Richard Flanagan - Cartea cu pești a lui Gould. Un roman în doisprezece pești [Gould's Book of Fish. A Novel in Twelve Fish]

Joseph Tomelleri - Opah sau peștele lună (Lampris guttatus)

„Cărțile, scrierea și citirea lor, sunt poate printre cele din urmă redute ale demnității umane, căci în final ele nu fac decât să ne aducă aminte ceea ce D-zeu însuși s-a străduit să ne spună înainte de a se evapora și el în veacul acesta de necontenite umiliri - că suntem un pic mai mult decât noi înșine, că avem suflet. Și multe altele, de altfel. Sau poate nu.”

„La început o carte poate să fie un nou mod de înțelegere a vieții - un univers cu totul original -, însă curând după aceea sfârșește prin a deveni nimic mai mult decât o simplă notă de subsol în istoria scrisului, prea-lăudată de sicofanți, disprețuită de contemporani, și necitită nici de unii, nici de ceilalți. O soartă grea și un destin absurd au cărțile. Mor dacă cititorii le ignoră, iar dacă posteritatea le cruță, atunci ele sunt destinate fatal proastei înțelegeri, autorii lor sunt trasformați mai întâi în zei și apoi, în mod inevitabil, în demoni.”

„Așa cum se nasc tiranii, tot așa se nasc și lingăii lor, o mie de slugoi la fiecare tiran - oameni dispuși din start să fie înrobiți..”

Lecție de artă: „N-ai să descoperi adevărata natură a subiectelor tale decât în măsura și în momentul în care îți descoperi publicul, iar asta nu aduce decât un plus de dezamăgire.”

„Ce altceva este o națiune decât o grămadă de oameni cu o flotă comercială în spate? Și limba ce-i, dacă nu un dialect cu o armată în spate? Iar o literatură e oare altceva decât cuvintele vândute cu certificat de proveniență?”

Michael Cunningham - Orele [The Hours]

Carl Holsoe - Lady in an interior

„Ce lucru uluitor sunt și firele astea genetice călătoare, felul în care corpul poate naviga fundamental nealterat, decenii de-a rândul, și apoi să capituleze în fața vârstei în câțiva ai.”

„O ființă ocupă mai mult loc în viață decât în moarte; câte iluzii de mărime conțin gesturile noastre, mișcările, respirația. Morți fiind, ne arătăm adevăratele dimensiuni, și acestea sunt surprinzător de modeste.”

„Ne trăim viețile, facem ce facem și apoi adormim - cât se poate de simplu și banal. Unii sar de la fereastră, se îneacă sau iau pastile; mai mulți mor din cauza accidentelor și marea majoritate sunt devorați lent de vreo boală sau, dacă sunt foarte norocoși, de timp. Drept consolare ni se dă din când în când o oră, și atunci viețile noastre par, în ciuda adversităților și așteptărilor, să ni se deschidă plenar și să ne ofere tot ce ne-am imaginat, deși toți, cu excepția copiilor (și probabil că și ei), știu că aceste ore vor fi urmate inevitabil de altele, mult mai întunecate și mai dificile. Cu toate acestea, ne bucurăm de oraș, de dimineață; sperăm, mai mult decât orice, să obținem mai mult.”

„În zilele noastre îi cântărești pe oameni în primul rând după bunătate și capacitatea de a se devota. Uneori te saturi de spirit și intelect; toată lumea dă mici spectacole de genialitate.”

Patrick White - Bila vrăjită [The Solid Mandala]

Edward Atkinson Hornel - Portrait of an Old Man in a Scarlet Tunic

„Miturile, destul de nocive în sine, amenință sănătatea mintală a omului atunci când se abstractizează mai departe, prin tămâie și latină, devenind de-a dreptul obscene dacă li se permite să capete o formă în ulei și ghips.”

 „Relațiile umane, în special cele durabile, sau cele pe care suntem siliți să le îndurăm, sunt stânjenitor de rigide în aparență.”

„Amintirea este ghețarul în care se păstrează trecutul, căci amintirea are și dreptul de a perfecționa realitatea.”

Donna Tartt - Sticletele [The Goldfinsh]

Carel Fabritius - The Goldfinch

„Viermuiala meschină, abjectă a ordinii biologice. Bătrânețea, boala, moartea. Nici o scăpare pentru nimeni. Până și cei frumoși sunt un fruct prea moale, gata să se strice. Și totuși, naiba știe de ce, oamenii continuă să se copuleze, să se prăsească, să producă hrană pentru viermi, dând naștere la tot felul de progenituri, ca și cum asta ar fi o izbăvire, ceva bun sau chiar admirabil din punct de vedere moral - să târăști cât mai multe ființe în jocul acesta în care nimeni nu are de câștigat. Bebeluși care nu stau locului și mame târându-se înainte fără nici o perspectivă, satisfăcute, drogate cu hormoni. Copii care țipă și se îmbrâncesc la locul de joacă, fără habar de iadul care-i așteaptă în viitor: slujbe anoste, ipoteci împovărătoare, căsătorii nefericite, calviție, fracturi de bazin, cești singuratice de cafea într-o casă goală și o pungă de colostomie la spital. Majoritatea oamenilor par mulțumiți cu stratul subțire de poleială și cu luminile de scenă, atent meșteșugite, care fac, uneori, ca atrocitatea fundamentală a condiției umane să pară întru câtva mai misteriosă și mai puțin hidoasă.”

„Oamenii mor, bineînțeles. Dar felul cum pierdem lucruri e atât de dureros și de inutil. Din neglijență, pur și simplu. Incendii, războaie. Cred că orice reușește să scape întreg din istorie e un miracol.”

„Toți marii maeștri râd de ceva. Se amuză. Creează o iluzie, un truc - dar, dacă te apropii puțin, totul e destramă în niște trăsături de penel. Abstract, nepământesc. Un tip de frumusețe mult diferit și mai profund. Lucrul este și nu este.”

„Tablourile celebre - oamenii se înghesuie să le vadă, atrag mulțimile, sunt reproduse la nesfârșit pe căni de cafea, pe brelocuri, pe ce vrei tu. Și poți să mergi o viață la muzeu, la modul foarte sincer, să cutreieri toate sălile, să savurezi tot ce vrei și să ieși apoi să-ți vezi de drum. Dar dacă un tablou ți-a rămas cu adevărat în suflet și ți-a schimbat modul de a vedea, de a gândi, de a simți, nu te gândești „ah, îmi place așa de mult pictura asta pentru că e universală”. Nu ăsta e motivul pentru care cineva se îndrăgostește de o operă de artă. E mai degrabă ca o șoaptă secretă pe care o auzi pe o alee umbrită.”