Eagle Nebula’s Pillars of Creation,NASA, ESA/Hubble and the Hubble Heritage Team
„Existența individuală nu ajunge în societățile umane la deplina conștiință de sine decât prin intermediul minciunii, cu care practic se confundă.”
„Pentru occidentalul contemporan, chiar și sănătos, gândul morții constituie un fel de zgomot de fond ce vine să-i invadeze creierul de îndată ce țelurile și dorințele se estompează. Cu vârsta, prezența acestui zgomot se face tot mai acaparatoare; poate fi comparată cu un sforăit înăbușit, însoțit uneori de un scrâșnet. În alte epoci, zgomotul de fond era constituit de așteptarea împărăției lui D-zeu; astăzi, e constituit de așteptarea morții.”
„Societatea erotico-publicitară în care trăim încearcă să organizeze dorința, să dezvolte dorința în proporții nemaivăzute, menținând totodată satisfacerea în domeniul sferei private. Pentru ca societatea să funcționeze, iar competiția să continue, trebuie ca dorința să sporească, să se extindă și să devoreze viața oamenilor.”
„Viața e făcută din lungi perioade de plictis confuz, cel mai adesea e cât se poate de cenușie; apoi se ivește brusc o bifurcație, iar schimbarea de direcție se dovedește definitivă.”
„Sunt un ins inutil. Nu sunt în stare să cresc porci. Habar n-am cum se fac cârnații, furculițele sau telefoanele mobile. Toate obiectele astea din jurul meu, pe care le folosesc sau pe care le mănânc, sunt incapabil să le produc. Dacă industria și-ar înceta activitatea, dacă inginerii și tehnicienii specializați ar dispărea, aș fi incapabil să iau totul de la-nceput. Competențele mele tehnice sunt mult inferioare celor ale omului de Neanderthal. Total dependent de societatea care mă înconjoară, ei îi sunt aproape inutil; nu știu decât să produc comentarii îndoielnice pe marginea unor obiecte culturale desuete.”
Paul Gauguin - Sacred Spring, Sweet Dreams (Nave nave moe)
„Societatea pacifistă își are propria-i cruzime. O dată ce unui om i se răpește demnitatea, el e condamnat nu să moară sau să fugă, ci să-și accepte statutul.”
„Când mă gândesc la mine, nu-mi trece prin cap nici un motiv, nici un discurs de politician care să fie într-atât de înflăcărat sau de convingător, încât să mă poată scoate în stradă, să mă facă să devin unul din acea mulțime de oameni care se lasă manipulați.”
„Politicienii sunt oameni care reușesc să clădească ceva din nimic. Nu au decât puține daruri concrete de oferit. Nu sunt constructori sau artiști sau făuritori. Sunt manipulatori și se oferă ca atare. Neavând de oferit, știu foarte rar ce caută. Ar putea pretinde că ceea ce caută este puterea. Dar definiția pe care o dau ei puterii e vagă și nu te poți bizui pe ea...
Adevăratul politician își găsește desprinderile și desăvârșirea doar în succes. Își descoperă brusc darurile cu care a fost înzestrat. El, care altădată era meschin, necumpătat și infirm, își descoperă negândite calități: e generos, moderat și lovește năprasnic. Puterea se dovedește a fi singurul politician adevărat...
Cel mai adesea însă adevăratul politician se cunoaște în momentele lui de declin. Darurile neoferite, deprinderile nedescoperite se întorc împotriva lui. Și el, care a început prin a fi înțelept și generos și a luptat pentru o cauză nobilă, se dovedește a fi slab și ezitant... Oferiți-i puterea. Îl va revigora; va deveni omul care a fost odată. ”
„Arta de a face dragoste se află în stăpânirea femeilor și depinde într-o mare măsură de poziția lor în societate. Cu cât această poziția e mai înaltă, cu atât arta lor decade. Femeia nu mai este cea care oferă, nici cea care primește și, o dată cu această emancipare, pudoarea - frica de erotism, frica de frică - trebuie reafirmată.”
„Un artist, din orice domeniu, își câștigă succesul nu neapărat din dispreț, ci mai degrabă dintr-o lipsă de respect față de publicul său.”
Evening Bell at Mii Temple - Utagawa (Ando) Hiroshige
„Uneori destinul seamănă cu o furtună izolată de nisip care își schimbă cursul neîncetat. Îți schimbi ritmul de mers, încercând să o eviți. Furtuna însă se schimbă și ea, potrivindu-și pasul cu al tău. Schimbi din nou pasul, dar furtuna face la fel. Acest lucru se repetă la nesfârșit, ca un dans macabru cu îngerul morții, chiar înainte de revărsarea zorilor. De ce? Pentru că furtuna nu este ceva fără legătură, venit de departe. Tu însuți ești furtuna. E ceva dinlăuntrul tău. De aceea, n-ai decât să te resemnezi și să pășești drept în mijlocul ei, să-ți aperi ochii și urechile de nisip și să o străbați pas cu pas.”
