniile de producție, persoane care, evident, știu mai bine decât oricine ce anume dorește consumatorul, care pretind că sunt în stare să capteze așteptarea pentru nou a consumatorului, dar care în realitate nu fac decât să-i transforme viața într-o căutare istovitoare și disperată, într-o rătăcire nesfârșită printre niște linii mereu modificate.”

„Frumusețea florilor este tristă pentru că florile sunt fragile și hărăzite morții, precum toate lucrurile de pe lume, desigur, dar ele în mod special, și, ca și în cazul animalelor, cadavrul lor nu este decât o parodie grotească a ființei vitale, iar cadavrul lor, ca și acela al animalelor, duhnește.”

„Vocea oamenilor nu se schimbă niciodată, și nici expresia privirii lor. În mijlocul prăbușirii fizice generale la care se rezumă bătrânețea, vocea și privirea mărturisesc într-un mod dureros persistența caracterului, a aspirațiilor, dorințelor, a tot ceea ce alcătuiește personalitatea umană.”

„În divorțurile de tinerețe, existența copiilor, a căror custodie trebuie împărțită și care, orice s-ar spune, sunt destul de iubiți, atenuează adesea violența înfruntării; în divorțurile făcute la bătrânețe, însă, când persistă doar intersele financiare și patrimoniale, sălbăticia luptei nu cunoaște nici o limită.”

„Câinele este un fel de copil definitiv, mai docil și mai cald, un copil rămas la vârsta rațiunii, dar și dincolo de asta, un copil căruia îi vom supraviețui: a accepta să iubești un câine înseamnă a accepta să iubești o ființă care, inevitabil, va fi smulsă de lângă tine.”

„Averea nu-i face fericiți decât pe cei care au cunoscut dintotdeauna o anumită bunăstare, care sunt pregătiți pentru asta din copilărie; atunci când ea pogoară asupra unuia care a cunoscut doar lipsuri, primul sentiment care îl năpădește și pe care îl reprimă uneori, dar numai temporar, până ce acesta ajunge să-l copleșească cu totul, este pur și simplu teama.”

Jean-Paul Sartre - Greaţa [La Nausée]

Gustave Courbet - The Desperate Man

"Ca întâmplarea cea mai banală să devină aventură, trebuie şi e de ajuns să te apuci să o povesteşti. Tocmai aceasta îi înşală pe oameni: un om e întotdeauna un povestitor de întâmplări, trăieşte înconjurat de povestirile sale şi de mediul lor; şi încearcă să-şi trăiască viaţa ca şi cum ar povesti-o."

"Profesioniştii experienţei. Şi-au vârât viaţa în amorţeală şi somnolenţă, s-au căsătorit în grabă, din nerăbdare şi au făcut copii la întâmplare. Au întâlnit pe ceilalţi oameni în cafenele, la nunţi, la înmormântări. Din când în când, prinşi într-o vâltoare, s-au zbătut fără a înţelege ce li se întâmplă. Tot ceea ce s-a petrecut în jurul lor a început şi s-a sfârşit în afara vederii lor; lungi forme obscure, evenimente care veneau de departe i-au atins uşor şi repede şi, când ei au vrut să privească, totul se şi isprăvise. Apoi, pe la patruzeci de ani, îşi botează micile lor încăpăţânări şi cele câteva proverbe cu numele de experienţă, încep să facă pe distibuitoarele automate: doi bani în deschizătura din stânga şi iată două anecdote ambalate în poleială; doi bani în deschizătura din dreapta şi primeşti câteva sfaturi preţioase care ţi se lipesc pe dinţi ca nişte caramele moi."

"Existenţa nu e ceva care se lasă gândit de departe, trebuie ca ea să te invadeze brusc, să se oprească asupra ta, să ţi se lase cu toată greutatea pe inimă asemenea unui animal mare şi nemişcat - sau atunci nu mai e absolut nimic."

"Totul e gratuit, grădiana acesta, oraşul şi eu însumi... Iată Greaţa; iată ce încearcă să ascundă cu ideea lor despre drept Nemernicii. Dar ce minciună lamentabilă: nimeni nu are dreptul; şi ei sunt cu totul gratuiţi, asemeni celorlalţi oameni, nu ajung să se simtă inutili. Şi, în ei înşişi, în mod tainic, sunt inutili, adică amorfi şi vagi, trişti."

"Vai, am cunoscut mai mulţi umanişti!

Umanismul radical e îndeosebi amicul funcţionarilor. 

