Richard Flanagan - O cale îngustă spre nordul îndepărtat [The Narrow Road to the Deep North]

Jack Chalker - Two Working Men, Konyu River Camp

„O clipă crezu că înțelege adevărul unei lumi terifiante în care nu puteai evita oroarea, în care violența era eternă, marele și singurul adevăr, mai mare decât civilizațiile pe care le crea, mai mare decât orice zeu venerat de om, fiindcă era singurul zeu adevărat. De parcă omul exista doar ca să transmită violența, ca să se asigure că locul ei de desfășurare este etern. Fiindcă lumea nu se schimba, această violență exista dintotdeauna și nu avea cum să fie eradicată, oamenii vor muri sub cizma, pumnii și de teama altor oameni până la capătul timpului - întreaga istorie a omenirii e o istorie a violenței.”

„Eneida. De fapt nu voia această mare epopee a Antichității, ci aura pe care o aveau astfel de cărți - o aură care radia în afară, dar îl și purta spre o altă lume, interioră, care-i spunea că nu e singur. Această senzație, acest sentiment al comuniunii, îl copleșea pur și simplu. În acele momente, simțea că există o singură carte în univers și că toate cărțile erau doar niște portaluri spre această operă de artă și mai mare, eternă - o lume frumoasă, inepuizabilă, care nu era imaginară, ci lumea așa cum e ea, o carte fără început și fără sfârșit.”

„Îl deruta cât de mult se atingeau oamenii în ziua de azi și cum vorbeau de problemele lor ca și când, descriindu-și viața, i-ar fi dezvăluit misterul sau i-ar fi negat haosul. Simțea cum ceva se ofilește când riscul era evaluat tot mai exact și, pe cât posibil, eliminat, înlocuit cu o lume nouă, docilă, în care prepararea hranei avea să fie mai impresionantă decât lectura unei poezii; în care emoția avea să vină din achitarea unei supe de iarbă furajată.”

Max Blecher - Inimi cicatrizate [Scarred Hearts]

Joaquin Sorolla - Sad Inheritance

„Există momente simple în realitate, clipe banale de singurătate, oriunde, pe stradă, când deodată aerul lumii se schimbă și capătă brusc o nouă semnificație, mai grea și obositoare.”

„Când cineva a fost scos o dată din viață și a avut timpul și calmul necesar ca să-și pună o singură întrebare esențială cu privire la dânsa, una singură, rămâne otrăvit pentru totdeauna... Desigur, lumea continuă să existe, dar cineva a șters cu un burete de pe lucruri importanța lor...”

Chimamanda Ngozi - Jumătate de soare galben [Half of a Yellow Sun]

Ceramică Igbo, Nigeria

„Ai privit și tu moartea noastră?

În șaizeci și opt, ai văzut fotografiile

Copiilor cu părul de rugină,

Smocuri fragile pe capetele micuțe

Căzând apoi, ca frunzele-n țărână?

Imaginează-ți copii cu brațe ca bețele,

Cu pielea ca toba peste abdomenul umflat,

Era kwashiorkor - cuvânt dificil,

Un cuvânt nu de-ajuns de urât, un păcat.

N-a fost nevoie să-ți forțezi imaginația,

Erau poze în paginile revistei lucioase.

Le-ai văzut? Ți-a părut rău o clipă,

Apoi te-ai întors la îndeletniciri mai frumoase?

Pielea lor căpătase nuanța ceaiului slab

Și prin ea se vedeau vinișoare și oase.

Erau copii goi și râdeau, ca și cum fotograful

N-ar fi plecat imediat după aceea spre casă.”