„Gândindu-se, amintindu-și cum îi spusese unchiul său că tot ce avea omul era timp, că tot ce stătea între el și moartea de care se temea și îi era silă însemna tot timp, și totuși își pierdea jumătate din cât avea inventând căi de a nimici restul de jumătate din cât timp îi era dat.”
„Dacă ai ceva aparte de făcut, care-i musai să fie făcut, și nu-i timp de pierdut, nu-ți pierde vremea cu bărbații; ei se ocupă cu legile și cazurile. Tu pune numa' muierile și copiii să-i dea de capăt: ei se ocupă de împrejurări.”
„Americanul nu iubește cu adevărat nimic, în afară de automobilul său: nici pe nevastă-sa, nici pe copil, nici țara lui, nici contul din bancă nu trece pe primul plan (de fapt, contul acela din bancă nu și-l iubește nici pe jumătate din cât le place străinilor să creadă, căci e gata să-l cheltuiască și integral, la o adică, pe aproape orice, numai să fie destul de derizoriu), înaintea mașinii lui. Căci automobilul a ajuns sex-simbolul nostru național. Nu ne putem bucura ca lumea de nimic până nu facem pentru asta un drum întreg cu mașina.” „Numai prin omogenitate iese ceva dintr-un popor, ceva de o valoare durabilă și trainică - literatura, arta, știința, acel minimum de guvern și poliție, care înseamnă libertatea și independența garantate, și poate că cel mai valoros element al caracterului național, care să merite orice în plină criză.”
„Ce spun eu un sicriu, un veritabil castel de șase scânduri! Niciodată nu am vazut ceva mai frumos în nenorocita mea de viață. Pentru că se acordă o asemenea atenție unei cutii, îmi spuneam, trebuie că nu rămăsese mare lucru în interior. O asemenea grijă acordată conținătorului, îmi spuneam, te duce cu gândul la lipsa de însemnătate a conținutului. O cutie așa de somptuoasă, îmi spuneam, nu prevestește nimic bun despre vidul pe care-l închide înăuntru.”
„Totuși există un lucru care trebuie înțeles: la o înmormântare totul trebuie să se petreacă încet, nu ar fi potrivit ca lucrurile să se petreacă în pas alergător, deși aceasta ar fi conform rațiunii și eticii lui Spinoza, pentru că altfel totul ar avea aerul că lumea dorește să se descotorosească de ceva ce nu mai există și a cărui caracteristică este de a se ofensa pentru un nimic. Cu cât nu mai ești nimic, cu atât ai mai multă nevoie de suport moral. De unde rezultă că trebuie să dai dovadă de o atenție delicată față de cei care au dat ortul popii pentru că atunci când ești mort ai nevoie de ajutor, în ce-i privește pe cei vii care se ajută singuri, îi poți foarte bine lăsa să crape.”
„Înțelesesem definitiv că visele noastre nu coboară pe pământ decât atât cât să ne dea cu tifla, lăsându-ne o savoare pe buze, ceva ca dulceața de sânge închegat.”
„Memoria e fragilă, parcursul unei vieți e scurt și totul se întâmplă atât de repede, încât nu reușim să vedem legăturile dintre evenimente, nu putem măsura consecințele faptelor, credem în ficțiunea timpului, în prezent, trecut și viitor, dar este posibil ca totul să se petreacă simultan.”
„Durerea e adevărul; în rest, te poți îndoi de toate.”
„Cât e de natural să crezi că poți să pătrunzi corpul secret al celuilalt arzându-l sau ciopârțindu-l.”
„Războiul asta e: cum să silești pe cineva să facă o alegere pe care altfel nu ar face-o.”
„Copiii nu se îndoiesc deloc că arborii mari și bătrâni sub care se joacă vor rămâne acolo pentru totdeauna, că într-o zi și ei vor crește mari și puternici ca tații lor, fertili ca mamele lor, că vor trăi, vor prospera, vor crește alți copii și vor îmbătrâni în locul unde s-au născut. Ce ne-a înpiedicat să trăim în sânul timpului ca peștii în apă, ca păsările pe cer, ca niște copii? E vina Imperiului! Imperiul a creat timpul istoric. Imperiul și-a plasat existența nu în vârtejul timpului ciclic al anotimpurilor, ci în timpul știrbit al măreției și al descreșterii, al începuturilor și al sfârșiturilor, al catastrofei. Imperiul se condamnă neîncetat să trăiască în istorie și să conspire împotriva ei.”