Umanistul zis de "stânga" se preocupă în primul rând să conserve valorile umane; nu aparţine nici unui partid, pentru că nu vrea să trădeze umanul, dar simpatiile sale se îndreaptă spre cei umili; celor umili le conservă el frumoasa cultură clasică. În general e un văduv cu ochii încă seducători şi mereu umezi de lacrimi. Iubeşte de asemenea pisicile, câinii, toate mamiferele superioare.

Scriitorul comunist îi iubeşte pe oameni începând cu al doilea cincinal; el pedepseşte pentru că iubeşte. Pudic, asemeni tuturor celor puternici, el ştie să-şi ascundă sentimentele, dar tot el ştie, graţie unei priviri, unei inflexiuni a vocii, să facă să se presimtă, în dosul cuvintelor aspre de justiţiar, pasiunea lui severă şi dulce pentru fraţii săi.

Umanistul catolic, ultimul venit, veniaminul, vorbeşte de oameni cu un aer minunat. Ce basm frumos, spune el, e cea mai umilă dintre vieţi, aceea a docherului londonez, aceea a unei muncitoare de la o fabrică de pantofi! A ales umanismul îngerilor; scrie pentru edificarea îngerilor lungi romane triste şi frumoase, care obţin adeseori premiul Femina. 

Acestea sunt marile roluri. Dar mai există o puzderie de alte roluri: filozoful umanist, care se apleacă asupra fraţilor săi ca un frate mai mare şi are simţul responsabilităţii sale;

umanistul care-i iubeşte pe oameni aşa cum sunt, cel care-i iubeşte aşa cum ar trebui să fie, cel care ţine să-i salveze cu aprobarea lor şi cel care-i va salva în ciuda voinţei lor, cel care vrea să creeze mituri noi şi cel care se mulţumeşte cu miturile vechi, cel care iubeşte în om moartea acestuia, cel care iubeşte în om viaţa acestuia;

umanistul vesel care are totdeauna cuvântul glumeţ pe buze;

umanistul sumbru pe care-l întâlnim îndeosebi la veghile funebre. 

Toţi se urăsc între ei, ca indivizi fireşte, nu ca oameni."

Amin Maalouf - Stânca lui Tanios [The Rock of Tanios]

Thomas Moran - The Grand Canyon of the Yellowstone

„Ca să iei o hotărâre să pleci nu stai să socotești, nu te apuci să faci listă de incoveniente și de avantaje. De la o clipă la alta basculezi. Spre o altă viață, spre o altă moarte. Spre glorie sau uitare. Cine va spune vreodată în urma cărei priviri, cărui cuvânt, cărui rânjet, un om ajunge să se descopere deodată străin printre ai săi? Pentru ca să se nască în el acea nevoie imperioasă de a se îndepărta sau de a dispărea.”

„În general privilegiile sunt scandaloase într-o societate întemeiată pe drept, dar într-o societate în care domnește arbitrariul, privilegiile constituie uneori o barieră împotriva despotismului, devenind astfel, în mod paradoxal, niște oaze de dreptate și de echitate.”

„Toate voluptățile se plătesc, nu le disprețui pe cele care-și pun preț.”

Richard Flanagan - Cartea cu pești a lui Gould. Un roman în doisprezece pești [Gould's Book of Fish. A Novel in Twelve Fish]

Joseph Tomelleri - Opah sau peștele lună (Lampris guttatus)

„Cărțile, scrierea și citirea lor, sunt poate printre cele din urmă redute ale demnității umane, căci în final ele nu fac decât să ne aducă aminte ceea ce D-zeu însuși s-a străduit să ne spună înainte de a se evapora și el în veacul acesta de necontenite umiliri - că suntem un pic mai mult decât noi înșine, că avem suflet. Și multe altele, de altfel. Sau poate nu.”

„La început o carte poate să fie un nou mod de înțelegere a vieții - un univers cu totul original -, însă curând după aceea sfârșește prin a deveni nimic mai mult decât o simplă notă de subsol în istoria scrisului, prea-lăudată de sicofanți, disprețuită de contemporani, și necitită nici de unii, nici de ceilalți. O soartă grea și un destin absurd au cărțile. Mor dacă cititorii le ignoră, iar dacă posteritatea le cruță, atunci ele sunt destinate fatal proastei înțelegeri, autorii lor sunt trasformați mai întâi în zei și apoi, în mod inevitabil, în demoni.”

„Așa cum se nasc tiranii, tot așa se nasc și lingăii lor, o mie de slugoi la fiecare tiran - oameni dispuși din start să fie înrobiți..”

Lecție de artă: „N-ai să descoperi adevărata natură a subiectelor tale decât în măsura și în momentul în care îți descoperi publicul, iar asta nu aduce decât un plus de dezamăgire.”

„Ce altceva este o națiune decât o grămadă de oameni cu o flotă comercială în spate? Și limba ce-i, dacă nu un dialect cu o armată în spate? Iar o literatură e oare altceva decât cuvintele vândute cu certificat de proveniență?”

Michael Cunningham - Orele [The Hours]

Carl Holsoe - Lady in an interior

„Ce lucru uluitor sunt și firele astea genetice călătoare, felul în care corpul poate naviga fundamental nealterat, decenii de-a rândul, și apoi să capituleze în fața vârstei în câțiva ai.”

„O ființă ocupă mai mult loc în viață decât în moarte; câte iluzii de mărime conțin gesturile noastre, mișcările, respirația. Morți fiind, ne arătăm adevăratele dimensiuni, și acestea sunt surprinzător de modeste.”

„Ne trăim viețile, facem ce facem și apoi adormim - cât se poate de simplu și banal. Unii sar de la fereastră, se îneacă sau iau pastile; mai mulți mor din cauza accidentelor și marea majoritate sunt devorați lent de vreo boală sau, dacă sunt foarte norocoși, de timp. Drept consolare ni se dă din când în când o oră, și atunci viețile noastre par, în ciuda adversităților și așteptărilor, să ni se deschidă plenar și să ne ofere tot ce ne-am imaginat, deși toți, cu excepția copiilor (și probabil că și ei), știu că aceste ore vor fi urmate inevitabil de altele, mult mai întunecate și mai dificile. Cu toate acestea, ne bucurăm de oraș, de dimineață; sperăm, mai mult decât orice, să obținem mai mult.”

„În zilele noastre îi cântărești pe oameni în primul rând după bunătate și capacitatea de a se devota. Uneori te saturi de spirit și intelect; toată lumea dă mici spectacole de genialitate.”

Patrick White - Bila vrăjită [The Solid Mandala]

Edward Atkinson Hornel - Portrait of an Old Man in a Scarlet Tunic

„Miturile, destul de nocive în sine, amenință sănătatea mintală a omului atunci când se abstractizează mai departe, prin tămâie și latină, devenind de-a dreptul obscene dacă li se permite să capete o formă în ulei și ghips.”

 „Relațiile umane, în special cele durabile, sau cele pe care suntem siliți să le îndurăm, sunt stânjenitor de rigide în aparență.”

„Amintirea este ghețarul în care se păstrează trecutul, căci amintirea are și dreptul de a perfecționa realitatea.”

Donna Tartt - Sticletele [The Goldfinsh]

Carel Fabritius - The Goldfinch

„Viermuiala meschină, abjectă a ordinii biologice. Bătrânețea, boala, moartea. Nici o scăpare pentru nimeni. Până și cei frumoși sunt un fruct prea moale, gata să se strice. Și totuși, naiba știe de ce, oamenii continuă să se copuleze, să se prăsească, să producă hrană pentru viermi, dând naștere la tot felul de progenituri, ca și cum asta ar fi o izbăvire, ceva bun sau chiar admirabil din punct de vedere moral - să târăști cât mai multe ființe în jocul acesta în care nimeni nu are de câștigat. Bebeluși care nu stau locului și mame târându-se înainte fără nici o perspectivă, satisfăcute, drogate cu hormoni. Copii care țipă și se îmbrâncesc la locul de joacă, fără habar de iadul care-i așteaptă în viitor: slujbe anoste, ipoteci împovărătoare, căsătorii nefericite, calviție, fracturi de bazin, cești singuratice de cafea într-o casă goală și o pungă de colostomie la spital. Majoritatea oamenilor par mulțumiți cu stratul subțire de poleială și cu luminile de scenă, atent meșteșugite, care fac, uneori, ca atrocitatea fundamentală a condiției umane să pară întru câtva mai misteriosă și mai puțin hidoasă.”

„Oamenii mor, bineînțeles. Dar felul cum pierdem lucruri e atât de dureros și de inutil. Din neglijență, pur și simplu. Incendii, războaie. Cred că orice reușește să scape întreg din istorie e un miracol.”

„Toți marii maeștri râd de ceva. Se amuză. Creează o iluzie, un truc - dar, dacă te apropii puțin, totul e destramă în niște trăsături de penel. Abstract, nepământesc. Un tip de frumusețe mult diferit și mai profund. Lucrul este și nu este.”