„Toate creaturile de pe acest pământ vin pe lume aducând cu ele memoria dreptății. Dar trăim într-o lume a legilor, o lume a lucrurilor ce nu sunt bune decât ca soluție de compromis. Nu putem face nimic în privința asta. Suntem decăzuți. Tot ce putem face e să ne ținem de lege, cu toții, fără să lăsăm memoria dreptății să se stingă.”
„În fiecare din noi, în adânc, se pare că e ceva de stâncă, dur, care refuză să învețe. Nimeni nu crede, în ciuda isteriei de stradă, că lumea de certitudini liniștitoare în care ne-am născut e pe cale să se năruie.”
„Isteria e un fenomen firesc, constituie numitorul comun al naturii feminine. Este marea armă a femeii, iar încercarea bărbatului constă în abilitatea cu care-i face față.”
„Toate femeile, fie că recunosc sau nu, doresc să vadă un bărbat în captivitate. Se străduiesc să-l vadă legat de mâini și de picioare. Viețile lor își găsesc împlinirea, găsesc în sfârșit satisfacție, când izbutesc să reducă un bărbat sau mai mulți la starea de captivitate.”
„Eu prin cămin nu înțeleg ce înțeleg alți oameni, pentru mine un cămin nu e... Mă rog, un loc anumit, o clădire... o casă... de lemn, de cărămidă, de piatră.... pentru mine căminul e ceva ce împărtășesc doi oameni, ceva în care și unul și celălat pot afla... știu eu, adăpost, tihnă... în care pot trăi din punct de vedere emoțional.”
„Cu toții ne stratornicim cu ceva sau cu cineva, și dacă-i cineva în loc de ceva, înseamnă că poate că suntem norocoși... deosebit de norocoși.”
„Trăind alături de un om pe care-l iubești, te poți simți mai singur decât atunci când nu ai pe nimeni... dacă cel pe care-l iubești nu simte nimic pentru tine.”
„Omul nu-și poate răscumpăra [cu bani] viața când s-a stins, viața nu poate fi scoasă la licitație.”
„Animalul uman e o bestie muritoare și, dacă are bani, cumpără tot felul de troace, și cumpără, și tot cumpără pentru că, așa cred eu, în străfundurile minții lui nutrește speranța smintită că ceva din tot ce cumpără o să-i asigure nemurirea, care nu există... pentru că animalul unam e o bestie.”
„Am trăit întotdeauna cu un gol prea mare în jurul meu ca să mă mai poată contamina ideile altora. Singurul lucru care poate da mai multe roade decât bumbacul e toleranța. Eu o cultiv.”
„Pentru un comis-voiajor nu există piedici de netrecut în viață. El nu potrivește șuruburi, nu-ți pune în față legea, nu-ți dă medicamente. Este un om... în aer, care-și face drum cu un zâmbet și lustrul de pantofi. Când la un zâmbet nu i se răspunde cu un zâmbet - e cutremur. Și când ajunge cu pălăria plină de pete - e terminat. Un comis-voiajor trebuie să viseze. Asta e în firea lucrurilor.”
„Toată lumea din jurul meu e așa de ipocrită, că mi s-au mai scurtat și mie idealurile.”
„Pământenii sunt maeștri în explicații. Ei explică de ce un anume eveniment e structurat așa cum este și spun cum se poate ajunge la alte venimente sau cum pot fi ele evitate. Totalitatea timpului trebuie luată ca atare. Ea nu se schimbă, nu se supune nici avertismentelor și nici explicațiilor. Ea pur și simplu există. Luați-o moment cu moment și veți constata că, așa cum v-am spus, noi toți nu suntem decât niște insecte prinse în chihlimbar.”
„În realitate Evangheliile propovădiesc următoarea învățătură: Înainte de-a omorî pe cineva, asigură-te că respectiva persoană nu are relații influente. Așa merg lucrurile.”
Fritz Petzholdt - A View from Villa Adriana, Tivoli
„Este de la sine înțeles că bogatul care a cunoscut doar lipsurile autoimpuse sau a făcut temporar foamea, ca incident mai mult sau mai puțin excitant al războiului sau călătoriei, n-are nici un drept să se laude cu abstinența.”