„Tablourile celebre - oamenii se înghesuie să le vadă, atrag mulțimile, sunt reproduse la nesfârșit pe căni de cafea, pe brelocuri, pe ce vrei tu. Și poți să mergi o viață la muzeu, la modul foarte sincer, să cutreieri toate sălile, să savurezi tot ce vrei și să ieși apoi să-ți vezi de drum. Dar dacă un tablou ți-a rămas cu adevărat în suflet și ți-a schimbat modul de a vedea, de a gândi, de a simți, nu te gândești „ah, îmi place așa de mult pictura asta pentru că e universală”. Nu ăsta e motivul pentru care cineva se îndrăgostește de o operă de artă. E mai degrabă ca o șoaptă secretă pe care o auzi pe o alee umbrită.”

   

Ralph Ellison - Omul invizibil [Invisible Man]

René Magritte - La reproduction interdite

„Sunt un om invizibil. Nu sunt o nălucă dintre acelea care îl bântuiau pe E. A. Poe, nici vreo ectoplasmă desprinsă din filmele de la Hollywood. Sunt un om în carne și oase, făcut din țesuturi și lichide fiziologice, ba chiar s-ar putea spune că am și creier. Trebuie să înțelegeți că sunt invizibil doar fiindcă oamenii refuză să mă vadă. Precum acele capete fără trup de la circ, parcă sunt înconjurat de oglinzi care deformează. Când se apropie de mine, oamenii văd doar ce e în jurul meu, se văd pe ei înșiși sau cine știe ce plăsmuiri ale minții lor, cu alte cuvinte, văd orice, mai puțin pe mine. 
 Faptul că sunt invizibil nu are drept cauză nici vreun accident biochimic al epidermei mele. Invizibilitatea mea e dată de o predispoziție ciudată a ochilor celor cu care vin în contact. Ține de felul în care sunt construiți ochii lor interiori, aceia cu care privesc realitatea prin ochii lor fizici. Câteodată e un avantaj să nu fii văzut, deși, de cele mai multe ori, invizibilitatea îți pune nervii la încercare. Atunci cei cu vederea slabă se lovesc mereu de tine. Adesea, te îndoiești că exiști. Te întrebi dacă nu cumva ești doar o fantomă care există în mintea altor oameni, de pildă, o ființă de coșmar, pe care cel care visează încearcă din răsputeri să o distrugă.”

„Puterea nu are nevoie să fie etalată. Puterea e încrezătoare, sigură pe sine, se pornește de la sine și se oprește de la sine, se încălzește singură și se justifică singură. Când o ai, știi că o ai.”

„Uneori diferența dintre revolta individuală și cea organizată e diferența dintre acțiunea infracțională și cea politică.”

„Conștiința unei rase e darul indivizilor săi care văd, evaluează, țin minte... Creăm rasa creându-ne pe noi înșine, și apoi, spre marea noastră uimire, vom fi creat ceva mai important. Vom fi creat cultura.”

Juan Marsé - Cozi de șopârlă

Dante Gabriel Rossetti - Lady Lilith

„Sărăcia care are o mie de fețe și se manifestă în o mie de feluri înseamnă și asta: că în pofida curățeniei și ordinii pe care ea le impune în jur cu cea mai mare strășnicie și energie, lucrurile parcă nu-s niciodată acolo unde ar trebui să fie, ci rătăcesc brambura, ocupând cu o îndărătnicie insiduoasă locul care într-o zi era al altora. Și totuși, în toiul aparentei lor disclocări, astfel dispune în lumea lor de precare aparențe, nici unul din aceste obiecte n-a fost deposedat de identitatea sa, dimpotrivă, par a fi mai apropiate și mai necesare, iar mânuirea lor mai cordială.”

„Așa cum se întâmplă cu amintirea unor trăiri personale care ni se păreau de neșters, memoria lucrurilor văzute cu imaginația, fiindcă n-am apucat să le trăim, devine și ea fluctuantă cu timpul, se degradează și dispare.”

„Victoria nu-i decât un miraj al tâmpiților plini de ei și de ifose, iar a o exhiba îmi pare de-a dreptul impudic.”

„Dacă vrei să vorbești de rău pe cineva, nu aglomera date adevărate. Astea întotdeuna sfârșesc prin a trezi îndoieli. Mai bine inventezi totul.”

Alice Walker - Culoarea purpurie [The Color Purple]

The Blessing - Harry Roseland

„Eu unu cred că suntem aici ca să ne mirăm. Să întrebăm. Iar de te miri de lucrurile mari și întrebi de lucrurile mari, atuncea 'nveți despre alea mărunte, aproape la întâmplare. Da despre lucrurile mari n-ai să știi niciodată mai multe decât știai la început. Cu cât mă mir mai mult, cu atât iubesc mai mult.”

„Pe undeva, toți ne dorim o medalie pentru faptele noastre. Vrem să fim apreciați.”