„Abținerea de la carne... Această practică pe care tinereasca ta austeritate o găsește pe măsura ei necesită însă preocupări și mai complicate decât chiar lăcomia; ea ne separă prea mult de restul oamenilor în funcția apropae mereu publică pe care hrana o îmbracă și de care cel mai adesea prietenia și fastul sunt inseparabile. Prefer să mă hrănesc toată viața cu gâște îndopate și bibilici decât să fiu acuzat de fiacare dată de către comesenii mei de paradă de ascetism.”
„Îmi displace când cineva crede că-mi întâmpină dorința, că o prevede, adaptându-se mecanic la ceea ce bănuiește că aș prefera. Reflectarea imbecilă și deformată a eului pe care mi-o servește în atare momente o minte omenească mă face să regret urmările triste ale ascezei.”
„Istoricii ne înfățișează trecutul în sisteme prea complete, în serii de cauze și efecte prea exacte și prea limpezi pentru a fi fost vreodată în întregime adevărate... Povestitorii, autorii de picante anecdote milesiene, aidoma măcelarilor, atârnă de tejghea bucăți mici de carne pe care se bat muștele. M-aș împăca foarte greu cu o lume lipsită de cărți, realitatea nu este însă conținută în ele pentru că nu poate intra toată acolo. Observarea directă a oamenilor este o metodă încă și mai incompletă, limitată cel mai adesea la constatări destul de triviale din care se infruptă răutatea omenească.”
„Adevăratul loc de naștere este acela unde pentru prima dată ai aruncat asupra ta însuți o privire pătrunzătoare: întâile mele patrii au fost cărțile. În măsură mai mică școlile.”
„Binele ca și răul sunt chestiuni de rutină, că provizoriul se prelungește, că exteriorul se infiltrează înăuntru și că masca, cu timpul, devina față. Deoarece ura, prostia, delirul au urmări durabile, nu văd pentru ce luciditatea, dreptatea, bunăvoința n-ar avea și ele.”
„Morala e o convenție particulară, decența o chestiune publică; orice licență prea bătătoare la ochi a fost întotdeauna pentru mine indiciul proastei calități.”
„Să întemeiezi biblioteci este încă un fel de a construi grânare publice în care să se depună rezerve în vederea vreunei ierni a spiritului.”
„[Credinciosul]. Sub inocența mărginită și fadă [stă] intransigența feroce a sectarului față de alte feluri de viață și gândire decât ale sale, orgoliul insolent care-l face să se prefere restului oamenilor, precum și vederea voluntar mărginită de ochelari de cal.”
„Slabele noastre eforturi de a îmbunătăți condiția umană nu vor fi continuate decât în joacă de către cei ce ne vor urma; sămânța de greșeală și distrugere pe care însuși binele o poartă în el va crește monstruos de potrivnic de-a lungul veacurilor. Sătulă de noi, lumea își va căuta alți stăpâni; ceea ce ni s-a părut înțelept va părea insipid, dezgustător, ceea ce ni s-a părut frumos. Aidoma inițiatului mitriac, neamul omenesc are poate nevoia de baia de sânge și trecerea periodică prin funebra groapă... Jocul stupid, nerușinat și crud va continua, iar specia îmbătrânind va adăuga fără îndoială la toate acestea noi rafinamente ale ororii.”
„Viața e cumplită; știm asta. Dar tocmai fiindcă aștept prea puțin de la condiția umană, perioadele de fericire, de parțial progres, eforturile luării de la început și ale continuității îmi apar atâtea minuni care aproape compensează masa imensă a relelor, a eșecurilor, a nepăsării și a erorii. Veni-vor catastrofele și ruinele; dezordinea va triumfa, dar din când în când și ordinea, la rându-i. Pacea se va restabili din nou între două perioade de război; cuvintele libertate, umanism, dreptate își vor recăpăta ici și colo înțelesul pe care am încercat să li-l dăm... Dacă barbarii vor pune vreodată stăpânire pe lume, voi fi obligați să adopte unele din metodele noastre; vor sfârși prin a ne semăna.”
„Sunt momente când viața e umbrită de un sentiment al irealității, când nu mai există definiții, când voința rațională, sau ceea ce trecuse drept asta înainte, își pierde controlul sau pretenția la el. În astfel de momente se ivește un sentiment de rătăcire, dacă nu de încercare într-un univers de șuvoaie sau aburi gata să se învolbureze.”
„Când iubești pe cineva, nu trebuie să asculți ce îți spune. Îți spune lucruri care te rănesc pentru că îi este frică să nu fie el însuși rănit. Trebuie să-l priveși în ochi și să-i simți inima.”
„Întâlnirile îți conferă siguranță. Atâta timp cât știi unde ai de mers și la ce oră trebuie să fii acolo, să spunem la coafor sau..., asta își dă un sentiment de invincibilitate.”