Jeffrey Eugenides - Sinuciderea fecioarelor [The Virgin Suicides]

Constantin Holsher - The Temple of Vesta

„Capitalismul are drept rezultat bunăstarea materială, dar falimentul spiritului.”

„La intervale regulate, suntem siliți să explorăm cu detașare clinică săculețul nostru cel intim și, palpându-l, să ne întipărim în minte realitatea lui anatomică. Ni se pretinde să găsim în acest teritoriu cu o hartă incertă, printre cocoloașe și spirale prezente acolo în mod natural, invadatorii agresivi. Nu ne-am dat niciodată seama cât de multe umflături posedăm până când nu am pornit în căutarea lor. Așa se face că stăm culcați pe spate, sondând, retrăgându-ne mâna de durere, sondând din nou, iar semințele morții se pierd în dezordirea pe care a creat-o D-zeu în noi.”

Adam Johnson - Povestea lui Jun Do [The Orphan Master's Son]

„Interogatoriul este acum o știință, iar ceea ce contează sunt rezultatele consistente pe termen lung. Purtarea brutală își are locul său, recunoaștem, dar ar trebui să apară tactic, în anumite momente, pe parsursul unei relații îndelungate. Iar durerea, floarea aceea albă maiestuasă, poate fi folosită o singură dată, durere totală, neîncetată, transformatoare, fără ascunziș și prefăcătorie.”

„Cheia în lupta pe întuneric este aceeași: trebuie să percepi dușmanul, să-l simți și să nu-ți folosești niciodată imaginația. Întunericul din capul tău e ceva ce imaginația ta umple cu povești care n-au nici o legătură cu lumea reală din jurul tău.”

„Chi-ta-ră. E folosită la interpretarea muzicii populare americane. Se zice că e deosebit de iubită în Texas. Este, de asemenea, instrumentul preferat pentru cântatul bluesului, care este un gen de muzică americană ce consemnează durerea provocată de luarea unor decizii proaste.”

„Astăzi, mâine... O zi nu înseamnă nimic. O zi e doar un băț de chibrit pe care să-l aprinzi după ce înainte s-au stins alte zece mii de chibrituri.”

Jeffrey Eugenides - Middlesex

Louis Gabriel Blanchet - Borghese Hermaphrodite

„Există ceva mai neverosimil ca povestea de dragoste dintre proprii tăi părinți? Ceva mai greu de acceptat decât faptul că acei jucători trecuți, aflați permanent pe banca de rezerve, au fost cândva în liga mare?”

„Din câte știu, sentimentele nu sunt redate de câte un singur cuvânt. Nu cred în „tristețe”, „bucurie” sau „regret”. Poate că dovada cea mai bună că limba e patriarhală este faptul că simplifică peste măsură simțămintele. Aș vrea să am la dipoziție sentimente hibride, complicate, construcții germanice stil vagon, cum ar fi, de exemplu, „fericirea dinaintea dezastrului”. Sau „dezamăgirea de a te fi culcat cu iubitul ideal”... N-am găsit niciodată cuvintele potrivite pentru a -mi descrie viața.”

„Viețuirea nu te trimite în viitor, ci înapoi în trecut, în copilărie și înainte de naștere, pentru ca în cele din urmă să te reunești cu morții. Îmbătrânești, pufăi pe scări, intri în corpul tatălui tău. De aici e un mic salt până la bunici și apoi, până să apuci să-ți dai seama, te trezești călătorind în timp. În viața asta creștem îndărăt. Turiștii cu părul alb din autobuzele italiene pot să-ți spună întotdeauna ceva despre etrusci.”

„În secolul 20 genetica ne-a adus noțiunea de soartă din Grecia antică în celule. Contrar tuturor așteptărilor, codul care stă la baza ființei noastre e jalnic de inadecvat. În loc de presupusele 2 sute de mii de gene, avem numai 30 de mii. Ceva mai multe decât un șoarece. Astfel apare o posibilitate nouă și stranie. Compromis, nedefinit, sumar, însă nu întru totul anulat, liberul arbitru revine pe teren. Natura te înzestrează cu creier. Viața îl transformă în minte.”

„Când călătorești fără să știi prea clar care ți-e destinația și ai un itinerar incert, o deschidere aproape sacră pune stăpânire pe caracterul tău.”

„Bătrânețea nu va continua multiplele plăceri ale tinereții, ci, în schimb, va fi o lungă încercare, în care viața este jefuită încetul cu încetul până și de cele mai mărunte și mai simple bucurii. Cu toții ne luptăm cu disperarea, dar în cele din urmă ea învinge întotdeauna. Trebuie să învingă. Altfel n-am putea să ne luăm rămas-bun.”