„Lucrul cel mai rău în ceea ce privește dragostea dintre o persoană tânără și una oarecum mai în vârstă este cumplita pierdere a demnității pe care pare să o atragă după sine.”
„Întotdeauna este o experiență tulburătoare să auzi cum oamenii discută despre tine fără să suspecteze că sunt ascultați. Chiar și atunci când termenii discuției sunt destul de obișnuiți, ai o senzație ciudat de ireală.”
„Unicul scop care îi îndreptățește pe oameni, individual sau colectiv, la ingerințe în sfera libertății de acțiune a oricăruia dintre ei este autoapărarea; unicul țel în care puterea se poate exercita, în mod legitim, asupra oricărui membru al societății civilizate, împotriva voinței sale, este acela de a împiedica vătămarea altora. Propriul bine, fizic sau moral, nu constituie o îndreptățire suficientă... Singurul aspect al conduitei unui om pentru care el poate fi tras la răspundere de către societate este cel privitor la ceilalți. Sub aspectele care îl privesc doar pe el însuși, independența lui este, de drept, absolută. Asupra lui însuși, asupra propriului trup și spirit, individul este suveran.”
„Singura cale pe care o ființă umană se poate apropia de cunoașterea deplină a unui lucru este de a asculta tot ce se poate spune asupra lui de către persoane cu cele mai diverse opinii și de a cerceta toate unghiurile din care poate fi el privit de spiritele cele mai diferite.”
„Nici un om nu poate fi un mare gânditor dacă nu recunoaște că, în calitate de gânditor, prima sa datorie este de a urma drumul propriei sale rațiuni, indiferent la ce concluzii l-ar conduce aceasta. Adevărul are mai mult de câștigat de pe urma erorilor făcute de un om care, pe baza studiilor și a pregătirii cuvenite, gândește de capul său, decât de pe urma opiniilor corecte ale acelora care le susțin doar pentru că nu pot gândi ei înșiși.”
„Despotismul obiceiului este pretutideni obstacolul permanent ce stă în calea dezvoltării omului, aflându-se într-o opoziție neîncetată cu acea înclinație de a ținti către ceva care este mai presus de obișnuit, înclinație numită, după împrejurări, spiritul libertății sau al progresului, al perfecționării.”
William-Adolphe Bouguereau - Young Girl with Flowers
„Deseori cineva rămâne prezent tot timpul vieții tale, fără să reușească vreodată să-l descurajezi. Te cunoscuse în momentele fericite, dar, mai târziu, te va urma în mizerie, tot atât de admirativ, singurul care mai crede în tine, singurul care-ți stă alături neclintit. Un vagabond ca și tine. Un câine bun, credincios. Un veșnic țap ispășitor.”
„Dacă locuiești în apropierea unei gări, asta îți schimbă cu totul viața. Ai impresia că ești în trecere. Nimic nu este niciodată definitiv. Într-o bună zi, te sui într-un tren. Sunt cartiere deschise spre viitor.”
„Suntem cu toții neatenți, pentru că suntem plini de vise. Numai perpetua revenire a acelorași trăiri izbutește până la urmă să le statornicească în noi.”
„[Voluptatea e atât de crâncenă pentru că ne face conștineți că avem un trup]. Până la ceasul ei, al voluptății, trupul ne servește doar pentru a trăi. După aceea simțim că trupul are existența lui proprie, visele lui, voința lui, și că, până la moarte, va trebui să ținem seama de el, să-i cedăm, să ne înțelegem cu el sau să-l înfruntăm. Simțim sau poate numai credem că sufletul nostru este doar visul lui cel mai frumos.”
„Fiecare dintre noi avem viața nostră, unică, determinată de întregul trecut (asupra căruia nu avem nici o putere) și determinând la rândul ei, oricât de puțin, întregul viitor. Viața noastră. Nu e decât a nostră, este irepetabilă și de neînțeles pe deplin. Ceilalți văd doar prezența și gesturile noastre, felul cum ni se formează cuvintele pe buze. Dar viața noastră n-o vedem decât noi. Ciudat: o vedem, ne mirăm că e așa și nu altfel și nu avem puterea s-o schimbăm. Chiar când o judecăm, nu încetăm să-i aparținem.”
„Suferința ne face egoiști, pentru că ne absoarbe în întregime puterile sufletului. Abia mai târziu, în amintire, simțim durere pentru alții.”
„Pe măsură ce dispar cei pe care i-am iubit, ne simțim tot mai puțin indemnați să dobândim o fericire de care nu ne mai putem bucura împreună cu ei.”
„Nu atât privațiunile fac sărăcia greu de îndurat cât promiscuitatea.”
„Muzica este bucuria celor puternici, mângâierea celor slabi.”
„Oamenii, uneori prea severi, își compensează duritatea prin neatenția lor. Pur și simplu nu văd și nu aud nimic, nu bănuiesc nimic.”
„Fiecare om, când se naște, aduce suferință și suferă când moare. Dar grav nu este faptul că viața e atroce. Lucrul cel mai rău este că este zadarnică și că este urâtă. Solemnitatea unei nașteri, ca și aceea a unei morți, se pierde, pentru cei care asistă la ea, în amănunte respingătoare sau pur și simplu vulgare.”
„Poate că și noi suntem departe de a fi fost plăsmuite după chipul Domnului, dar Stella, sora mea, de atunci și până acum au existat unele progrese! Au apărut unele lucruri precum arta, poezia și muzica, de atunci și până acum a apărut o lumină nouă în lume. Într-o anumită categorie de oameni au încolțit sentimente mai tandre. Pe care avem dorința să le cultivăm. Și de care trebuie să ne cramponăm, să facem din ele flamura noastră. În marșul nostru întunecat spre punctul de care ne apropiem, oricare ar fi el, spre care ne îndreptăm...”
„Probabilitatea de a afla ceva neobișnuit din ziar e mult mai mare decât aceea de a cunoaște întâmplări similare prin experiență proprie; cu alte cuvinte, lucrurile esențiale se petrec astăzi în sfera abstractului, iar cele fără importanță în viața reală.”
„Astăzi responsabilitatea nu-și mai are centrul de greutate în oameni, ci în raporturile dintre lucruri... A apărut o lume de însușiri fără om, de experiențe fără cel care le trăiește, aproape s-ar zice că într-un caz ideal omul nici n-ar mai trăi vreo experiență la modul privat și povara agreabilă a responsabilității personale s-ar dizolva într-un sistem de formule ale semnificațiilor posibile.”
„Unul din mijloacele care ucid sufletul, e drept, dar îl conservă apoi în cantități mici pentru folosință generală a fost dintotdeuna acela de a-l asocia cu rațiunea, cu convingerile și cu acțiunea practică, așa cum au procedat cu succes toate moralele, filosofiile și religiile.”
„Spiritul - Veacurile l-au învățat că viciile se pot transforma în virtuți, iar virtuțile în vicii și consideră în esență doar ca pe o inabilitate faptul că în decursul unei vieți un criminal nu poate fi transformat într-un om util. El nu recunoaște nimic ca fiind nepermis sau nimic ca fiind permis, căci orice poate avea o însușire prin care într-o zi să devină parte dintr-un context nou, grandios. În taină, urăște de moarte tot ceea ce emite pretenții de a fi imuabil, marile idealuri și legi și mica lor copie fosilizată, omul împăcat cu sine. El nu consideră nimic ca fiind stabil, nici sinele, nici ordinea lucrurilor; întrucât cunoștiințele noastre se por schimba de la o zi la alta, el nu mai crede în nici o legătură și pentru el totul deține valoarea pe care o are până la următorul act al creției, ca o forță căreia i te adresezi în cuvinte și care se schimbă odată cu vorbele rostite.”
„Întrebarea care se pune este dacă nu cumva până la urmă, din moment ce este sigur că există îndeajuns spirit în lume, singura deficiență spirituală se dovedește a fi aceea că tocmai spiritul este lipsit de spirit?”
„Prin taifasul acesta în genul milezian, eu vreau să vă înfățișez un șir de felurite istorii și să încânt urechile voastre binevoitoare cu un murmur plăcut. Dacă nu vă plictisește să vă aruncați ochii pe acest papirus care poartă pecetea unei iscusite trestii de pe malui Nilului, veți vedea cu uimire făpturi omenești schimbându-și figura și forma și apoi, prin metamorfoză, revenind la starea lor de mai înainte.”
„Destinul întotdeauna acordă favorurile sale celor răi și nevrednici și nu e niciodată condus de judecată, când alege pe vreunul dintre muritori. Ba mai degrabă sălășluiește la aceia de care ar trebui să fugă cât mai departe, dacă ar vedea limpede și, ceea ce e mai scandalos, e că el acordă onoruri la întâmplare și chiar opuse acelora de care ne bucurăm, astfel încât un hoț se fălește cu renumele de om cinstit și omul cel mai nevinovat, dimpotrivă, e bârfit de gura celor vinovați.”
„Un lucru care astăzi pare a fi greu de făcut, iubirea îl face să pară ușor de îndeplinit.”
„Când Soarta se împotrivește, nimic nu-i reușește omului aici, pe pământ, căci nu există sfat înțelept, nici mijloc iscusit care să poată răsturna sau schimba rânduiala fatală a Providenței divine!”
Francis Bacon - Study After Velazquez's Portrait of Pope Innocent X
„Ar fi dorit să întâlnească în lumea reală acea imagine insubstanțială, imaterială, pe care o făurise și o păstra în sufletul lui. Nu știa unde sau cum să o caute, dar îl stăpânea premoniția că, fără vreo mișcare calculată a lui, acea plăsmuire o să se materializeze. Vor veni, calmi, unul spre celălalt, de parcă s-ar fi cunoscut de o viață și și-ar fi făgăduit să se întâlnească, poate în fața unei porți sau poate într-un loc mai tainic. Vor fi doar ei doi, învăluiți în întuneric și tăcere; și în clipa aceea de supremă tandrețe, el se va transfigura. Chiar sub ochii ei, se va abstractiza într-un element impalpabil și apoi, într-o clipită, se va transfigura. Neputința și timiditatea și lipsa de experiență se vor rupe, se vor desprinde de el, în acel moment de vrajă.”
„Destinul lui îi impunea să evite ordinea socială sau religioasă. Lui îi era sortit să-și făurească de unul singur propria înțelepciune sau să-și însușească înțelepciunea altora, pribegind printre capcanele lumii.”
„Era zadarnic și, până la urmă, jalnic să încerce să se convingă, în pofida propriei sale certitudini obiective, că porunca de a-ți iubi aproapele nu îți cere să-ți iubești aproapele cu aceeași cantitate și intensitate de dragoste ca pe tine însuți, ci doar să-l iubești așa cum te iubește și el pe tine.”
„În emigrație îmbătrânești repede și în același timp rămâi multă vreme tânăr.”
„Sacoșa de rafie cu dungi roșii, albe și albastre. E cel mai ieftin bagaj de călătorie din lume, o replică proletară la gențile Louis Vitton. Are o viață de nomad, de refugiat, de vagabond, fiind un adevărat maestru al supraviețuirii; ea trece granițe fără pașaport și călătorește fără bilet cu cele mai ieftine mijloace de transport.”
„Ceea ce noi resimțim ca o catastrofă, alții percep ca pe un mic incident. Câteva sute de mii de morți colo, un milion-două de refugiați dincolo, case incendiate, distruse, jefuite... Una peste alta, un fleac... Oamenii nu sunt dispuși să accepte nenorocirile. Nu sunt în stare să se identifice cu dezastrele colective. În orice caz, nu pentru mult timp. Nici măcar cu ale lor proprii... Nenorocirea este deranjantă.”
„Fiecare dintre noi cară după sine un șifonier. În fiecare din acestea zac oseminte. Într-o bună zi, dau pe dinafară - e drept, cel mai adesea sub o formă agreată, mascată. Trecutul este „instalația” nostră, o operă de amator cu pretenții artistice. Câte un mic retuș ici și colo. Fiecare dintre noi este custode în prpriul muzeu. Așa ne împăcăm cu trecutul, doar avându-l sub control, ținând degetul în spărtura digului.”
„Să rămâi în „exil” înseamnă să fii învins. Întoarcerea acasă înseamnă revenirea memoriei, dar și moartea... Se pare că singurul triumf al libertății umane constă în acea fracțiune de secundă ironică a plecării, într-o parte sau alta a lumii.”
„Nu există milă, compasiune, există doar uitare. Și doar umilința și durerea sunt zălogul unei îndelungate țineri de minte. Țipătul și geamătul sunt tonuri pe care le auzim, care ne tulbură precum clopoțelul lui Pavlov, pentru toate celelalte suntem surzi.”
Gustave Moreau - Salomeea dansand in fata lui Irod
„Dacă cea mai frumoasă arie din lume devine vulgară, insuportabilă, îndată ce-o fredonează marele public și o preiau flașnetele, opera de artă care nu rămâne indiferentă falșilor artiști, care nu-i contestată de proști, care nu se mulțumește să suscite numai entuziamul câtorva, devine și ea, chiar prin aceasta, în ochii celor inițiați, o artă profanată, banală, aproape respingătoare.”
„Sadismul, bastardul creștinismului, pe care religia l-a urmărit sub toate formele cu exorcismele și rugile sale, timp de veacuri.
Starea aceasta atât de ciudată și de greu de definit nu se poate naște, de fapt, în sufletul unui necredincios; ea nu constă numai în a se lăfăi în plăcerile trupești ațâțate prin maltratări sângeroase, căci atunci n-ar mai fi decât un caz de anomalie a simțului genetic, un caz de satiriazis, ajuns la punctul de maturitate extremă; ea constă înainte de toate în obișnuința de a pângări, în urma unei rebeliuni morale, a unui desfrâu spiritual, a unei aberații cu totul ideale, cu totul creștinești...
Dacă sadismul n-ar presunpune un sacrificiu, n-ar avea nici o rațiune să existe; pe dea altă parte, sacrilegiul, care decurge din însăși existența unei religii, nu poate fi comis intenționat și pertinent decât de un credincios, deoarece nici un om n-ar încerca vreo bucurie profanând o credință care i-ar fi indiferentă sau pe care n-ar cunoaște-o.”
„Când epoca în care este silit să trăiască un om de talent este searbădă și tâmpă, artistul, fără voia lui, este obsedat de nostalgia altui secol.
Neputând trăi în armonie - decât rareori - cu mediul în care evoluează, nemaiputând găsi, în cercetarea mediului și a creaturilor care-l suportă, deosebita plăcere a unor observații și analize, capabile să-l distreze, simte cum apar și se dezvoltă în sinea lui niște fenomene cu totul aparte. Dorinți confuze de pribegie se nasc și se clarifică în urma reflecțiilor și studiului. Instinctele, senzațiile, inclinațiile moștenite prin ereditate se trezesc, se precizează, se impun prin certitudinea și autoritatea lor. I se redeșteaptă în minte amintiri despre oameni și despre lucruri pe care nu le-a cunoscut personal și vine o clipă când evadează brusc din penitenciarul secolului său și hoinărește, în deplină libertate, într-o altă epocă, cu care i se pare, după ultima lui iluzie, că s-ar potrivi mai bine.
Unii se întorc la evuri demult săvârșite, la civilizații dispărute, la timpuri moarte; alții se avântă spre fantastic și spre vis, viziuni mai mult sau mai puțin intense ale unor vremi ce vor înflori și a căror imagine reproduce, fără s-o știe, printr-un efect al atavismului, imaginea unor epoci trecute.”
Caspar van Wittel - Naples. A View of the Villa Martinelli at Posillipo
„Cei care nu ne merită nu ne sunt credincioși. Au primit să ne fie alături, dar nu cu lașitatea sau cu lenevia lor, nu cu indiferența, cu trândăvia, cu nevolnicia sau cu prostia lor. Nu pe ele le trădăm părăsindu-le. Pasivitatea și văicăreala lor ne-au abandonat, înainte să ne treacă prin gând să rupem cu ele.”
„Viața între femei și bărbați e o furtună permanentă. Între chipurile lor, aerul e mai intens - mai ostil, mai fulgurant - decât între arbori sau pietre. Uneori, rareori, în rarele clipe frumoase, fulgerul cade cu adevărat, ucide cu adevărat. Este iubirea.”
H. R. Giger - Homage to Böcklin (Isle of the Dead)
„Nu există explicații pentru lagăr, totul se desprinde, se pierde, ca într-un coșmar; etica nu ar fi decât ceva hilar; există doar viață pură și mașinăria lagărului, cu legile sale, o planetă total diferită, iadul însuși. Și asta e valabil pentru victime și călăi, granițele s-au șters cu totul în acea zonă gri, unde nu există decât vinovați conform accepțiunii noastre, însă acolo nu are sens, e absolut imposibil să pricepi acest lucru în viața normală. Dacă te enervezi, te revolți înseamnă că te comporți copilărește și că nu ai priceput nimic.”-Adam
„Naziștilor le reușise să facă omul să pară doar o mașinărie de carne, un animal superior, „rasă”, nimic altceva decât „o aparteneță de sânge”. Numai ceea ce se vedea, nimic altceva, nebunia secolului XX, care se continuă sub numele de „civilizație”, fără ca lucrurile pe care am fost siliți să le vedem acolo să iasă la iveală.”-Adam
„Nu numai călăii și schingiuitorii, ci și medicii erau foarte activi. Ei sunt și rămân principalii criminali. Auschwitz, o excepție în grădina zoologică umană, trebuia folosită ca un uriaș laborator pentru experimentele lor pe oameni. - Adam
Se făceau cercetări pentru progresul unei științe care, astăzi, se numește genetică umană.” - dr. Miklos Nyiszli
„Dar să creezi o religie - îți trebuie o tărie incomensurabilă. Și cruzime. Trebuie să fii intolerant. Nici o religie nu poate fi tolerantă. - Roland Albert
